Apoi se făcuse linişte

oamenii se contraziseseră
schimbaseră nu ştiu câte
definiţii ale sensului
ale absurdităţii

începuseră cu sfârşitul
tot continuaseră...

întorseseră pe faţă şi pe dos
alcătuirea vremii
sentimentul

dâra de Dumnezeu
păstrată
după unii
într-o cheie... într-o parolă
cuvântul sesamic cu deschidere la frumuseţe
într-o durere muzicală de pasăre introvertită
compunându-se-n solitudine... spuneau alţii

copacul se dezagregase
siluete golite îşi alergau necontrolat umbra
din masa de cristal incrustată cu foşnet de magnolii
rămăsese cubul de gheaţă
rictusul fetusului avortat

habar nu avuseseră ei vreodată
să trăiască Iubirea.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
şi omul pe care nu l-am copilărit
preţ de mai multe veşnicii

continuumul acesta în care am intrat
şi am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
şi ochii pierduţi într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbuşite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocaţia nimicului

[timpul intra în subtilităţi când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furişez]

în sfârşit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopţii
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

şi când am început să te iubesc... când te-am alungat
de faţă erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
şi omul îndelungat aşa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu

încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
şi felul în care pot pronunţa di/mi/nea/ţă în mod diferit
ca şi cum astfel mi-aş oferi argumentul
pentru viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndepărtare

[file de jurnal afectiv]

într-o altă viaţă voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi aşeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o nelinişte... într-o aşteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea îşi va creşte înţelepciunea personală
cu filosofia lor argintie şi fragedă
gâzele vor acoperi rănile şi pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul

ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii

la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ţi vor fi încătuşate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească

intrată în tăcere
voi fi pasăre...

nu vei şti tu
să ajungi
la mine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(in)eficient estival

mă pândeşti constant
habar nu ai
cum fiece dimineaţă îmi trece cu sfinţenie
printr-o grădină
printr-un miracol
de unde şi dâra aceea inefabilă
ca şi cum o magnolie şi-ar elibera sufletul
nelăsând niciun mort în urmă

intrată în alura mea personală
în interioare cu deschidere amplă
această parfumerie naturală
cu vitrine şi cristal
ochii mei potrivindu-şi adâncimea
în tentativele cosmice ale mării
doar în aceste felii proaspete de pepene roşu
în boabe de struguri şi brioşe cu frişcă

zgomotul muzical al sălciilor!
briza!
numai paşii de balerină
frustrând timpul
atât de greoi... de uituc
în trecerea lui

mă pândeşti constant... mă pierzi
nu ai cum să intuieşti
rudenia mea de sânge cu levănţica
cu grămăjoarele de vanilie izmuliţe esenţe şi carmine... busuioc cyclamen pătrunjel
apa aceasta primordială cu care îmi limpezesc faţa
descotorosindu-mă de prejudecăţi
empatizez cu poemul ierbii/ prelungesc verdele
dincolo de drumuri cu acces prohibit

o nălucă se strecoară!

[oamenii uită
să-şi arunce
în dulap
hainele iernii
într-o jenă neputincioasă
sunt convinşi că doar pielea
pielea lor poartă vina!]

mă pândeşti
transpiri
eviţi contactul
cu tine
(in)constant
trudnic
salahor
încerci
să-mi numeri vârstele
omiţând
că aici
nimeni nu îmbătrâneşte vreodată.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţii

colţul acela
în care iarna ajungea mai greu
găseai constant câte o creangă înflorită
câte o ceaşcă rozalie cu aburi

lumina îşi depăşea complexul depărtării
umilă se aşeza la masa încropită de noi
într-o deschizătură de salcie
într-o inimă

ne tot adunam
veşmintele noastre lăsau se se vadă
mersul albastru în burta noroiului

parc-am fi fost fraţi
şi moartea...

spectacolul se derula diafan
pe îndelete se aşeza bruma
tot aşa se desprindeau frunze
ca într-o lume veşnic pe cale
de a se naşte

eram bucuroşi asemenea unor copii
care tocmai îşi ridicaseră sălaşul
în braţele uriaşe ale stejarului

ne obişnuisem cu micul noroc
învăţasem altfel să trăim frica
nu ne feream ne mângâiam rana
durerea cobora din sângele nostru
în Dumnezeul darnic

fericiţi rămâneau
cei care nu văzuseră
dar!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Utopia iubirii

într-o parte a lumii
mă aşteptai fără a şti
că nu sunt
încă
eu nu ştiam că ai putea fi
într-o zână
într-o obsesie
în umbra unei idei

erau timpuri când oamenii se priveau
cu nălucile în ochi
iubirea zbura
utopic
printre gânduri

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

toate zilele-acestea în care
nu gândesc / nu simt
în cuvinte
îmi revendic hrana
instinctual / preistoric / onomatopeic
orizontalitatea îşi înalţă
propriul munte
propria legislaţie
mă priveşti abstract
aproape îngrozit
[nu ştii dacă şi mâine...]
îmi iau
porţia de lucruri
vitale
în ritmul sângelui
asezonat
la desenul rupestru
o femeie pe cale de a se naşte
marea aşteptându-şi luna
în aer
ca într-o stâncă
decupez iubirea
compusă
din rochia mea albă
cu măduvă multă desprinzându-se
din seva cosmică
scăpată de îngeri
la izgonirea din raiuri
decretez:
Sentimentul!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

oamenii ăştia subetajaţi plimbându-se
în cămaşă de forţă... într-o lesă
prin faţa ferestrelor prăbuşite
dintr-o inimă

cu amintiri parţiale şi spasme
bâiguie prin albul tristeţilor de magnoliu

această rămânere în tăcere ca-ntr-un surghiun
din care numai iubirea te scoate

ei pun un fel de afişe
automat îşi conectează
golul tâmplelor
la surzenia mută
a cuvântului

nu îndrăznesc
să aprindă lumina
nici s-o stingă
pentru totdeauna

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La (im)perfect

[file de jurnal afectiv]

se crease diversiune
oamenii purtau măşti... aruncau
cu sentimente şi confetti...
pe nimeni nu interesa propriu-zis
oprirea finală
trădarea trecea drept faptul divers:
nimeni nu intenţionase pe nimeni să rănească
doar clipa!
clipa asta!
îşi revendicase dramul de libertate
făţărnicia!

(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)

îţi aminteai vag de mine
femeia parţial conservată
într-o poză digitală
ochii mei trăiau livresc copacul
braţele evocau combinaţia de escape-uri

(eram eu?! era alta!?)

încapsulată în rochie orange şi dureri de gleznă
cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate
făcea înconjurul infinitelor incertitudini
ca pe ecran... jocul nostru se derula
un fel de-a v-aţi ascunselea
de bună-credinţă legată la ochi
îţi acordam credibilitate

habar nu avea muntele de prinosul meu
nebunia ta mă păstra aproape intactă
nu ştiam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...

între timp pierdeam sentimentul tragicului
întâmplarea imposibilă îşi redefinea înţelesul
când august pregătea noile căderi
nu se sfia pământul să îngroape

dame de pică
îşi făceau în trombă intrarea
răsuflau gâfâit înăuntrurile
istoria se scria
în romburile vide
ale dresurilor-plasă

am resetat calea
drumul acela încercuit cu smochini şi cu frică
preambul pentru eventuale înclinaţii estetice
asprimea vegetală îmi desăvârşea simţurile
fetiţă, formatam coloană infinitezimală
lanţul desfăşurându-se
de la mine spre mine
în văzul unei lumi năpădite
daliile înfloreau marginea şoselelor
în praf aceeaşi apă preschimba chipurile
unica memorie afectivă incrustată în biserici

într-o despietrire de stâncă
mi-am regăsit locul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum că Dumnezeu nu mai este

se face valea asta adâncă poate
un povârniş al sufletului personal
opunându-se vieţii
această formă negativă de relief
pe care în primă instanţă o iei
drept locul primordial

nu-i vezi
nu vrei să-i vezi
nu ai cum să-i vezi
tentaculele ochii prădătorului ca la carte

pe marginile tunelului siluete stranii
mimici schimonosite cine ştie dacă de durere... de frică
sau dintr-un spasm survenit pe fondul
deposedării de sine?!

nimeni nu pare a crede în vreun loc cu verdeaţă

şi tu stingi
stingi cu premeditare din convingere din vocaţie
toţi mugurii penibili care într-o naivitate crasă începuseră
să facă pe luminătorii

ieşi în rând cu ăia pe care odinioară
îi arătai cu degetul că ce ai dracului sunt cum de-or putea
să ignore să calce să scuipe să uite să ucidă să-şi tacă
mârşăviile tot nimicul

eroină a ta
îţi simţi bubele hidoase
copii dezgoliţi trăind cu spaima renegării
agăţându-se de o fiară ca de mater dolorosa
recunoscători înfrumuseţându-ţi diabolic chipul
chipul tău de zeiţă păgână
cu sfinţenie moştenit
de la trufaşele străbune
pe care fără să pregeţi în cuvânt de foc
îl vei lăsa moştenire.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi...

Într-o zi va apărea
După nouri steaua mea.
S-o cinsteşti, dragostea mea!

Într-o zi voi dispărea
Ca un fulg sub neaua grea.
Iartă-mă iubirea mea!

Într-o zi cu un alt rost
Va fi ca şi cum n-am fost
Unui suflet adăpost...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

casa asta a strigat
într-o singură noapte
cât strigă alţii
într-o sută de vieţi.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce rămâne?!

iubirea în învelişul trădării
trădarea în ascunzişul celeilalte?!

doar spaima enormă a omului omiţându-şi Dumnezeul?!

şi câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!

niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!

florile îşi schimbă chipul în nevăzutul ochilor noştri
nopţile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineaţă
un lup ne muşcă isteric din intimitate
îi încurajăm muşcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată

şi totuşi! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenţionează un foişor:
2 suflete gata cândva să explodeze!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre neagră

umbra se desprinde de mine
în fiecare seară
şi devine pasăre neagră
cuvânt de cercetat întunericul
dar se întoarce
la streaşina trupului meu
în fiecare dimineaţă
acolo unde i-a rămas cuibul
într-o zi, în cuibul ei
a apărut o umbră micuţă
care avea un dulce piuit de viaţă
iar umbra mea o hrănea
într-o îmbrăţişare
cu mici porţii de întuneric
hrană pentru o nouă
pasăre neagră

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem aici!

încercăm pronunţarea cuvintelor
reuşim partea infimă de început
restul este luat în posesie
de un fel de ape... de timp...

[arrière-fond... sugestie... sentiment impresionist]

ochii ni se adâncesc într-o prăpastie
gesturile devin frugale ca de anxioşi
parcă eram într-o familie... parcă într-un supermarket?!
avem minima grijă să fim politicoşi!

o sonerie sau un clinchet!
surpriza mimată a evenimentului antologic!
aerul acela de viaţă!
rochia apretată şi alura de galben
silueta de-abia descinzând
cu iuţeala fericirii pierzându-se
în irealitate!

şi foarte probabil

ne-am putea speria unii de alţii
ştim sigur că suntem fraţi!
reîncercăm pronunţarea cuvintelor!

*
oamenii aceştia – noi!
dintr-un prezent fantasmagoric
obosiţi de moarte în simularea neîntâmplatului
artiştii mediocri neînstare să se prefacă

pe scenă povestitorul rece
consemnând fără oscilaţii vocalice fără afecte
istoria în statistici exacte [pentru urechile cui?!]

nimic dramatic nimic care să impresioneze până la sânge
dusul la groapă ieşirea din utere trădarea din dragoste... mai-nimicul

... se crede pe scenă! habar nu are
cum despre el însuşi altul povesteşte...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

treacă de la mine!
petreacă-se apocalipsele!
copacul să-şi crească pădurea cu vârful în jos
şi păsările să fie altceva... de pildă... o mână de magnolii risipită
intempestiv / accidental peste sufletele morţilor trecuţi anapoda în strigoi
... ce vor ele... să fie!
proprii pui / proprii strămoşi... erorile şi trofeele individuale
expuse în vitrine imaginare într-un măreţ imbold al bravurii de sine
opusul absolut să fie!
partea perfect simetrică în ordine antonimică:
pământ adică!
să se comprime la aripi... la jumătate... la o treime... până
la ideea aceea nebrevetabilă vreodată de zbor sau de cântec

oameni să bată cu pumnul în masă
doar pasul pe loc
să-şi piardă toate oglinzile
reciproc să se mintă
cât sunt de frumoşi / de adevăraţi / de zei!!

ca dintr-o prăpastie eu
să simulez invazia de sentimente
în această penurie a afectelor
în care cuvintele suportă ieşiri-din-sens
până la goliciunea barbară a nefăcutului
cu ultimul dram de prezenţă-de-om
pe furiş să râvnesc fie şi la
o prăpădită de nefericire:
nu vine!!!!!

*
bătrâni-de-tot intrăm într-o pădure de nebuloase
habar nu avem cum de mult am plecat din noi:
nicio cale de întoarcere!

o voce ţipă:
cad îngeri!
le cad respiraţiile!
şi veşmintele concepute de imaginaţia singură
cu orice preţ căutându-şi tovarăş de trup

daţi-vă la o parte!
se prăbuşeşte Chiar Dumnezeu!
Nu ne!!
Daţi-vă!
Ei, tu, voce nepricepută!!!
Care memorie... care arbore te leagă de destinul meu?
şi-n virtutea cărei flori încă neputrede
cu impertinenţă îmi reclami dreptul la viaţă?!

! Nu iubesc... nu urăsc pe nimeni... nici măcar nu-mi este indiferent cineva!

îmi amintesc aşa într-o doară ca şi cum altul ar face-o...
cum visam când eram numai fluture...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ora aceasta nu ştiu dacă privilegiată
în care orice nefericire este sacrilegiu
cum a strivi în indiferenţă mâna înluminată
cu neprefăcătorie întinsă de Dumnezeu

aşa că dăm drumul narciselor în pline zăpezi
ca unor herghelii niciodată eliberate
de sub povara propriilor copite
lacul îşi reprimă neliniştile în aripile desfăcute
spre interiorul descătuşat al vremii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de zile

[file de jurnal afectiv]

vei mişca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaşte

o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic

până în momentul acela
în care se vor face struguri de august

şi atunci...

albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunţai Întâietate ca şi cum
ai fi vorbit despre tine

o femeie va lua distanţă
fără lacrimi cu îngăduinţă va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginaţie

se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariţie
îmi voi ţine echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-şi gesturile
literelor aliniate heraldic

nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem

în fapt

morţii cu morţii...

viii.... cu-ai lor...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mes lèvres ont le goût dʼun fruit sauvage

ştiu
nu-i prea confortabil în preajma mea
habar n-am avut eu vreodată ce-i aia
femeie înduplecată
de-aici
teama lucrurilor de mine supunerea
decizia lor de a exista silenţios şi onest
până la poeticitate
şi pânzele albe încercând să conserve
statutul depărtării înalte
această mare a adâncului
în care ai fi putut să găseşti
o parte însemnată din mine

vezi tu
iubirea nu începe cu carne
n-are cum să sfârşească

această sălbăticie
adusă tocmai din prima zi
când prada s-a încredinţat vânătorului
fără să clipească

(Dumnezeu nu anticipase
cât era El de Dumnezeu
sau poate tocmai de aceea a optat
să acorde prezumţia de naivitate...)

să nu ripostezi deci
dacă mă voi sustrage domesticirii
regulilor fructului gustat cu de toate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografii 3

acolo
în ţipătul cerului sunt
lanurile
lanurile cu pasărea
de bunăvoie rămasă înaltă şi liberă
în captivitate
cineva îi auzise muţenia
într-o amintire de demult venită când
durerea din piept era numai un fel de a spune că există
miracol
cineva simţise
felul ei graţios de a aşeza pacea
ca o gospodină iscusită masa oaspeţilor de onoare
auzise şi înţelesese
înţelegerea lui cuprinsese nesfârşirea
o strânsese în pumn
fără s-o sufoce
nici prea târziu / nici prea devreme o eliberase puţin câte puţin
în doze homeopate
să nu ucidă
atât de mult iubise...

când cobori
se face
mai-puţin-lan / mai-puţin-pasăre...
cresc trupuri
hipertrofiate ţesuturi împrăştie
dorinţa bolnavă a închiderii-în-sine
fără de ştire oamenii zac
în spitale incognito
frica împinge zborul în umeri

aici
dedesubt
ne întâmplăm
noi
realităţi frugale dezvelite
tragem de cuvinte să prelungim clipa
avem
o pasăre pământie pe care
posedaţi
o creştem
în colivii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultimă instanţă

[file de jurnal afectiv]

nu aveam un cuvânt viu
sensurile se luaseră la harţă
trăgând într-o parte şi alta
până la implantarea nimicului

se apropia august
timpul ieşise din sine
salahor cu braţe zdrelite
savurând mirajul unei plaje
marele copil proiectându-şi naivităţile
într-un scenariu lăsat pe seama omului

arşiţa mi-a îmbrăcat lipsa de imaginaţie
într-o geografie aleatorie
un pescăruş accidental s-a atins de mine
preluându-mi o parte din vina personală

eram înaltă şi palidă
treceam ca o Femeie
dovadă dârele de lumină parfumată
felul graţios de a-şi întoarce capetele al narciselor

silueta mea se sustrăgea
tentativelor tale poetice
cochetând cu versuri prozaice

copacul se dovedise o invenţie unilaterală
cântec sugrumat implorase mila călăului
în faţa agoniei interminabile

nu crescusem o pasăre
nu schimbasem un scutec
floarea avea alt habitat

de aceea poate

oceanul ne lua şi ne scufunda în ere contradictorii:
o mână nu ştiuse vreodată s-o spele pe alta

în instanţă am dat fiecare răspunsuri diferite
n-a fost loc pentru procese de conştiinţă
într-o doară s-a lamentat urma de ploaie nimerită
pe apropierea fantomatică dintre-un-mine-şi-un tine

la ieşire purtam valsul lebedelor
incorigibil rămâneai marele amator de nimicuri

adversari sau intruşi
pur şi simplu cunoştinţe întâmplătoare
reciproc ne-am repudiat numele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!