Zilele bătrânelor clipere*

Am navigat pe vremea cliperelor –
Înalte, elegante de la chilă la catarg,
Zvâcnind deasupra valurilor vesele,
Cu vânt chicotitor din pupa, larg;

Şi velele frumoase, albe ca zăpada,
Vibrând, parcă-ncercând să zboare:
Acum, se-apleacă nava-n bordul de sub vânt –
Acum, bordul opus e jumătate-n mare.

Îi pot vedea-nclinată coverta udă,
Plină de mâzga apei, un verde tatuaj;
Îl aud clar pe bătrânul Bill, nostromul,
Blestemându-şi zurbagiul echipaj.

Le văd râsul pe feţele arse şi păroase
În pulberea sărată, îi văd pe mateloţii care,
Agăţaţi de fungile velei gabier, cântă
Cântece marinăreşti sălbatice, fermecătoare.

Oh, valurile mării rostogolindu-se pe punţi
În vreme ce noi tragem, strânşi mănunchi,
De şcote* cu obrajii biciuiţi de rafalele furtunii,
Cu cizmele pline de apă până la genunchi,

Cu funiile trupului şi sufletului în jurul
Mijlocului nostru temeinic petrecute,
În timp ce nostromul urlă precum tunetul,
"Crăpa-v-ar ochii! Asiguraţi sartul! Iute!"

Am scos cu tecile cuţitelor marinăreşti
Din crăpăturile de pe covertă şi bordaj
Târâtoarele-aruncate de talazurile mării
Şi-am făcut din ele tocană pentru echipaj;

Încolţiţi permanent de foame,
Înghesuiam în noi cât puteam chisăliţă
De pesmeţi 'Dandy-funk' and 'Spotted Harry',*
Îndulcită cu zahăr brun, o linguriţă.

Am navigat în volte-naintea vijeliei
Din clocotul Latitudinilor Hohotitoare,*
Ne-am bălăcit tândălind la tropice
Unde-i iadul însuşi a soarelui dogoare!

Pe-un nenorocit de viscol duşmănos
Am înfruntat îngheţaţi bocnă bătrânul Cap Horn;
Şi-am făcut cu mâna Olandezului Zburător*,
Zdrenţelor lui de vele şi, frânt, arborelui artimon.

* Clipere (clippers) – Celebre nave comerciale cu pânze din secolul al XIX lea a căror capacitate de transport marfă era sacrificată în favoarea vitezei. Iniţial au fost destinate comerţului cu ţările din Extremul Orient (ceai, opium, mirodenii, pasageri, servicii poştale). Numele vine de la verbul "clip", a călători repede, ca un şoim. Având un coeficient prismatic foarte bun, navigau, în general, cu peste 16 noduri (cca 30 km/oră), Sovereign of the Seas atingând recordul de 22 de noduri (cca 41 km/oră).

* Şcotă – saulă sau parâmă destinată pentru a manevra colţul de jos al unei vele

* Dandy-funk – un fel de desert mâncat pe mare, o prăjitură sau biscuiţi copţi în untură.

* Latitudinile Hohotitoare sau Vânturile Urlătoare (Roaring Forties) – vânturile din zonele cuprinse între latitudinile de 40°S, respectiv de 50° S.

* Olandezul zburător ( Flying Dutchman ) – o navă fantomă legendară, blestemată să navigheze veşnic pe oceane, fără a putea ajunge într-un port şi fără să atingă vreodată uscatul. Potrivit legendei, vasul poate fi observat de departe, învăluit în ceaţă sau emanând o lumină spectrală. În tradiţia breslei navigatorilor vederea acestei nave nălucă este semnul prevestitor al unei iminente şi nefericite fatalităţi.

poezie de Angus Cameron Robertson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olandezul zburător*

Cerul era înnorat şi gri,
Şi vântul bătea dinspre apus,
Şi noi priveam fregata-nnegrită de talazuri
Cu pânzele zdrenţuite-n vântul indispus.
Semnalau că au scrisori pentru cei de-acasă,
Întrebau dacă nu le-am putea prelua noi.
Apoi au plecat, au rămas clătinându-se-n siaj
Toate scrisorile lor, închise-ntr-un butoi.

Am coborât velele şi-am redus viteza
Pentru-a pescui din mare-acel butoi
Şi-am remarcat, uimiţi, cum bătrâna fregată
Girează-n vânt şi se-ntoarce înapoi.
Căpitanul o privea prin lunetă, l-am auzit
Ţinându-şi răsuflarea şi-am văzut cu toţii
Cum furtuna creşte, creşte fierbând,
Cum devine-un înspăimântător zid al morţii.

"Să-ntoarcem nava şi să fugim, băieţi,
Să-ntoarcem nava şi să fugim apoi,
Acea furtună vrea să ne-angajeze într-o luptă,
Dar este mult mai bine înarmată decât noi!"
"Ce se va întâmpla cu nava din prova noastră,
Abandonăm o victimă aflată în furtună?"
"Numele ei este Olandezul Zburător*
Şi furia îi umflă velele, o furie nebună!"

Tunetul scâşnea şi mârâia ca demonii,
Şi fulgerul împuşca valurile cu miile-i de flinte,
Şi Olandezul s-a năpustit spre noi
Călare pe furiile ascunse în morminte.
Căpitanul nostru stătea la timonă,
Iar echipajul manevra velele-n sălbaticul tumult –
Şi totuşi acea navă şi-acea furtună
Se-apropiau de noi din ce în ce mai mult.

Corabia s-a-nălţat pe un talaz enorm
Pentru-a se prăbuşi apoi în străfundurile genunii,
Echipajul se-agăţa de tot ce-avea la îndemână,
Era pierdut dacă aluneca în ghearele furtunii.
Marea, ploile şi vântul învrăjbit izbeau
Mânioase velierul nostru – eram de plâns,
Iar de pe puntea celeilalte nave, blestemate,
Se-auzeau hohote de râs.

"Să-ntoarcem nava şi să fugim, băieţi,
Să-ntoarcem nava şi să fugim apoi,
Acea furtună vrea să ne-angajeze într-o luptă,
Dar este mult mai bine înarmată decât noi!
Acea nava fantomă ne vânează,
Aduce cu ea ploaie şi furtună!
Numele ei este Olandezul Zburător
Şi furia îi umflă velele, o furie nebună!"

Deodată am zărit pământul,
Era o cursă nebună pe învolburate ape,
Bănuiam că-i vorba de Santa Marta,*
Olandezul Zburător era tot mai aproape.
"Mergem la risc!" a strigat căpitanul,
"Avem o şansă şi totul de ea depinde!
Salvarea, dacă reuşim să trecem testul,
Sau sufletele noastre, dacă ne va prinde."

Furtună pretutindeni, jur împrejurul nostru,
Iar infernalul Olandez ne-a tăiat vântul,*
Bestia era acoperită de-o volbură de ape,
Catargul nostru vibra şi-aştepta deznodământul.
Eram aproape de portul salvator,
Se vedea digul de la intrare,-nnegrit din loc în loc,
Şi fiecare om dorea ca nava s-alerge cât mai iute,
Căci toţi ştiau că viaţa le era în joc.

"Să-ntoarcem nava şi să fugim, băieţi,
Să-ntoarcem nava şi să fugim apoi,
Acea furtună vrea să ne-angajeze într-o luptă,
Dar este mult mai bine înarmată decât noi!
Acea nava fantomă ne vânează,
Aduce cu ea ploaie şi furtună!
Numele ei este Olandezul Zburător
Şi furia îi umflă velele, o furie nebună!"

Odată ce-am năvălit în port
Olandezul s-a-ndepărtat, lăsând pustie rada,
Se-auzeau prin palele de vânt ţipetele-amare
Ale diavolilor cărora le scăpase prada.
De-ndată ce-am intrat la adăpost,
În golful primitor, ne-am tras sufletul niţel
Şi-apoi am spart butoiul, să vedem
Conţinutul acelor scrisori închise-n el.

Cred că erau vreo sută...
Şi ne-am dat seama când le-am desfăcut
Că pergamentele mucegăite erau scrise
Pentru nişte oameni morţi de mult.
Dacă vezi o fregată-nnegrită de talazuri,
Cu pânzele zdrenţuite-n vântul indispus,
Fugi şi veghează-n urma ta, altfel vei auzi
Căpitanul strigând de pe puntea lui de sus:

"Să-ntoarcem nava şi să fugim, băieţi,
Să-ntoarcem nava şi să fugim apoi,
Acea furtună vrea să ne-angajeze într-o luptă,
Dar este mult mai bine înarmată decât noi!
Acea nava fantomă ne vânează,
Aduce cu ea ploaiei şi furtună!
Numele ei este Olandezul Zburător
Şi furia îi umflă velele, o furie nebună!"

* Olandezul zburător ( Flying Dutchman ) – o navă fantomă legendară, blestemată să navigheze pe oceane pentru totdeauna, fără o destinaţie precisă şi fără să atingă vreodată uscatul. Potrivit legendei, vasul poate fi observat de departe, învăluit în ceaţă sau emanând o lumină spectrală. În tradiţia breslei navigatorilor vederea acestei nave nălucă este semnul prevestitor al unei nefericite fatalităţi.

* Jolly Rogers – grup muzical din SUA având ca temă favorită cântecele despre piraţi şi piraterie (Jolly Roger- emblema piraţilor veacului al XVIII lea: imaginea unui craniu şi a două oase încrucişate pe fondul unui steag negru).

* Santa Marta – port pe coasta Mării Caraibilor, Columbia.
* A tăia vântul sau a intra în vântul unei nave (velier) – a manevra în aşa fel încât să plasezi nava
proprie între direcţia din care bate vântul şi o altă navă, astfel încât suprafaţa velică propulsoare
a navei respective nu va mai beneficia pentru propulsie de întreaga forţă a vântului.

poezie de The Jolly Rogers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânturile de vest (Westerlies)

Talazurile mari din pupa şi, cumplit de rece, vântul
Ne-împing prin apă înainte mai iute decât gândul;
Zări gri, apusuri sângerii, ceruri gata să se spargă,
Şi, zi de zi, singurătatea din ce în ce mai largă.

Dincolo de lumea fericirii, drumul abandonului, resemnării;
Cu velele de sus strânse, nava vibrează în cazanul mării
Măturată de furia mereu proaspătă a valurilor, statornic –
Latitudinile Vânturilor Urlătoare, unde Eol e-atotputernic.

* Roaring Forties (Vânturile Urlătoare) sunt vânturi puternice de vest,
din emisfera sudică, vânturi care bat între latitudinile de 40°S şi50°S.
În epoca navelor cu pânze erau folosite de cei care navigau pe aşa numita
rută a lui Brouwer, Europa–Asia de Sud-Est–Australasia.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece marinăreşti

Cântăm aceste cântece, stropiţi de spuma sărată,
Virând ancora sau, copii nevoii,
Jos pe covertă-n vânt şi în zloată,
În burniţă sau în rafalele ploii.

Cântăm aceste cântece ziua sub soare
Sau sub stelele nopţii,
Iar ele ne-ajută să ne facem treaba când, binevoitoare,
Luna urcă încetişor pe culmea bolţii.

Cântăm aceste cântece,-n care speranţele noastre-s vii,
În vreme ce ridicăm pe catarg vela mare,
Nostromul se-nfoaie-n pene când tragem vârtos de frânghii,
Iar refrenul răsună din ce în ce mai tare.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele trag de remorca prova

O navă la tropice pe marea-n spume, cu cer senin deasupra,
Cu velele întinse de alizeul sprinţar suflând din pupa;
Stâncile din jur sunt viscolite de pulberea stropilor de mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

Şi, iată, "Trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

Aleargă cu şaişpe noduri spre nord, sprintenă şi sigură,
Cu vântul intrând în velele zburător şi cu un os în gură*;
Cu un siaj ca scocul morii, nava rulează-n grabă mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!

Pe dunetă, în miezul zilei, Căpitanul priveşte peste copastie,
Se foieşte de colo până colo şi fluieră o melodie,
Apoi pune deoparte sextantul şi spune-n gura mare:
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

"Am avut parte de navluri şi de marfă la potrivit soroc
De cereale şi de cherestea, şi de mult, mult noroc.
Nitraţi pentru Taltal şi pentru Bombay orez cu bobul mare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

"A navigat încărcată la pescaj maxim, a ocolit capul Horn,
A rătăcit în ceaţă printre sloiuri, lovită de-al tempestelor harpon;
La latitudinea cailor* a plutit nemişcată, arsă nemilos de soare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

Ascultaţi cum cântă Vânturile Permanente* răsunătoare,
Voioase cântece marinăreşti în velele albe, nemuritoare,
O, ascultaţi cum fluieră fungile şi straiurile-a sărbătoare,
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

Iată! Se vede gura Canalului, iar pe mal mulţime de norod,
Uralele urcă până la cer când parâma remorcherului e la bord –
"Volta", strigă ofiţerul – apoi, plata pentru paişpe luni pe mare –
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

"Haideţi, trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

*O veche credinţă a marinarilor din epoca navelor cu pânze era aceea că atunci când un velier se îndrepta spre casă, după multe luni petrecute pe mare, căpătând un important plus de viteză în zona unde bat alizeele permanente, asta se datora faptului că fetele de acasă... "trag de remorca prova".

* Un os în gură – referire la bompresul navei.

* Latitudinea Cailor – latitudini subtropicale între 30 şi 35 de grade la nord sau la sud de ecuator. În acel areal lipsit de vânt navele pierdeau mult timp din lipsa elementului propulsor, vântul, fiind nevoite să arunce o parte din marfă peste bord pentru a uşura nava şi, implicit, pentru a reduce pescajul; se aruncau în mare până şi caii, cărora, altă durere de cap, nu mai aveau de unde să le fie asigurată apa necesară.

* Vânturile de vest (predominante ~ dominante) – bat constant, tot timpul anului, între latitudinele de 35-65 de grade nord/sud.

*Poemul a fost pus pe muzică de Alan Fitzsimmons, Bob Zentz, etc

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire în larg

Velierul cu trei vele rândunică, cu marfa gata stivuită-n magazii,
Cu mâl negru din Mersey* picurându-i de pe ancoră, cu cerul gri
Deasupra lui, c-un remorcher roşu la prova. La posturi cu toţii,
Marinarii cântă cu nişte voci care-ar trezi din somn şi morţii*.

Clincheţii vinciului zornăie. Nostromul strigă " Mola!
Recuperaţi socarul! Vira springul!" La bară, albă spuma,
Pescăruşii-n picaj planat şi, rece, apa verde şi-agitată
Aşteaptă ieşirea acestei fiice-a mării, corabia înaltă.

Am coborât pe Petru cel Albastru, ancora-i asigurată cu stope tari,
Se aud chiote şi-i veselie multă, şi-i ora mareei celei mari.
"Strânge-acolo! Slăbeşte-odată şcota focului! Volta şi fugi!"
Secundul zbiară. O rază săgetează printre sarturi, mure şi fungi.

Greementul străluceşte mândru în cenuşiul port, un arhipelag,
Iar un mus mărunţel şi sprinten se caţără pe fiece catarg.
Acum e lângă tachet, acum lasă să cadă liberă vela,
Pilotul dă mâna cu skipperul şi traversează pasarela.

Acum tragem cablul şi se desfăşoară şase vele-n vânt,
Şi-n apă pânza siajului la pupa. Ura, la revedere pământ!
Velierul cu trei vele rândunică, cu magaziile-ncărcate full
Iese-n uralele mulţimii din port, mândria întregului Liverpool!

------

* E vorba de cântecele marinăreşti (chantey) care prin ritmicitatea lor însufleţesc echipajul în diversele lui activităţi la bord (de exemplu, virarea unei parâme grele).

* Petru cel Albastru (Blue Peter) – este simbolul literei "P" în Codul Internaţional de Semnale, reprezentată de un pavilion albastru cu un mic pătrat alb în mijloc.

Când o navă aflată-n port înalţă pe catarg acest pavilion mesajul transmis este:

"Tot echipajul trebuie să se prezinte imediat la bord, nava părăseşte portul".

* Mersey – fluviu în vestul Angliei.

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţilor preţioşi

La revedere, mânuţe delicate!
Săpunele parfumate, rămas bun!
Mă îndrept spre ţinuturi îndepărtate
C-un echipaj de groază, puţin nebun.

Vă urăm noroc, minţi parfumate,
Eu şi-alde Dago Joe din echipaj,
Şi alţi indivizi cu capete pătrate
Rânind pe covertă-al ninsorilor bandaj

Sau zbierând pe arboradă. Mânuţe delicate,
Ajunge vocea noastră acolo, în saloane?
Se-aud cântăreţii de pe teugă, voci înalte
Luându-se la harţă cu luna vrăjitoare?

"Se-apropie vijelia-n bordul dinspre vânt "
Urlă nostromul, "Sus! Sus pe vergă, zbori!"
Simţi cum se umflă oceanul, cum îşi ia avânt
Şi se-nalţă agăţându-se de nori!

Apa, neagră, plânge fără încetare
Şi vântul izbeşte berbecii mării de bordaj,
Iar cliperul zălud ţopăie-n vâltoare
Pe melodiile cântate de-echipaj.

Pentru mine poezia-i mişcare, tremur,
Ruliul – trăsnet, o lumină mare,
Iar plesnetul talazului – cutremur,
Când etrava plonjează, pescăruş, în mare.

Păzea, eu nu-s scriitor finuţ şi parfumat!
Mai degrabă-s soiul cel rău, un derbedeu,
Adică un terchea-berchea, cap pătrat...
Dar, aşa fiind, har Domnului, eu sunt eu!

*** Dago Joe a fost fiul unui tată sicilian şi al unei mame mulatre şi, se spune, avea cele mai rele caracteristici ale ambelor rase. În general, termenul este folosit în mod peiorativ atunci când vine vorba de indivizi de origine italiană, spaniolă sau portugheză.

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată, trece THERMOPYLAE !

Era o zi ceţoasă; am văzut o clipă nava cum trecea, vioaie;
Se zbenguiau delfinii şi piruiau păsările mării-n ploaie;
Matisam parâme sub cerul gri, mânuind şuviţe şi cavile,
Când am auzit nostromul, "Iată, trece THERMOPYLAE!"

Secundul s-a-ntors, căpitanul s-a răsucit şi el încetişor,
Urmărind umbra-aceea care traversa Biscaya-n zbor;
Carena verde, catargele zvelte-n vânt, velele – nori de zăpadă,
Asta am văzut deasupra mării, stând acolo lângă balustradă.

Un cliper chipeş în drum spre China, o adiere părând, minune
Zburdând pe valurile mării cum zburdă mânjii pe păşune!
Ai fi putut crede, privindu-i trecerea, că ştie de inimă şi suflet,
Nerăbdător cum se strecura printr-al zdrenţelor de negură balet.

Erai convins, petrecându-l cu privirea, c-are inimă şi suflet,
Atât de iute, de mândru, maiestuos de alb, despica talazul violet!
Mă gândeam, în vreme ce dispărea, la lucrurile scrise de poeţi,
Că frumuseţea va trăi veşnic, trezind admiraţie-n alte şi-alte vieţi.

N-am fi crezut vreodată noi, marinarii, privindu-l îndeaproape
Că navele frumoase vor dispărea curând de pe-aceste ape;
Că nişte cazane urâte, umplând cu fum cerul din zare-n zare,
Le vor înlocui de pe faţa-acestei lumi, sluţind întreaga mare

Cu pistoane bubuind şi burţi imense. O, noaptea vin spre mine
Imaginile cliperelor alunecând pe Biscaya-n lumina altor zile;
Şi-aud din nou nostromul strigând, "Iată, trece THERMOPYLAE!"

* Thermopylae a fost un clipper renumit pentru silueta lui fină – coeficient prismatic 0.58, câştigătorul multor recorduri de viteză, construit în anul 1868, la Aberdeen, din lemn de ulm american de stâncă şi lemn de tec, destinat comerţului cu ceai din China. În anul 1872, Thermopylae a învins într-o mult celebrată cursă-concurs pe ruta Shanghai-Londra faimosul clipper Cutty Sark.

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi cenuşie

Zi cenuşie, niciun pescăruş pe mare
Perdea de ceaţă trasă peste soare.
Cordajul zbârnâie, velele în vânt se-înfoaie,
Puntea-i măturată de rafalele de ploaie,

Valurile lovesc tare-n chilă, ca turbate,
Şi nava în tangaj amplu şi-n ruliu se zbate,
Dar marinarii scot chiote-n pâcla deasă
Şi veseli cântă, deloc nu le pasă

De scrâşnetul furtunii,-n bordul de sub vânt,
Sau de sălbăticia mării-n gri veşmânt.

poezie de Ruby Archer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul Corsar

Vânturile urlau, valurile se umflau,
Cerul era înnorat, de-un gri murdar,
Când echipajul cu ochii-n flăcări, pe-o navă fără nume,
A tras alături de ultimul corsar.

"De ce-aleargă velierul cu velele întinse-n furtuna hohotitoare,
Când celelalte nave le ţin de vergă strâns înfăşurate?
Spune, veniţi de pe coastele Salvadorului* cel sfânt
Sau din golful Caraibelor îmbelşugate?"*

"Venind de pe-un ţărm necunoscut, dintr-un golf de sondă* neatins,
Navigăm fără compas şi cârmă pe unde lipsite de hotar;
Deasupra, dedesuptul navei noastre mor păsările mării şi rechinii –
Iar ea-i condusă de ultimul Corsar."

"Pe stâncile Capului Verde se vor auzi-n această noapte
O izbitură straşnică şi-un muget infernal;
Iar mâine apele, gemând, vor trage din străfunduri
Epava şi cadavrele la mal."

Maiestuosul velier din Clyde* ne-nlesneşte acum voiajul
În adierea frunzelor de chitru-n floare;
Catargul de pe Severn* se înalţă-n zbor,
Pe marea Alizeelor plăcut mirositoare.

Navigatorii părăsesc St Jago* şi fortul din Havana
Făr-a se mai teme de niciun adversar –
Pentru că din acea noapte furtunoasă nimeni n-a mai zărit
Flamurile ultimului Corsar.

---------------------------------------
* Salvador – nume sau prenume de persoană, de ţară sau de localitate, provine din limba spaniolă şi este folosit ca semn de omagiu adus lui Isus Hristos (Salvatorul, Mântuitorul) – în acest context e vorba de Salvador, Bahia, port brazilian.
* Caraibele îmbelşugate – referire la Antilele Mici.
* Sondă – dispozitiv folosit pentru măsurarea adâncimii apelor, alcătuit dintr-o greutate de plumb legată de o saulă gradată (în general lungă de 400 m) şi un tambur.
* Clyde: râu în Scoţia, într-o zonă în care s-au construit multe veliere celebre.
* Râul Severn – cel mai lung râu din Marea Britanie.
* St. Jago (Sao Tiago) – cea mai mare insulă din arhipelagul Capului Verde.

poezie de Thomas B. Macaulay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun pe mare

Velele, brice de gheaţă, tăiau în carne-acolo,-între Capul Sud şi Capul Nord,
Puntea era patinoar de la prova la pupa, de la babord şi până la tribord;
Vântul bătea dinspre nord-est, împingând turme de berbeci albi pe mare;
Adăpost? Doar lângă recifurile-ascuţite şi stâncile albite de vânturi şi de sare.

Mateloţii, la resac, auzeau valurile în dimineaţa zilei friguroase;
În lumina vineţie-a zorilor ne zăream feţele vineţii, ceţoase;
O zbugheam toţi pe punte la ţipătul sălbatic al înfriguratului nostrom –
Tot ridicând, tot coborând, prin rafalele de vânt vela artimon.

Toată ziua-am luptat cu talazurile între Capul Nord şi Capul Sud
Şi-am tras de velele-îngheţate luptând cu vântul duşmănos şi ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă-, n dureri amarnice şi groază, în gura de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord şi sud, spre sud şi nord.

Ne-am ţinut departe de Capul Sud, unde scrâşneau balaurii în ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord se-aţinea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele şi-ogorul gras,
Şi paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

De-a lungul coastei, zăpada de pe-acoperişuri era albă, spumă-a mării;
Ardeau focuri vii în fiecare sobă din toate locuinţele-aşezării;
Sclipeau ferestrele-n gerul aspru, iar fumul din hornuri se înalţa în slavă;
Aş fi putut jura că mirosul de mâncare caldă-ajungea până la noi pe navă.

Clopotele bisericii din sat răsunau pline ochi de voioşie;
Toate erau aşa cum oamenii-şi doreau şi cum trebuiau să fie-n
Dimineaţă de Crăciun, doar pentru noi, cei din furtună, de temut;
Chiar lângă clădirea pazei de coastă se-afla casa-n care m-am născut.

Oh, well, am văzut odaia primitoare, feţele de-acolo, atâta de plăcute,
Ochelarii mamei cu rame de-argint, părul tatei sur, paharele de vin ştiute;
Şi, well, am văzut focul din cămin şi scânteile, nişte spiriduşi
Dansând deasupra blidarelor cu farfurii de China, îmbujoraţi şi jucăuşi!

Şi, well, ştiam şi ce vorbesc părinţii, vorbeau de mine, de absenţa mea,
De umbra care sunt plutind prin curte, de fiul care-acasă nu se întorcea;
Şi, o, fiul păcătos care păream a fi, în nici un fel în ceasul oportun,
Era acum aici, trăgând de frânghiile-îngheţate bocnă,-n ziua de Crăciun!

Au aprins lumina farului şi negurile înghiţite-au fost parcă de ocean;
" Toţi marinarii sus, pe arboret," l-am auzit strigând pe căpitan.
" In numele Domnului, nava nu va rezista", secundul Jackson a ţipat,
..." E singura şansă, domnule Jackson, – sau marea ne va aşterne pat!"

A tremurat velatura din încheieturi, dar velele erau noi şi bune,
Iar corabia a întors cu bine-n vânt, ajutată poate şi de-o rugăciune.
Ziua de iarnă se prelingea-n amurg, iar noi cu steaua polară pe catarg
Ne-am îndepărtat de ţărm, de stâncile rânjind, luând curs spre larg.

Au răsuflat toţi uşuraţi, iar eu am început să cânt sub cerul vesperal,
Văzând cum prova-înaltă înaintează mândră, tăind val după val;
Apoi, tot ce-am mai putut gândi în noaptea aceea, căţea rea,
A fost că eu plecam pe mare şi că familia-mi acasă îmbătrânea.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolan pe navă

Cum ţ'ar plăcea să fii şobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locşor numai al tău de care să îţi spânzuri fesul?
Cu picioarele desculţe, umede şi îngheţate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?

Cum ţ'ar plăcea să navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbuşă, iar uraganul te izbeşte cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaş corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ţi înlemneşte mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?

Cum ţ'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la ţărm, să vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ţinându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriţi-vă, nu le staţi prin preajmă nicidecum!"
Cum ţ'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinăreşti, triste de moarte,

Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?

Cum ţ'ar plăcea să-ţi vezi cochipierul, căzut în valuri, înecat,
În tip ce nava zburdă cu vânt din pupa către Extremul Orient?
S-auzi, "Salvaţi-mă! Ajutor, Doamne!", ştiind că nu poate fi salvat?
Cum ţ'ar plăcea s-auzi "Om la apă!",-n acel cumplit eveniment?!

Mi-accept soarta! Voi fi şobolan la bordul unui velier, pe mare!
Iată, înalţ velele şi-mi iau adio de la cei dragi, fluturând bereta!
La bord! Niciun marinar nu ştie când îi va veni şi lui ora-aceea mare,
Acolo unde-n vântul nopţii poate moartea-şi ascute-acum raşcheta.

A mea să fie marea! Din inimă-i mulţumesc lui Dumnezeu
Pentru fiecare val care se-nalţă şi se sparge înspumând teuga,
Fericit că respir şi că am două mâini care trudesc din greu;
Voi fi, în numele Domnului, omul mării! Ăsta mi-i crezul şi asta ruga!

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava de linie e-o doamnă

Nava de linie* e-o doamnă,-ntotdeauna mândră şi semeaţă,
Crucişătorul, soţul ei, îi oferă protecţie şi o răsfaţă;
Dar vai de navele comerciale, pistrui pe apele marine,
Umblând de colo până colo, ca tine şi ca mine!

Umblând, Jenny, din port în port, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;**
Tot aşteptând, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Rătăcind de colo colo, Jenny, aşteptând în frig!

Nava de linie e-o doamnă sulemenită şi plină de strălucire,
Când dă peste-un necaz, pentru toată lumea e-o nenorocire.
Crucişătorul, soţul ei, stă mereu lângă ea, gata-n ajutor să-i sară,
Dar vai de navele comerciale, care trebuie să-ncarce sau să moară!***

Nava de linie e-o doamnă, iar rutele ei sunt sigure pe orice ape;
Crucişătorul, soţul ei, întodeauna-i este-aproape;
Dar vai de navele comerciale pe care nimeni nu le protejează,
Trebuie să-şi facă treaba cum pot, fără niciun fel de pază!

Nava de linie e-o doamnă, dacă izbucneşte un război,
Crucişătorul, soţul ei, o ţine-acasă, departe de lupte şi de tărăboi,
Dar vai de navele comerciale care-nsoţesc apele mareei!
Ele trebuie să lupte pentru nişte doamne care-s mândria Angliei.

Nava de linie e-o doamnă, dar dacă n-ar exista acest obiect de preţ
Micuţele nave comerciale ar face oricum pretutindeni comerţ.
Crucişătorul este soţul ei, dar fără noi – aceste umbre vagi –
El n-ar fi putut duce lupta pentru patrie şi pentru toţi cei dragi.

Pentru cei dragi şi pentru patrie, Jenny, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;
Rătăcind de colo colo, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Aşteptându-i pe ce dragi, Jenny, afară-n frig!

* Iniţial, nava de line era o navă de pasageri care făcea curse regulate între anumite porturi, urmând un orar fix. În zilele noastre şi alte tipuri de nave, cum ar fi navele port-container sau navele ro-ro, au fost introduse în serviciul de linie.
Navele de linie se deosebesc de navele comerciale obişnuite, în jargonul marinăresc numite nave vagabond (tramp ships), nave ale căror porturi de destinaţie pe termen mediu şi lung nu este dinainte cunoscut, într-un sezon fiind nevoie de ele, spre exemplu, în porturile din Africa sau din America de Sud, iar următorul sezon în Marea Barents sau în Extremul Orient. În poemul de mai sus ele-s comparate de Kipling cu nefericitele femei care, în speranţa sosirii probabile a unei nave, rătăcesc între Portsmouth Hard şi Royal Dockyard în aşteptarea marinarilor care se debarcă pentru concedii sau care au permisiunea de a ieşi câteva ore în oraş – soţi, fii, fraţi sau clienţi.

** Când a fost scris poemul tramvaiele erau încă trase de cai.

*** "Să-ncarce sau să moară" – dacă navele comerciale nu găseau marfă de transportat erau sortite unui destin nefericit – similar cumva cu cel al femeilor singure, în aşteptare lângă gardurile şi porţile porturilor.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu arcanul (Shanghaied* )

Luat cu arcanul!... Eu jur să stau pe uscat, frăţioare,
Nu mai vreau pe larga, nemărginita mare!...
Luat cu arcanul!.. Luat cu arcanul!
Cu tovarăşi pe care nu-i ştiu, nu i-am mai văzut,
Inima mea-i acum un pietroi rece, mut...
Luat cu arcanul!.. Luat cu arcanul!

Pe marea gri, întinsă, rabd ruliu şi rabd tangaj,
Iar corvezile grele scot sufletul din echipaj!...
Luat cu arcanul!.. Luat cu arcanul!
Da, dincolo de ceaţă e ţărmul meu drag
Şi-aici parâmele de care-s obligat să trag –
Luat cu arcanul!.. Luat cu arcanul!

Luat cu arcanul – urăsc această navă, n-o ascund,
Pe care-i o javră căpitan şi-o brută secund...
Luat cu arcanul!.. Luat cu arcanul!
O, când voi pune iarăşi piciorul pe pământ,
Nu voi mai bea, nici naviga spânzurat de vânt!
Luat cu arcanul!.. Luat cu arcanul!

*To shanghai (a lua cu arcanul ) – a răpi pe cineva sau a-l atrage, păcălindu-l, pentru a lucra pentru tine. Mulţi oameni erau îmbătaţi în tavernele din preajma porturilor până la pierderea temporară a cunoştinţei, iar când se trezeau erau deja la bordul unei nave cliper în drum spre Shanghai pentru un caric de ceai.

Era epoca marilor curse ale ceaiului ( Tea Race ) din secolul al XVIII-lea la care participau cele mai rapide clipere, fiecare dorind să acosteze primul la Londra cu cea dintâi recoltă a anului. Cea mai strânsă, mai spectaculoasă şi, în treacăt fie zis, cu un câştigător de mulţi contestat, fiind celebra întrecere din anul 1866, aşa numita Great Tea Race.

*Pusă pe muzică de Dave Robinson - Swansea, UK.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ancoră

Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanţu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Ţineţi-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceţi vergile –
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanţul e la pic! *

La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine –
Lăsaţi paharele, spuneţi-i fetei adio şi sărutaţi-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu şi îţi convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreţi să navigaţi spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"*

A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafaţă! Spălaţi-o şi la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!

Drum bun şi vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, uşoară, fără marfă-n cale,
Plecăm la drum, a venit iar vremea de plecare,
Parâmele-s molate de pe babale;
Datoriile ni le va plăti briza care bate-n urma noastră!*

Hei, volta! Iar voi, acolo, recuperaţi parâma pupa!
Acum, atenţie la palanc; prindeţi curentul trăgător!
Asiguraţi ancora şi legaţi-i braţele, slăbiţi gaiul* bigii.
Sus braţele, hai trageţi-le sus şi strângeţi-le uşor!

Ei, bine, acum la drum! Vom avea-n Canal* vântul din pupa;
Vorbim şoptit în vreme ce dezlegăm velele; în ceasul plecării
Vântul îşi încordează tot mai tare struna,
Luminile geamandurilor rămân în urmă, una câte una,
Iar nava sforăie sub vela trincă inspirând parfumul mării,

Cârma şi velele-s în deplin acord, în noapte nava-şi ştie drumul.
E bolnavă-n port, iar leac e numai sărutul talazului nebun!
Cu prova spre Brest* şi-nsemnele englezeşti sus pe catarg,
Ridicăm toate pânzele pe care ni le permite un vânt bun!

Ei bine, acum la drum! Ushant* ne va-nchide uşa-n spate
Răsucindu-se-n vârtejurile mării ca roata morilor de vânt,
Curând ultimul far va rămâne-n urma
Brazdelor de apă care se rostogolesc în pupa –
Căci noi mergem la Mama Carey
(Navigăm spre Mama Carey!);
Oh, plecăm spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"

* Lasca – a slăbi o parâmă (expresie din jargonul marinăresc ).

* Pic – poziţie a navei faţă de ancoră, când lanţul acesteia este întins vertical pe axa longitudinală a navei, iar ancora e gata să se desprindă de pe fundul mării.

* Mama Carey (Mother Carey) – un personaj supranatural personificând în imaginaţia marinarilor marea sălbatică şi necruţătoare, prevestitor al furtunilor şi-al naufragiilor.

* Puişorii Mamei Carey – sunt păsările furtunii (furtunarii), numiţi şi petreli sau rândunici de mare – se crede că zboară în întâmpinarea furtunii, ele fiind, de fapt, sufletele navigatorilor morţi.

* Cheie – o lungime de 25 de metri a lanţului de ancoră ( în marina română, în cea britanică o cheie de lanţ are 27.30 metri). Cheile de lanţ se leagă între ele cu aşa numitele chei de împreunare, în forma de "U" sau de za ( cheia kenter)

* Navă în balast – nava fără marfă la bord, care pentru a respecta anumite criterii de asietă şi de stabilitate îmbarcă în timpul "voiajului în balast" o anumită cantitate de apă de mare în diferite tancuri special amenajate.
* Cu alte cuvinte, datoriile făcute de marinari prin crâşmele portului nu vor mai fi plătite niciodată!

* Gai – parâmă pentru manevrarea bigii în plan orizontal.

* Canal – este vorba despre Canalul Mânecii, strâmtoarea dintre Anglia şi Franţa.

* Brest – oraş port în nord vestul Franţei.

* Ushant (în lb. franceză Quessant) – insulă din apropierea coastei vest a Franţei, marcând
extremitatea sud-vestică a Canalului Mânecii.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător clandestin

M-am furişat în iarna aceea ploioasă pe scara de bord,
Noaptea târziu, pe-o beznă neagră ca păcatul;
Se auzeau doar sâsâiturile stropilor de ploaie şi parâmelor,
Care ţineau nava legată de colţii babalelor, oftatul.

A părăsit portul înainte de ivirea zorilor, iar seara
M-a găsit îngheţat sub velele de rezervă pe coverta pustie.
Mă temeam că, odată descoperit, mă vor arunca-n mare –
Corabia tremura toată şi plonja-n valuri până la copastie.

Apoi, m-am strecurat afară. Îmbarcam apă-n bordul de sub vânt.
În prova, o goeletă se-ndrepta iute spre ţărm, nerăbdătoare;
Delfinii săreau în jurul ei făcând fel de fel de gimbuşlucuri,
Iar stelele coborau de pe cer s-atingă verga arborelui cel mare.

"De trei ori ura!" au strigat, li se-auzeau vocile sonore –
Şi, deodată,-au răsunat bătăi de clopot iuţi şi persistente;
Apoi muzica s-a stins, amestecându-se cu zgomotele mării,
Iar ea a dispărut în aplauzele hulei de fund luminescente.

Atunci s-a trezit în mine-un sentiment necunoscut...
De uimire-am înlemnit. De parcă marea şi valul călător
Sau velele rândunică, zburând în vântul nopţii,
Mă-nvăluiau în magia unui vis straniu şi fermecător.

Vârfurile catargelor dansau. Carul Mare,-n lumina nordului,
Atârna diamante scumpe pe nişte vele alb-spectrale.
Apele-ntunecate fremătau, iar cliperul respira adânc,
Mângâind oceanul cu carena, tremurând de încântare;

Asta s-a întâmplat demult – prima mea noapte pe mare –
Acum, bătrân, zilele mele de navigaţie-s sub bolta altui cer.
Iar eu aştept aici zi de zi, aştept cu răbdare
Până vor străluci iarăşi deasupra capului meu velele gabier.

Va fi, ştiu bine,-un debarcader acolo unde mă voi duce,
Va fi şi-o scară de bord acolo anume pentru cei ca mine;
Vor fi acolo, aşteptându-mă, nişte pacheboturi înalte;
Vor fi multe nave pe marea eternă – zvelte ca nişte balerine!

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velierele de la Yule

Când eram doar un băieţel – nu-începusem
Încă să deşir ai anilor de şcoală sul –
Aveam o flotă de patruzeci de corăbii,
Le numeam Velierele de la Yule;

De toate felurile, de la bricuri semeţe
Şi brigantine curajoase, zvelte,
La mici bărci de pescuit ca cele de la Fundy,
Cu copastiile vopsite-n verde.

Ele navigau jur-împrejurul lumii
Şi-mi aduceau fel de fel mărfuri rare –
Şi-asta pentru că deşi stăteam pe ţărm
Inima-mi era mereu pe mare.

Ele acostau în fiecare port,
Din Babilon până la Roma cea faimoasă,
Unde-încărcau obiecte preţioase,
Lucruri care nu se găsesc la noi acasă;

Soseau cu elefanţi şi fildeş
Tocmai din îndepărtatul Tir sau
Cu perle şi cu lemn de santal
Pe care navigatorii atâta-l admirau.

Cu smochine şi curmale din Samarkand,
Şi cu potire pline cu ghimbir,
Şi cu amulete de-argint frumos mirositor
Din bazarurile indiene, cu pietre de safir.

Cu zahar candel din Port of Spain
Şi cu maimuţe din Ceylon,
Cu lămpi de hârtie colorată din Pekin,
Fiecare-având desenat câte-un dragon;

Cu nuci de cocos din Zanzibar
Şi ananas din Singapore;
După ce descărcau, ele plecau iar
Spre alte porturi cu nume frumoase şi sonore.

Şi chiar atunci când am crescut mare
Şi-am început să deşir ai anilor de şcoală sul,
Mintea mea plutea adeseori departe,
La bordul velierelor de la Yule.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navele pe care-a navigat odinioară

Navele pe care-a navigat odinioară,
Când sângele-i era tânăr şi fierbinte,
Sunt abandonate azi, epave de ocară,
Numele lor fiind şters demult din minte;

Ele-aduceau lână şi grâu din Australia,
Ceai şi iută, străbătând mii de mile,
Titania-nălţându-şi înaltă şi zveltă talia
Şi mândra Thermophylae;

Alpii-nfriguraţi, cu zăpezi permanente,
Îi sunt cunoscuţi de ani şi ani;
La fel, navele rapide şi navele lente,
Navele cele mici şi navele mari.

A văzut statuile regilor din fir în păr
Şi bustul fiecărei regine – bătrânul corăbier,
Toţi dragonii verzi şi,-ntr-adevăr,
Pe fiecare şeic arab sau cavaler...

Ultimul trandafir părăseşte, iată, cerul,
Briza fluviului se-abate-nfiorând plămânii;
Iar el cu ochii slăbiţi de gerul
Vârstei visează, cum fac de altfel toţi bătrânii;

Cu pipa între buze, în tăcerea mare,
Visează călătorind prin al timpului tunel
Pe nişte nave frumoase şi pierdute pe care
Astăzi nu le mai vede decât el.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul corăbierului

Tot echipajul pe covertă!
................................
Se-apropie dinspre vest furtuna,
Norii aleargă înnebuniţi pe cer,
Şfichiuind cu biciurile luna.

Vântul fluieră-n fungi şi-n straiuri,
Ne înclinăm, reducem velele la jumătate;
Acum, c-un salt şi o cădere, plonjăm
În primul ochi al vijeliei înspumate;

Muşii, ghemuiţi unul în altul jos
În cabine, înalţă rugi fierbinţi cerului:
Omul tânăr – singur şi liber,
Bătrânul – alături de nevasta lui;

Unul ar renunţa la tot avutul,
Iar altul la frageda, blonda lui iubire,
Pentru-o bucăţică de pământ ferm
Pe care să-şi afle râvnita izbăvire.

Asiguraţi bine sarturile, vitejii mei,
Şi rulaţi strâns velele, nu-i timp de glume,
Rafalele care ne vor lovi curând
Ar putea şterge de pe pământ întreaga lume....

Mâine, băieţi, pasagerii se vor simţi nişte eroi,
Afişând pe punte un aer mândru şi solemn,
Iar noi – noi vom mesteca, scuipând, tutun
Şi, cu coada ochiului, ne vom face câte-un semn,

Spunând, în vreme ce nava se-avântă înainte
Cu velele în vânt: "În viaţă mea pe mare
Am întâlnit, ehei, domnilor, stihii grozave,
Acum fost doar o furtună oarecare!"

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele nave

Am văzut vechi corăbii plutind ca nişte lebede în somn
Dincolo de Tyre – cum numesc satul oamenii din jur –
Tangând cu-un caric greu de ani, prin valuri albite de nesomn,
Spre Famagusta şi spre soarele altui tărâm care
Încinge Ciprul cu un cerc de foc, sub cerul de azur;
Şi toate-acele nave veneau desigur din alte vremi – şi ape,
Când în volte largi şi-n sunete de tun asurzitoare
Transportau în cală sclavi arămii, rodii şi migdale verzi,
Hăituite prin saline pulberi de piraţii genovezi
Până când iadul se revărsa pe punţi să se adape
Cu fiere, suc de fructe, apă şi cu sânge cât încape.
Dar azi, trec lin pe marea prietenoasă, primitoare,
Vopsite în albastru de Canare sau verde irlandez,
Cu bompresul încrustat cu ramuri de-aur sclipitoare.
Dar am mai văzut, desprinsă parcă din al altui secol miez,
Ivindu-se – nălucă – prin umbra zorilor şi-a spumii,
Ceţoasă siluetă-n în golful înconjurat de flori,

O navă obosită, desprinsă parcă din tinereţea lumii;
Şi, cu mirare căzut în mine, respirând fiori,
M-am gândit – cine ştie, cine ştie – poate-acelaşi
(Având alte culori, răpită-n apele Mării Egee
– Cu pupa vopsită în albastru intens, împinsă de maree –)
Vorbăreţ marinar pleşuv (cu-ai lui doisprezece tovarăşi
Trăgând la rame transpiraţi, cu răni în palme)
Venind dinspre ale Troiei blestemate ţărmuri albe,
Cu cântece şi mari minciuni despre un cal de lemn
A vrăjit echipajul care-a uitat de drum şi de consemn...
Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche;
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate-s în ordine

În inimă-mi pâlpâie-o durere – nu ştiu de unde vine,
E ceva legat de mare, de cerul nopţilor senine
Sau poate de o stea, oricum, cam de aşa ceva;
Poate de vârtejul fulgilor de nea, de vântul care-i va împrăştia

Sau de tangajul şi de ruliul unui velier pe mare,
Care, evadat din acvatoriul portuar, se pierde-n zare
Luând dis-de-dimineaţă cap compas spre-nceţoşatul vest,
Cu velele zburător şi rândunică-n aşteptarea unui zbor celest;

Se-aude parc-o caterincă schiţând vioi o melodie,
Un cor de voci îndepărtate, un tremolo de bucurie;
În aer intervine-un fior de frig, ca atunci când, senzorial,
Te-apropii de-un iceberg înalt cât catargul principal;

E-un scârţâit de greement în noapte ca un plâns,
Scos de-o scoabă, de pânzele-ntinse sau de şcotele legate strâns.
O, Doamne! Aş da tot ce am ca să plutesc din nou
Pe marea cu vânturi mari, cu ninsori bătându-mi în hublou,

S-aud în noapte, clar, acel strigăt pe-oceanul luminat de vele,
"Toate-s în ordine, iar luminile de poziţie strălucesc ca nişte stele!"

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!