Ce va să vină...

voi da like zilei acesteia nici măcar începute
aşa cum acorzi prezumţia de nevinovăţie... de neurâţenie
necunoscutului pe care destul de probabil nu-l vei vedea
niciodată în carne şi oase

realitatea se va abţine
(de) la eventuale pronunţări de sentinţe
în virtutea memoriei devenite afective
printr-o întâmplare fericită
prin strădaniile mele proprii

*
nu poţi băga mâna în foc
pentru ei doi
că vor fi împreună
dar sigur au avut o cină frugală:
taina ratată în conjuncturi personalizate

şi viaţa...

viaţa merge înainte... fuge... aleargă... goneşte... se depărtează... se îndepărtează... dezertează... ne dezertează....

între timp
traversăm pe Ştirbei ca şi cum
am cădea dintr-o galaxie într-alta:
praf de stele incrustat în asfalt
supernove zăcând în vitrine zdrenţuite

! acostare benignă
aceste ţigănci cu dinţi albi şi rochii suprapuse
cerşetori fără (re)sentimentul sfârşitului de aprilie
jena lor ridicându-se.... infiltrându-i pe trecători
până la coşul acesta uriaş ce închipuie
Paştele trecut cu vederea

slujbe aparent paşnice derulează în biserici timpuri pseudocirculare
nişte sacerdoţi prefaţează "viaţa ce va să vină"
prin prisma erorilor individuale

! ne rugăm pentru ei

până una-alta dau like zilei acesteia nici măcar începute...
... atât de si(n)gure

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

voi da like zilei acesteia nici măcar începute
aşa cum acorzi prezumţia de nevinovăţie... de frumuseţe
necunoscutului pe care foarte probabil nu-l vei vedea
niciodată în carne şi oase

realitatea se va abţine
(de) la eventuale pronunţări de sentinţe
în virtutea memoriei devenite afectivă
printr-o întâmplare fericită
prin strădaniile mele proprii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu poţi băga mâna în foc
pentru ei doi
că vor fi împreună
dar sigur au avut o cină frugală:
taina ratată în mici conjuncturi personalizate

şi viaţa...

viaţa merge înainte... fuge... aleargă... goneşte... se depărtează... se îndepărtează... dezertează... ne dezertează....

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Struguri albi

aş fi trecut prin lume ignorând
orice definiţie filosofică orice clasificare
intuitiv aş fi împrumutat
câte o crenguţă de magnolie
cu parfum de tine
aş fi pus semn să nu omit
codul obligaţiilor de onoare

te-aş fi luat... te-aş fi pus
într-un loc anume în timp sigur
cu oră exactă şi admiterea marjei de eroare
ai fi avut fântână şi 3 păsări galbene
cântecul meu fărâmiţat adunându-te pe tine

ai fi fost om cu toate ale sale!

şi aş fi vorbit
despre şira spinării tale
despre începutul perioadei de calviţie
despre crizele nocturne aparent hormonale
despre polemicile noastre puerile
soldate cu revizuiri planetare

aş fi pus existenţa sensului tău
la discreţia capriciilor mele poetice
aş fi alergat să prind gestul acela
înainte de a se prăbuşi
în zona semnificaţiei vide

n-am putut!

rămăsese deodată timp berechet
pentru a rata şi a o lua de la capăt

clasificatoare.... filosofică m-am dedicat
porţiei de struguri albi individuale

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire

chiar şi florile vor învăţa să trăiască
atunci când vor fi sigure că sentimentul acela
le-ar fi pervertit sufletul
[asta să însemne că despre altceva era vorba?!]

cvasiascetice se vor plânge poetic unei păsări
ea însăşi însingurată în nestatornicia făţărnicită a oamenilor

vor tăcea discret aproape estetic
îşi vor elibera cuiburile de moloz
cum eu prezentul acesta de toate detaliile

în dimineaţa ce va să vină în faţa ta voi fi
năluca parfumată în sandale galbene fără crizanteme
împrumutându-mi nuanţele unui cer rămas
anemic / prin surprindere luat fiind
de lipsa omului

se vor ţine după mine câteva vrăbii
şi ele printr-o bună întâmplare evadate
din strânsura pumnului celui care – spun unii
ar fi împărtăşit înclinaţii nobile

vei lua tramvaiul de la prima
omiţând că nu pe acolo drumul se cuvenea a trece
nu te va simţi nimeni... nici măcar tu
totul se va derula cu o normalitate bolnavă

între timp

îmi voi umple jumătatea de umbră
cu miracolul florilor-păsări

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripa zilei

Printr-o
pădure de paşi
pun imaginea aceasta întoarsă a zilei
pe muchia
ochilor tăi
cântec până în dunga albastră
a Cuvântului
privire
întoarsă-n privire

de atâta vedere
mi s-au topit
şi degetele ochilor
ca un cuvânt abia stors de-nchipuiri
până în măduva taină a secundei
ce nu-şi mai numără pornirile
în pădurea acesta de ochi
şi cuvinte

zbor
întors
în zbor
până
în lambriurile de foc ale memoriei
din aripa zilei binecuvântate
aer
şi drum
din stele
spre stele

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Erai destul de drăguţă când erai mică, ba chiar frumuşică.
Lia: Da, am fost un copil simpatic şi foarte cuminte. Sincer, Luci, nu-mi convine chestia asta, anume faptul că ai umblat prin lucrurile mele fără să mă fi întrebat pe mine dacă-ţi permit sau nu, dar am să trec cu vederea de data asta şi te iert.
Lucian: Norocul meu că eşti indulgentă.
Lia: Îţi acord prezumţia de nevinovăţie, dat fiind că e pentru prima oară, nu că aş fi eu indulgentă. Dar să nu se repete! Să nu devii recidivist!
Lucian: Am înţeles! Şi ce zici de nişte poze împreună, pentru acelaşi album, al tău, poate câteva şi pentru al meu?! Nici eu n-am foarte multe fotografii cu tine în albumul meu, aşa că trebuie să corectăm această greşeală.
Lia: Se poate să ne fotografiem împreună?!
Lucian: Sigur, reglăm aparatul, îl fixăm pe o stâncă şi... Încercăm?!
Lia: Bine. Putem încerca.
Lucian: Stai acolo, să văd cum fixez aparatul.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o mulţime de oameni doreşte cu pasiune un lucru, nu-l doreşte niciodată mult timp, fiind incapabilă de o voinţă perseverentă. Nu suportă nici o clipă de răgaz între dorinţă şi realizarea acesteia. Mulţimea încearcă sentimentul atotputerniciei; pentru individul făcând parte dintr-o mulţime, noţiunea imposibilului nu există.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, Nistor nu plecă fără a-i saluta şi pe părinţii adolescentei, domnul şi doamna Cristescu, spunându-le şi dânşilor că s-ar putea să nu se mai vadă până la lansare. Soţii Cristescu tresăriră surprinşi la auzul acestei posibilităţi, venindu-le greu să creadă că nu-l vor mai vedea pe băiatul cel înalt mult timp din acel moment încolo; devenise un "obişnuit al casei"... Măcar de s-ar fi certat Adela cu el înainte de plecarea în misiune, sau măcar de n-ar fi fost dânşii de acord cu relaţia dintre fiica lor minoră şi acest tânăr geograf înalt; dar nici una dintre aceste două variante nu exprima realitatea... Pentru că realitatea suna astfel: băiatul de 2,18 m era astronaut şi va pleca peste vreo 10 zile într-o misiune spaţială de lungă durată, cel puţin pentru următorii 13 ani...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încearcă măcar atât cât poţi

Iar dacă nu-ţi poţi trăi viaţa cum vrei,
încearcă măcar atât cât poţi
să n-o degradezi
prin contacte prea strânse cu lumea,
prin prea multă activitate şi stat la taclale.

Încearcă să n-o degradezi târând-o încoace şi-ncolo,
luând-o pretudindeni cu tine,
expunând-o prea des imbecilităţilor zilei,
cum ar fi petrecerile şi diferitele evenimente sociale,
altminteri va deveni plictis permanent, apendice stânjenitor.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

The winner takes it all

unele subiecte se cuvine să rămână tabu
aşa cum drumurile cu sens interzis sau moartea
vom opta eu pentru aleea cu magnolii
tu pentru alte culturi pragmatice
în perindările mele estetico-idealiste
voi creşte în continuare pepiniere de vise
în care desigur nu vei mai fi tu

te vei întoarce în trecut
în convingerile tale făcându-mă vinovată chiar dacă
nu vei găsi nici măcar minimul argument
vei persista în irealitate

îmi vei pune rochie mov şi cercei cu turcoaze
necondiţionat îmi vei întinde pajişti cu libelule şi fluturi
nimeni nu se va amesteca în planurile tale:
în fapt eşti demiurgul cu drepturi depline asupra propriei creaţii!
vei fi hair-stylist-ul meu personal şi duhovnicul şi împăratul
într-o lume în care statutul masculinităţii alpha
se cuvine cu sfinţenie nesfântă a fi prezervat
mă vei acţiona simplu de tot/ aproape facil
printr-o banală apăsare de taste
vei exclude din start Control save-ul din destinul meu
la stânga la dreapta tot înainte... tot în spate
voi fi purtătoarea de cuvânt a lumilor tale
ridicate pe rămăşiţele enunţului meu
cândva dezvoltat şi integru

te vei întoarce în trecut... nu al meu
te va durea
îmi vei duce lipsa
mă vei urî:
nu vei regreta!

dar ştii...

serile acelea nu au fost niciodată ale noastre... nici atât nopţile
o trecere voit imprevizibilă a orelor în care fiecare aştepta altceva
eu o minune / tu o abdicare!

şi atunci

întâmplării noastre îi vom pune un titlu comun
niciun rating nu ar putea rescrie scenele lipsă... stupida autoiluzionare
nimeni habar nu va avea de vreo epocă... de minima tramă
şi care va fi fost la o adică punctul paroxistic
foarte probabil cu prima ocazie scenariul va sfârşi prin a fi mototolit
între degetele aprige ale marelui vânător de drame/ înrăitul amator
devenit profesionist de intrigi hiperromantice

nu... nu mă doare!
nu... nu te urăsc!
nici măcar nu-ţi simt vreo lipsă!

în fapt

unicul perdant
eşti tu

pentru că eu

eu nu te-am avut niciodată

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viaţa efemeră, tot atât de departe de ceilalţi oameni ca şi un astru de ceilalţi aştrii, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia cumunităţii cu alţi semeni te înşeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufleteşti, când, deodată, îţi dai seama că nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înţelege...

definiţie celebră de Liviu Rebreanu în Jar
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiri şi nefericiri sunt cai albi şi cai negri ce aleargă în aceeaşi direcţie, aproape şi paralel, aşa că o iau înainte când albii lângă cei negri, când negrii lângă cei albi. Aşa merge toată viaţa, alcătuită în întregime din astfel de întreceri între cai albi şi cai negri. De aceea omul, în acelaşi timp, îşi trece viaţa în fericire şi nefericire, chiar şi atunci când nu-şi dă seama de asta. Nu există nicio nefericire absolută, precum nici fericirea absolută, şi de aceea le trăim pe amândouă în acelaşi timp.

Iovan Ducici în Fericire, iubire, femeie (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incompatibilităţi

! felul meu de a fi
cu totul de neînţeles pentru tine!

roşu-cu-mov asemenea reţinerii acesteia
de a traversa noaptea prin locuri interzise
chit că între timp vor fi scoase de la promoţie
toate fructele prohibite

cosmos ieftin! univers derizoriu!
şi această economie exhibiţionistă
mercantil etalându-şi produsele în serie

şi ar mai fi...

frumuseţea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere aşa de puţin reală prin lumea
muşcătoare feroce din concretitudinea mărului
şi din pere... din dude... şi din corcoduşe... din toţi pomii existenţi încă
în stadiul de imaginaţie şi care musai trebuie să apară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversat echilibru

Pentru o dimineaţă încântător de limpede, se începe cu o cafea neagră
şi se aleargă într-o zbatere epuizantă
pentru a ajunge odihniţi, relaxaţi, la lucru, treabă,
unde până şi rezultatele-s deosebite
de ce era intenţia,
ori pretenţia...
în schimb, pentru restul zilei, partea etonantă
este că se depun mari eforturi din a fiecărui parte, menite
pentru a complica celorlalţi existenţa,
din care face în fond parte,
rămânând familia, la orice întoarcere prezenţa...
un fel de linişte aparte,
acasă, unde pe dos, într-o descărcare în lene
a furiei, până la absenţă,
fiecare se aşteptă pe celălalt, pentru a fi împreună...
într-un soi de ambienţă,
ce se rezolvă, printr-o disjungere la televizor,
calculator,
bucătărie,
după un "Bună!",
cu dialog tot mai sărac în orişice vocabular,
până într-un somn cu vise urâte, singura feerie,
numai bine, pentru o altă "Bună... dimineaţa" ce se anunţă...
şi, într-o frază scurtă se pronunţă;
"Ah, ce împliniţi suntem!"...

... atât de diferit de tot ce-am vrut, ce vrem...
Vai de ceilalţi, ce n-au măcar nici pe atât,
un trai atât de plin... diversul gol, umplut.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ierarhii

lucrul cel mai grav
nu este impregnarea în piele
această greşeală de suprafaţă
omisibilă printr-o concesie minoră

la o adică pământul însuşi ar putea renunţa la o manta-două
chiar dacă lupul îşi schimbă blana... năravul ba
şi crezi că şerpii ieşiţi din piei ajung printr-o reacţie minimală
porumbeii paşnici invadându-ne umerii şi singurătăţile

sau poate că omul

omul se amăgeşte că astfel
va prinde măcar şi o margine de eternitate
nefericit cum este... doar lacom... nepriceput
cu greu îi va mai da drumul uitând că
Frumuseţea exclude stările precare de asediu

între timp

adevărul se va menţine între limitele proprii "de aici şi până acolo"
această secvenţă niciodată vizibilă cu ochiul liber al novicelui

gândurile vor intra într-un fel de travaliu
ne vom face că nu ne-am cunoscut vreodată
laşitatea ta îmi va impune
codul de onoare / cosmosul acesta
în lăuntrul căruia tu nu vei pătrunde vreodată!

vei lansa poveşti pseudoadevărate despre platoşele mele
despre orgolii... inconştienţe... atâtea nirvane subtile ignorate
te vor crede unii... alţii... mai căzuţi decât tine

fără să mă simt cotropită voi lăsa puzderia de ceruri
să-mi acopere golurile lăsate... aceste minireliefuri
susceptibile de a primi justificare estetică

fără cale de întoarcere către ale mele
vei înţelege... desigur... în felul tău...

mult mai gravă impregnarea aceasta
în identitate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Aş fi vrut să-mi trăiesc viaţa aşa cum am vrut şi nu viaţa pe care o aşteptau alţii de la mine". Acesta a fost cel mai întâlnit regret printre bolnavi. Când oamenii realizează că viaţa lor este pe punctul de a se sfârşi, se uită în trecut şi îşi dau seama câte visuri au rămas neîmplinite. Mulţi dintre oameni nu şi-au onorat nici măcar jumătate dintre visurile pe care le-au avut şi asta din cauza deciziilor pe care le-au luat sau nu le-au luat. Sănătatea aduce cu ea o libertate de care puţini suntem conştienţi, până în momentul în care nu o mai avem...

Bronnie Warre în Top 5 regrete ale muribunzilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România este Ţara lui Invers, în care escroci care n-au citit în toată viaţa lor nici măcar o carte, care n-au în viloaiele lor nici măcar o carte şi care n-au scris niciodată nici măcar o pagină de carte, au "scris" şi publicat în timp ce se aflau în puşcărie cel puţin 5 "cărţi ştiinţifice" în 4 luni, iar asta ca să li se reducă pedeapsa, în baza unei legi nelegiuite, făcută de nelegiuiţi pentru nelegiuiţi.

aforism de George Budoi din Scriitorii de puşcărie în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (10 aprilie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră dragostea mea

ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu ştiu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înşirate
de la marginea patului
şi până la geam

intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ţi mâna în păr să-nţeleg
cum în palmele tale cuminţi
lutul meu
ar renaşte
ca o muzică veche
iar eu
m-aş simţi
dintr-o dată întreg

intră dragostea mea
intră
fii o şoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit

intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg

intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim

intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

măcar…

Bună ziua, cititorule, dă-mi mâna ta
printre aceste şiruri de cuvinte – care
deseori îţi decojesc rănile şi prea rar
ţi le ling
Să mă ierţi
când răsucesc virgule în carnea verbului «a păsa»
până ce dau de numele tău
Tu eşti acela care vede
poezie, zbatere gemând sub literă
este doar meritul tău că în muchiile foilor
profilezi poetul care nu voi fi niciodată
în realitate
…am şi eu ceas la mână
asemenea ţie înjur şi îmi caut
rugăciunea pe măsură şi dau
cu râsul-plânsul de pereţi, de podele – hei, cititorule,
dacă te-aş întâlni, ţi-aş săruta mâinile şi sprânceana
probabil vei căuta să mă convingi să renunţ
la scris – docil te voi împăca şi voi poetiza
prin pantomimă, imitând zborul zilei de pe urmă
a unui fluture într-o grădină cu flori –
grădină pe care cu mâna mea ţi-o voi crea
acum îţi spun doar bună ziua şi
măcar de ţi-ar fi
măcar de ne-ar fi…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!