Nava de linie e-o doamnă

Nava de linie* e-o doamnă,-ntotdeauna mândră şi semeaţă,
Crucişătorul, soţul ei, îi oferă protecţie şi o răsfaţă;
Dar vai de navele comerciale, pistrui pe apele marine,
Umblând de colo până colo, ca tine şi ca mine!

Umblând, Jenny, din port în port, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;**
Tot aşteptând, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Rătăcind de colo colo, Jenny, aşteptând în frig!

Nava de linie e-o doamnă sulemenită şi plină de strălucire,
Când dă peste-un necaz, pentru toată lumea e-o nenorocire.
Crucişătorul, soţul ei, stă mereu lângă ea, gata-n ajutor să-i sară,
Dar vai de navele comerciale, care trebuie să-ncarce sau să moară!***

Nava de linie e-o doamnă, iar rutele ei sunt sigure pe orice ape;
Crucişătorul, soţul ei, întodeauna-i este-aproape;
Dar vai de navele comerciale pe care nimeni nu le protejează,
Trebuie să-şi facă treaba cum pot, fără niciun fel de pază!

Nava de linie e-o doamnă, dacă izbucneşte un război,
Crucişătorul, soţul ei, o ţine-acasă, departe de lupte şi de tărăboi,
Dar vai de navele comerciale care-nsoţesc apele mareei!
Ele trebuie să lupte pentru nişte doamne care-s mândria Angliei.

Nava de linie e-o doamnă, dar dacă n-ar exista acest obiect de preţ
Micuţele nave comerciale ar face oricum pretutindeni comerţ.
Crucişătorul este soţul ei, dar fără noi – aceste umbre vagi –
El n-ar fi putut duce lupta pentru patrie şi pentru toţi cei dragi.

Pentru cei dragi şi pentru patrie, Jenny, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;
Rătăcind de colo colo, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Aşteptându-i pe ce dragi, Jenny, afară-n frig!

* Iniţial, nava de line era o navă de pasageri care făcea curse regulate între anumite porturi, urmând un orar fix. În zilele noastre şi alte tipuri de nave, cum ar fi navele port-container sau navele ro-ro, au fost introduse în serviciul de linie.
Navele de linie se deosebesc de navele comerciale obişnuite, în jargonul marinăresc numite nave vagabond (tramp ships), nave ale căror porturi de destinaţie pe termen mediu şi lung nu este dinainte cunoscut, într-un sezon fiind nevoie de ele, spre exemplu, în porturile din Africa sau din America de Sud, iar următorul sezon în Marea Barents sau în Extremul Orient. În poemul de mai sus ele-s comparate de Kipling cu nefericitele femei care, în speranţa sosirii probabile a unei nave, rătăcesc între Portsmouth Hard şi Royal Dockyard în aşteptarea marinarilor care se debarcă pentru concedii sau care au permisiunea de a ieşi câteva ore în oraş – soţi, fii, fraţi sau clienţi.

** Când a fost scris poemul tramvaiele erau încă trase de cai.

*** "Să-ncarce sau să moară" – dacă navele comerciale nu găseau marfă de transportat erau sortite unui destin nefericit – similar cumva cu cel al femeilor singure, în aşteptare lângă gardurile şi porţile porturilor.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navele pe care-a navigat odinioară

Navele pe care-a navigat odinioară,
Când sângele-i era tânăr şi fierbinte,
Sunt abandonate azi, epave de ocară,
Numele lor fiind şters demult din minte;

Ele-aduceau lână şi grâu din Australia,
Ceai şi iută, străbătând mii de mile,
Titania-nălţându-şi înaltă şi zveltă talia
Şi mândra Thermophylae;

Alpii-nfriguraţi, cu zăpezi permanente,
Îi sunt cunoscuţi de ani şi ani;
La fel, navele rapide şi navele lente,
Navele cele mici şi navele mari.

A văzut statuile regilor din fir în păr
Şi bustul fiecărei regine – bătrânul corăbier,
Toţi dragonii verzi şi,-ntr-adevăr,
Pe fiecare şeic arab sau cavaler...

Ultimul trandafir părăseşte, iată, cerul,
Briza fluviului se-abate-nfiorând plămânii;
Iar el cu ochii slăbiţi de gerul
Vârstei visează, cum fac de altfel toţi bătrânii;

Cu pipa între buze, în tăcerea mare,
Visează călătorind prin al timpului tunel
Pe nişte nave frumoase şi pierdute pe care
Astăzi nu le mai vede decât el.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Radio-telegrafie

Navele strigă fără contenire, zi şi noapte,
Mii de cuvinte zboară de la şi spre fiece vapor...
Strigă de aproape sau de departe –
Oferă sfaturi, salută, cer ajutor.

Ele strigă, strigă şi plâng ne'ncetat,
Cuvintele se-nşurubează-n zgribulite cete
Sub cupola unui cer indiferent şi-ndepărtat,
Pătrunzând în toate colţurile-acestei planete.

Navele se strigă-ntre ele pe nume,
Se strigă de aproape şi de departe;
Ca o genune chemând altă genune,
Ca o stea, altă stea – din hăul care le desparte.

Navele strigă fără contenire, zi şi noapte,
Mii de cuvinte zboară de la şi spre fiece vapor...
Strigă de aproape sau de departe –
Dar cuvântul "Frică" lipseşte din vocabularul lor.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navele nu se scufundă

Navele nu se scufundă datorită
apelor din jurul lor, oricât de-agitate şi rebele.

Navele se scufundă datorită
apei care prin carenă se infiltrează-n ele.

Nu lăsa ca ceea ce se petrece în jurul tău
Să pătrundă-n tine şi să-ţi facă rău.

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurele care mai zboară sunt navele ruseşti, câte trei oameni la bord şi numai în scopuri comerciale, fiind o sursă de venit pentru ei. Următorul echipaj uman va pleca peste vreo 2-3 ani. Americanii realizează în acelaşi regim zboruri pentru doritori, sau în regim de colaborare ştiinţifică cu anumite ţări. Zboară acum cu navete ruseşti, iar ruşii cu navete americane. Lansarea cosmonauţilor e o problemă din cauza penuriei de vehicule, care au defecte majore chiar din proiectare. A scăzut tehnologia, s-a redus şi numărul de zboruri extraatmosferice.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu se grăbea, dar se îndrepta spre colegii săi, spre locul în care cele două nave încă staţinau. Nuria merse alături de el; de cum zări navele, se observa că o cuprinsese teama. Lucian o privi încurajator, încercând să-i trasmită, fără cuvinte, că nu avea de ce să-i fie teamă. Se opriseră puţin. Nuria îşi dădu jos ochelarii primiţi de la comandant, privind uimită, când spre "Pacifis", când spre "Vulturul". Pentru ea navele spaţiale reprezentau ceva inedit, surprinzător. Pentru membrii echipajului, ea, prezenţa ei era ceva inedit, surprinzător, apropiindu-se, împreună cu comandantul lor. Lucian stătu pe loc, atâta timp cât consideră că i-ar trebui Nuriei pentru a se "acomoda" cu prezenţa celor două nave spaţiale, apoi porni din nou, spre colegii săi, în dreptul cărora se opri. Îi dădu drumul mâinii Nuriei, zâmbind, spre ea, blând, amabil, încurajator.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orăşelul marinarilor*

De-a lungul cheiurilor din orăşelul marinarilor vântul plimbă
Şoaptele melodice furate de pe navele din radă şi schimbă
Culoarea obrajilor apei, iar vara se retrage undeva să moară
Ca o balenă rănită, abia răsuflând în mareea de seară.

O navă de linie Anglia-Orient luceşte ca un pescăruş,
Cu luminile la bord clipind intermitent; osos ca un arcuş,
Cargoul companiei Blue-Funnel** cu bigile negre-n plan vertical
Stă nemişcat; un brac înalt încarcă cherestea-n aval.

În magazinele din orăşelul marinarilor se găsesc de toate
Şi marinarii cumpără sau vând ce-au adus din ţări îndepărtate:
Încuietori pentru cuferele lor de pe navă, papagali roz cu moţ,
Ceasuri de-alarmă de cinci cenţi şi pantofii celor morţi.***

Se-aud ţipetele păsărilor mării şi-acorduri voioase
De-armonică, şi vocea cântăreţilor de la baruri şi terase –
Cântecul vântului şi cântecul mareei; fredonate-n ceas târziu,
Revin vechi melodii pe care doar marinarii le mai ştiu.

Am avut un vis în orăşelul marinarilor – zadarnic, naiv şi desuet –
Despre nave, oameni şi zile de demult care se întorc încet-încet...
Despre-un cântec pe care-l cântă-ntr-o tavernă doi tovarăşi,
Doi foşti colegi de echipaj care se-ntâlnesc într-o seară iarăşi.

---------------------------------------------------------------------

* Porturile mari din toată lumea aveau în vecinătatea lor imediată un "orăşel al marinarilor". O mică parte, de fapt, a oraşului respectiv unde navigatorii îşi faceau cumpărăturile, se amuzau seara-n baruri şi-i întâlneau pe cei din breasla lor, uneori foşti coechipieri. Era un loc unde se simţeau "acasă" după un lung şi dificil voiaj.

** "Blue Funnel" a fost o companie de shipping britanică fondată în anul 1866. Companiile de navigaţie vopseau şi încă mai vopsesc coşurile navelor aflateîn proprietatea sau managementul lor cu anumite culori distinctive. Tot pe coşuri puneau şi logo-ul casei. Pe lângă partea de reclamă, navele erau mai uşor de reperat într-un port aglomerat.

*** "Pantofii mortului": când un marinar îşi pierdea viaţa pe mare, o parte din bunurile lui erau distribuite coechipierilor, în semn de amintire, iar o altă parte era vândută de căpitan şi banii obţinuţi se înmânau la întoarcere familiei celui dispărut.

poezie de Cicely Fox Smith din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitatele nave

Uitaţi sunt cei care-au servit pe nave anonime,
Ai căror tovarăşi zac în albastra tăcere-înfrigurată.

Pentru valoarea, onoarea şi gloria lor patria-ar trebui să plângă,
Altminteri sufletele lor nu-şi vor afla pacea niciodată.

Iar faptele de vitejie ale multora uitaţi printre puţinii
Amintiţi de ziua eroilor nu-s cântate-n nici o poezie.

Când ţara-i fericită, navele anonime-şi reiau locul în flota tăcută
Şi despre ele nimic nu se mai ştie.

Ele-au instaurat pacea printre spinii
Multor ţărmuri străine şi, da, au transportat războinici la luptă.

Astăzi istorii despre vitejie si patriotism
Se mai aud doar în poveştile marinarilor.

Cântaţi un cântec pentru cei bravi, puternici şi frumoşi,
Care-au arat toate oceanele şi fluviile cu navele lor;

Cântecul să fie-un tribut adus fostei noastre flote,-acum în declin,
Navigatorilor cu care ţara-a trecut prin războaie, răstrişte şi chin.

Din depărtări, prin neguri reci şi ceaţă, suspine vin spre noi
De la echipajele plecate-n lumea de apoi –

Pe catarge drapelul nostru nu se mai înalţă-n soare,
Iar fără respect pentru gloria trecută, n-are şansă marina viitoare.

poezie de Daniel Kozak, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe comanda navei, la cârmă

Pe comanda navei, la cârmă,
Un timonier tânăr urmăreşte atent cursul navei.

Prin ceaţă, se-aud de pe coastă sunete tânguitoare,
Un clopot pentru marinari – dangăte prevenitoare legănate de valuri.

Tu lansezi binevoitor, clopot, semnale despre recifurile marine,
Sunând, sunând pentru a avertiza navele de pericolul eşuării.

De veghe timonierul ţine seamă de alerta sonoră,
Prova se abate-n vânt, vasul se îndepărtează cu vele gri vibrând,
Frumoasa şi nobila navă cu preţiosul ei caric se îndepărtează,
elegantă, în siguranţă.

Dar, o, nava, nava nemuritoare! O navă la bordul navei!
Nava trupului, nava sufletului, navigând, navigând, navigând.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O corabie în flăcări

De pe nava incendiată,
Nemaiputând fi salvată
De flăcări decât prin scufundare,
Au sărit câţiva corăbieri care,
Apropiindu-se de navele duşmane,
Au fost împuşcaţi de îndată;
Au pierit toţi, unii arşi de jarul fierbinte ca lava,
Iar alţii s-au dus pe fundul mării-împreună cu nava.

poezie de John Donne, 1572-1631, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna directoare: Nimeni nu face nimic care să merite cu adevărat dacă nu are o diplomă.
Jenny: Nimeni nu face nimic care să merite cu adevărat dacă are o dilpomă. În orice caz, nicio femeie.
Doamna directoare: Prin urnmare ceea ce fac eu nu contează? Sau ceea ce face domnişoara Stubbes, sau doamna Wilson sau oricare dintre cei ce lucrează în această instituţie? Pentru că niciuna dintre noi nu ar lucra aici dacă nu ar avea o diplomă. Ştii asta, nu-i aşa? Da, într-adevăr este greu şi plictisitor să înveţi...
Jenny: Foarte plictisitor!
Doamna directoare: Poftim?
Jenny: Este greu şi plictisitor să studiezi. Este greu şi plictisitor să înveţi. Prin urmare, ceea ce îmi spuneţi este să mă plictisesc, şi iar să mă plictisesc. Îmi cereţi să mă plictisesc toată viaţa de-acum încolo. Stupida asta de ţară este plictisitoare! Este o ţata lipsită de viaţă, tristă, fără culoare! Oricum este posibil ca ruşii să ne bombardeze în orice clipă. Iar eu trebuie să aleg: să fac ceva greu şi plictisitor sau să mă mărit cu... evreul meu. Şi să plec la Paris, Roma şi să ascult muzică Jazz, să citesc, să iau masa în restaurante elegante şi să ma simt bine! Nu mai este neveoie să ne educţai, doamnă Walters. Trebuie să ne spuneţi de ce o faceţi.

replici din filmul artistic O lecţie de viaţă, după Lynn Barber
Adăugat de Dana Ţugui MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

Străduţele oraşului portuar
Nu-s mari, bogate sau alintate de vreo zână,
Dar moartea şi gloria-n aceste zile
Se plimbă pe trotuarele lor mână-n mână.
Se revarsă foc, cad bombe, dar nu pot frânge
Curajul mândru-n în care trăiesc şi se-nfăşoară
Oamenii simpli din oraşul portuar,
De pe străduţelor oraşului portuar,
De pe străzile temerare-ale oraşului portuar,
Care ştiu atât de omenesc şi de frumos să moară.

*Poem publicat în revista Punch pe 18 decembrie, 1940.
*In perioada în care " Bătălia pentru Marea Britanie" ( Battle of Britain ) dintre Royal Air Force şi Luftwaffe ajunsese la apogeu toate laudele se îndreptau către aviaţia militară britanică, marina fiind cumva neglijată. Acesta e motivul pentru care Cicely Fox Smith a atras atenţia asupra marinarilor, în special al celor de pe navele comerciale care înregistrau mari pierderi de vieţi şi care sufereau cel puţin la fel de mult.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava, de curând finisată, nu prea avea nevoie de o pregătire pentru plecare, doar totul era foarte bine pus la punct, acesta fiind motivul construcţiei sale, însă, pentru orice eventualitate, cei trei tineri, conştiincioşi, trecură la o nouă verificare amănunţită, aruncând cu atenţie o privire generală asupra întregii nave, chiar dacă ştiau destul de bine că totul era în stare perfectă, din toate punctele de vedere, însă dacă directorul le spusese că trebuie să se ocupe de verificări, exact asta şi făceau, pentru a nu se expune nici unui risc. Desigur, nava albastră era gata încă din momentul în care construcţia ei fusese desăvârşită.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

* Păsările furtunii (puffinus puffinus), numiţi şi petreli, furtunari sau rândunici
de mare; marinarii cred că zboară în întâmpinarea furtunii, fiind, de fapt, sufletele
navigatorilor morţi.

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mării

Marea-l va izbi mereu cu valurile,
dar coastele lui albe de piatră spălată
călărind pe pânzele spumei
sau pe hula de fund, sau pe talazurile
cu-albatroşi

sunt ale unui om încăpăţânat.
El cheamă furtuna, el
trăieşte din ea! Instinct
cu temeri care nu sunt temeri,
ci ghimpii extazului,
o licoare secretă, un foc
care-i inflamează sângele
până când acesta devine-atât de rece
încât stâncile par să sară în mare,
şi nu marea să le îmbrăţişeze. Ele se-avântă
spre larg pentru a prinde navele
sau chiar cerul care
se apleacă spre-a fi sfâşiat.
Acestora el le strigă,
acesta sunt eu! Eu sunt aceste stânci!
În lipsa mea nimic nu poate râde.

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrula de la Marea Nordului

Acolo unde-i proaspăt vântul de est în fiecare dimineaţă,
Iar brizele nopţii, năvălind dinspre Pol, fulgeră pe-apele fiordului
Am auzit o navă Distrugător cântând: "Ce viaţă minunată
Au marinarii în Patrula de la Marea Nordului!"

"Să spargem lucrurile-n bucăţele-i treaba noastră (şi-a lui Friţ),
Asta înseamnă că-s pretutindeni mine-n jurul Distrugătorului.
Dar dacă n-ai niciun motiv să mori îndată,
Evită să te-apropii de Patrula de la Marea Nordului.

Noi l-avertizăm de pericole pe căpitanul navei de comerţ,
Deşi misiunea noastră de salvare nu-i pe placul lui,
Toţi se plâng când acostăm la nava lor sau stingem un incendiu
De semnalele şi de luminile Patrulei de la Marea Nordului."

(Douăsprezece versuri omise)*

"Măturaţi de valuri, dar încă-naintând, aproape-necaţi, dar încă vii,
Urmărim cum prova navei ignoră hula şi talazurile fiordului,
Auzim, infernal, urletul elicei: Întrebaţi-i pe cei de la mal
Cine mai înfruntă Iadul precum cei din Patrula de la Marea Nordului."

* Conform agentului literar al lui Kipling, A. P. Watt, includerea menţiunii "Douăsprezece versuri omise" între strofele a treia şi a patra a fost făcută de Kipling ca un fel de glumă, pentru a indica faptul că pericolele care pândesc o navă de patrulare în apele arctice pe timp de război sunt mult prea numeroase pentru a putea fi enumerate.

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de care soţul ei a divorţat pentru că este rea de muscă

Femeia asta divorţată
E-o navă naufragiată,
Cu care nu poţi naviga;
Ba eu aş mai adăuga,
Că nava naufragiată,
Nu poate fi nici reparată.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (27 iunie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Goode

Pentru toţi din oraş părea, fără dubii,
Că eu merg pe un drum sau pe altul fără nici un rost...
Dar aici lângă râu poţi vedea la asfinţit
Lilieci cu aripi moi zburând în zig zag, de colo colo –
Trebuie să zboare pentru a prinde hrana.
Şi dacă vreodată, noaptea, te-ai rătăcit
În pădurea adâncă de lângă Miller's Ford,
Şi te-ai îndreptat într-o direcţie sau alta,
Încotro îţi arată Calea Lactee,
Încercând sa-ţi găseşti cărarea,
Vei pricepe că mi-am căutat calea
Cu mult zel şi că toate peregrinarile mele
Erau expediţii înspre cunoaştere.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chilipiruri oferite de ocean

Celor care susţin că, tributari exagerării,
Noi supraevaluăm importanţa mării,
Eu le răspund: "Nu, oricum o dai, orice-ar fi,
Nu-i adevărat – în afară că-n zilele senine
E-albastră, ea ne-aduce beneficii – şi nu puţine;
Nu-mi imaginez ce ne-am face într-o bună zi
Dacă deodată mările ar putrezi. ''

De pildă, să ne gândim la nave. Ce-ar fi dacă,
Lipsindu-le substanţa pe care să plutească,
Iolele şi pescadoarele vor eşua,
Şi fregatele, şi navele de linie, şi, luaţi aminte,
Toate ambarcaţiunile care vă trec prin minte?
Niciuna dintre ele, cu alte cuvinte,
N-ar mai naviga dacă Oceanul s-ar evapora.

În schimb, doar de-un singur neajuns scapă
Insulele britanice-n lipsa cuprinsului de apă
Care desparte malul acesta de celălalt:
Renunţând la alte daruri oferite de-ocean cu generozitate:
Continentul s-ar întinde până la Kent şi, încă, mai departe,
Iar noi, făr-a mai pluti cu necesitate,
Am călători numai şi numai pe-asfalt.

Să ne gândim, de pildă, la peşti. Nu-mi pot închipui
Unde ar găsi ei alt spaţiu pentru a se zbengui
Şi a face sport, unde-ar mai putea înotul exersa;
Cum ar putea balenele, mai vreau să ştiu anume,
Grăsuţele balene, arunca spre cer jeturi de apă-n spume?
Unde s-ar duce jucăuşul hering în această lume
Dacă resursele acvatice ar dispărea?

De aceea noi avem pentru Ocean o stimă mare;
Dar, desigur, eu am şi motivele mele particulare
Să îl laud, nu mă ascund:
Atunci când inimii mele-i este dor
Să simtă ceva ud şi fremătător
El e mediul cel mai frumos şi mai primitor
În care-ador să mă scufund.

poezie de Owen Seaman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nave

Cum stau lângă cruce pe piscul solitar, ţărmului avanpost,
Admirând maiestuoasa regină a lumii noastre, marea,
În penumbra-ntunecată a muntelui o navă stă la adăpost,
Iar alta navighează tăindu-şi cu prova-n talazuri cărarea:

Una se-avântă cu aripi albe-ntr-o cursă de mare-anvergură,
Cu flamura şi velele vibrând extatic deasupra undelor marine;
Alta, la umbră, cu pânzele strânse,-i legată de-o gemandură –
Nava care m-aşteaptă pe mine.

Dar, iată! Eu îi pot vedea Porţii coloanele sclipitoare
În zarea luminoasă unde norii întunecaţi se sparg
Şi-aud dinspre nava care-abandonează golful, în depărtare,
Cântecul voios al marinarilor la gabie, sus pe catarg.

Iar acum, mă gândesc la urmele radiante care-au adus
Consolare pe Marea Galileii bătută de furtuni haine –
Şi-aştept semnalul sifleei pentru-mbarcare, la apus,
Pe nava care m-aşteaptă pe mine.

*15 August – Sf. Maria – Ziua Marinei Române

poezie de Francis Bret Harte, 1836-1902, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea tatălui meu

Noi navigam atunci pe nave astăzi uitate-aproape,
Pe lângă ţărmuri necunoscute,-n zilele copilăriei mele...
Lumini prietenoase, faruri fulgurant reflectate-n ape;
Insule, golfuri mărginite de palmieri cu fluturânde vele.

Gânduri... care,-ntârziind, pe-orizonturi cu dulci vise cad,
Deşi-am lăsat demult acele ţări departe-n urma noastră;
Acele flăcări, acolo unde fulgerele tropicale ard,
Alizeele cu parfum de flori sub bolta clar-albastră –

Revin amintiri – din vremea-n care navele şi oamenii erau tineri;
Şi parcă mai străbate-o adiere dinspre-acele ţinuturi parfumate,
Şi mă gândesc ce viaţă frumoasă-am trăit, iubind fără reţineri,
Acolo printre cele-o mie de insule-ale fericirii, de departe.

Deasupra mării eterne râd şi-acum falezele în soare;
Navele se leagănă la fel pe valuri, iar zilele-s senine;
Dar totul s-a schimbat: îmi dau seama cu mirare,
Tu nu mai navighezi acolo – eu nu mai sunt cu tine.

*Din Scrisori de pe mare (Letters from sea)
*În această poezie scrisă la puţine zile după moartea tatălui, căpitan de cursă lungă, în anul 1913, Lincoln Colcord îşi aminteşte cu nostalgie anii tinereţii, când a navigat împreună cu acesta pe mările şi oceanele lumii.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!