Lagăr

boala noastră avea să treacă
printr-o mulţime de faze
o spuneau oameni în halate aproape-albe
impecabil intrându-şi în funcţie
de frica unor iminente procese viitoare
da... avea să treacă
povesteau strămoşii cu chipuri imortalizate în ipsos
deloc aleator puse în ferestrele mimicilor noastre
– saltimbanci desprinşi parcă din SF-uri
din când în când se mai poticnea câte o pasăre / de nu va fi fost ursita
dama aceea de pică verde cu 10 minus la purtare şi iubire ilicită

desculţi purtând în sânge formule bizare
memoriile afective roşu-cu-dungi
ale nu-ştiu-cărei dihanii
am spart mai multe iluzii
am doborât timpuri
vremurile preistorice ale cârtiţei
locul de unde întunericul îşi face curaj
să existe numai cu amintirea luminii
am purtat / am spart / am doborât...
până când am dat de lagărul nostru
personali într-o istorie atât de comună
de bunăvoie am intrat în cămaşă de forţă

se uitau cireşii
cuvântul acela rămas la jumătate de sens
că de ce noi? că de ce?

veneau / ne priveau / se recunoşteau pe ei înşişi
şi parcă atât de diferit gesturile noastre dezlegau
înţelesurile propriului turn babel
atunci ei veneau... ne priveau...
îşi făceau cruce şi-n sân îşi scuipau:

când e dragoste îşi face de cap
Necuratul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!