Daniela Luminița Teleoacă

Cutremur

mogâldeață
umplusem împrejurimile
cu plânset isteric și sânge
lovisem cu-n picioruș lanțurile
așa cum izbește o planetă
finitudinile infirme ale lumii

atunci a fost prima oară
când fără sentimentul consecinței am întins la maximum
corzile pulmonare și așa surmenate ale cosmosului

forme alb-cenușii [un fel de nori... un fel de oameni...?!]
își revendicaseră partea lor de destin
întinderea de la omoplat până la grimasa
ce printr-o strădanie a firii... printr-o întâmplare
ar fi adus zâmbetul
parcelele acelea de epidermă proaspătă
în care nu s-ar fi sfiit iarba să iasă
ca dintr-o țarină imperială

siluete oblice se grăbiseră spre verdicte
habar neavând că o hârtie impecabilă
nu putuse nicicând să substituie o iubire

în sfârșit simțisem
ispita cărnii încinse
îmi deschisesem larg nările
până la dezgolire inspirasem
chestiile realului

o friptură franțuzească pomana porcului
doi inși abandonându-se anatomiei
increatului

îl înșfăcasem mai apoi de o mânecă
pe preotul mic mai să cadă
în cristelnița oarbă

deprins cu gălăgia
– cod genetic ireproșabil!
publicul amuțise!

abia ieșită în lume
redefineam
trecerea pe roșu
scumpirea pâinii
cea de pe urmă trădare
abținerea de la moarte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniela Luminița Teleoacă

Ultima dată se văzuse un țesut suspect

și... cum îți spuneam...
dumnezee să fiu printr-o întâmplare
printr-o suprapunere... printr-o distribuție
orice trădare orice simulacru
necondiționat ar trece în afara Legii

deprinsă a detecta anomaliile
cum celulele atipice într-o structură vie
îți voi răscoli și de data aceasta
înclinațiile morbide... irealitatea

în surghiunul tău te vei complace
în îmbulzeală lascivă și singură
agonizând vei savura felul concret
de surpare a lumilor

voi face de pază
nu contează
dacă vei vedea verde
sau numai eroare
la încărcarea cronologiei


! sunt o mică divinitate
mă pricep de minune
să-mi gestionez spaimele
și miracolul

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Lumea oglinzilor desființate

habar n-are ea de tâmplele încărunțite
nu-i pasă când el o privește.... o decupează
nu este amatoare de comparații
nici atât aspirantă la podium

se complace

cu 5 scame și jumătate pe o ureche
cu mână asimetrică și sân obraznic
un altul aproape imperceptibil

trece printr-o lume a oglinzilor desființate!

nu-și caută cuvinte... nici silueta
de mult n-a mai compus poetic
n-a mai ținut regim
zice măr și măr se face
țipă soare și pârjol bun se iscă!

nu-și amintește nici măcar sandalele care au strâns-o de moarte ultima oară
îi vin în urmă câteva stoluri de vrăbii
își prinde cerceii cu ametiste
se coc cireșii


ăia fantastici de iunie...

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Intruziune

vocea crainicului sună familiar
așa de domestic
într-o lume ca o curte
în care cu toții ne cunoaștem
nesomnul – deliciul timpului regăsit!
cu certitudine mireasma sânzienelor uscate
ne va înfiora dimineața nările

[foarte probabil
ne-am ascuns de trecere
în această noapte
caniculară / roșie / de vară...]

minutarele dau să bată miezul întunericului alb
într-o felie de zăpadă cu pepene / într-o corolă:
regina-nopții face înconjurul omului
nicicând sentimentul de Acasă
n-a fost mai puternic:
suntem cu toții! / suntem împreună!!
oare, cum s-ar putea cândva
altfel să fie?!

ciutura are o parte scobită
pe acolo lasă drum liber izvoarelor
rememorăm calea către fântână
taifasul prunilor și al corcodușilor
dulceața indiscretă acostându-ne rănile

o mierlă însuflețește castanul
derutează poetic bezna

**
masă ovală
cu oameni
și fluturi!

***
uriașul acaparator de deasupra
diluează mirosul pâinii coapte pe vatră
redefinește intimitatea / gradele de rudenie
o casă este dusă de la ea
în mijlocul cosmosului
îi spun Mamei:
ține-mă de mână!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Știam că o să vină

și zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireș fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte și de alta
ca un ștreang oblăduitor al rănilor mele

într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâția înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine știe?!... poate spre pajiștea de păpădii
miraculos răsărită de sub șinele tramvaiului

am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca și cum niciodată nu te-aș fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanțele ireconciliabile

în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului

și inima mea avea să staționeze
în turla cu ecou și mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porțile s-au deschis în iluzie

și oamenii
s-au îmbrățișat
în sfârșit!
fără de măști
fără de teama
că insidios
își vor da
moarte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Fără iubire

chiar și florile vor învăța să trăiască
atunci când vor fi sigure că sentimentul acela
le-ar fi pervertit sufletul
[asta să însemne că despre altceva era vorba?!]

cvasiascetice se vor plânge poetic unei păsări
ea însăși însingurată în nestatornicia fățărnicită a oamenilor

vor tăcea discret aproape estetic
își vor elibera cuiburile de moloz
cum eu prezentul acesta de toate detaliile

în dimineața ce va să vină în fața ta voi fi
năluca parfumată în sandale galbene fără crizanteme
împrumutându-mi nuanțele unui cer rămas
anemic / prin surprindere luat fiind
de lipsa omului

se vor ține după mine câteva vrăbii
și ele printr-o bună întâmplare evadate
din strânsura pumnului celui care – spun unii
ar fi împărtășit înclinații nobile

vei lua tramvaiul de la prima
omițând că nu pe acolo drumul se cuvenea a trece
nu te va simți nimeni... nici măcar tu
totul se va derula cu o normalitate bolnavă

între timp

îmi voi umple jumătatea de umbră
cu miracolul florilor-păsări

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Nicio stare

epuizarea vine frenetic dinspre oameni
de-aia te ia cu gol la stomac... cu monde à l'envers
nu aprofundezi dai pagina îți faci de lucru
cu gâza exasperată să se insinueze întru ale tale

acaparat până peste poate dincolo de o fereastră
planurile cosmosului cu tine se amână salutar
[nu știi nici tu cum faci dar nimeni nu bagă de seamă]

personal nu-ți propui
marea cu sarea
vrei numai să ajungi
la frunza cea mai frunză
a smochinului dintr-o cale
care la o adică poate fi calea ta

... să eviți înțepătura unei insecte
să o fentezi printr-o piruetă printr-un trompe l'oeil
simulând apartenența la același regn
[ai exclude din start toate teoriile fratricide]


să intri în ziua aceasta ca și cum ar fi a ta măcar parțial
să-ți permiti de pildă femeie cu frumusețe și ancoră
să prelungești timpul să poți scrie firesc despre
ca și cum chiar ar/ai exista


când ai privi
spre cerul decupat în centrul celulei
ai capta.... gândurile pescărușului
alunecându-și cântecul de înțelesuri
spre închisorile dintr-un om

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

* * *

voi da like zilei acesteia nici măcar începute
așa cum acorzi prezumția de nevinovăție... de frumusețe
necunoscutului pe care foarte probabil nu-l vei vedea
niciodată în carne și oase

realitatea se va abține
(de) la eventuale pronunțări de sentințe
în virtutea memoriei devenite afectivă
printr-o întâmplare fericită
prin strădaniile mele proprii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

* * *

lucrul cel mai grav
nu este impregnarea în piele
această greșeală de suprafață
omisibilă printr-o concesie minoră

la o adică pământul însuși ar putea renunța la o manta-două
chiar dacă lupul își schimbă blana... năravul ba
și crezi că șerpii ieșiți din piei ajung printr-o reacție minimală
porumbeii pașnici invadându-ne umerii și singurătățile

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Dar poate că asta e fericirea

locul acesta minuscul pe care mi-l fac seară de seară
în golul reîntregit al nopții la o masă de scris
asemenea unui copil cocoțându-mă
pe latura cea mai îngustă a timpului
ca pe zidul favorit
fără să-i simt prăbușirea
să intuiesc primejdia

cu veioză argintată și covrig uscat
cu fața mea vie de sâmbătă-spre-duminică
puțin alungită spre luni
jivină stranie ieșită din istorie
să adulmece împrejurimile... depărtatul
fără complexul izgonirii... al sorții

pe îndelete primesc stările

jumătățile lor


lipsa...

această pagină albă speriată de moarte
așteptându-mi atingerea ca pe izbăvire

somnul tandru al florilor de cireș
smocurile de iarbă cu vârfurile reci-parfumate
sunându-și silențios
verdele


în liniștea mea aud

oameni goi îndesându-și
în pulovere provizorii
spaima... alte nimicuri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

(pseudo)amortizare

[file de jurnal afectiv]

lipsa de iubire se păcălește
așa cum păcălești un copil
convingător... cu disperare ascunsă îi spui
că mâine-le celălalt îi vei cumpăra
păpușa preferată
chiar și o baterie de rezervă
pentru zielele acelea în care
amuțirea va fi proba de rezistență
în fața morții

îți spui că poți... că trebuie
că totul e chestiune de obișnuință
ce mare scofală o iubire îngropată
în văzul cosmosului orb
văzându-și cu îndârjire de ale sale
lași zilele să treacă... să treacă... până când
uitarea își instalează cortul
cu privire tâmpă aștepți un miracol

cade o ploaie
una dintre acelea cu ciucuri la capete și iluzii
oamenii se înghesuie la spectacol
îți numeri secundele...
de-abia ai timp
să rămâi în neutralitate

cuvintele se agață
fac suportabile sensurile
alte înțelesuri acoperă clandestin
o realitate
vine o senzație de trecut
lumii i se îmbolnăvește o frunză
și tu ești singura... singura în stare
s-o facă să-și reintre în ingenuitate

în vecinătățile mici
bunăvoința reflectă triumful individual
în fapt vanitatea nemăsurată


cocârjată o durere iese din tine
scuipându-te că i-ai luat dreptul la continuitate
habar nu are ea că nimic nu se poate pune
cu golul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Bucur-obor colț cu drogheria

frig foame ceață!

toată această unduire a contururilor
până la a compromite realitatea

mă descopăr din nou fetița
așteptându-și mama rătăcindu-se
într-un magazin cu necunoscuți
și rafturi posedate

trăiesc pentru prima oară moartea
această lume aparte în care te lași mânat
se pare fără alternativă... de nu cumva...

repede
îmi fac semnul crucii
așa cum în vis m-a învățat bunica
mă joc serios în rochie cu bretele și fluturi
ud florile de la încheietura mâinii
vorbesc vrăbiilor dintr-o carte
ca un om mare mă sustrag ascunzându-mă
în raionul cu păpuși Ștefania și baghete

trasez un cerc sau o planetă o inimă impermeabilă
încep un gând îl continui cu apetisant croissant cu dulceață


o vânzătoare îmi face semn din dreptul casei de marcaj
un glas cunoscut mă adună acum când spaima aproape trecuse
cu greu mă desprind port o vreme urmele imaginației stranii


mă trezesc de tot

foame frig ceață... eu!

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Îmi crește iarba sub piele

Tu nu poți să mă rupi din tine,
e ca și cum ți s-ar îneca cuvintele în propriul sânge...
Eu... te-am zidit biserică în inima mea
și fiecare parte a trupului mi
se umple cu câte un înger,
doar buzele mele sapă
să ajungă până la tălpile raiului.

În fiecare dimineață
mă trezesc un copil în tine
și atunci când vreau să-ți cuprind umerii,
brusc îmi crește iarba sub piele,
îmi amintește că sunt o femeie,
aceea care a alăptat anotimpurile,
până la ultima pasăre ieșită din ou.

Nu putem să ne rupem unul de celălalt,
ar ploua cu răni peste tot
și s-ar usca pâinea din poemele noastre,
iar timpul ne-ar îmbraca în cămașa lui de jar,
aruncându-ne ca pe o batistă albă în calea sfinților
cu o ultimă sărutare pe ea...
Nu, nu putem să ne rupem,
prea frumos s-a întins curcubeul
în noi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Ce va să vină...

voi da like zilei acesteia nici măcar începute
așa cum acorzi prezumția de nevinovăție... de neurâțenie
necunoscutului pe care destul de probabil nu-l vei vedea
niciodată în carne și oase

realitatea se va abține
(de) la eventuale pronunțări de sentințe
în virtutea memoriei devenite afective
printr-o întâmplare fericită
prin strădaniile mele proprii

*
nu poți băga mâna în foc
pentru ei doi
că vor fi împreună
dar sigur au avut o cină frugală:
taina ratată în conjuncturi personalizate

și viața...

viața merge înainte... fuge... aleargă... gonește... se depărtează... se îndepărtează... dezertează... ne dezertează....

între timp
traversăm pe Știrbei ca și cum
am cădea dintr-o galaxie într-alta:
praf de stele incrustat în asfalt
supernove zăcând în vitrine zdrențuite

! acostare benignă
aceste țigănci cu dinți albi și rochii suprapuse
cerșetori fără (re)sentimentul sfârșitului de aprilie
jena lor ridicându-se.... infiltrându-i pe trecători
până la coșul acesta uriaș ce închipuie
Paștele trecut cu vederea

slujbe aparent pașnice derulează în biserici timpuri pseudocirculare
niște sacerdoți prefațează "viața ce va să vină"
prin prisma erorilor individuale

! ne rugăm pentru ei

până una-alta dau like zilei acesteia nici măcar începute...
... atât de si(n)gure

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Monolog 2

casa își pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieșeam din mine până la ultima matrioșkă
până la ultimul sânge și ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea ușoară ca să port greutatea unui nume
condiția de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supraviețuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Instantaneu

1 post meridiem
momentul în care mă pregătesc
de mica invazie
paradisiacă
verific tensiunea sistolică
anduranța cordului
la ravagiile fericirii
golesc 3 sferturi de lume
acolo să așez Cântecul
Sentimentul Nesfârșitului
Nefrica
Pasărea care
fără complexe
fără prejudecăți
fără de sine
va sparge
baierele
Cerului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Apoi se făcuse liniște

oamenii se contraziseseră
schimbaseră nu știu câte
definiții ale sensului
ale absurdității

începuseră cu sfârșitul
tot continuaseră...

întorseseră pe față și pe dos
alcătuirea vremii
sentimentul

dâra de Dumnezeu
păstrată
după unii
într-o cheie... într-o parolă
cuvântul sesamic cu deschidere la frumusețe
într-o durere muzicală de pasăre introvertită
compunându-se-n solitudine... spuneau alții

copacul se dezagregase
siluete golite își alergau necontrolat umbra
din masa de cristal incrustată cu foșnet de magnolii
rămăsese cubul de gheață
rictusul fetusului avortat

habar nu avuseseră ei vreodată
să trăiască Iubirea.

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Ofrandă

sunt zile întregi în care copacii
stau îngropați în mine
înspăimântători și silențioși
în alura lor de uriași căzuți
rugându-se în limbi de demult
a căror memorie doar Dumnezeu
o mai ține vie

agonia se petrece departe de văz
într-o intimitate neghicită din afară
sufletul stă pe o lespede... cumva
între ciocan și nicovală
în albul absolut compune
frânturi ale unei întâmplări
care niciodată nu trece
proba începutului

și ei stau îngropați în mine
au păsări pe măsură...
păsări bolnave clocind
embrioane himerice
cât să inducă pe moment
sentimentul vieții

și oameni au...
oameni taciturni
care merg dimineți la rând în convoaie
există din instinct aruncă harpoane propovăduiesc în orb
în ultimă instanță testează afectivități minore
păstrând ceva din secretele zeilor tragici
excluși de la sacralitate

trec tramvaie roz
prin poeme galbene-aurii-sidefate
prin naivitatea poetului acesta
ținând cu dinții de cuvinte
ca de o linie ferată

[habar n-au ei:
devierea este legică!]

în centrul lumii ploioase
cresc pardesie inocente
dintr-o rădăcină pătrată a inimii
smulse și aruncate pradă
cosmosului ca o panteră

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Lagăr

boala noastră avea să treacă
printr-o mulțime de faze
o spuneau oameni în halate aproape-albe
impecabil intrându-și în funcție
de frica unor iminente procese viitoare
da... avea să treacă
povesteau strămoșii cu chipuri imortalizate în ipsos
deloc aleator puse în ferestrele mimicilor noastre
– saltimbanci desprinși parcă din SF-uri
din când în când se mai poticnea câte o pasăre / de nu va fi fost ursita
dama aceea de pică verde cu 10 minus la purtare și iubire ilicită

desculți purtând în sânge formule bizare
memoriile afective roșu-cu-dungi
ale nu-știu-cărei dihanii
am spart mai multe iluzii
am doborât timpuri
vremurile preistorice ale cârtiței
locul de unde întunericul își face curaj
să existe numai cu amintirea luminii
am purtat / am spart / am doborât...
până când am dat de lagărul nostru
personali într-o istorie atât de comună
de bunăvoie am intrat în cămașă de forță

se uitau cireșii
cuvântul acela rămas la jumătate de sens
că de ce noi? că de ce?

veneau / ne priveau / se recunoșteau pe ei înșiși
și parcă atât de diferit gesturile noastre dezlegau
înțelesurile propriului turn babel
atunci ei veneau... ne priveau...
își făceau cruce și-n sân își scuipau:

când e dragoste își face de cap
Necuratul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Lăsată singură

iubirea o să țipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuții pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecințele lipsei zborului

starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie și frică

cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uși-către-mamă din nou ignorând
mutațiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale

anxietățile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiți... cu simulacre de ochi mimând viață vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis

vom păstra din încăperile sufletului pivnița
șopârlele mov/ sângele înghețat al disprețuitorilor de metafore
în loc de ființă, alienare va rosti pământul din dreapta!

ar fi trebuit să știm... măcar să nu uităm!
din când în când și neluminii să-i facem loc
astfel să delimităm iubirea de moarte!

scriem cuvinte... le privim ciudat:
selfie-ul este conceptul impropriu pentru epocile revolute
neanticipând individualismul timpurilor intrate în singurătăți

rupem legăturile cu orice formalism
(chiar dacă unii ne-ar putea suspecta de neprieteni)
interiorul reconfigurează semnificațiile/ felul în care
omul este atât de anapoda fără Dumnezeu

dâra de căință concepe un poem... Poemul...
până la casa pelerinului ostoindu-și tristețile
prin creditul acordat florii în stadiu de proiect
și asta se cheamă speranță!

marea glaciațiune se va pune de-a curmezișul cuvintelor
suficient de tandru cât înțelesurile să nu abdice
până la desemantizarea ultimă copacii mai au o șansă
chiar și omul!

între timp vom merge goi
lăsându-ne posedați de sentimente

între alb și nimic
siluetele acestea subțiindu-se-n umbră
altfel privind la nimicnicie și plenitudine

! ne vom face fărâmițe
hrana cosmosului religios!

o pasăre va cuprinde
sub cortul aripilor iubirea
confundând-o probabil cu puii ei
cuminte ne va aștepta din-nou-întruparea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dumitru Sârghie

Culoarea păcatului

La egală distanță de tine
și de tristețe,
existența caută culoarea păcatului,
care nu poate fi îndepărtat,
decât dacă-l trăiești până la capăt...

În păcat, ți se înmoaie arcurile gândirii,
dar ți se întărește cugetu-n sânge și trup,
cerul nu mai are granițe
și ai tot timpul tentația căderii în cer,
fiindcă păcatul e dincolo de om,
te copleșește, te năruie,
apoi te îndeamnă la smerenie...

Păcatul nu e capabil de renunțare
și nici de înșelăciune,
el îți oferă maximum de viață
și maximum de moarte.

Încântare și suspin – păcatul
e un dor imanent firii,
supraviețuindu-ne într-un echivoc prelung
și oprindu-se doar atunci
când sângele și carnea dau semne
că au înțeles sufletul!

Încântare și suspin –
păcatul reinventează existența
și ne antrenează cu cel viclean,
Amin...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook