Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vânturile de vest (Westerlies)

Talazurile mari din pupa și, cumplit de rece, vântul
Ne-împing prin apă înainte mai iute decât gândul;
Zări gri, apusuri sângerii, ceruri gata să se spargă,
Și, zi de zi, singurătatea din ce în ce mai largă.

Dincolo de lumea fericirii, drumul abandonului, resemnării;
Cu velele de sus strânse, nava vibrează în cazanul mării
Măturată de furia mereu proaspătă a valurilor, statornic –
Latitudinile Vânturilor Urlătoare, unde Eol e-atotputernic.


* Roaring Forties (Vânturile Urlătoare) sunt vânturi puternice de vest,
din emisfera sudică, vânturi care bat între latitudinile de 40°S și50°S.
În epoca navelor cu pânze erau folosite de cei care navigau pe așa numita
rută a lui Brouwer, Europa–Asia de Sud-Est–Australasia.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ella Wheeler Wilcox

Vânturile soartei

O navă se-ndreaptă spre est, iar alta spre vest,
Cu-aceleași vânturi care suflă:
E dispunerea velelor,
Și nu furtunile,
Cea care decide calea pe care să meargă.

Ca vânturile mării sunt vânturile destinului,
Când navigăm prin viață:
E dispoziția sufletului cea care
Decide scopul său,
Nu calmul sau conflictul.

poezie de din World Voices (1916), traducere de George Budoi
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Walt Whitman

În urma navei maritime

În urma navei maritime, în urma vânturilor fluierătoare,
În urma velelor albe întinse cu funii pe arboradă,
Jos, la nivelul mării, miriade de valuri grăbindu-se, înălțând gâtul,
Alintându-se la pupa într-o neîntreruptă curgere,

Mici valuri clocotind și gâlgâind, voioase și indiscrete,
Valuri, valuri unduitoare, lichide, concurente, inegale,
Aproape de vârtejul curentului, zâmbitoare curbe plutitoare
La pupa navelor care deslocuiesc imense volume de apă,
Valuri mari și mici curgând nostalgice pe întinderea oceanului;

Siajul ambarcațiunii maritime surâzând sclipitor în soare,
O procesiune cu mulți stropi înspumați și multe frânturi,
Urmând nava iute și maiestuoasă în siajul care-o urmează.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Complete Poems" de Walt Whitman este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -116.00- 45.99 lei.

O viață pe ocean, pe val

O viață pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalță și recade muzical,
Iar vânturile o țin tot într-un chef!

Șoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest țărm gri, același mereu, mereu:
Redați-mi gustul și sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăși, stăpân pe mare și pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroși eliberați, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălașul
În singurătățile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă și bravi coechipierii,
Noi spunem, vină furtuna ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie fie,
Când vântul și-apele aiurează sub cerul de cleștar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viață pe ocean, pe val!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Descriere

Pleoapa cerului este un gri tulbure...
Privirea-mi aleargă prin vânturi - un fluture,
M-ascund în tăcere - vulcan. Și-n adânc
Sunt frunză bătută de vânturi... Și plâng...

Mi-e ochiul câmpie de grâne... Amnar,
Tăciunele vieții, sub vânturi de jar,
Arzând spre-n apusuri, mai mult mă apasă...
Devin rătăcire în drumul spre casă.

Și-n râuri de lacrimi, sub sălcii, îmi cresc
Coăiii - paharnici de Mire Ceresc...
Sunt verdele frunzei-smarald. Ametist
Pictează-ntristarea goblenului-vis.

Mi-e sângele taina rubinului... Geană
Zbătându-se-n mine e mama mereu...
Sunt clopot ce bate în faptul de seară,
Sunt tot mai aproape de Dumnezeu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câmpuri eoliene în Dobrogea

Eol, al vânturilor zeu,
N-a dispărut ca Diogene
Ci pe meleaguri dobrogene,
Moriști învârte teleleu
Ba chiar mai mult, lui nu-i e greu,
Ca la odrasle pământene
Prin chiloței, sau prin izmene,
Să vânture discret, mereu
Iar din eoliene câmpuri,
El naște mii de kilowați
Căci dinspre mare, rânduri, rânduri,
Trec nori de aer alergați...
Când trage Marea Neagră vânturi,
Noi, devenim mai luminați.

