Fetele trag de remorca prova

O navă la tropice pe marea-n spume, cu cer senin deasupra,
Cu velele întinse de alizeul sprinţar suflând din pupa;
Stâncile din jur sunt viscolite de pulberea stropilor de mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

Şi, iată, "Trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

Aleargă cu şaişpe noduri spre nord, sprintenă şi sigură,
Cu vântul intrând în velele zburător şi cu un os în gură*;
Cu un siaj ca scocul morii, nava rulează-n grabă mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!

Pe dunetă, în miezul zilei, Căpitanul priveşte peste copastie,
Se foieşte de colo până colo şi fluieră o melodie,
Apoi pune deoparte sextantul şi spune-n gura mare:
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

"Am avut parte de navluri şi de marfă la potrivit soroc
De cereale şi de cherestea, şi de mult, mult noroc.
Nitraţi pentru Taltal şi pentru Bombay orez cu bobul mare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

"A navigat încărcată la pescaj maxim, a ocolit capul Horn,
A rătăcit în ceaţă printre sloiuri, lovită de-al tempestelor harpon;
La latitudinea cailor* a plutit nemişcată, arsă nemilos de soare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

Ascultaţi cum cântă Vânturile Permanente* răsunătoare,
Voioase cântece marinăreşti în velele albe, nemuritoare,
O, ascultaţi cum fluieră fungile şi straiurile-a sărbătoare,
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

Iată! Se vede gura Canalului, iar pe mal mulţime de norod,
Uralele urcă până la cer când parâma remorcherului e la bord –
"Volta", strigă ofiţerul – apoi, plata pentru paişpe luni pe mare –
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

"Haideţi, trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

*O veche credinţă a marinarilor din epoca navelor cu pânze era aceea că atunci când un velier se îndrepta spre casă, după multe luni petrecute pe mare, căpătând un important plus de viteză în zona unde bat alizeele permanente, asta se datora faptului că fetele de acasă... "trag de remorca prova".

* Un os în gură – referire la bompresul navei.

* Latitudinea Cailor – latitudini subtropicale între 30 şi 35 de grade la nord sau la sud de ecuator. În acel areal lipsit de vânt navele pierdeau mult timp din lipsa elementului propulsor, vântul, fiind nevoite să arunce o parte din marfă peste bord pentru a uşura nava şi, implicit, pentru a reduce pescajul; se aruncau în mare până şi caii, cărora, altă durere de cap, nu mai aveau de unde să le fie asigurată apa necesară.

* Vânturile de vest (predominante ~ dominante) – bat constant, tot timpul anului, între latitudinele de 35-65 de grade nord/sud.

*Poemul a fost pus pe muzică de Alan Fitzsimmons, Bob Zentz, etc

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Suntem copiii apelor albastre unde suflă vântul tare,
Bagajele-s la bord, e timpul să plecăm pe mare.
Echipajul e la posturile de manevră, urlă toată trupa:
"Trageţi continuu, trageţi zdravăn, molaţi parâma pupa."

Prova se înfige-n apă şi-n borduri două valuri albe dau în clocot,
Flutură-n vânt vela rândunică şi cineva scoate, vibrant, un chiot;
Murmurul Atlanticului, sărat, e pentru cei morţi un refren alinător:
"Trageţi continuu, trageţi zdravăn, sus pe vergă-n zbor."

Scârţâitul scripeţilor, ascuţit, armăsarii vremii-n spume,
Fluierul strident al sarturilor, toţi diavolii dezlănţuiţi în lume;
Sub noi, toţi înecaţii; deasupra, cerul plin de stele pe catarg:
"Trageţi continuu, trageţi zdravăn şi îndată vom naviga în larg!"

Acolo ne-aşteptă rumenă şi rotundă o prietenă, bătrâna lună,
Remorcherul cu coşuri roşii a dispărut şi-n curând, fiule, împreună,
Navă şi echipaj, vom părăsi Canalul, aşa c-ai grijă – şi-ţi mai spun:
"Potoleşte-o când tanghează şi fii atent, dragul meu, cart bun!"

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cor al flotei pentru transportul lânii

Rămâneţi cu bine, fetelor din Sydney, noi plecăm, pilotul e la scară!
Pavilionul Petru-i ridicat la prova şi-s cinci mii de baloturi jos în cală,
Avem la prova douăzeci de lupi şi-un capitan mai dur decât e fierul,
Trebuie la târgul din ianuarie să fie-n Anglia, acasă – velierul!

Curând Insulele Snares vor rămâne-n urmă; furtunoase şi intense
Îl vor zgâlţâi vânturile de vest, stârnind valuri vinete, imense.
Va alerga ca un cerb printre furtuni, împungând cu catargul cerul,
Vibrând sub velele zburător, s-ajungă la târgul de-acasă – velierul!

Capul Înţepenit va rămâne-n pupa, ca o amintire dintr-o altă viaţă,
Lapoviţă şi ninsori, şi marea violentă, şi ceţuri, şi gheaţă;
Sforăind la tropice, unde alizeele răcoresc şi dezmiardă gabierul,
Va ţine cap compas spre nord să prindă târgul de-acasă – velierul!

Ajuns, remorcherele-i vor prelua remorca, va simţi mirosul ţărânii iar,
Se vor volta parâmele la babale pentru răgazul meritat şi necesar;
După şaptezeci de zile Farul Lizard îl va saluta şi îi va fi reperul,
Şi va intra-n Canal să prindă-n Anglia târgul din ianuarie – velierul.

*Arborarea pavilionului " Petru" (Blue Peter) indică faptul că nava e gata de plecare.
*Insulele Snares – grup de insule din extremitatea sudică a Noii Zeelande.
*Din ÎNTOARCEREA CLIPERULUI CUTTY SARK, publicat de Methuen & Co., London, UK, © 1924
*Capul Înţepenit (Stiff Cape) – în jargonul marinăresc, Capul Bunei Speranţe.
*Farul Lizard este de la Lizard Point, Cornwall, Anglia.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnale de bord

Jurnale de bord pentru foc – indiferent de vârsta lor şi de conţinut,
Pune-le-n sobă,-n loc de lemn; acum nu mai sunt bune de nimic,
Zac prin şantiere de fier vechi, zilele lor de glorie-au trecut;
Tu cunoşti acest sentiment, retras azi la ţărm, departe de Atlantic;
Ţi-ai răscumpărat micuţa ta fermă şi-ai spus adio mării?
Pretinzi că nici nu-ţi pasă, c-ai uitat de ruliu şi de tangaj?
Trage perdelele, omule, şi-adu un braţ de lemne-n pragul înserării,
Aruncă deasupra jurnalele de bord şi dă-le foc – dacă ai curaj!

Jurnale de bord pentru foc – auzi-le cum sporovoiesc,
Şoşoteli, şoşoteli în toate limbile din această lume,
Întâmplări de pe şapte mări, scrise-n grabă sau la pas, firesc,
Toate navele pe care le-ai iubit te strigă-acum pe nume;
Verificarea amarării mărfii – trudnica ta de zi cu zi corvadă,
Dragarea ancorei pe care credeai c-ai fundarisit-o-ntr-un loc sigur,
Toate-aceste lucruri vin sub arcul curcubeului să te revadă;
Ele ştiu că nu-i sănătos să stai pe mal clocind de unul singur.

Jurnale de bord pentru foc – vorbăreţe, pline de temperament,
Vânturile Urlătoare te-au chemat la sud de St Paul
În anii optzeci; erai pe-atunci mai tânăr şi mai zvelt,
Zburai, ajungeai pe verga râdunică-naintea tuturor;
Ascultaţi! Noi instrucţiuni pentru carturi; flutură un steag
La pupa, nouăzeci de yarzi-n spate, amintind drumul către casă;
Iubitele prind remorca prova, şi trag de ea cu toată inima, cu drag,
Întoarceţi nava şi noi vă vom remorca spre Plymouth Sound, acasă.

Jurnale de bord pentru foc – numai bune de pus în sobă;
Chiar acum, când mor, priviţi ce flăcări voioase-nalţă;
Gândeşte-te la asta o clipă şi vei învăţa – vei avea o probă –
Despre lucrurile care-ţi luminează drumul pe care calci în viaţă!
Încărcaţi un camion şi nu vă-ndoiţi de luminiţele ca nişte stele,
Cu smerită recunoştinţă pentru ceea ce vi se oferă,
Strângeţi-le la piept burduful şi stoarceţi toate secretele din ele;
Jurnalele de bord vă-nvaţă să păşiţi din eră-n eră.

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Din zei fiind coborâtori,
Din "Sburători" cu negre plete?
În Faur, toţi sunt iubitori,
De Dragobete.

Zeu al iubirii şi de-amor,
Cu dragoste să ne desfete
Că toată lumea are-un dor,
De Dragobete!

Feciorul Babei Dochia,
Iubeţ de tinere şi fete,
În Dacia, azi - România:
Năvalnicul Drăgobete!

Având mult lipici la fete,
An de an îşi pune-n gând,
Le ia pe toate la rând,
De Dragobete.

Azi, multe păsări ciripesc,
Cu triluri dulci să ne desfete
Că toate azi se logodesc,
De Dragobete.

Matinale păsărele,
Compunându-şi notele,
Azi, primele fac chiar ele,
Dragobetele.

Chiar astăzi, moşu' cocoş
Are barba, tenul roş!
Le-au înroşit fetele,
Făcând Drăgobetele!

Fete ce-n fiori visează
"Zburător" bălai la plete,
Cu sfinţenie-l serbează
Pe Drăgobete!

Prin păduri, cântând şi-n joacă,
Băieţii cu fetele,
Veseli şi voioşi, să facă
Dragobetele!

Printre săruturi cu foc,
Băieţii şi fetele
Sunt voioşi că musai fac
Dragobetele.

Cântând, culeg mulţi copii,
Flori de noroc în buchete -
Ghioceii timpurii -
Pentru copile şi fete,
De Dragobete.

Băieşii şi fetele
Culeg viorelele
Şi-adună brânduşele,
Făcând Dragobetele.

În ţiţeiche, cu toptanul,
Se dau toţi - băieţi şi fete,
Să fie uşori tot anul -
De Dragobete.

La hora mare jucând,
De fâlfâie-opregele,
Fetele-n horă cântând,
Dragobetele!

În hora mare, sus-săltat
Fâlfâind opregele,
Toate fetele-au jucat
Cu... Drăgobetele!

poezie de Stelian Negomireanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latitudinea se măsoară de la ecuator spre polul nord şi de la ecuator spre polul sud, la ecuator fiind 0 grade, iar între ecuator şi polul nord, respectiv între ecuator şi polul sud, câte 90 de grade. Bucureştii au o latitudine nordică de 44 grade 26 minute. Localităţile dinspre sudul ecuatorului au latitudini sudice sau australe.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai ciudată creatură de pe pământ

Eşti asemenea unui scorpion, frăţioare,
trăieşti în întuneric plin de teamă
ca un scorpion.
Eşti ca o vrabie, frăţioare,
întotdeauna sărind de pe un ram pe celălalt.
Eşti ca o scoică, frăţioare,
închis ca o scoică, împăcat.
Eşti înfricoşător, frăţioare,
cum este gura unui vulcan stins.

Nu unul,
nu cinci –
din nefericire sunteţi milioane.
Eşti ca o oaie, frăţioare,
când ciobanul îşi ridică bâta,
fugi repede să te pierzi în turmă
şi alergi, aproape mândru, către cuţitul măcelarului.
Vreau să spun că eşti cea mai ciudată creatură de pe pământ –
mai ciudată chiar decât peştele
care nu poate vedea oceanul din cauza apei.
Iar oprimarea există în această lume
datorită ţie.
Iar dacă ne este foame, suntem obosiţi, mânjiţi de sânge,
zdrobiţi ca strugurii în teasc pentru vin,
vina este a ta.
Sufăr mult că trebuie să-ţi spun asta,
dar cea mai mare vină, dragul meu frăţior, este a ta.

poezie clasică de Nazim Hikmet, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun pe mare

Velele, brice de gheaţă, tăiau în carne-acolo,-între Capul Sud şi Capul Nord,
Puntea era patinoar de la prova la pupa, de la babord şi până la tribord;
Vântul bătea dinspre nord-est, împingând turme de berbeci albi pe mare;
Adăpost? Doar lângă recifurile-ascuţite şi stâncile albite de vânturi şi de sare.

Mateloţii, la resac, auzeau valurile în dimineaţa zilei friguroase;
În lumina vineţie-a zorilor ne zăream feţele vineţii, ceţoase;
O zbugheam toţi pe punte la ţipătul sălbatic al înfriguratului nostrom –
Tot ridicând, tot coborând, prin rafalele de vânt vela artimon.

Toată ziua-am luptat cu talazurile între Capul Nord şi Capul Sud
Şi-am tras de velele-îngheţate luptând cu vântul duşmănos şi ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă-, n dureri amarnice şi groază, în gura de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord şi sud, spre sud şi nord.

Ne-am ţinut departe de Capul Sud, unde scrâşneau balaurii în ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord se-aţinea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele şi-ogorul gras,
Şi paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

De-a lungul coastei, zăpada de pe-acoperişuri era albă, spumă-a mării;
Ardeau focuri vii în fiecare sobă din toate locuinţele-aşezării;
Sclipeau ferestrele-n gerul aspru, iar fumul din hornuri se înalţa în slavă;
Aş fi putut jura că mirosul de mâncare caldă-ajungea până la noi pe navă.

Clopotele bisericii din sat răsunau pline ochi de voioşie;
Toate erau aşa cum oamenii-şi doreau şi cum trebuiau să fie-n
Dimineaţă de Crăciun, doar pentru noi, cei din furtună, de temut;
Chiar lângă clădirea pazei de coastă se-afla casa-n care m-am născut.

Oh, well, am văzut odaia primitoare, feţele de-acolo, atâta de plăcute,
Ochelarii mamei cu rame de-argint, părul tatei sur, paharele de vin ştiute;
Şi, well, am văzut focul din cămin şi scânteile, nişte spiriduşi
Dansând deasupra blidarelor cu farfurii de China, îmbujoraţi şi jucăuşi!

Şi, well, ştiam şi ce vorbesc părinţii, vorbeau de mine, de absenţa mea,
De umbra care sunt plutind prin curte, de fiul care-acasă nu se întorcea;
Şi, o, fiul păcătos care păream a fi, în nici un fel în ceasul oportun,
Era acum aici, trăgând de frânghiile-îngheţate bocnă,-n ziua de Crăciun!

Au aprins lumina farului şi negurile înghiţite-au fost parcă de ocean;
" Toţi marinarii sus, pe arboret," l-am auzit strigând pe căpitan.
" In numele Domnului, nava nu va rezista", secundul Jackson a ţipat,
..." E singura şansă, domnule Jackson, – sau marea ne va aşterne pat!"

A tremurat velatura din încheieturi, dar velele erau noi şi bune,
Iar corabia a întors cu bine-n vânt, ajutată poate şi de-o rugăciune.
Ziua de iarnă se prelingea-n amurg, iar noi cu steaua polară pe catarg
Ne-am îndepărtat de ţărm, de stâncile rânjind, luând curs spre larg.

Au răsuflat toţi uşuraţi, iar eu am început să cânt sub cerul vesperal,
Văzând cum prova-înaltă înaintează mândră, tăind val după val;
Apoi, tot ce-am mai putut gândi în noaptea aceea, căţea rea,
A fost că eu plecam pe mare şi că familia-mi acasă îmbătrânea.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând spre casă

Navigăm în noaptea asta
la pescaj minim. Spunem o rugă.
Parâmele-s stivuite frumos
la pupa şi pe teugă.
Magaziile-s goale,
nava-i balastată.
Bigile-s coborâte la post,
ancora asigurată.
Nava vibrează-n tangaj. De la prova la pupa,
Spălând-o, valurile-aleargă-încoace şi-n colo.
Ne-îndreptăm spre casă,
În zorii zilei vom fi acolo.

poezie de Ira "Flare" Fredricksen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător clandestin

M-am furişat în iarna aceea ploioasă pe scara de bord,
Noaptea târziu, pe-o beznă neagră ca păcatul;
Se auzeau doar sâsâiturile stropilor de ploaie şi parâmelor,
Care ţineau nava legată de colţii babalelor, oftatul.

A părăsit portul înainte de ivirea zorilor, iar seara
M-a găsit îngheţat sub velele de rezervă pe coverta pustie.
Mă temeam că, odată descoperit, mă vor arunca-n mare –
Corabia tremura toată şi plonja-n valuri până la copastie.

Apoi, m-am strecurat afară. Îmbarcam apă-n bordul de sub vânt.
În prova, o goeletă se-ndrepta iute spre ţărm, nerăbdătoare;
Delfinii săreau în jurul ei făcând fel de fel de gimbuşlucuri,
Iar stelele coborau de pe cer s-atingă verga arborelui cel mare.

"De trei ori ura!" au strigat, li se-auzeau vocile sonore –
Şi, deodată,-au răsunat bătăi de clopot iuţi şi persistente;
Apoi muzica s-a stins, amestecându-se cu zgomotele mării,
Iar ea a dispărut în aplauzele hulei de fund luminescente.

Atunci s-a trezit în mine-un sentiment necunoscut...
De uimire-am înlemnit. De parcă marea şi valul călător
Sau velele rândunică, zburând în vântul nopţii,
Mă-nvăluiau în magia unui vis straniu şi fermecător.

Vârfurile catargelor dansau. Carul Mare,-n lumina nordului,
Atârna diamante scumpe pe nişte vele alb-spectrale.
Apele-ntunecate fremătau, iar cliperul respira adânc,
Mângâind oceanul cu carena, tremurând de încântare;

Asta s-a întâmplat demult – prima mea noapte pe mare –
Acum, bătrân, zilele mele de navigaţie-s sub bolta altui cer.
Iar eu aştept aici zi de zi, aştept cu răbdare
Până vor străluci iarăşi deasupra capului meu velele gabier.

Va fi, ştiu bine,-un debarcader acolo unde mă voi duce,
Va fi şi-o scară de bord acolo anume pentru cei ca mine;
Vor fi acolo, aşteptându-mă, nişte pacheboturi înalte;
Vor fi multe nave pe marea eternă – zvelte ca nişte balerine!

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pirat

Spre ce-orizonturi ne vom aventura azi pe nesfârşita mare,
Ocolind furtunile şi călăuziţi de-o stea sau de un far?
Vom îndrepta prova spre ţărmurile Africii sclipind albe-n soare,
Spre Providence sau Babilon, sau spre porturile din Malabar?

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu piraţi

Noi, tustrei, plutind pe iarbă lângă balansoar,
Noi, tustrei, la bord în această copaie primitoare.
Cântă vântu-n aer – primăvara, bate către estuar,
Pe fâneaţă valurile-alergă ca pe-o apă mare.

Spre ce zări ne vom aventura azi, plutind pe mare,
Ocolind furtuni, călăuziţi de-o stea sau de un far?
Vom îndrepta prova spre ţărmurile Africii sclipind albe-n soare,
Spre Providence, spre Babilon sau spre porturile din Malabar?

Hei! se vede-o flotilă tăind pieptiş val după val –
Vite pe păşune, iar cornele lor: tunuri în fiecare bord!
Vâsliţi, vâsliţi să scăpăm de ei, sunt fioroşi, puşi pe scandal,
Ţărmu-i gardul de la grădină, dincolo de portiţă e un port.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la virtute

E grea povara îngerească,
Fetele în cor reclamă,
Virtutea dusă, e firească,
Toate trag pentru o poamă!

epigramă de Viorica Găinariu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frăţioare

De nu ar fi băbăciunile în poezie
Ştiţi voi!
Acele tinere fecioare
ce n-au simţit o "salcie la mare"
şi nici o... trestie
cum creşte-ntre picioare
De nu ar fi?
Ce dracu-am mulge oare
acuma
frăţioare?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofiţerul doi maritim

Douăşdoi de ani, suplu, flexibil ca un căprior,
Îi plac fetele, iar fetele îl plac la rândul lor:
Un bătăuş de clasă, gata să ia-n piept furtuna,
Gata de-o cafteală pe cinste-întotdeauna.

Un flăcău blond, gagiu de gaşcă-n toate alea,
Bun la chef, dar şi la necazuri de mai mare jalea,
Săritor când mexicani fărădelege, bestii violente,
Roiesc în jurul tău ca un roi viespi demente.

Genul de om pe care-i bine să-l ai pe-aproape,
Gata la o adică din orice nasulie să te scape,
Când ai şanse mari să-ţi cânte-n Rio popa
La ora-n care cuţitul intră-n horă, hopa -hopa!

Genul de om cu care pe ape-nvolburate te petreci
La Capul Horn, unde nopţile-s atât de reci,
Unde-nfrigurat lupţi să cobori velele, una câte una,
Căţărat pe vergile-alunecoase, când bântuie furtuna.

Genul de om care-n orice fel de pacoste-ar intra
Într-un loc rău famat sau pe o mare rea,
Într-un ciclon sau tavernă printre beţivi şi poloboace,
De ce-i mai groasă treaba, de ce mai mult îi place.

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbind şi îndemnându-se, ajunseră tocmai pe dinaintea acelei cămări; cea mai mare din surori, care era păstrătoarea cheilor, băgă cheia în broasca uşei şi, întorcând-o niţel, scârţ! uşa se deschise. Fetele intrară. Când colo, ce să vază? Casa n-avea nici o podoabă; dară în mijloc era o masă o masă mare cu un covor scump pe dânsa, şi dasupra o carte mare deschisă. Fetele, nerăbdătoare, voiră a şti ce zicea în cartea aceea. Şi cea mare înaintă şi iată ce ceti: "Pe fata cea mare a acestui împărat are s-o ia un fiu de împărat de la răsărit." Merse şi cea mijlocie şi, întorcând foaia, ceti şi ea: "Pe fata cea mijlocie a acestui împărat are s-o ia un fiu de împărat de la apus".

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ancoră

Hei, vira ancora! Vira, of, vira până-ntinde lanţu-n prova!
Încă o-ncercare! Stop. Ţineţi-o-n barbotin un pic.
Lasca* manevrele velelor, întoarceţi vergile –
Vela foc gata de plecare! Vira până când lanţul e la pic! *

La drum! Iubire, nu mai putem rămâne lângă tine –
Lăsaţi paharele, spuneţi-i fetei adio şi sărutaţi-i obrăjorii;
Pentru că vântul, iată, strigă, "Nu când vrei tu şi îţi convine
Te-ajut, ci atunci când am eu chef să vin la tine,
Sus ancora, dacă vă e dor de Mama Carey*
(Dacă vreţi să navigaţi spre Mama Carey!);
Oh, drum bun spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"*

A mai rămas o cheie!* Gata, s-a smuls de pe fundul mării!
Ancora tribord la suprafaţă! Spălaţi-o şi la post cu ea!
Nava girează spre babord, iar ancora-i încă plină de noroi,
Anul ăsta n-o vom mai fundarisi vreodată. Valea!

Drum bun şi vânt din pupa spre marea cea albastră,
Cu nava-n balast*, uşoară, fără marfă-n cale,
Plecăm la drum, a venit iar vremea de plecare,
Parâmele-s molate de pe babale;
Datoriile ni le va plăti briza care bate-n urma noastră!*

Hei, volta! Iar voi, acolo, recuperaţi parâma pupa!
Acum, atenţie la palanc; prindeţi curentul trăgător!
Asiguraţi ancora şi legaţi-i braţele, slăbiţi gaiul* bigii.
Sus braţele, hai trageţi-le sus şi strângeţi-le uşor!

Ei, bine, acum la drum! Vom avea-n Canal* vântul din pupa;
Vorbim şoptit în vreme ce dezlegăm velele; în ceasul plecării
Vântul îşi încordează tot mai tare struna,
Luminile geamandurilor rămân în urmă, una câte una,
Iar nava sforăie sub vela trincă inspirând parfumul mării,

Cârma şi velele-s în deplin acord, în noapte nava-şi ştie drumul.
E bolnavă-n port, iar leac e numai sărutul talazului nebun!
Cu prova spre Brest* şi-nsemnele englezeşti sus pe catarg,
Ridicăm toate pânzele pe care ni le permite un vânt bun!

Ei bine, acum la drum! Ushant* ne va-nchide uşa-n spate
Răsucindu-se-n vârtejurile mării ca roata morilor de vânt,
Curând ultimul far va rămâne-n urma
Brazdelor de apă care se rostogolesc în pupa –
Căci noi mergem la Mama Carey
(Navigăm spre Mama Carey!);
Oh, plecăm spre locul unde-şi hrăneşte Mama Carey puişorii!"

* Lasca – a slăbi o parâmă (expresie din jargonul marinăresc ).

* Pic – poziţie a navei faţă de ancoră, când lanţul acesteia este întins vertical pe axa longitudinală a navei, iar ancora e gata să se desprindă de pe fundul mării.

* Mama Carey (Mother Carey) – un personaj supranatural personificând în imaginaţia marinarilor marea sălbatică şi necruţătoare, prevestitor al furtunilor şi-al naufragiilor.

* Puişorii Mamei Carey – sunt păsările furtunii (furtunarii), numiţi şi petreli sau rândunici de mare – se crede că zboară în întâmpinarea furtunii, ele fiind, de fapt, sufletele navigatorilor morţi.

* Cheie – o lungime de 25 de metri a lanţului de ancoră ( în marina română, în cea britanică o cheie de lanţ are 27.30 metri). Cheile de lanţ se leagă între ele cu aşa numitele chei de împreunare, în forma de "U" sau de za ( cheia kenter)

* Navă în balast – nava fără marfă la bord, care pentru a respecta anumite criterii de asietă şi de stabilitate îmbarcă în timpul "voiajului în balast" o anumită cantitate de apă de mare în diferite tancuri special amenajate.
* Cu alte cuvinte, datoriile făcute de marinari prin crâşmele portului nu vor mai fi plătite niciodată!

* Gai – parâmă pentru manevrarea bigii în plan orizontal.

* Canal – este vorba despre Canalul Mânecii, strâmtoarea dintre Anglia şi Franţa.

* Brest – oraş port în nord vestul Franţei.

* Ushant (în lb. franceză Quessant) – insulă din apropierea coastei vest a Franţei, marcând
extremitatea sud-vestică a Canalului Mânecii.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe comanda navei, la cârmă

Pe comanda navei, la cârmă,
Un timonier tânăr urmăreşte atent cursul navei.

Prin ceaţă, se-aud de pe coastă sunete tânguitoare,
Un clopot pentru marinari – dangăte prevenitoare legănate de valuri.

Tu lansezi binevoitor, clopot, semnale despre recifurile marine,
Sunând, sunând pentru a avertiza navele de pericolul eşuării.

De veghe timonierul ţine seamă de alerta sonoră,
Prova se abate-n vânt, vasul se îndepărtează cu vele gri vibrând,
Frumoasa şi nobila navă cu preţiosul ei caric se îndepărtează,
elegantă, în siguranţă.

Dar, o, nava, nava nemuritoare! O navă la bordul navei!
Nava trupului, nava sufletului, navigând, navigând, navigând.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am născut pentru a iubi o femeie, pentru a-i face curte. Nu pentru a remorca un bărbat şi a ne lăsa seduşi de el.

citat din Alain Delon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atracţie fatală

Eram un flăcăiandru la prima îmbarcare,
M-au numit mus şi a doua zi-am ieşit pe mare...

Io-ho-ho, mardeiaşii mei, trageţi tare!

Deşi nava abia trecuse dincolo de far,
Genunchii-mi tremurau, faţa-mi era de-un gri-murdar;

M-am târât până la căpitan şi, plângând ca idiotul,
L-am implorat să mă debarce-odată cu pilotul,
Pentru-a ajunge cu pilotina cât mai iute pe uscat,
Acolo unde pământul sub talpa omului stă nemişcat.

Căpitanul a râs în hohote şi-a strigat în gura mare,
"De-acum, băiete, până la moarte te vei legăna pe mare;
Ei îi aparţinem toţi – fulgii de spumă şi bolta cea albastră,
Vântul şi valurile – vei simţi curând că nava-i casa noastră."

Ajuns apoi timonier, am jurat cu mâna pe catarg
La fiecare voiaj că va fi ultimul pe care-l fac...
Făceam legământ după legământ, cu-ncredere şi cu curaj,
Că nu voi mai fi vreodată membrul niciunui echipaj...

Cum, zici că nava "Castelul" va părăsi-n curând acest port
Cu destinaţia Puget Sound? E vreun post vacant la bord?.
"Eşti bătrân!"... Dar cunosc marea bine, nu-s un veleitar...
Am auzit că pe "Bătrânul" e nevoie de bucătar!...

Da, pot pentru douăj de-oameni pune masa şi găti...
Nu-i aşa că, lăudat fie Domnul, mă puteţi încă folosi?...
Oh, mi-au mai rămas puţini ani de trăit sub soare
Şi-acolo vreau să mor şi să fiu înmormântat – în mare!

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epava

Arsă până la os de soare zace-aruncată de furtună
Pe plaja goală, dusă pe gânduri, aplecată pe-o parte;
Ea care-odată înnoda-ndepărtate ţărmuri împreună
Şi vântura Estul şi Vestul cu velele-n vânt umflate...

Stoluri de pescăruşi aromesc pe copastie şi pe etravă
Extenuate de mareea care tot urcă şi tot coboară...
Dar, se spune, c-atunci când e lună plină, bătrâna epavă
(Şi toate clopotele-anunţă miezul nopţilor de vară)

Înalţă velele şi se-avântă departe de vederea noastră:
Despică oceanul iarăşi şi la prova ard flăcările spumei,
Şi ea valsează pe apa mării unde cerul e singura fereastră,
Retrăieşte nişte vise frumoase de demult, vii în somnul ei.

Fremătând, în vreme ce pluteşte-nclinată-n vântul nopţii,
Voioasă că velele-i cântă-n briza tare şi-o îndrumă,
Ea simte că marinarii o iubesc şi-au grijă de ea cu toţii –
Iar porturile-i cad, unul câte unul, ca nişte stele-n urmă.

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!