Femeia din hamac
Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care își pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
și femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
și insolența multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încrețește de patimă
sânii somnoroși cad nevinovați afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
și se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre verde
- poezii despre sărut
- poezii despre sâni
- poezii despre somn
- poezii despre seară
- poezii despre păsări
- poezii despre plăcere
- poezii despre obrăznicie
Citate similare
Înțelepciunea din cuvinte
cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agață de baierele nopții
vântul mișcă aerul
păsările se retrag la cuiburi
râurile sar peste pietrele potrivnice
cu pești argintii
din ape se adapă curcubeul
diminețile se înfășoară-n poezie
înțelepciunea cade-n cuvinte
și se înalță-n oglinzi de lumină
gândul prinde aripi fără pene
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înțelepciune, poezii despre întuneric, poezii despre vânt, poezii despre râuri, poezii despre păduri, poezii despre pești sau poezii despre noapte
Femeia din gânduri
Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearșaf de umbre
nu este femeia mea și mă culc singur.
Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.
Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
și vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriți
de patimi descărnate de întuneric.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânătoare
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre sperieturi
- poezii despre ochi
- poezii despre nisip
- poezii despre gânduri
Femeia a trecut singură
Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de pești argintii,
voi înnebuni de bucurie
și nu voi prinde niciunul.
În brațele pline cu bulgări de lună,
pe țărm, mă așteaptă femeia.
Noaptea mă urmărește cu umbre,
supărată, îmi așază fluturi pe creștet
și pleacă mai departe-n întuneric.
Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii își odihnesc caii,
ferestrele aprinse și ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
numai eu nu mă schimb pe nimic;
doar anii și drumul mă schimbă.
Femeia a trecut singură;
nu m-a recunoscut,
mă caută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre timp, poezii despre schimbare, poezii despre vinovăție, poezii despre trecut, poezii despre supărare sau poezii despre stele
Vorbele înghesuite în cuvinte
Și toate umbrele au uitat cărările care duc la râurile întoarcerii,
păsările zboară pe urmele lăsate vântului sub ochii somnoroși
în diminețile cu soarele purtat pe umerii munților
risipind lumina cu dărnicia timpului supus fugii
pe care fiecare inimă îl absoarbe cu o sete nestăvilită.
Mîine, septembrie înoată prin câmpii și livezi
înfășurat în aura toamnei cu inele de sticlă colorată,
gândurile ruginii îmbrăcate-n melancolii,
limbi de foc peste ape,
la cumpăna nopții izvoarele sălbatice
își varsă destinul în cupele cu hidromel.
Oftatul se clădește-n ritmul clipelor
gata să se clatine la o spaimă lăuntrică,
cu plăcerea durerii din fiecare respirație,
din sonoritățile aerului spart.
Vorbele înghesuite în cuvinte
nu pot fi rostite sau scrise,
pe întinderile albe de zăpadă pufoasă
rămîn lungi, urmele pașilor pierduți
fără drumuri cu margini și contur.
Și toate coroanele copacilor țesute-n orizont
fac depărtările orizonturi desenate-n imagini
cu fantastice închipuiri și taine,
de unde cu ocheanul privesc
prințesele din palate de cleștar,
caii înaripați ce poartă-n șa,
dragostea întrupată din vise.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre înot, poezii despre zăpadă, poezii despre zbor, poezii despre visare, poezii despre uitare, poezii despre toamnă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Femeia și moara de apă
N-are rost să plângi de iubire
poti mângâia florile înmiresmate,
trupul flămând îl poate sătura
marea cu valurile calde.
Când suferi, poți vorbi cu delfinii,
te poți împrieteni cu pescărușii
caută gândul dus, îl ciugulesc.
Dacă te neliniștește singurătatea
poți chema femeia de seară
s-o aștepți undeva pe râu,
îi vei mărturisi dimineața,
ce miracol a bântuit noaptea
și cum moara de apă ți-a măcinat timpul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre singurătate, poezii despre prietenie, poezii despre plâns sau poezii despre iubire
Unda de lumină
gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ținut
din care pleacă păsările
peste un deșert de apă
Dumnezeu pescuiește sârguincios
încerc și eu cu undița de argint
dar nimic
aștept minunea când trag peștii
și se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
și pleacă.
n-o urmăresc
prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuiește frumos
și merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în țara, grădină
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre religie, poezii despre pescuit, poezii despre hărnicie sau poezii despre frumusețe
Femeia din vis
Un cântec ambiental în surdină îmi pune țiglele pe acasă,
nu știu altceva decât să-mi caut liniștea interioară
clipele se scurg cu aerul unor necesități
ce vin din afara mea.
Noaptea m-a prins cu visele libere de păcate
și mă trezesc uneori din somnul așteptat,
m-am îndrăgostit de femeia din vis
și simt urmele părerii de rău
cum se șterg.
Dimineața a sosit pe nepregătite luminoasă
cu iubiri de rouă pe față,
curcubeul bătrân respiră în apa râului
culori furate din cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre muzică sau poezii despre libertate
Femeia rămâne o taină
Femeia e o scânteie,
E un dor nemărginit.
Femeia e o zeie,
Chiar dacă din cer nu a coborât.
Femeia e un strop de rouă,
Un fir verde de iarbă.
Femeia iubește, luptă
Și tot în lumea aceasta rabdă.
Femeia e un fagure de miere,
E și un pelin.
E o dulce plăcere!
Dar și un veșnic chin.
Femeia rămâne o taină
Ce trebuie veșnic descoperită.
Și îmbrăcată în faimă,
Femeia trebuie iubită.
poezie de Vladimir Potlog (9 martie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre miere, poezii despre femei, poezii despre dor sau poezii despre celebritate
Autocaracterizare poetică
Dacă aș scrie o carte despre mine
Aș numi-o "femeia la pătrat"
Femeia ce cu putere se îndreaptă
Spre cei slabi, neputincioșii, neînțelepti
Femeia ce ascunde durerea
și tot ea ce va împărtăși lumina
cu cei neputincioși,
Femeia ce educă omul la vârste mult prea avansate
Femeia ce stârnește misterul in lumea noastră
Femeia ce cânta la vioara sufletului tău ascuns
Femeia ce cu inima curată se deschide in orice casă
Și primește binecuvântarea lui Dumnezeu.
Femeia ce ascunde inima... apoi se plimba prin lumina fermecată
Femeia ce ochii deschide când tu o privești in vis
Femeia ce-ti poate tulbura și visul și imaginația.
Femeia ce ascunde Misterele lumii in inima ei
Femeia ce privește lumina și o poate împarți cu tine...
Femeia ce prin cuvinte frumoase îți deschide inima...
Femeia de aici, de acolo, de nicăieri.
Femeia independentă și mult prea iubitoare.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre vioară sau poezii despre plimbare
Cântec fără cuvinte
Nepereche luceafărul
mângâie cu raze reci
fecioarele pământului,
în țesătura nopții de vară
stelele mocnesc de invidie,
când se topește lumina
de iubire în inimi,
în piept se închide
verbul nescris.
Cântec fără cuvinte
ne lasă în rugă
cu genunchii pe piatră
și ea rece.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre verb, poezii despre invidie sau poezii despre inimă
Femeia
Femeia este un gest prin care Dumnezeu
a lăsat moștenire frumusețea pe pământ
fără să nemulțumească florile
și cu izbânda crezului în iubitorii de noblețe.
Ea nu se pune-n lumină ca femelă,
ci arată mai mult decât se poate vedea,
nu o sperie nicio înfrângere
puterea i se multiplică din mers.
Femeia își găsește ținta ca pasărea-n zbor
din instinct întotdeaua la timp,
devotamentul ei cast înalță dragostea
pe culmile venerației divine.
Numai cea cu virtute răspândește evlavia
și se urcă-n jilțul de regină,
restul nu-și pun infinitul în iubire
și devin sclavele rațiunii pure.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre sclavie sau poezii despre moștenire
Femeia cu ie
Sub pălăria de soare
umbra
se strânge la trup
și pășește
molatic.
Femeia
cu ie colorată
o urmărește
și surâde
magnetic.
Un bărbat
se ia după ea
și-n umbră-i
devine
altul.
Dragostea,
un cărăbuș de iubire
vine
numai când trebuie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre magnetism, poezii despre femei și bărbați, poezii despre devenire, poezii despre culori, poezii despre bărbați sau poezii despre Soare
Și totul s-a întâmplat
Își pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.
Dorește să împlinească deziderate vechi
dimineților să le împărtășească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniștea care înalță inima și o ademenește
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.
Și totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde își fac păsările cuib
din ierburi și flori înmiresmate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre naștere, poezii despre flori sau poezii despre dorințe
Când inima se înlănțuie
Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.
În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frământă mâinile în așteptare.
Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om,
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
devine dătător de dragoste și viață.
În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație sau poezii despre viață
Părăsit de femeia de ploaie
Am fost părăsit de femeia de ploaie,
am așteptat-o îndelung fără umbrelă,
n-a mai venit până am răcit.
Doresc să-i dăruiesc din temperatură
măcar câteva grade din speranță
și o îmbăiere în flori de fân copt
să mă țină minte.
Noaptea m-a sfătuit să renunț,
dar nu prea-mi convine
vreau să adorm în damf de țuică fiartă
și să-mi transpir părăsirea
ca un copil uitat în leagănul primăverii
cu ochii după păsări cântătoare.
Îmbrățișat de gânduri de dragoste
m-am trezit fericit în beția de lumină
și privesc umbra ploii în depărtare.
Neîntâlnită de nimeni femeia de ploaie
așteaptă și ea clipe de răsfăț
și căldură de vară.
Văd pe cineva cu umbrelă de ploaie
și femeia la braț,
pot să fiu chiar eu neașteptatul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre temperatură, poezii despre răsfăț sau poezii despre primăvară
Caut femeia de ploaie
Ne-am despărțit din același drum
Mersul ei, grăbit, cât cerul traversat de comete
Nu se mai vede.
Să așezăm cuvintele în fața oglinzilor
Să nu se frângă de pietre sparte, de durere
Ca o moarte rătăcită
În plânsul căzut peste cruci.
Aproape întotdeauna
Luptele se vor da pe întuneric
Victoria va fi stabilită de alții,
Ajunși la lumină.
Adaug neliniștea-n uitare
O las s-alunece-n silabe de durere
Și alerg pe ulițele strâmte
Trăgând târâș imaginile.
Se urcă-n mine un obstacol
Flacăra așteptării de plumb, arde
Nimicul ia forme de cenușă udă
Și mă îmbărbătez.
Mânia îmi surpă blesteme
Sămânța tăcerii se împrăștie pe drumuri
Mă voi urca pe acoperișul nopții surde
Însetat, caut femeia de ploaie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre tăcere, poezii despre plumb sau poezii despre obstacole
Imn de rugă pentru înduplecat norii
Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
solicitând ploaia cu glasul holdelor în cânt
într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.
Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respirația pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie așteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se oprește dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.
Vântul se ceartă cu plopii și arinii,
clopotele încep să bată în ambele părți.
O să scriu cum se-ntunecă și se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care pășim îmbrățișati spre noapte,
târziul ne mângâie somnul frânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori sau poezii despre imn
Imn de rugă pentru înduplecat norii
Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
infrățită cu ploaia de glasul holdelor în cânt
într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.
Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respirația pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie așteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se oprește dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.
Vântul se ceartă cu plopii și arinii,
clopotele încep să bată în ambele părți.
O să scriu cum se-ntunecă și se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care pășim îmbrățișati spre noapte,
târziul ne mângâie somnul frânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba dulce a cuvintelor
Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.
În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frîmântă mâinile de așteptare.
Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
cel dătător de dragoste și viață.
În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia aceasta
Femeia aceasta
care se plimbă
dintr-un cer în altul
răsucește cuvîntul
ca pe-un jungher
Femeia aceasta
cu zîmbetul
ca floarea-de-colț
și umbra de sare
biciuind
spiralele nopții
Femeia aceasta
pe urmele căreia
rotundul timpului
se zvîrcolește
ca un lasou
- o, cît de simplu
pentru o lume în care au murit
toate focurile de tabără!
Femeia aceasta
nu trebuia
să fiu eu
poezie de Ștefania Hănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc