
Știam că o să vină
și zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireș fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte și de alta
ca un ștreang oblăduitor al rănilor mele
într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâția înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine știe?!... poate spre pajiștea de păpădii
miraculos răsărită de sub șinele tramvaiului
am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca și cum niciodată nu te-aș fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanțele ireconciliabile
în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului
și inima mea avea să staționeze
în turla cu ecou și mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porțile s-au deschis în iluzie
și oamenii
s-au îmbrățișat
în sfârșit!
fără de măști
fără de teama
că insidios
își vor da
moarte.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tramvaie
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre seară
- poezii despre păsări
- poezii despre posibilitate
Citate similare
Dialoguri ale înțelepciunii
iubito, drumul spre înțelepciune
este drumul spre libertatea din noi înșine
drumul spre centrul ființei noastre
tu știi că cea mai prețioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înșine, către nu se știe unde
călătorie ce o facem în singurătate și apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greșeală
în dragoste, surpă totul în nebunie și extaz.
eu în viață am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
și nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu ființa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârșit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânți totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deșert se duc doar îndrăgostiții
și nebunii frumoși la fire
răstigniți între viață și moarte, doar nisipul
singurătății absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viața pe apucate, iubito
am iubit până la demență nopțile și rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale ființei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul neființei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităților tale
am avut revelația unirii desăvărșite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aș putea eu pierde pe tine,
când tu ești soarele meu frumos și nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele și dincolo de moarte?
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre muzică
- poezii despre nebunie
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre întuneric
- poezii despre singurătate
- poezii despre frumusețe
- poezii despre început
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

De o parte și de alta
distanța asta dintre mine și tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simțită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezență a lunii și toate mașinile cosmice au oprit în fața liniei ferate.
să fi trecut o veșnicie!
și Dumnezeu era liniștit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape
*
eu atât de aproape de viață
tu atât de aproape de opusul ei
eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei
sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-și că timpul nimerise
în șoseaua ciuruită
pe care odată și odată
avea s-o astupe cineva
**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaș vieții
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtașă morții
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire
dovadă
floarea de cireș incapabilă
de acte discriminatorii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre șosele, poezii despre trecut, poezii despre religie, poezii despre noapte sau poezii despre lumânări

Dar poate că asta e fericirea
locul acesta minuscul pe care mi-l fac seară de seară
în golul reîntregit al nopții la o masă de scris
asemenea unui copil cocoțându-mă
pe latura cea mai îngustă a timpului
ca pe zidul favorit
fără să-i simt prăbușirea
să intuiesc primejdia
cu veioză argintată și covrig uscat
cu fața mea vie de sâmbătă-spre-duminică
puțin alungită spre luni
jivină stranie ieșită din istorie
să adulmece împrejurimile... depărtatul
fără complexul izgonirii... al sorții
pe îndelete primesc stările
jumătățile lor
lipsa...
această pagină albă speriată de moarte
așteptându-mi atingerea ca pe izbăvire
somnul tandru al florilor de cireș
smocurile de iarbă cu vârfurile reci-parfumate
sunându-și silențios
verdele
în liniștea mea aud
oameni goi îndesându-și
în pulovere provizorii
spaima... alte nimicuri.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre verde, poezii despre sperieturi, poezii despre spaimă, poezii despre somn, poezii despre pericole sau poezii despre mântuire

Semnatari
așa a fost scris să fie
și ne-am întâlnit
pe timp de război
cuvintele ne transformau
fără să ne dea de știre
insidios făceau din noi
purtătorii cu acte în regulă
ai focurilor imprevizibile
ai pământurilor moarte
nu puteam fi
decât experții
crestăturii fatale
în inimă vie
câmpul se colora roșu-vinețiu
o pasăre trudea să acopere
iluzorii ne păstram
în veșmintele falșilor eroi
se chircea vremea să capteze
o precară senzație umană
își lipea simțurile abdica:
un dram de feminitate
camuflat inefabil în tremurul baionetei
zăngătul ierbii intrate în cantonament
la atingerea fostei femei
omiteam
că eu aș fi putut fi
partea-lipsă din tine
că tu
partea-lipsă din mine
androginul era o poveste de demuuult
depănată în seară târzie de toamnă
drept compensație pentru
derizoria realitate
războinici... utilitari
simulam firescul într-o lume
adoptând privirea de ansamblu
altcineva
avea să semneze
istoria afectivă
pe timp de pace
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre știri, poezii despre toamnă, poezii despre simțuri, poezii despre război sau poezii despre realitate

Suflet
Drumul vieții cu vorbe goale l-am pietruit și cu desculțe palme și-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nui fără de sfârșit
La captul unei zile am pus o dimineață fără nici un răsărit și-am pus
neliniști cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvășire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârșitul unui alt început și clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi
Am răsucit căderile unui timp și-am întors ceasul unei singure clipe, și-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârșit
Din colțul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărțirea
a fost neegală și totul s-a întors
Am întrebat o lume, și o alta, si o alta, care demult au tot trecut și ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini
poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre inimă

În gol
viața continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simțeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una și aceeași temă
repetiția dilua simțurile
sentimentul primejdiei
o mână uriașă frământa vocile
amesteca trupurile
de aceea poate narcisele își pierduseră
apartenența la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor și a timpului
văzută dintr-un tablou
viața era cântecul monoton la flașnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedați de tragic
oamenii
ieșiseră la o promenadă
ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieșeam insidios... ieșeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu pași în reluare care nu scriau
mai nimic
poate doar
această iluzie fărâmițată
în care ultimele rămășițe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre vestimentație, poezii despre tragedie sau poezii despre reluare
Bătrânul pescar
Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
mă ascundeam; să mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceață,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!
Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roșii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!
Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriș culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ține cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!
Marea a fost cu mine bună, iar zilele și nopțile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!
poezie de George Campbell Hay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pescuit, poezii despre zăpadă, poezii despre tristețe, poezii despre roșu, poezii despre păduri sau poezii despre prietenie

Liber-arbitru
[file de jurnal afectiv]
ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruși
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorități
am rupt pânza aceea densă
întreținând iluzia continuității... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurențele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somații
mi-am spus:
spaima poate să mai aștepte
eventuale germinații estetice
într-un spațiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt
am deprins intuitiv înțelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulți!
nu mă tem de însingurare!
am învățat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!
subtilă... adică Femeie
am răscolit aparențele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic
orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanțele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!
ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruși
această trezire la realitate când înțeleg
că orice moarte se declanșează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoștință de cauză optez
să mă doară
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre virginitate, poezii despre trădare, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre promisiuni

De va fi, va fi, într-o zi
sunt liber
nu mă atrag nici oamenii,
nici vorbele lor mincinoase
liber în cer
să zbor, să visez și să mor
m-am întâlnit într-o zi cu eternitatea
la o nuntă în cer
nu m-a cunoscut
se coc azi boabe de struguri în vie
raza de soare se frânge
cine să vie, în vrie
nu spun nimic
nici bun, nici rău
rătăceam, pierdeam galaxii în lumina divină
eram un strop efemer de lumină
în timp și în gând
mă întâlneam uneori spre seară, cu mine
vorbeam
eram o lumânare aprinsă în negura lumii
durerea o aruncasem departe
inima nu a plecat
doar cântecul s-a oprit, a stat
eram aici de la începuri
un spirit născut între ape
nu trăiesc aici
sunt un ocean
fără început, fără sfârșit
azi sunt nebun
liber și fericit
și de va fi, va fi, într-o zi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre zbor, poezii despre visare sau poezii despre struguri

Psiho-genealogie
ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuți
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu strășnicie moștenită
din preistorie
când ai tăi
își aprindeau felinarele irisului
în jungla burdușită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
își suportau carnea / declanșau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecționau iluzii
iluzii și poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine
peste umerii dezgoliți s-au așezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanțul acesta invizibil
pe care dacă îl desfășori
te va întoarce la tine
gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineață
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte țărână
scuturi cer
cad păsări
se înalță oameni
te înseninezi
în felul tău iubești
și
asta
e bine.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre viitor, poezii despre revoltă, poezii despre poezie sau poezii despre moștenire

Într-un fel sau altul trebuia să fie duminică!
începeam și azi cu aceeași oboseală
aceeași teamă estompa contururile
trecerile noastre spre un capăt cu sens al zilei
plânsul era la fel de sugrumat nu știu
dacă ne rușinam dacă ne încăpățânam
să intrăm... să rămânem într-o imagine:
"eroii fără de riduri", "micii zei", "invincibilii"?
încet încet ne pierdeam
abilitățile de actori
o pală intempestivă și rolul nostru...
am zis că e bine
la fel ca altădată
că totul era cel mai probabil
o deraiere ușoară o "variație"
se lăsa amiaza se bătea de noapte
n-ai fi știut să-mi răspunzi dacă te-aș fi întrebat
care era punctul acela de unde continuaseși
n-aș fi știut să-ți răspund dacă m-ai fi întrebat...
poate vrusesem cu orice preț să fim originali... alții
fără prea mult pe gânduri să stăm... o luasem de la zero...?!
de undeva se cernea o tristețe vanilată
prelungi umbre tainice dezveleau timpul
și fețele noastre palide s-au oprit din tăcere:
ni s-a făcut dor!
dintr-un instinct am apăsat butonul acela
pe care-l acopereau praful nimicul fricile
ne-am trezit
de noi amintindu-ne
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre miezul zilei, poezii despre instinct sau poezii despre imagine
Marea Apă Gri
S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată
Două firișoare de nisip, două fire de iarbă,
Două ițe trecute prin aceeași spată
Lângă Marea Apă Gri.
Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunați aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toți trei ultima oară
Dincolo de Marea Apă Gri.
Două pahare pline, două pipe cu tutun
"Înălțăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Și, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun și vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.
Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui și-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane și-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!
Dar eu sunt încă viu, și tu ești încă viu,
Și destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăși adevărați, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.
Un spațiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăși și iarăși,
Fără griji și fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.
S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături și râsete răsunătoare;
Și trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.
poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre vânt, poezii despre râs, poezii despre odihnă, poezii despre ocean sau poezii despre noroc

(Dis)continuități
oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subțiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate
oamenii despre care nu poți spune
dacă sunt triști... dacă doar răi... niște măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăștia ca-ntr-un destin rătăciți în frunze
și câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbușă glasul!
dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ținut de vorbă pe Dumnezeu
și înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii și egrete
oamenii trec pe lângă
toți copiii aceștia care altfel vor crește
pentru că n-au avut cum
să-și recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
și ea a plecat definitiv
oamenii ăștia poate sunt tocmai copiii aceia
și atunci copacii trebuie să-și poarte singuri de grijă
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare

All inclusive
[file de jurnal afectiv]
lucrurile se iau. se așază fiecare la locul lui
când cu un sentiment galben-albăstrui... când al inutilității
cireșii se mângâie din vârful cuvintelor
ca unor copii mari li se dă iluzia continuității
se sare mai apoi într-o asumare tandră a necurajului
peste chestiunile minore
aglomerația minibarului
gările cu stații răstălmăcite
un gest în afara feed-back-ului
boala incurabilă...
senzația departelui... în ultimă instanță...
soarta!
se merge drept
la răstimpuri cu sufletul înclinat
spre acel "prima oară" al unei magnolii
se zăbovește fără de vină
în preajma câtorva nuanțe:
necesar-cu-accidental/ fluture-cu-om/ arabesc împăiat
toate acele detalii ieșite ca dintr-o cutie a pandorei
din cântecul fărâmițat al boemului
se ia realitatea
se pune față în față cu tine
fără vreun simț al superiorității
se așează deasupra ei
cu imaginația rectilinie
curbându-se în ritm cu moliciunea universului
contracarând-o
se fluieră
7-spre-5 silabe
către amuțirea materiei
în fapt poemul acela minuscul
purtând în cârcă ditamai cosmosul
se declamă:
nor-ma-li-ta-te!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiul cosmic, poezii despre ritm, poezii despre medicină sau poezii despre imaginație
* * *
Nimeni nu se întoarce de acolo
Ca să ne povestească cum o duc ei,
Ca să ne spună de ce au nevoie ei,
Ca să liniștească inimile noastre.
Până când noi înșine nu mergem spre locul în care ei s-au dus
Fii bucuros
Că poți să-ți lași inima să dea uitării,
Că oamenii te vor sfinți într-o zi.
Dă urmare dorinței tale
Atâta vreme cât vei trăi,
Așază mireasmă de mir pe capul tău,
Înveșmântează-te în pânză subțire de in
Și unge-te cu unsorile minunate ale zeilor!
Sporește încă mai mult plăcerile pe care le iei
Și nu lăsa inima ta să se slăbească.
Urmează dorinței tale și fă-ți bine ție însuți.
Fă cele ce dorești pe lumea aceasta
Și nu-ți răni inima ta,
Până când ziua bocetelor va veni peste tine,
Căci cel ce are inima liniștită nu dă ascultare jelirilor lor
Și plânsetele nu izbăvesc pe om de Lumea de Dincolo.
Petrece-ți ziua cu fericire și nu te mâhni!
Ia seama! nimeni nu-și poate lua avuția cu el!
Niciunul din oamenii care au plecat dintre noi
nu poate veni înapoi!
poezie din Cântecul harpistului
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre uitare, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre plăcere

* * *
cuvintele pe care le-am aruncat
într-o sticlă pe mare
nu s-au întors niciodată
să-mi povestească rătăcirea lor
poezie de Louis Savary din Un poeme nous separe, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte sau citate de Louis Savary despre cuvinte

Singurul care știe ce spun
îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înțesată de obiecte de porțelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerția uitării s-au descompletat
nu-mi amintesc să fi spart dinadins vreo farfurie pentru a ispiti norocul
paharele stau precum cocostârcii la fel de inerte
cești mai mici mai mari pe unele nu le-am folosit până azi când
le privesc oarecum cu milă poate cu indiferență
și totuși ele în sufletul lor au mirosul meu de-o viață
amprentele buricelor care ostenesc pe litere
tot cu aceste degete te-am atins și doar tu știi ce spun
ziceam că mă uit așa în golul dintre obiecte
și mă gândesc cam cum arată rănile pe care le-am făcut acestui timp
de se micșorează văzând cu ochii aproape că e străveziu
mă tem de momentul dispariției lui fără urmă
ce se va alege de aceste obiecte care-mi aparțin de sufletul meu intrat în ele
cu sufletul acesta te-am atins și singurul ești care știe ce spun
le privesc și vina că le-am tratat altfel decât trebuia cântărește ceva pe inimă
unele sunt de la tine și încă mai au culoarea pe care mi-o stârneai în obraji
însă ele nemișcatele mele lucruri au rămas într-o îngândurare naivă
că poate le-aș putea folosi dacă te-ai întoarce la mine
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre naivitate

* * *
voi da like zilei acesteia nici măcar începute
așa cum acorzi prezumția de nevinovăție... de frumusețe
necunoscutului pe care foarte probabil nu-l vei vedea
niciodată în carne și oase
realitatea se va abține
(de) la eventuale pronunțări de sentințe
în virtutea memoriei devenite afectivă
printr-o întâmplare fericită
prin strădaniile mele proprii
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezumția de nevinovăție, poezii despre nevinovăție, poezii despre fericire sau poezii despre devenire

Cele ce (nu) se cuvin
o s-o acopăr
cu o frunză
făcuseși tu repetiție o vreme
să fii sigur că nu vei rata "omul faptei"
încercaseși o variație...
cu o cergă arămie
sau poate cu zeama scursă de la o vișină în drumul ei către
drept consolare o s-o treci
la nominalizările anului
la happy few
într-un poem
o să-i agăți vreo 2-3 metafore ermetice
vreo 4 inteligibile
inefabil o s-o pui să umble așa... acoperită
printr-o frază cu toamnă și subordonate
o să-ți iei fraza la tine... așa când nu te vede nimeni
o să adulmeci... de se va simți galben stins
vei avea aproape-certitudine
îți vei călca pe inima de odinioară
într-un unic gest
o vei sugruma
să nu fie loc pentru ultima vrere!
o să-i acoperi urmele... da... o să i le... o să! și gata!
are demon!
o să strige un dincolo-de-pădure
o să se facă
ecou:
avusese
înger!
și Ea
Ea nu va vrea
cu niciun chip
să dispară!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vișine, poezii despre metafore, poezii despre galben sau poezii despre frunze

Dar eu rămăsesem aici!
să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseși să te desparți
așa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic
să-ți pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îți răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumerești să mă aprobi
iară și iară s-o iau de la capăt
să-ți simt glasul pașii
să-i fac și pe ceilalți să creadă
fericiți să fie fără să fi văzut
să te aștept!
să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid și-n gol bătând să piară să piară năluca
să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăși de ea să o salvez
doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile
timpul meu ce avea odată și odată să piară
și atunci voi fi rămas într-un cântec
de cine recunoscut?!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre ploaie, poezii despre iertare sau poezii despre flori