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Hasdeu

La țărmul mării

Prieteni, bună seara, sub clar de lună spun
Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca niște unde care, lovindu-se, se sparg
Și sub ușoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează și-n visuri se alină
Și-ascultă glăsuirea talazului din larg.

Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum își îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Și-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge și renaște în fiece moment.

Ați auzit, prieteni, ce imn a înălțat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezește Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însuflețind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!

Prin Dumnezeu vorbește talazul vast al mării
Și totul prinde viață la șoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-n răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-și topește-n spații nemărginite ceara
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!

poezie celebră de din Destăinuiri, traducere de Ion Potopin
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în franceză.
Ella Wheeler Wilcox

Vânturile sorții

O navă se-îndreptă spre est, iar alta către vest,
Deși ambele navighează-n bătaia aceluiași vânt.
Felul în care este întocmită velatura,
Și nu furtuna,
Ne-arată drumul pe care-l urmăm pe pământ.

Asemeni vânturilor mării sunt căile sorții
Pe care voiajam de-a lungul vieții noastre-întregi,
Alcătuirea sufletului în adâncă-ne ființa
Va decide direcția spre care ne chemă-n zări dorința,
Iar nu împrejurările sau lupta – nici alte legi.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
Derek Walcott

Trestiile mării

Jumătate din prietenii mei sunt morți.
Îți voi face alții noi a spus țărâna.
Nu, am strigat, prefer mi-i înapoiezi pe-aceia,
așa cum erau, cu bunele și cu rele lor.

În noaptea asta le pot smulge vorbele
din zumzăitul de trântor al valurilor
printre trestii, dar nu pot umbla singur
pe frunzele oceanului luminat de lună

în josul acelui drum alb
sau pluti cu alunecarea de vis
a bogzei părăsind greutatea lutului.
Pe pământ, numărul prietenilor pe care-i ai

e mai mare decât al celor pe care-i iubești.
Trestiile de lângă faleză fulgeră argintiu și verde;
ele sunt lănciile speranței mele,
iar din tot ce-am pierdut crește ceva mai durabil,

conținând strălucirea logicii coerente a pietrei,
îndurarea razei de lună, trecând dincolo de disperare,
puternic ca vântul care prin ferestrele trestiilor
ni-i readuce pe cei pe care i-am iubit, așa cum erau,
cu bunele și cu relele lor, nu mai nobili, chiar aici.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Selected Poems Paperback" de Derek Walcott este disponibilă pentru comandă online la 65.99 lei.
Charles Kingsley

Balada fiicei contelui Haldan

Fata contelui Haldan venea mereu aproape
De valuri, privind sfidător în zare
Spre orizont, dincolo de ape;
Râdea mândră, strigând în gura mare:
"Cosițele a șase prințese-s prețul
Pe care-l va plăti cel ce-mi va cere mâna,
Așa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Să vină mirele să-și ia stăpâna!

Într-o zi, fata contelui cutreiera
Pe falează, la fel ca și-altă dată,
Când a văzut un cavaler bălai
Cum naviga spre țărm cu nava lui înaltă.
Toate velele din catifea erau croite,
Iar catargul bătut în aur și-n safire
Și "hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Iată vitezul care-mi va fi mire!"

"Am tăiat cosițele a cinci prințese,
Colindând mii de ape și-îndepărtate țări,
Și-am strâns laolaltă buclele de aur
Să-ți fac cel mai frumos șal de peste șapte mări.
Mai lipsește una doar și vor fi șase,
Doar una și povestea va deveni un simplu fapt;
Așa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Înalță-ți pânzele și zboară pe luciul de smarald!"

A sărit în apă și-a înotat spre mal,
Acel călător tânăr și îndrăzneț,
A prins semeața fată-a contelui Haldan
Și i-a tăiat părul de aur, podoaba ei de preț:
"De-azi, ascunde-te și plângi, mândră fecioară,
Povestea s-a sfârșit și-i rece supa;
De acum, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Întinde velele! Spre vest! Și vânt din pupa!"

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "The Water Babies" de Charles Kingsley este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -35.00- 10.99 lei.

Plopii

Am spus mereu, mereu am spus,
Că-n lumea lor de vis și-avânturi,
Cu cât se-nalță ei mai sus,
Cu-atât îi bat mai multe vânturi.

epigramă de din Epigrame și epigramiști (1973)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Marea

Marea-i un câine flămând,
Uriaș și gri,
Care se rostogolește pe plajă zi de zi.
Scrâșnind din fălcile-înfiorătoare,
Oră de oră, fără încetare,
Roade stâncile, sfărâmându-le-n mii de pietricele albicioase –
Giganticul câine cu priviri nesățioase
Mârâie mereu " Oase, oase, oase!"
Și-și linge labele ude cu priviri verzi, devoratoare.

Iar când noaptea pe cer galopează-n vânturi vuitoare
Și luna se clatină-între norii sfâșiați de-armăsarii furtunii,
El se-înalță și-amușină spre nord, spre est și vest, spre miazăzi,
Scuturându-și blana udă până dincolo de stâncile gri –
Și cheamă, și urlă-încontinuu-n pâlniile rotitoare-ale genunii.

În schimb, în zilele blânde, de mai sau de iunie,-anume,
Când firele de iarba, sus pe galbenele dune,
Nu se mișcă și nici trestiile nu susură la margini de lagune,
Cu capul între labe, ca un cățel somnoros,
Zace tolănit pe plaja mai albă decât o gușă de-albatros,
Cuminte, atât de cuminte și de frumos.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Robert Louis Stevenson

Crăciun pe mare

Velele, brice de gheață, tăiau în carne-acolo,-între Capul Sud și Capul Nord,
Puntea era patinoar de la prova la pupa, de la babord și până la tribord;
Vântul bătea dinspre nord-est, împingând turme de berbeci albi pe mare;
Adăpost? Doar lângă recifurile-ascuțite și stâncile albite de vânturi și de sare.

Mateloții, la resac, auzeau valurile în dimineața zilei friguroase;
În lumina vineție-a zorilor ne zăream fețele vineții, cețoase;
O zbugheam toți pe punte la țipătul sălbatic al înfriguratului nostrom –
Tot ridicând, tot coborând, prin rafalele de vânt vela artimon.

Toată ziua-am luptat cu talazurile între Capul Nord și Capul Sud
Și-am tras de velele-înghețate luptând cu vântul dușmănos și ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă-, n dureri amarnice și groază, în gura de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord și sud, spre sud și nord.

Ne-am ținut departe de Capul Sud, unde scrâșneau balaurii în ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord se-aținea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele și-ogorul gras,
Și paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

De-a lungul coastei, zăpada de pe-acoperișuri era albă, spumă-a mării;
Ardeau focuri vii în fiecare sobă din toate locuințele-așezării;
Sclipeau ferestrele-n gerul aspru, iar fumul din hornuri se înalța în slavă;
Aș fi putut jura că mirosul de mâncare caldă-ajungea până la noi pe navă.

Clopotele bisericii din sat răsunau pline ochi de voioșie;
Toate erau așa cum oamenii-și doreau și cum trebuiau fie-n
Dimineață de Crăciun, doar pentru noi, cei din furtună, de temut;
Chiar lângă clădirea pazei de coastă se-afla casa-n care m-am născut.

Oh, well, am văzut odaia primitoare, fețele de-acolo, atâta de plăcute,
Ochelarii mamei cu rame de-argint, părul tatei sur, paharele de vin știute;
Și, well, am văzut focul din cămin și scânteile, niște spiriduși
Dansând deasupra blidarelor cu farfurii de China, îmbujorați și jucăuși!

Și, well, știam și ce vorbesc părinții, vorbeau de mine, de absența mea,
De umbra care sunt plutind prin curte, de fiul care-acasă nu se întorcea;
Și, o, fiul păcătos care păream a fi, în nici un fel în ceasul oportun,
Era acum aici, trăgând de frânghiile-înghețate bocnă,-n ziua de Crăciun!

Au aprins lumina farului și negurile înghițite-au fost parcă de ocean;
" Toți marinarii sus, pe arboret," l-am auzit strigând pe căpitan.
" In numele Domnului, nava nu va rezista", secundul Jackson a țipat,
..." E singura șansă, domnule Jackson, – sau marea ne va așterne pat!"

A tremurat velatura din încheieturi, dar velele erau noi și bune,
Iar corabia a întors cu bine-n vânt, ajutată poate și de-o rugăciune.
Ziua de iarnă se prelingea-n amurg, iar noi cu steaua polară pe catarg
Ne-am îndepărtat de țărm, de stâncile rânjind, luând curs spre larg.

Au răsuflat toți ușurați, iar eu am început cânt sub cerul vesperal,
Văzând cum prova-înaltă înaintează mândră, tăind val după val;
Apoi, tot ce-am mai putut gândi în noaptea aceea, cățea rea,
A fost că eu plecam pe mare și că familia-mi acasă îmbătrânea.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Strange Case of Dr Jekyll and Mr Hyde : A Graphic Novel in Full Colour" de Robert Louis Stevenson este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -40.00- 11.99 lei.
Gheorghe Gurău

Ursul la putere (fabulă cu dus-întors)

De regulă, când cineva ajunge la putere
la puterea a doua, a treia
sau a câtă doriți dumneavoastră,
își ia în echipă
pe cei apropiați lui,
ca mai apoi -i promoveze
în funcții înalte; nu va mai spui...
Așa s-a întâmplat și cu ursul nostru,
care, odată ales în funcție de... mare boss
peste supușii lui,
alte animale, care mai mari, care mai mici
și-a ales echipa lui
formată din bursuci, caduci,
mameluci și, mai cu seamă
din maimuțe urlătoare,
fiecare în parte primind
funcția ce i se cuvine;
Ei bine, odată căzut de la putere,
toate celelalte animal, jivine,
promovate și-au văzut în continuare
de treabă!...

Morala, pentru cine întreabă,
aici lucrează prevederea
cu... perierea!...

fabulă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Matei

Dincolo de zidul rece

Dincolo de norii negri ne-adăpostim iubirea,
Sulițe țâșnind din soare ne-aducă izbăvirea,
Azurul izvorască din privirea ta senină,
Să ne ocrotească cerul cu puterea lui divină.

Dincolo de valul mării, pe albastrele cărări
Să scurtăm nemărginirea, ne dăm dulci sărutări,
Să plutim în zări departe înspre orizonturi large,
Să ne fluture iubirea sus în vârfuri de catarge.

Dincolo de zidul rece să n-o alungăm vreodată,
Vremurile de vor trece s-o păstrăm mereu curată,
Pe altarul nemuririi o așezăm icoană,
Să nu fie sugrumată de a iederei liană.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În amintirea tatălui meu

Noi navigam atunci pe nave astăzi uitate-aproape,
Pe lângă țărmuri necunoscute,-n zilele copilăriei mele...
Lumini prietenoase, faruri fulgurant reflectate-n ape;
Insule, golfuri mărginite de palmieri cu fluturânde vele.

Gânduri... care,-ntârziind, pe-orizonturi cu dulci vise cad,
Deși-am lăsat demult acele țări departe-n urma noastră;
Acele flăcări, acolo unde fulgerele tropicale ard,
Alizeele cu parfum de flori sub bolta clar-albastr㠖

Revin amintiri – din vremea-n care navele și oamenii erau tineri;
Și parcă mai străbate-o adiere dinspre-acele ținuturi parfumate,
Și mă gândesc ce viață frumoasă-am trăit, iubind fără rețineri,
Acolo printre cele-o mie de insule-ale fericirii, de departe.

Deasupra mării eterne râd și-acum falezele în soare;
Navele se leagănă la fel pe valuri, iar zilele-s senine;
Dar totul s-a schimbat: îmi dau seama cu mirare,
Tu nu mai navighezi acolo – eu nu mai sunt cu tine.


*Din Scrisori de pe mare (Letters from sea)
*În această poezie scrisă la puține zile după moartea tatălui, căpitan de cursă lungă, în anul 1913, Lincoln Colcord își amintește cu nostalgie anii tinereții, când a navigat împreună cu acesta pe mările și oceanele lumii.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și privim...

Unde sunt românii?
Cine îi mai vede?
Țara asta moare!
Și în vânturi piere.

Scoal-te Eminescu!
Să vezi ce-au făcut,
puii de nemernici
care ne-au vândut.

Mint și mint întruna
la televizoare,
hoții și bandiții
și-alți din lumea mare.

Unde sunt romanii?
Dacă ei mai sunt,
iartă-i Eminescu!
Cei buni sunt pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plecarea flotelor

Primăvara-i de-acum în oraș iarăși,
De-acum vântul e deja sus în copaci,
După ce-au iernat pe țărm, i-s mării tovarăși –
De neînvins dorința – și navă și cârmaci.

Molate, coborâte de pe docuri, rând pe rând,
Alunecă printre balizele din port, în volte sinuoase,
Îndreptându-se spre orizont până când
Se pierd în vîrtejurile mareei joase.

Una câte una sau două câte două
Se pierd după cotul șenalului pe înserate,
Plutind spre marea bleu sub luna nouă,
Unde bat vânturile cele mari, sărate;

Întocmite de multe mâini, cu multă măiestrie,
Fiecare cusătură-a velei de-abia așteaptă
Să vibreze-n vântul de dincolo de copastie,
Deasupra oceanului, gata de-o-îndrăzneață faptă.

Cine, bărbat sau copil, a văzut vreodată
Marea-n argint și-n aur smălțuită
Și n-a simțit imboldul urmeze, neastâmpărată,
Chemarea sângelui, fierbintea lui ispită?

Cine-ar putea sta-închis în casă,
Acum când vântul pe străzi umblă hoinar,
Când se-aude bătaia vâslelor, melodioasă,
Și velele sclipesc în lumina albă-a unui far?

Primăvara-i de-acum în oraș iarăși,
Cine n-ar vrea fie-acum pe mare fugaci,
Când, după-o iarnă pe țărm, i-s mării tovarăși –
De neînvins dorința – și navă și cârmaci?

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lăsând în urmă țărmul

Părăsind portul mâlos odată cu mareea naltă,
Marea se deschide-n albastru, imensă și sărată;
Vergile zvelte înnobilează grațioase velierul
Și domină cu pânzele lor tot cerul;

Sub catargele susținând un zbor alb de vele,
Coverta devine decor pentru povești cu știme și cu iele.
O viață nouă-n navă sinuos pătrunde,
La pupa, noi privim cum cârma face legea-n unde,

Simțim nava urcând spre cer, coborând în mare,
Plonjând în apă serenă și seducătoare.
Tăcută și iute-alunecă-nainte atrasă ca de-o vrajă;
Orizontul ne-ademenește, rotund, în a lui mreajă;

Deasupra oglinzii oceanului s-a ivit, iată,
Un spirit care n-a cunoscut frica niciodată;
Iar cei care o cunosc bine și iubesc marea
Se simt acasă acolo unde-ncepe zarea.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichifor Crainic

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufnița cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnița: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie clasică de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cursurile de mistica: I. Teologie mistica II. Mistica germana" de Nichifor Crainic este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -65.00- 51.99 lei.
Leonard Bernstein

Majoritatea oamenilor îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. De ce aceasta? Pentru că Beethoven a luat toate regulile clasice ale lui Haydn și Mozart și le-a dezvoltat până când muzica sa a devenit mai cuprinzătoare din toate punctele de vedere. Acolo unde Haydn a făcut o glumă care putea fi spusă într-un salon, Beethoven face glume bărbătești, de hohotul cărora se cutremură lumea, și care trebuie țipate în toiul furtunii urlătoare. Acolo unde Haydn făcea mici surprize amuzante, Beethoven îți face surprize cutremurătoare, care te lasă cu gura căscată, fără surâs. Acolo unde Mozart era vesel, Beethoven e nebun de bucurie. E ca și cum ai privi muzica clasică printr-o lup㠖 e dintr-o dată mult mai mare. Însă lucrul principal pe care Beethoven l-a adăugat muzicii clasice a fost o mult mai mare cantitate de emoție personală. Emoțiile sale sunt mai puternice, și mai vizibile.

în Cum să înțelegem muzica
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Joy of Music Paperback" de Leonard Bernstein este disponibilă pentru comandă online la 102.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook