Noapte de noiembrie, Edinburg

Sunetele nopţii, sunetele cuburilor de gheaţă-n pahar.
Bruma lipeşte pe-asfalt frunze moarte.
Aerul cafeniu fumegă la ferestrele magazinelor,
Încearcă uşile şi se furişează mai departe.

Trag pe gât aspreala iernii. Impetuos, întunericul
Se aruncă peste locuinţe. Ferestre cu ochi miopi.
Învăluite-n scame de bumbac cafeniu,
Lampadarele estompează stânci, agoniză-n gropi.

Plămânii mei îngheţaţi sunt uscaţi ca frunzele
Strivite pe-alei. Ridic privirea, acolo, iată,
Un acoperiş înalt îşi desfăşoară velele, la catargul prova
Flutură o stea căruntă şi ferfeniţată.

Lumea e-un urs zgribulit în bârlogul lui.
E ceva apropiat şi confortabil în sforăitul nopţii.
Iar afară, asemeni unor crizanteme,
Ceaţa răspândeşte-un parfum amar. Îl inspirăm cu toţii.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care îşi pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
şi femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
şi insolenţa multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încreţeşte de patimă
sânii somnoroşi cad nevinovaţi afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
şi se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameră de hotel, etajul al 12-lea

Azi dimineaţă am urmărit
un elicopter învârtindu-se ca o insectă rănită
în jurul Empire State Building-ului, acel
burghiu de dentist enorm, pentru a ateriza apoi
pe-acoperişul de pe clădirea zgârâie nori a PanAm-ului.
Acum, din ţinuturi străine,
soseşte miezul nopţii. Întunericul lui vulgar
este împuşcat de milioane de ferestre luminate, toate
la înălţime şi de partea cealaltă.

Dar miezul nopţii nu este
atât de uşor de învins. Întins pe pat, între
un aparat de radio şi un televizor,
aud convulsii războinice vibrând prin
viroagele şi canioanele sclipitoare-ale marelui oraş –
maşini de poliţie şi ambulanţe în plin iureş
spre oasele rupte, spre ţipetele guturale
din apartamente fără apă caldă, spre glazura
de sânge de pe trotuare.

Frontiera nu este niciodată-n altă parte.
Şi nu există baricade
care să poată ţine miezul nopţii departe.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburată sub lumina florilor ( variantă)

Ceaţă străvezie şi nori grei,
melancolia unei zile lungi şi triste.
În căţuia aurită
esenţele aromate se sting încetişor.
A venit iarăşi vremea
fermecătorului Dublu Nouă Festival; *
răcoarea de la miezul de nopţii
pătrunde prin mătasea delicată-a draperiilor
şi răceşte perna mea de jad.

După ce, în amurg, am băut vin
sub gardul de crizanteme,
mânecile rochiei mele adaugă-un subtil parfum
miresmelor de ierburi.

Oh, nu pot să spun că nu-i încântător, doar că,
atunci când vânturile dinspre vest flutură perdelele,
sesizez că-s mai graţioasă
decât florile ofilite.

*** În China, Festivalul Dublului Nouă se sărbătoreşte în cea de a noua zi a anului.
Pentru protectiţie împotriva potenţialelor pericole, printre altele, se bea lichior de crizanteme,
iar femeile îşi pun crizanteme în păr şi îşi atârnă aceste flori la uşi şi la ferestre.

poezie de Li Qingzhao ~Li Ching Chao, 1084-1155, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul

Ridică o pietricică
şi o aruncă în mare.

Apoi încă una, şi încă una.
Nu se mai poate opri.

Nu încearcă să umple marea.
Nu încearcă să golească plaja.

El doar aruncă pietre,
atât şi nimic mai mult.

Ca un pisoi, jucându-se,
experimenta în aşteptarea viitorului

când vor fi atâtea lucruri
pe care va dori sa le arunce...

Numai dacă degetele lui se vor descleşta
şi le va lăsa să se ducă.

poezie clasică de Norman MacCaig din Dincolo de voce (1988), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura căzută

Soarele geme-n aerul senin şi cald,
florile de cais încearcă din nou să dea în floare,
şi prunele neculese se usucă pe ram,
iar tu simţi căldură-n inima plină de viaţă.
Frunzele cad, zilele scad şi ele,
iar zeiţa toamnei îşi pune mantaua pe pământ,
în timp ce tu te rogi Domnului,
s-aducă apa necesară pentru plantele noastre.
Orele zilei sunt mai puţine decât ale nopţii
şi vânturile reci din nord încep să cânte,
dar soarele încă îşi pune amprenta pe puterea naturii.
Nu vrem primăvară fără recoltă,
pentru că nu există viaţa fără moarte.
Doamne binecuvinteză natura căzută
şi dune-n călătoria de pe meleagurile iernii
împreună cu zeiţa imaculată a zăpezii.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adăpost în Alpi – douăzeci de ani mai târziu

Răsuflarea tatei aminteşte de ecoul dintr-o peşteră
cu stalactite de pe care cad stropi.

Mama doarme, iar în visele ei
se-întâmplă tot ce-i mai rău – iarăşi.

Ne înconjoară munţi care estompează
conturul unor timpuri mai tinere, numele

locurilor unde ne-am spus la revedere
şi unde ne vom spune – iarăşi – la revedere.

Ei stau întinşi în pat, ascultând îngrijoraţi
sunetele unei ninsori de departe.

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

Trosnesc sub paşi tomnateci frunze sparte
Şi reci, de parcă-ar fi din alte ere
Copaci scheletizaţi şi-o babă care cere
Ceva nedesluşit - ceva de dincolo de moarte.

Mă-ntorc şi-i văd o clipă ochii seci
Ca doi tăciuni uscaţi pe-o umbră ambulantă
Ajunsă - în sfârşit - pe ultima turnantă
A unei curse lungi, pe-ntinsele poteci.

Aş vrea s-o-ntreb ce vrea, dar latră-un câine
Şi-n bezna nopţii tot mai mult mă-ngrop
Din ceruri cade ploaia, cad frunzele potop
De nu mai cred că zorii vor mai veni şi mâine.

poezie de Mihail Mataringa (26 octombrie 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecţii de raze şi umbre
Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând frontiera

Stau cu spatele către motor şi urmăresc
peisajul trecându-mi pe sub ochi.
Cred că ştiu unde merg şi cred că am
câte ceva de spus în această privinţă.

Mai cred că aceasta a fost o ţară
a oamenilor din smârcuri, a dezertorilor ajunşi bandiţii frontierei,
a stogurilor de fân şi a acoperişurilor incendiate în bezna nopţii, scânteind
pe hornurile căzute, pe săbiile roşii.
Mă gândesc la vieţile
care încercau să-şi împlinească destinul prin ierburile uscate.

Acum, care e diferenţa?
Stau cu spatele întors spre viitor, veghind
cum se scurge timpul departe – în trecut. Stau, inexorabil
târât prin Controversatele Ţinuturi ale istoriei, ascultând
blestemele, ţipetele înăbuşite,
căderea acoperişurilor
prin întunericul deplorabil.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful lui W.B. Yeats

Aruncă un ochi rece
Peste viaţă, peste moarte.
Călăreţ, treci mai departe.

epitaf de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul cel mare

La moartea lui o stea s-a stins
steaua vânătorului ciclop,

lumina-şi dăruie umbra unui arbore albastru
cu frunze tremurate-n cântec
ce mângâie tăcerea,

iar noaptea-i dă glas vântului
curge mimând sunetele dimineţilor stelare
alunecând spre marea neodihnei
între ţărmuri nepăsătoare.

Gândurile capătă zimţi de os,
prind un zbor înalt, vertical
şi ajung din urmă nesfârşitul
mereu tânăr,

în acest triunghi de uimire
din care priveşte ochiul cel mare,
lumea se vede nestatornică
şi vulgară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în noaptea de toamnă

Ochiul somnoros al lunii
Peste şesuri lăcrimează,
Sus, pe deal se-nsingurează
Fără frunze, trist, gorunii.

Ş-au rărit frunza şi prunii,
Tremurând se lamentează;
Ochiul somnoros al lunii
Peste şesuri lăcrimează.

Bruma nopţii se aşează,
Stinge prin grădini tăciunii,
De pe boltă mai vegheză
Prin ferestrele furtunii

Ochiul somnoros al lunii.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te visez

E noapte iar şi-n cel adînc al nopţii
E trist şi norul ce-adoarme sus pe cer,
Şi munţii falşi ce-nşiruie-o poveste
Adorm pe veci în cel uitat mister.

Iar cea cîndva mai galbenă ca ceara
Nici nu priveşte-n jos peste păduri,
Căci adormită e în taina nopţii
Ca o prinţesă-a lumii în conduri.

Iar ceaţa nevăzută-a sorţii negre
Întinsă pe pămîntul otrăvit
Mă face roaba unei dulci himere,
Iar tu rămîi un zeu în asfinţit.

O frunză verde stă-n creangă nemişcată
Şi creanga grea s-atîrnă de copac,
Iar valul argintiu le-mpodobeşte,
Şi eu, privind, ascult, gîndesc şi tac.

Privirea ta de-o claritate rece
În ochii mei în taină strălucea,
Dar noaptea a rămas la fel, tăcută,
C-un gînd feeric şi pustiu în ea.

poezie de Natalia Popusoi (2008)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna din miezul nopţii

Doamna din miezul noptii
a bătut la poarta Terrei,
a deschis ferestre de continente
şi a pornit să cosească iarbă uscată
nu oboseşte Doamna din miezul nopţii
aleargă-n stânga, aleargă-n dreapta
agitându-şi coasa ca pe un pieptăn
ce descurcă iţele din nopţile triste
ferestrele Pământului larg deschise
nimeni nu se apropie de ele
să vadă ce este dincolo privind prin ferestre
se apropie doar un copil, curios să vadă
ce este dincolo de ferestrele Terrei
privirea-i Lumină îndată,
descoperind puterea din Soare
şi viaţa ce pare paradis în inimi
decorul cum numai basmele vorbesc
se întoarce copilul şi îşi invită părinţii
ei refuză categoric, de teamă de necunoscut
copilul în înger s-a transformat
şi o lacrimă din aur din ochi i-a curs
de bucuria a ceea ce vedea
şi trist că părinţii îl refuză
Doamna din miezul nopţii deschide ferestre
şi Soarele a deschis o fereastră
din care a venit Hristos
acum fereastra Soarelui se deschide
ca să apară un înger pentru poporul său
un fiu dumnezeiesc ce aşează prin poala destinului
din nou omenirea la locul ei!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de zăpadă

Cineva ar trebui să aibă o minte ca aceea a iernii
Pentru a înţelege îngheţul şi crengile
Pinilor acoperiţi de zăpadă;

Ar trebui să-i fi fost frig multă vreme
Pentru a percepe tristeţea ienuperilor degeraţi,
A frunzişurilor pline promoracă, sclipind departe

Sub soarele lui ianuarie; doar asemenea minte
Nu sesizeaza mizeriile din şuieratul vântului,
Durerile din sunetele celor câteva frunze rămase pe ramuri,

Care de fapt nu sunt altceva decât sunetul pământului
Împînzit de acelaşi vânt,
Care bate peste aceleaşi locuri sterpe

Pentru a fi auzite de ascultătorul care ascultă-n zăpadă,
Şi care, fiind nimic el însuşi, priveşte
Nimicul care nu se află acolo – şi nimicul care se află.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

E lungă noaptea însetaţilor de amar

Mi-am pus amprenta pe fiecare întâmplare
şi orizontul a căpătatat alt contur
pe care-l privesc cu determinare
ca pe o poartă deschisă.

Lumina căzută ca un scut protector
rupe întunericul şi-l scoate la suprafaţă,
umple inima cu dorinţe visătoare
şi rotund se-nchide în pupilele ochiului.

Toamna se culcă-n frunzele ruginii
ca sunetele într-o vioară veche
din care îşi fac drum tristeţi melodioase
ce prind gustul vinului oprit din fiert.

E lungă noaptea însetaţilor de amar
şi abia mai respiră păcatul,
de se apropie îngheţul de moarte
când pe cerul senin meteoriţii cad.

Se îndemnă c-o patimă grea,
să uite de sângele care curge prin vene
şi nervii adormiţi de mânia trupului,
doar greutatea se înmuia sub piele
de parcă voia să iasă din ea,
îşi căuta o ieşire din firea lucrurilor trăite,
neputiţa venindu-i de hac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru marin

Plouă ca un strigăt.
Cerul nopţii se revarsă
peste câini loviţi de maşini,
peste oameni loviţi de inflaţie,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopţii
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul vulpe

Îmi imaginez acest moment în pădure, la miezul nopţii:
Există-acolo ceva viu,
Dincolo de singurătatea ceasornicului
Şi-a acestei pagini albe pe care se mişcă degetele mele.

Prin fereastră nu se vede nicio stea:
Ceva încă mai aproape,
Deşi mai întunecat,
Se strecoară-n acea singurătate:

Rece, delicat ca zăpada nopţii,
Botul unei vulpi atinge lăstarii şi frunzele;
Doi ochi sunt călăuzele mişcării care chiar acum
Şi iarăşi acum, şi acum, şi acum

Înscrie urme discrete de paşi pe zăpadă
Printre copaci – şi, obosită, o umbră
Subţire atinge-un buştean şi-n vizuina
Unui trup care are îndrăzneala să iasă

În luminiş, un ochi,
Ceva verde care se tot adânceşte, se lărgeşte,
Strălucitor, încordat,
Preocupat de propria-îndelnicire

Până când, o instantanee, înţepătoare duhoare de vulpe
Penetrează ocniţa neagră a unui cap.
Pe fereastră nu se vede încă nicio stea; ceasul ticăie,
Pagina este printată.

poezie de Ted Hughes din The Hawk in the Rain ( Uliul in ploaie) - 1957 - The Thought-Fox (Gândul vulpe) ' is probably the mo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna...

Un val de bruma argintie,
Se lasa peste campie...
Cerul plange cu amar,
Iar frunzele cad in zadar...

Florile stau intristate,
Iar copiii cu ochii in carte.
Copacii infrigurati,
Sunt de frunze dezbracati...

Pe geam stau si privesc...
Cum toti ne parasesc...
Doar singuratatea... si moartea...
Nimeni nu spune.. lucrurilor pe nume...
Dar toamna, infrigurata...
Se lasa de toti... uitata...

poezie de Alexandra Salomeea Filimon
Adăugat de Alexandra Salomeea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!