Vânturile de vest (Westerlies)

Talazurile mari din pupa şi, cumplit de rece, vântul
Ne-împing prin apă înainte mai iute decât gândul;
Zări gri, apusuri sângerii, ceruri gata să se spargă,
Şi, zi de zi, singurătatea din ce în ce mai largă.

Dincolo de lumea fericirii, drumul abandonului, resemnării;
Cu velele de sus strânse, nava vibrează în cazanul mării
Măturată de furia mereu proaspătă a valurilor, statornic –
Latitudinile Vânturilor Urlătoare, unde Eol e-atotputernic.

* Roaring Forties (Vânturile Urlătoare) sunt vânturi puternice de vest,
din emisfera sudică, vânturi care bat între latitudinile de 40°S şi50°S.
În epoca navelor cu pânze erau folosite de cei care navigau pe aşa numita
rută a lui Brouwer, Europa–Asia de Sud-Est–Australasia.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele bătrânelor clipere*

Am navigat pe vremea cliperelor –
Înalte, elegante de la chilă la catarg,
Zvâcnind deasupra valurilor vesele,
Cu vânt chicotitor din pupa, larg;

Şi velele frumoase, albe ca zăpada,
Vibrând, parcă-ncercând să zboare:
Acum, se-apleacă nava-n bordul de sub vânt –
Acum, bordul opus e jumătate-n mare.

Îi pot vedea-nclinată coverta udă,
Plină de mâzga apei, un verde tatuaj;
Îl aud clar pe bătrânul Bill, nostromul,
Blestemându-şi zurbagiul echipaj.

Le văd râsul pe feţele arse şi păroase
În pulberea sărată, îi văd pe mateloţii care,
Agăţaţi de fungile velei gabier, cântă
Cântece marinăreşti sălbatice, fermecătoare.

Oh, valurile mării rostogolindu-se pe punţi
În vreme ce noi tragem, strânşi mănunchi,
De şcote* cu obrajii biciuiţi de rafalele furtunii,
Cu cizmele pline de apă până la genunchi,

Cu funiile trupului şi sufletului în jurul
Mijlocului nostru temeinic petrecute,
În timp ce nostromul urlă precum tunetul,
"Crăpa-v-ar ochii! Asiguraţi sartul! Iute!"

Am scos cu tecile cuţitelor marinăreşti
Din crăpăturile de pe covertă şi bordaj
Târâtoarele-aruncate de talazurile mării
Şi-am făcut din ele tocană pentru echipaj;

Încolţiţi permanent de foame,
Înghesuiam în noi cât puteam chisăliţă
De pesmeţi 'Dandy-funk' and 'Spotted Harry',*
Îndulcită cu zahăr brun, o linguriţă.

Am navigat în volte-naintea vijeliei
Din clocotul Latitudinilor Hohotitoare,*
Ne-am bălăcit tândălind la tropice
Unde-i iadul însuşi a soarelui dogoare!

Pe-un nenorocit de viscol duşmănos
Am înfruntat îngheţaţi bocnă bătrânul Cap Horn;
Şi-am făcut cu mâna Olandezului Zburător*,
Zdrenţelor lui de vele şi, frânt, arborelui artimon.

* Clipere (clippers) – Celebre nave comerciale cu pânze din secolul al XIX lea a căror capacitate de transport marfă era sacrificată în favoarea vitezei. Iniţial au fost destinate comerţului cu ţările din Extremul Orient (ceai, opium, mirodenii, pasageri, servicii poştale). Numele vine de la verbul "clip", a călători repede, ca un şoim. Având un coeficient prismatic foarte bun, navigau, în general, cu peste 16 noduri (cca 30 km/oră), Sovereign of the Seas atingând recordul de 22 de noduri (cca 41 km/oră).

* Şcotă – saulă sau parâmă destinată pentru a manevra colţul de jos al unei vele

* Dandy-funk – un fel de desert mâncat pe mare, o prăjitură sau biscuiţi copţi în untură.

* Latitudinile Hohotitoare sau Vânturile Urlătoare (Roaring Forties) – vânturile din zonele cuprinse între latitudinile de 40°S, respectiv de 50° S.

* Olandezul zburător ( Flying Dutchman ) – o navă fantomă legendară, blestemată să navigheze veşnic pe oceane, fără a putea ajunge într-un port şi fără să atingă vreodată uscatul. Potrivit legendei, vasul poate fi observat de departe, învăluit în ceaţă sau emanând o lumină spectrală. În tradiţia breslei navigatorilor vederea acestei nave nălucă este semnul prevestitor al unei iminente şi nefericite fatalităţi.

poezie de Angus Cameron Robertson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânturile soartei

O navă se-ndreaptă spre est, iar alta spre vest,
Cu-aceleaşi vânturi care suflă:
E dispunerea velelor,
Şi nu furtunile,
Cea care decide calea pe care să meargă.

Ca vânturile mării sunt vânturile destinului,
Când navigăm prin viaţă:
E dispoziţia sufletului cea care
Decide scopul său,
Nu calmul sau conflictul.

poezie de Ella Wheeler Wilcox din World Voices (1916), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma navei maritime

În urma navei maritime, în urma vânturilor fluierătoare,
În urma velelor albe întinse cu funii pe arboradă,
Jos, la nivelul mării, miriade de valuri grăbindu-se, înălţând gâtul,
Alintându-se la pupa într-o neîntreruptă curgere,

Mici valuri clocotind şi gâlgâind, voioase şi indiscrete,
Valuri, valuri unduitoare, lichide, concurente, inegale,
Aproape de vârtejul curentului, zâmbitoare curbe plutitoare
La pupa navelor care deslocuiesc imense volume de apă,
Valuri mari şi mici curgând nostalgice pe întinderea oceanului;

Siajul ambarcaţiunii maritime surâzând sclipitor în soare,
O procesiune cu mulţi stropi înspumaţi şi multe frânturi,
Urmând nava iute şi maiestuoasă în siajul care-o urmează.

poezie de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă pe ocean, pe val

O viaţă pe ocean, pe val,
O casă legănată pe-abisul de sidef,
Unde apa se-înalţă şi recade muzical,
Iar vânturile o ţin tot într-un chef!

Şoim în colivie, mai am doar un dor mare
Pe acest ţărm gri, acelaşi mereu, mereu:
Redaţi-mi gustul şi sarea mării sclipind în soare,
Pulberea stropilor, pasărea furtunii în plonjeu!

Pe punte iarăşi, stăpân pe mare şi pe vânt,
Pe velierul meu mai iute decât toate:
Sus pânzele! Adio, adio, tu, pământ!
Negurile rămân în pupa, undeva departe.

În spuma albă ne-înfigem cu-întreg curajul,
Albatroşi eliberaţi, spre geana zării –
Asemeni lor, ne vom găsi sălaşul
În singurătăţile din largul mării.

Pământul este demult pierdut vederii,
Norii au început deja să se încrunte;
Dar, cu nava zdravănă şi bravi coechipierii,
Noi spunem, să vină furtuna să ne-înfrunte!

Cântecul din inima noastră trebuie să fie,
Când vântul şi-apele aiurează sub cerul de cleştar,
O casă pe mare, unde imense talazuri bântuie!
O viaţă pe ocean, pe val!

poezie de Epes Sargent, 1813–1880, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descriere

Pleoapa cerului este un gri tulbure...
Privirea-mi aleargă prin vânturi - un fluture,
M-ascund în tăcere - vulcan. Şi-n adânc
Sunt frunză bătută de vânturi... Şi plâng...

Mi-e ochiul câmpie de grâne... Amnar,
Tăciunele vieţii, sub vânturi de jar,
Arzând spre-n apusuri, mai mult mă apasă...
Devin rătăcire în drumul spre casă.

Şi-n râuri de lacrimi, sub sălcii, îmi cresc
Coăiii - paharnici de Mire Ceresc...
Sunt verdele frunzei-smarald. Ametist
Pictează-ntristarea goblenului-vis.

Mi-e sângele taina rubinului... Geană
Zbătându-se-n mine e mama mereu...
Sunt clopot ce bate în faptul de seară,
Sunt tot mai aproape de Dumnezeu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpuri eoliene în Dobrogea

Eol, al vânturilor zeu,
N-a dispărut ca Diogene
Ci pe meleaguri dobrogene,
Morişti învârte teleleu
Ba chiar mai mult, lui nu-i e greu,
Ca la odrasle pământene
Prin chiloţei, sau prin izmene,
Să vânture discret, mereu
Iar din eoliene câmpuri,
El naşte mii de kilowaţi
Căci dinspre mare, rânduri, rânduri,
Trec nori de aer alergaţi...
Când trage Marea Neagră vânturi,
Noi, devenim mai luminaţi.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ţărmul mării

Prieteni, bună seara, sub clar de lună spun
Sub vântul care plânge trecând prin codrul brun
Ca nişte unde care, lovindu-se, se sparg
Şi sub uşoara briză ce trestia o-nclină
Un călător visează şi-n visuri se alină
Şi-ascultă glăsuirea talazului din larg.

Pe-acest pescar noptatec pe stânca sumbră-l văd
Cum îşi îndreaptă ochii spre al cerului prăpăd
Şi-n timp ce-a lui privire pătrunde-n firmament,
El se întreabă, poate ce este cu-acest cântec
Ce către ceruri suie rupt din al mării pântec
Se stinge şi renaşte în fiece moment.

Aţi auzit, prieteni, ce imn a înălţat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezeşte Dumnezeu
În lumea infinită Atoatecreator
Însufleţind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!

Prin Dumnezeu vorbeşte talazul vast al mării
Şi totul prinde viaţă la şoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-n răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-şi topeşte-n spaţii nemărginite ceara
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Destăinuiri, traducere de Ion Potopin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele trag de remorca prova

O navă la tropice pe marea-n spume, cu cer senin deasupra,
Cu velele întinse de alizeul sprinţar suflând din pupa;
Stâncile din jur sunt viscolite de pulberea stropilor de mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

Şi, iată, "Trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

Aleargă cu şaişpe noduri spre nord, sprintenă şi sigură,
Cu vântul intrând în velele zburător şi cu un os în gură*;
Cu un siaj ca scocul morii, nava rulează-n grabă mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!

Pe dunetă, în miezul zilei, Căpitanul priveşte peste copastie,
Se foieşte de colo până colo şi fluieră o melodie,
Apoi pune deoparte sextantul şi spune-n gura mare:
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

"Am avut parte de navluri şi de marfă la potrivit soroc
De cereale şi de cherestea, şi de mult, mult noroc.
Nitraţi pentru Taltal şi pentru Bombay orez cu bobul mare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

"A navigat încărcată la pescaj maxim, a ocolit capul Horn,
A rătăcit în ceaţă printre sloiuri, lovită de-al tempestelor harpon;
La latitudinea cailor* a plutit nemişcată, arsă nemilos de soare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

Ascultaţi cum cântă Vânturile Permanente* răsunătoare,
Voioase cântece marinăreşti în velele albe, nemuritoare,
O, ascultaţi cum fluieră fungile şi straiurile-a sărbătoare,
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

Iată! Se vede gura Canalului, iar pe mal mulţime de norod,
Uralele urcă până la cer când parâma remorcherului e la bord –
"Volta", strigă ofiţerul – apoi, plata pentru paişpe luni pe mare –
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

"Haideţi, trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

*O veche credinţă a marinarilor din epoca navelor cu pânze era aceea că atunci când un velier se îndrepta spre casă, după multe luni petrecute pe mare, căpătând un important plus de viteză în zona unde bat alizeele permanente, asta se datora faptului că fetele de acasă... "trag de remorca prova".

* Un os în gură – referire la bompresul navei.

* Latitudinea Cailor – latitudini subtropicale între 30 şi 35 de grade la nord sau la sud de ecuator. În acel areal lipsit de vânt navele pierdeau mult timp din lipsa elementului propulsor, vântul, fiind nevoite să arunce o parte din marfă peste bord pentru a uşura nava şi, implicit, pentru a reduce pescajul; se aruncau în mare până şi caii, cărora, altă durere de cap, nu mai aveau de unde să le fie asigurată apa necesară.

* Vânturile de vest (predominante ~ dominante) – bat constant, tot timpul anului, între latitudinele de 35-65 de grade nord/sud.

*Poemul a fost pus pe muzică de Alan Fitzsimmons, Bob Zentz, etc

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânturile sorţii

O navă se-îndreptă spre est, iar alta către vest,
Deşi ambele navighează-n bătaia aceluiaşi vânt.
Felul în care este întocmită velatura,
Şi nu furtuna,
Ne-arată drumul pe care-l urmăm pe pământ.

Asemeni vânturilor mării sunt căile sorţii
Pe care voiajam de-a lungul vieţii noastre-întregi,
Alcătuirea sufletului în adâncă-ne fiinţa
Va decide direcţia spre care ne chemă-n zări dorinţa,
Iar nu împrejurările sau lupta – nici alte legi.

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trestiile mării

Jumătate din prietenii mei sunt morţi.
Îţi voi face alţii noi a spus ţărâna.
Nu, am strigat, prefer să mi-i înapoiezi pe-aceia,
aşa cum erau, cu bunele şi cu rele lor.

În noaptea asta le pot smulge vorbele
din zumzăitul de trântor al valurilor
printre trestii, dar nu pot umbla singur
pe frunzele oceanului luminat de lună

în josul acelui drum alb
sau pluti cu alunecarea de vis
a bogzei părăsind greutatea lutului.
Pe pământ, numărul prietenilor pe care-i ai

e mai mare decât al celor pe care-i iubeşti.
Trestiile de lângă faleză fulgeră argintiu şi verde;
ele sunt lănciile speranţei mele,
iar din tot ce-am pierdut creşte ceva mai durabil,

conţinând strălucirea logicii coerente a pietrei,
îndurarea razei de lună, trecând dincolo de disperare,
puternic ca vântul care prin ferestrele trestiilor
ni-i readuce pe cei pe care i-am iubit, aşa cum erau,
cu bunele şi cu relele lor, nu mai nobili, chiar aici.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopii

Am spus mereu, mereu am spus,
Că-n lumea lor de vis şi-avânturi,
Cu cât se-nalţă ei mai sus,
Cu-atât îi bat mai multe vânturi.

epigramă de Ion I. Mioc din Epigrame şi epigramişti (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada fiicei contelui Haldan

Fata contelui Haldan venea mereu aproape
De valuri, privind sfidător în zare
Spre orizont, dincolo de ape;
Râdea mândră, strigând în gura mare:
"Cosiţele a şase prinţese-s preţul
Pe care-l va plăti cel ce-mi va cere mâna,
Aşa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Să vină mirele să-şi ia stăpâna!

Într-o zi, fata contelui cutreiera
Pe falează, la fel ca şi-altă dată,
Când a văzut un cavaler bălai
Cum naviga spre ţărm cu nava lui înaltă.
Toate velele din catifea erau croite,
Iar catargul bătut în aur şi-n safire
Şi "hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Iată vitezul care-mi va fi mire!"

"Am tăiat cosiţele a cinci prinţese,
Colindând mii de ape şi-îndepărtate ţări,
Şi-am strâns laolaltă buclele de aur
Să-ţi fac cel mai frumos şal de peste şapte mări.
Mai lipseşte una doar şi vor fi şase,
Doar una şi povestea va deveni un simplu fapt;
Aşa că, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Înalţă-ţi pânzele şi zboară pe luciul de smarald!"

A sărit în apă şi-a înotat spre mal,
Acel călător tânăr şi îndrăzneţ,
A prins semeaţa fată-a contelui Haldan
Şi i-a tăiat părul de aur, podoaba ei de preţ:
"De-azi, ascunde-te şi plângi, mândră fecioară,
Povestea s-a sfârşit şi-i rece supa;
De acum, hai frumoasă barcă, salut frumoasă barcă!
Întinde velele! Spre vest! Şi vânt din pupa!"

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea-i un câine flămând,
Uriaş şi gri,
Care se rostogoleşte pe plajă zi de zi.
Scrâşnind din fălcile-înfiorătoare,
Oră de oră, fără încetare,
Roade stâncile, sfărâmându-le-n mii de pietricele albicioase –
Giganticul câine cu priviri nesăţioase
Mârâie mereu " Oase, oase, oase!"
Şi-şi linge labele ude cu priviri verzi, devoratoare.

Iar când noaptea pe cer galopează-n vânturi vuitoare
Şi luna se clatină-între norii sfâşiaţi de-armăsarii furtunii,
El se-înalţă şi-amuşină spre nord, spre est şi vest, spre miazăzi,
Scuturându-şi blana udă până dincolo de stâncile gri –
Şi cheamă, şi urlă-încontinuu-n pâlniile rotitoare-ale genunii.

În schimb, în zilele blânde, de mai sau de iunie,-anume,
Când firele de iarba, sus pe galbenele dune,
Nu se mişcă şi nici trestiile nu susură la margini de lagune,
Cu capul între labe, ca un căţel somnoros,
Zace tolănit pe plaja mai albă decât o guşă de-albatros,
Cuminte, atât de cuminte şi de frumos.

poezie de James Reeves, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de zidul rece

Dincolo de norii negri să ne-adăpostim iubirea,
Suliţe ţâşnind din soare să ne-aducă izbăvirea,
Azurul să izvorască din privirea ta senină,
Să ne ocrotească cerul cu puterea lui divină.

Dincolo de valul mării, pe albastrele cărări
Să scurtăm nemărginirea, să ne dăm dulci sărutări,
Să plutim în zări departe înspre orizonturi large,
Să ne fluture iubirea sus în vârfuri de catarge.

Dincolo de zidul rece să n-o alungăm vreodată,
Vremurile de vor trece s-o păstrăm mereu curată,
Pe altarul nemuririi să o aşezăm icoană,
Să nu fie sugrumată de a iederei liană.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul la putere (fabulă cu dus-întors)

De regulă, când cineva ajunge la putere
la puterea a doua, a treia
sau a câtă doriţi dumneavoastră,
îşi ia în echipă
pe cei apropiaţi lui,
ca mai apoi să-i promoveze
în funcţii înalte; nu va mai spui...
Aşa s-a întâmplat şi cu ursul nostru,
care, odată ales în funcţie de... mare boss
peste supuşii lui,
alte animale, care mai mari, care mai mici
şi-a ales echipa lui
formată din bursuci, caduci,
mameluci şi, mai cu seamă
din maimuţe urlătoare,
fiecare în parte primind
funcţia ce i se cuvine;
Ei bine, odată căzut de la putere,
toate celelalte animal, jivine,
promovate şi-au văzut în continuare
de treabă!...

Morala, pentru cine întreabă,
aici lucrează prevederea
cu... perierea!...

fabulă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun pe mare

Velele, brice de gheaţă, tăiau în carne-acolo,-între Capul Sud şi Capul Nord,
Puntea era patinoar de la prova la pupa, de la babord şi până la tribord;
Vântul bătea dinspre nord-est, împingând turme de berbeci albi pe mare;
Adăpost? Doar lângă recifurile-ascuţite şi stâncile albite de vânturi şi de sare.

Mateloţii, la resac, auzeau valurile în dimineaţa zilei friguroase;
În lumina vineţie-a zorilor ne zăream feţele vineţii, ceţoase;
O zbugheam toţi pe punte la ţipătul sălbatic al înfriguratului nostrom –
Tot ridicând, tot coborând, prin rafalele de vânt vela artimon.

Toată ziua-am luptat cu talazurile între Capul Nord şi Capul Sud
Şi-am tras de velele-îngheţate luptând cu vântul duşmănos şi ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă-, n dureri amarnice şi groază, în gura de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord şi sud, spre sud şi nord.

Ne-am ţinut departe de Capul Sud, unde scrâşneau balaurii în ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord se-aţinea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele şi-ogorul gras,
Şi paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

De-a lungul coastei, zăpada de pe-acoperişuri era albă, spumă-a mării;
Ardeau focuri vii în fiecare sobă din toate locuinţele-aşezării;
Sclipeau ferestrele-n gerul aspru, iar fumul din hornuri se înalţa în slavă;
Aş fi putut jura că mirosul de mâncare caldă-ajungea până la noi pe navă.

Clopotele bisericii din sat răsunau pline ochi de voioşie;
Toate erau aşa cum oamenii-şi doreau şi cum trebuiau să fie-n
Dimineaţă de Crăciun, doar pentru noi, cei din furtună, de temut;
Chiar lângă clădirea pazei de coastă se-afla casa-n care m-am născut.

Oh, well, am văzut odaia primitoare, feţele de-acolo, atâta de plăcute,
Ochelarii mamei cu rame de-argint, părul tatei sur, paharele de vin ştiute;
Şi, well, am văzut focul din cămin şi scânteile, nişte spiriduşi
Dansând deasupra blidarelor cu farfurii de China, îmbujoraţi şi jucăuşi!

Şi, well, ştiam şi ce vorbesc părinţii, vorbeau de mine, de absenţa mea,
De umbra care sunt plutind prin curte, de fiul care-acasă nu se întorcea;
Şi, o, fiul păcătos care păream a fi, în nici un fel în ceasul oportun,
Era acum aici, trăgând de frânghiile-îngheţate bocnă,-n ziua de Crăciun!

Au aprins lumina farului şi negurile înghiţite-au fost parcă de ocean;
" Toţi marinarii sus, pe arboret," l-am auzit strigând pe căpitan.
" In numele Domnului, nava nu va rezista", secundul Jackson a ţipat,
..." E singura şansă, domnule Jackson, – sau marea ne va aşterne pat!"

A tremurat velatura din încheieturi, dar velele erau noi şi bune,
Iar corabia a întors cu bine-n vânt, ajutată poate şi de-o rugăciune.
Ziua de iarnă se prelingea-n amurg, iar noi cu steaua polară pe catarg
Ne-am îndepărtat de ţărm, de stâncile rânjind, luând curs spre larg.

Au răsuflat toţi uşuraţi, iar eu am început să cânt sub cerul vesperal,
Văzând cum prova-înaltă înaintează mândră, tăind val după val;
Apoi, tot ce-am mai putut gândi în noaptea aceea, căţea rea,
A fost că eu plecam pe mare şi că familia-mi acasă îmbătrânea.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea tatălui meu

Noi navigam atunci pe nave astăzi uitate-aproape,
Pe lângă ţărmuri necunoscute,-n zilele copilăriei mele...
Lumini prietenoase, faruri fulgurant reflectate-n ape;
Insule, golfuri mărginite de palmieri cu fluturânde vele.

Gânduri... care,-ntârziind, pe-orizonturi cu dulci vise cad,
Deşi-am lăsat demult acele ţări departe-n urma noastră;
Acele flăcări, acolo unde fulgerele tropicale ard,
Alizeele cu parfum de flori sub bolta clar-albastră –

Revin amintiri – din vremea-n care navele şi oamenii erau tineri;
Şi parcă mai străbate-o adiere dinspre-acele ţinuturi parfumate,
Şi mă gândesc ce viaţă frumoasă-am trăit, iubind fără reţineri,
Acolo printre cele-o mie de insule-ale fericirii, de departe.

Deasupra mării eterne râd şi-acum falezele în soare;
Navele se leagănă la fel pe valuri, iar zilele-s senine;
Dar totul s-a schimbat: îmi dau seama cu mirare,
Tu nu mai navighezi acolo – eu nu mai sunt cu tine.

*Din Scrisori de pe mare (Letters from sea)
*În această poezie scrisă la puţine zile după moartea tatălui, căpitan de cursă lungă, în anul 1913, Lincoln Colcord îşi aminteşte cu nostalgie anii tinereţii, când a navigat împreună cu acesta pe mările şi oceanele lumii.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vardia Nordului (The North Watcher)

Ce poet te-a botezat Vardia Nordului, punând acolo, infatigabil,
Pe insula solitară, farul-înger care luminează întinderi mari de ape
Pline de pericole, dezvăluind navelor şenalul navigabil,
Îndrumându-le spre O Mie de Insule, din aproape-n mai aproape!?

*North Watcher Island – o insulă din Ontario, Canada.
*O Mie de Insule (Thousand Islands) – un arhipelag pe fluviul Saint Lawrence, în nord-estul lacului Ontario.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi privim...

Unde sunt românii?
Cine îi mai vede?
Ţara asta moare!
Şi în vânturi piere.

Scoal-te Eminescu!
Să vezi ce-au făcut,
puii de nemernici
care ne-au vândut.

Mint şi mint întruna
la televizoare,
hoţii şi bandiţii
şi-alţi din lumea mare.

Unde sunt romanii?
Dacă ei mai sunt,
iartă-i Eminescu!
Cei buni sunt pământ.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ancoră

Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanţu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Ţineţi-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceţi vergile –
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanţul e la pic! *

La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine –
Lăsaţi paharele, spuneţi-i fetei adio şi sărutaţi-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu şi îţi convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreţi să navigaţi spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"*

A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafaţă! Spălaţi-o şi la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!

Drum bun şi vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, uşoară, fără marfă-n cale,
Plecăm la drum, a venit iar vremea de plecare,
Parâmele-s molate de pe babale;
Datoriile ni le va plăti briza care bate-n urma noastră!*

Hei, volta! Iar voi, acolo, recuperaţi parâma pupa!
Acum, atenţie la palanc; prindeţi curentul trăgător!
Asiguraţi ancora şi legaţi-i braţele, slăbiţi gaiul* bigii.
Sus braţele, hai trageţi-le sus şi strângeţi-le uşor!

Ei, bine, acum la drum! Vom avea-n Canal* vântul din pupa;
Vorbim şoptit în vreme ce dezlegăm velele; în ceasul plecării
Vântul îşi încordează tot mai tare struna,
Luminile geamandurilor rămân în urmă, una câte una,
Iar nava sforăie sub vela trincă inspirând parfumul mării,

Cârma şi velele-s în deplin acord, în noapte nava-şi ştie drumul.
E bolnavă-n port, iar leac e numai sărutul talazului nebun!
Cu prova spre Brest* şi-nsemnele englezeşti sus pe catarg,
Ridicăm toate pânzele pe care ni le permite un vânt bun!

Ei bine, acum la drum! Ushant* ne va-nchide uşa-n spate
Răsucindu-se-n vârtejurile mării ca roata morilor de vânt,
Curând ultimul far va rămâne-n urma
Brazdelor de apă care se rostogolesc în pupa –
Căci noi mergem la Mama Carey
(Navigăm spre Mama Carey!);
Oh, plecăm spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"

* Lasca – a slăbi o parâmă (expresie din jargonul marinăresc ).

* Pic – poziţie a navei faţă de ancoră, când lanţul acesteia este întins vertical pe axa longitudinală a navei, iar ancora e gata să se desprindă de pe fundul mării.

* Mama Carey (Mother Carey) – un personaj supranatural personificând în imaginaţia marinarilor marea sălbatică şi necruţătoare, prevestitor al furtunilor şi-al naufragiilor.

* Puişorii Mamei Carey – sunt păsările furtunii (furtunarii), numiţi şi petreli sau rândunici de mare – se crede că zboară în întâmpinarea furtunii, ele fiind, de fapt, sufletele navigatorilor morţi.

* Cheie – o lungime de 25 de metri a lanţului de ancoră ( în marina română, în cea britanică o cheie de lanţ are 27.30 metri). Cheile de lanţ se leagă între ele cu aşa numitele chei de împreunare, în forma de "U" sau de za ( cheia kenter)

* Navă în balast – nava fără marfă la bord, care pentru a respecta anumite criterii de asietă şi de stabilitate îmbarcă în timpul "voiajului în balast" o anumită cantitate de apă de mare în diferite tancuri special amenajate.
* Cu alte cuvinte, datoriile făcute de marinari prin crâşmele portului nu vor mai fi plătite niciodată!

* Gai – parâmă pentru manevrarea bigii în plan orizontal.

* Canal – este vorba despre Canalul Mânecii, strâmtoarea dintre Anglia şi Franţa.

* Brest – oraş port în nord vestul Franţei.

* Ushant (în lb. franceză Quessant) – insulă din apropierea coastei vest a Franţei, marcând
extremitatea sud-vestică a Canalului Mânecii.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!