Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Bătrânele nave

Am văzut vechi corăbii plutind ca niște lebede în somn
Dincolo de Tyre – cum numesc satul oamenii din jur –
Tangând cu-un caric greu de ani, prin valuri albite de nesomn,
Spre Famagusta și spre soarele altui tărâm care
Încinge Ciprul cu un cerc de foc, sub cerul de azur;
Și toate-acele nave veneau desigur din alte vremi – și ape,
Când în volte largi și-n sunete de tun asurzitoare
Transportau în cală sclavi arămii, rodii și migdale verzi,
Hăituite prin saline pulberi de pirații genovezi
Până când iadul se revărsa pe punți să se adape
Cu fiere, suc de fructe, apă și cu sânge cât încape.
Dar azi, trec lin pe marea prietenoasă, primitoare,
Vopsite în albastru de Canare sau verde irlandez,
Cu bompresul încrustat cu ramuri de-aur sclipitoare.
Dar am mai văzut, desprinsă parcă din al altui secol miez,
Ivindu-se – năluc㠖 prin umbra zorilor și-a spumii,
Cețoasă siluetă-n în golful înconjurat de flori,

O navă obosită, desprinsă parcă din tinerețea lumii;
Și, cu mirare căzut în mine, respirând fiori,
M-am gândit – cine știe, cine știe – poate-același
(Având alte culori, răpită-n apele Mării Egee
– Cu pupa vopsită în albastru intens, împinsă de maree –)
Vorbăreț marinar pleșuv (cu-ai lui doisprezece tovarăși
Trăgând la rame transpirați, cu răni în palme)
Venind dinspre ale Troiei blestemate țărmuri albe,
Cu cântece și mari minciuni despre un cal de lemn
A vrăjit echipajul care-a uitat de drum și de consemn...
Se putea să fi fost, cine știe, o navă foarte veche;
Totuși, atât de frumoasă! M-așteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Și întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Bătrânele nave

Se putea să fi fost, cine știe, o navă foarte veche...
Totuși, atât de frumoasă! M-așteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Și întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe Drumul Mătăsii către Samarkand (Prolog)

Noi care vă-ademenim la drum cu cântece fără pereche
Și juram că Frumusețea-n veci trăiește, deși crinii mor,
Noi, Poeții venind dintr-o obârșie nobilă și veche,
Care cântând ajungem în sufletul oricărui călător,
Ce-am putea oare -ți spunem? Poate o poveste minunată
Despre nave, și stele, și locurile unde vom regăsi străbunii,
Unde trandafirii amurgului nu se-ofilesc niciodată,
Unde vânturile bat spre vest, iar soarele stă în umbra lunii.
Acolo-întâii regi ai lumii, cu bărbile lor albe, în inele,
Dorm somn dulce prin poieni cu izmă și izvoare –
Și-n strânse cercuri pe pieptul lor se-nalță iedera spre stele.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toți ai casei mai dorm în patul cald,
Și-și scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viață are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici pește, dar nici chiar om nu este,
Așa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat și parcă de departe,
Ca și cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoșătoare și de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaț㠖
Nici gri-oțel, dar nici albaștri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i povești pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine știe – poate-adevărate.

Cunoaște-atâtea despre nave și curenți,
Despre nori și vânt, ghinioane și deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraș,
Strâmbă din nas și-mi face semn din ochi...

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trei corăbii

Am văzut trei nave, trei corăbii
Călărind pe mare,
Valurile tremurau, peștii se-ascundeau,
Vântul gemea-ntristat,
Pe punți și-n cală
Domnea blestemul, scânceau dureri amare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Ancorate lângă țărm, pe mare,
Vântul nu mai voia le bată-n vele,
Cerul plângea cu lacrimi de sânge,
Pe chei erau stăpâne durerea și suspinul,
Iar ei, din alte țări, veneau la vânătoare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Apropiindu-se dinspre mare –
Și copacii jeleau, și păsările se-îndepărtau,
Și pământul scrâșnea îngrozit,
La prova pândeau lăcomia și păcatul,
Și-am văzut istoria cum moare.

** Poezia face trimitere la celebrul colind britanic de Crăciun "Am văzut trei nave",
ironizând un simbol al valorilor civilizației occidentale.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plecarea flotelor

Primăvara-i de-acum în oraș iarăși,
De-acum vântul e deja sus în copaci,
După ce-au iernat pe țărm, i-s mării tovarăși –
De neînvins dorința – și navă și cârmaci.

Molate, coborâte de pe docuri, rând pe rând,
Alunecă printre balizele din port, în volte sinuoase,
Îndreptându-se spre orizont până când
Se pierd în vîrtejurile mareei joase.

Una câte una sau două câte două
Se pierd după cotul șenalului pe înserate,
Plutind spre marea bleu sub luna nouă,
Unde bat vânturile cele mari, sărate;

Întocmite de multe mâini, cu multă măiestrie,
Fiecare cusătură-a velei de-abia așteaptă
vibreze-n vântul de dincolo de copastie,
Deasupra oceanului, gata de-o-îndrăzneață faptă.

Cine, bărbat sau copil, a văzut vreodată
Marea-n argint și-n aur smălțuită
Și n-a simțit imboldul urmeze, neastâmpărată,
Chemarea sângelui, fierbintea lui ispită?

Cine-ar putea sta-închis în casă,
Acum când vântul pe străzi umblă hoinar,
Când se-aude bătaia vâslelor, melodioasă,
Și velele sclipesc în lumina albă-a unui far?

Primăvara-i de-acum în oraș iarăși,
Cine n-ar vrea fie-acum pe mare fugaci,
Când, după-o iarnă pe țărm, i-s mării tovarăși –
De neînvins dorința – și navă și cârmaci?

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultimul cântec

stau pe țărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde curgă, de unde
mă preling prin colțuri de singurătate
e tragic și trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieții
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai știe, cine...
am venit și am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieții
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a ști
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viața asta murdară
poate sare o scânteie
ardă, ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
cânt, un cântec de jale, de foc
despre viața asta
fără de noroc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viața urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenușa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieții stă iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândețea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăși a învins.

Un flutur se hrănește din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine știe câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colț de paradis.
De-atât frumos și gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Și cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum l-am putea numi

Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-și depășește încercările
Și lună de lună zâmbește
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Și sufletu-i putrezește
Cum l-aș putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăiește-n iubirea dușilor
Și-n ei se regăsește pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Și umblă pe planetă flămând
Cum l-aș putea numi?
Cine se ridică din praf
Și nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Și nu mai are sânge de viață-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanțuri de sclav
Cine ridică munții din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aș putea numi?

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Robert Louis Stevenson

Crăciun pe mare

Velele, brice de gheață, tăiau în carne-acolo,-între Capul Sud și Capul Nord,
Puntea era patinoar de la prova la pupa, de la babord și până la tribord;
Vântul bătea dinspre nord-est, împingând turme de berbeci albi pe mare;
Adăpost? Doar lângă recifurile-ascuțite și stâncile albite de vânturi și de sare.

Mateloții, la resac, auzeau valurile în dimineața zilei friguroase;
În lumina vineție-a zorilor ne zăream fețele vineții, cețoase;
O zbugheam toți pe punte la țipătul sălbatic al înfriguratului nostrom –
Tot ridicând, tot coborând, prin rafalele de vânt vela artimon.

Toată ziua-am luptat cu talazurile între Capul Nord și Capul Sud
Și-am tras de velele-înghețate luptând cu vântul dușmănos și ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă-, n dureri amarnice și groază, în gura de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord și sud, spre sud și nord.

Ne-am ținut departe de Capul Sud, unde scrâșneau balaurii în ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord se-aținea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele și-ogorul gras,
Și paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

De-a lungul coastei, zăpada de pe-acoperișuri era albă, spumă-a mării;
Ardeau focuri vii în fiecare sobă din toate locuințele-așezării;
Sclipeau ferestrele-n gerul aspru, iar fumul din hornuri se înalța în slavă;
fi putut jura că mirosul de mâncare caldă-ajungea până la noi pe navă.

Clopotele bisericii din sat răsunau pline ochi de voioșie;
Toate erau așa cum oamenii-și doreau și cum trebuiau fie-n
Dimineață de Crăciun, doar pentru noi, cei din furtună, de temut;
Chiar lângă clădirea pazei de coastă se-afla casa-n care m-am născut.

Oh, well, am văzut odaia primitoare, fețele de-acolo, atâta de plăcute,
Ochelarii mamei cu rame de-argint, părul tatei sur, paharele de vin știute;
Și, well, am văzut focul din cămin și scânteile, niște spiriduși
Dansând deasupra blidarelor cu farfurii de China, îmbujorați și jucăuși!

Și, well, știam și ce vorbesc părinții, vorbeau de mine, de absența mea,
De umbra care sunt plutind prin curte, de fiul care-acasă nu se întorcea;
Și, o, fiul păcătos care păream a fi, în nici un fel în ceasul oportun,
Era acum aici, trăgând de frânghiile-înghețate bocnă,-n ziua de Crăciun!

Au aprins lumina farului și negurile înghițite-au fost parcă de ocean;
" Toți marinarii sus, pe arboret," l-am auzit strigând pe căpitan.
" In numele Domnului, nava nu va rezista", secundul Jackson a țipat,
..." E singura șansă, domnule Jackson, – sau marea ne va așterne pat!"

A tremurat velatura din încheieturi, dar velele erau noi și bune,
Iar corabia a întors cu bine-n vânt, ajutată poate și de-o rugăciune.
Ziua de iarnă se prelingea-n amurg, iar noi cu steaua polară pe catarg
Ne-am îndepărtat de țărm, de stâncile rânjind, luând curs spre larg.

Au răsuflat toți ușurați, iar eu am început cânt sub cerul vesperal,
Văzând cum prova-înaltă înaintează mândră, tăind val după val;
Apoi, tot ce-am mai putut gândi în noaptea aceea, cățea rea,
A fost că eu plecam pe mare și că familia-mi acasă îmbătrânea.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Strange Case of Dr Jekyll and Mr Hyde : A Graphic Novel in Full Colour" de Robert Louis Stevenson este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -40.00- 11.99 lei.

Ancheta

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Și se va desfășura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Așa -mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupșorul fără viață-al fetiței
De doar patru luni, înfășurat în zdrențe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulți de treizeci și cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel gurița care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetița părea să știe ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudența,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Și a zâmbit – măgulindu-ne inteligența.

"În concluzie, Onorată Instanță", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiței Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama fi ucis."

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mărfuri

Quinquirema din Ninive sau din Ofir
Vâslește către casă, spre însoritul Palestinei mal,
Cu un caric de fildeș,
De cimpanzei și de păuni,
Cu vin alb, cu lemn de cedru și de santal.

Splendidul galion spaniol în traversadă dinspre istmul malaezian,
Tanghează pe lângă maluri cu palmieri verzi, curioși -l vegheze,
Cu un caric de diamante,
Smaralde, ametisit,
Topaz, scorțișoară și monede de-aur portugheze.

Nava de cabotaj britanică, vânătă de pulberea salină și-nvăluită-n fum,
Se-opintește prin Canalul Dover, de vânt și valuri încercată,
Cu un caric de cărbune de la Tyne,
Șine de cale ferată, fontă,
Lemn de foc și blide ieftine din tablă galvanizată.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Doina Bonescu

Gust de rodii

Azi o mână arămie
Despre mine vrea să știe
Cine sunt, de unde vin,
Cărui Dumnezeu mă-nchin.

Îi răspund că-s dintr-o carte
Desprinsă pe jumătate,
Ochi de apă după ploaie
Zâmbitoare și vioaie.

Mâna-ntinsă mă cuprinde:
- Spune, fără jurăminte,
Câte ploi ți-au spălat ochii
De-ai rămas cu gust de rodii?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

The Inquest (Ancheta)

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Și se va desfășura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Așa -mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupșorul fără viață-al fetiței
De doar patru luni, înfășurat în zdrențe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulți de treizeci și cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel gurița care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetița părea să știe ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudența,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Și a zâmbit – măgulindu-ne inteligența.

"În concluzie, Onorată Instanță", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiței Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine știe?
Se poate chiar mama fi ucis."

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine nu știe și nu știe că nu știe e bolnav - Tămăduiește-l! Cine nu știe, dar știe că nu știe, e neînvățat - Învață-l! Cine știe, dar nu știeștie, e adormit - Trezește-l! Cine știe și știeștie e învățat - Urmează-l!

proverbe chinezești
Adăugat de LorylinneSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cine a zis? Cine a făcut? Cine a uitat? Cine a strigat? Cine a râs? Cine a plâns? Cine a fost ca tine? Cine a fost ca mine? Câți vor fi ca noi? Cine va putea răspunde la aceste întrebări cu zâmbetul pe buze?... Poate doar timpul fără sentimente, care a uitat că i-am fost tovarăși...

citat din (4 ianuarie 2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Cine sunt eu?

azi sau poate ieri
cine azi mai știe cine
vorba trece, vorba vine
am trecut pe lângă mine
nu m-am recunoscut
pe banca aceea stricată
din acel vechi parc
un bătrân obosit, stătea în ploaie, în vânt
de lume și viață alungat
din ochi țâșnea o văpaie
nu am văzut și am trecut
mai departe de el
el, cel, acel ce nu sunt eu
și dacă sunt...
mi-e sufletul întunecat și greu
eu nu sunt eu
repet în gând
repet mereu
atunci, cine sunt eu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ilorian Păunoiu

Vis de iarnă

Când ninge și-nserarea e ca o nuntă veche,
Când se aude-n uliți clinchet de zurgălăi,
Mă simt atât de singur că tu nu-mi ești pereche,
Și-n munte ard vechi focuri și plâng în ochii tăi.

Din mii și mii de versuri ce mi-au trecut prin minte,
Prin inima ce arde-a gândului rostire,
Nu te-ntrupezi din cântec - aducere aminte,
Și nu te țese vremea prin nevăzute fire?!

Te-aș rezidi în mine de unde-ai fost desprinsă
Ș am reface raiul din început de lume,
Ar rătăci prin cosmos privirea mea aprinsă -
De m-aș trezi cu tine, -ți dau al vieții nume.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Cine să mai deschidă ferestre pe lună

când toată lumea e ocupată cu driblatul iernii
până și oamenii de zăpadă devin luptători galactici
o sumedenie de stele verzi pe cine știe ce pășuni
se luptă înflorească precum trifoiul cu patru foi
înainte de orice alt potop
iar eu mă chinui cu un amnar pe o iască de suflet
aprind beculețe în univers
prin cine mai știe ce coridor supus întunericului
îmi descarc licuricii greierii cosașii
de fluturi poți te ocupi tu că ai ochii frumoși
apoi îmi întind cerul să odihnească un pic
între două furtuni parcă din ce în ce mai lungi
și un armistițiu preț de un curcubeu
nu știu dacă pasărea de foc și-ar vinde zborul
pe o lume albastră
cum nu știu câți copaci și-ar dori ardă
doar ca să pot visa eu
.
între timp descânt codrilor de muguri
și îmi ascut securea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Wallace Ferguson

Acolo la Geneva unde Mont Blanc plutea ca un nor
Deasupra lacului strălucitor când briza se-abătea
De pe cerul albastru, curat, iar hohotul Ronului
Dădea năvală sub pod prin abisuri stâncoase,
Și cântecele din cafenele se constituiau în parte a splendorii
Apei dansând sub torente de lumină;
Și geniul pur al lui Jean Rousseau era muzica liniștită
A toate pe care le-am văzut sau despre care am auzit –
Acolo, la Geneva, oare, extazul a fost mai puțin
Pentru că nu m-am putut conecta la mine cel de altădată,
Cel care acum douăzeci de ani hoinărea prin Spoon River?
Am uitat cine am fost sau tot ce am simțit?
Ne trăim ora uitând cine am fost în orele demult trecute?
De aceea, o, suflete, dacă te pierzi în neființă
Și te trezești departe în Geneva, undeva lângă Mont Blanc,
Ce-ți pasă dacă nu te cunoști pe tine însuți așa cum îl cunoști
Pe-al cel care-a trăit și-a iubit într-un colțișor de lume
Cu numele Spoon River, în vremuri demult, demult trecute?

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Șobolan pe navă

Cum ț'ar plăcea fii șobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locșor numai al tău de care să îți spânzuri fesul?
Cu picioarele desculțe, umede și înghețate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?

Cum ț'ar plăcea navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbușă, iar uraganul te izbește cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaș corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ți înlemnește mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?

Cum ț'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la țărm, vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ținându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriți-vă, nu le stați prin preajmă nicidecum!"
Cum ț'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinărești, triste de moarte,

Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?

Cum ț'ar plăcea -ți vezi cochipierul, căzut în valuri, înecat,
În tip ce nava zburdă cu vânt din pupa către Extremul Orient?
S-auzi, "Salvați-mă! Ajutor, Doamne!", știind că nu poate fi salvat?
Cum ț'ar plăcea s-auzi "Om la apă!",-n acel cumplit eveniment?!

Mi-accept soarta! Voi fi șobolan la bordul unui velier, pe mare!
Iată, înalț velele și-mi iau adio de la cei dragi, fluturând bereta!
La bord! Niciun marinar nu știe când îi va veni și lui ora-aceea mare,
Acolo unde-n vântul nopții poate moartea-și ascute-acum rașcheta.

A mea fie marea! Din inimă-i mulțumesc lui Dumnezeu
Pentru fiecare val care se-nalță și se sparge înspumând teuga,
Fericit că respir șiam două mâini care trudesc din greu;
Voi fi, în numele Domnului, omul mării! Ăsta mi-i crezul și asta ruga!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook