Dar poate că asta e fericirea

locul acesta minuscul pe care mi-l fac seară de seară
în golul reîntregit al nopţii la o masă de scris
asemenea unui copil cocoţându-mă
pe latura cea mai îngustă a timpului
ca pe zidul favorit
fără să-i simt prăbuşirea
să intuiesc primejdia

cu veioză argintată şi covrig uscat
cu faţa mea vie de sâmbătă-spre-duminică
puţin alungită spre luni
jivină stranie ieşită din istorie
să adulmece împrejurimile... depărtatul
fără complexul izgonirii... al sorţii

pe îndelete primesc stările

jumătăţile lor

lipsa...

această pagină albă speriată de moarte
aşteptându-mi atingerea ca pe izbăvire

somnul tandru al florilor de cireş
smocurile de iarbă cu vârfurile reci-parfumate
sunându-şi silenţios
verdele

în liniştea mea aud

oameni goi îndesându-şi
în pulovere provizorii
spaima... alte nimicuri.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să fiu în gândul trecătorului de afară! 2

e
o lipsă
o pagină albă
de noiembrie
în toată aglomeraţia în care neputincioasă
îţi încurci mâinile / nepăsarea de la 5
cu sentimentele de la miezul nopţii
înspăimântată amesteci cuvintele
mecanic reţii sensuri / tot felul de informaţii
pentru clipa în care în sfârşit te vei da la o parte
doar de tine văzută îţi vei apropia lucruri / îmbulzeala umană
fără să te mai plângi că lumea asta nebună îţi scapă printre degete...

e o lipsă
o pagină albă
în locul tău şi
golul electrocutează
copacii trec. şi strada trece.
oameni privesc...
dincolo de mătasea cu trunchiuri şi frunze
descoperindu-mi trupul

! străinul acesta frumos
aproape-un-copil / aproape-un-poet
scrie o poveste!

de unde ştie el că eu...
eu nu mă grăbesc... / că am
o masă înaaaaltă cât o grădină
şi muuuulţi trandafiri
şi păsări la fereastră
... scrie o poveste
altfel de unde roiul de fluturi
toată eliberarea / ţipătul straniu al rănii
ieşite din piept / supusă aşezându-se
în iarbă / în rând cu gândurile cerului
căzut pe pământ

nuu... tălpile goale nu sunt
nicio filosofie / nicio metaforă
este dimineaţa aceasta concretă
în care convinsă îmi port goliciunea
spectacolul câmpiei care priveşte... priveşte...
când eu desculţă alerg
niciun minutar nu mai zgârie orele:
nicio contradicţie

străinul acesta
trecătorul acesta
aproape-un-copil / aproape-un-poet
habar nu are că tu exişti
că-mi dai dreptul la singurătate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiam că o să vină

şi zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireş fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte şi de alta
ca un ştreang oblăduitor al rănilor mele

într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâţia înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine ştie?!... poate spre pajiştea de păpădii
miraculos răsărită de sub şinele tramvaiului

am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca şi cum niciodată nu te-aş fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanţele ireconciliabile

în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului

şi inima mea avea să staţioneze
în turla cu ecou şi mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porţile s-au deschis în iluzie

şi oamenii
s-au îmbrăţişat
în sfârşit!
fără de măşti
fără de teama
că insidios
îşi vor da
moarte.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delete

la intervale neiertătoare
tăcerea devenea insuportabilă
atunci încercau din răsputeri
să-şi amintească
dar nu... nu exista memorie!
orice experienţă se închidea probabil
în spaţiul şi momentul ACELA

jivine de-o zi mult prea fragile
să descopere iubiri să gestioneze drame înaintau
mai mult returnau unor halate invizibile
cu formă de oameni
cv-uri compuse din acum şi aici

fiecare dimineaţă le punea la dispoziţie
chipul necunoscutului căruia cu spaimă şi nepricepre
se apucau instinctiv să-i dezlege uitătura să-i străbată drumurile
ajunse la finish cu mult înainte de a începe

se năşteau ei... se năşteau alţii?!

până spre seară cunoşteau atât cât să închege
stop-cadre dintr-o istorie minoră ambiguă
nefinisabilă asemenea unei picturi iluzioniste
solicitând lipsa de privire a ochiului

floarea începută nu putea continua de una singură
şi vişinii se coceau într-o foaie galbenă
rebut al tentativelor de sinceritate

pe punctul de a trece
ne-am auzit păsările zdrobite
habar nu aveam să rostim:
e şi mâine o zi!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă apropiasem de tine... 3

aşa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginaţie
fără pic de personalitate
spaţiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanţele cele mai reuşite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârşite...]

hipnotizată şi singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[şi la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârşea...
oraşul capitula... / nu înţelegeam
liniştea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc aici

ia în primire
pământul acesta
gura lui amuţită de invazii subterane
cârtiţa-cu-ochi-de-femeie-nedevenită
cântecul răguşit al orbului
adunându-şi luminile
din imaginaţie

ia şi
jumătatea-mi de cuvânt
neputinţa într-ale rostului
toate sensurile acestea
aşteptându-şi învierea
dincolo de grota
neinspiraţilor sorţii

ceartă-te înţelept
cu seceta din mine
prelungindu-se indecent
peste fraged-trup-albastru-de-ploaie
... cu crăpăturile acestea
prin care schiloade privesc
ierburile ce n-au mai fost în stare
să crească din canalele morţii

te primesc aici:
comportă-te ca la tine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudolexical

necunoscutul se strecurase
în noi asemenea unei umbre
ne culcam cu el ne trezeam
era numai un fel de a da
un nume eufemistic fricii
care ne încleşta venele

coborâţi

în prima copilărie

am căutat

antonimul cuvântului iarbă
n-am găsit decât lipsa ei
cum antonimul iubirii
nu era nicidecum ura
ci marea absenţă
a celei dintâi

acest univers fatal structurat

cu plusuri

mai ales cu minusuri.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ca oricare

O seară ca oricare...
Nu este ieşită din tipare.
A apărut din depărtare
cu-a ei magie de-nnoptare,
cu secretele în faşă
şi-a lor privire trufaşă,
cu nelinişti fugare
şi un dor care doare...
O seară ca oricare
îşi lasă umbra sa mare
peste a lumii mirare.
Gândul rău, gândul bun
îşi pregătesc de pe-acum,
a nopţii cărare.
Se-aud clopotele, parcă, mai tare,
culorile au aceeaşi culoare,
iar eu mă simt ca oricare,
nici mai mic, nici mai mare...
O seară care păşeşte uşor,
alături de păsări în zbor,
alături de stele, de ceaţă,
de florile iernii de gheaţă...
O seară ca oricare,
ce-a apărut dintr-un nor
şi-acum, în noapte dispare,
încetişor...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnatari

aşa a fost scris să fie
şi ne-am întâlnit
pe timp de război
cuvintele ne transformau
fără să ne dea de ştire
insidios făceau din noi
purtătorii cu acte în regulă
ai focurilor imprevizibile
ai pământurilor moarte

nu puteam fi
decât experţii
crestăturii fatale
în inimă vie

câmpul se colora roşu-vineţiu
o pasăre trudea să acopere
iluzorii ne păstram
în veşmintele falşilor eroi

se chircea vremea să capteze
o precară senzaţie umană
îşi lipea simţurile abdica:
un dram de feminitate
camuflat inefabil în tremurul baionetei
zăngătul ierbii intrate în cantonament
la atingerea fostei femei

omiteam
că eu aş fi putut fi
partea-lipsă din tine
că tu
partea-lipsă din mine
androginul era o poveste de demuuult
depănată în seară târzie de toamnă
drept compensaţie pentru
derizoria realitate

războinici... utilitari
simulam firescul într-o lume
adoptând privirea de ansamblu

altcineva
avea să semneze
istoria afectivă
pe timp de pace

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În absenţa noastră

îndepărtarea se instaura
într-o complicitate stranie
traversam pe sens interzis
cu ochii închişi
nevăzându-ne moartea

nu ştiu dacă asta se numea curaj
făcea parte din codul genetic de eroi
anonimizaţi de istorie deodată scoşi de la naftalină
asemenea unor fluturi somaţi să iasă din crisalidă
de întâmplarea mult prea personală

?! era pur teribilism
o sfidare a sorţii
o punere voită cu faţa la ţintă:

trage dracului odată, trage!

era nepăsare!?

în lumea cu ochii închişi imaginam
câmpii cu zombi şi păsări intrate
în adâncul oamenilor
în zona aceea cu bulină
susceptibilă de reeditare

traversam...
în absenţa noastră
explodau obuze
se ciocneau meteoriţi
se disociau rase şi specii
în faliile desprinzându-se
de pe faţa pământului
bucăţi vii de carne
din trupurile noastre
repudiate

era curiozitate:
până unde avea să meargă impertinenţa destinului?

şi-apoi
cine ar fi băgat mâna în foc pentru noi
că nu ne vom trezi împreună
în faţa supermarketului cu de toate?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog 2

casa îşi pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieşeam din mine până la ultima matrioşkă
până la ultimul sânge şi ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea uşoară ca să port greutatea unui nume
condiţia de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supravieţuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sindrom reflex

ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescăruşilor fără de chip

desculţă şi vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieşirea în lume a timpului

traversa
fieful dropiei
tristeţea ei rămasă împăiată
în arsura îngheţată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniştească
spre sine convinşi să se reverse fericiţi

uimirea ei uriaşă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioşka dicta filosofia de viaţă
a big bang-ului

copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roşii îmblânzite
această frumuseţe amplă
simţurilor comune sustrăgându-se

undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ţinea într-un pumn cu iubire inima

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţe

file de jurnal afectiv

moliile poartă şorţuri transparente
gânduri uşoare nenăscute încă
un fel de năluci ale noastre
uitând să ne revedem

pe jumătate fete în casă
cealaltă jumătate sidef
estete gratuite fără complexul culpei:
pur şi simplu supravieţuiesc!

Rumeguşul se strânge pe la colţuri, în plin centru, într-un fascicul de întuneric, într-o lumină. Uimirea aceasta reprimată! Obrajii din cretă! Glas alb!

de la un capăt la altul inima devine
coridor perforat/ sita perfectă
prin care instincte de penelopă
urzesc pânze în războaie de pierdut

sunt frunza fără de nervuri
alcătuită la dezordinea zilei
masa amorfă cu personalitate incertă
de care universul nu şi-a amintit

întârzii... tu... întârzii eu...

timpul se împrăştie
în acest trompe l'oeil
cu vedere la strada interioară

ca un liliac atârnă sufletul
un monde à l'envers ne revendică
prin creştet ies rădăcini
de picioare atârnă un nor

când liniştea atinge împrejurimile
îţi întrezăresc chipul într-al meu

dau să te prind:

eşti niciunde:

nu sunt.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul căderii autumnale

octombrie vine ca o sugrumare
ceva din memoria copacului rămas prins în sine
veşnic împărtăşind frustrarea nevederii cerului

vom mai fi mâine, vom mai...?!

cobori treaptă cu treaptă
printr-o pădure de foioase
printr-un cântec
printr-o iluzie

oamenii poartă chipuri serioase
se feresc de cuvinte reacţionează în virtute mecanică
străbaţi sufletele lor ca şi cum ţi-ai da drumul pe tiroliană

te apropii de tine
umezeala amplă măsoară
gradul de aderenţă la realitate

tu în mijlocul lumii
şi pădurile rotindu-se
creând impresia fantastă
de relativitate

spaima de care treci
gândindu-te repede la altceva până când
inima reîncepe să bată cald ritmat... cald
într-o aproape-normalitate
starea devine sonoră o captează
vârfurile de iarbă uscată

departe de vreme
aceşti petrecăreţi uitaţi
la o masă de duminică
etalându-şi ingenuu
hainele estivale
şi afectul

mâna ta ovală
aşezată deasupra timpului
cum o compresă caldă
peste tâmpla amputată
această emoţie
încercând să atenueze
efectul căderii autumnale
toate aceste cuvinte
neobrăzate
pe care niciun fiasco
nu a reuşit încă
să le eviscereze

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de mai

Seară de mai, seară de mai
Cu stele de lut scăldate în lapte,
Curg triluri de păsări pe tuburi de nai,
În noi mai renaşte o noapte.

Cai pe copite rotunde de vise
Duc îngeri de perle spre Domnul în cer,
Petalele florilor în vânt sunt prelinse
Pe˗un ciucur de buze cu suc de mister.

Vin fete şi băieţi la˗ntâlnire,
Părinţii afumă în urmă cu stele,
Fluturii nopţii ard în mocnire
Odată cu rimele mele.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseşi să te desparţi
aşa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ţi pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îţi răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumereşti să mă aprobi
iară şi iară s-o iau de la capăt

să-ţi simt glasul paşii
să-i fac şi pe ceilalţi să creadă
fericiţi să fie fără să fi văzut

să te aştept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid şi-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăşi de ea să o salvez

doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată şi odată să piară
şi atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuind

noaptea venea ca de obicei
ca o ascunzătoare... ca o cursă
intuiam mirosul de acasă aparenta linişte
acceptam... făceam cu rândul la pajiştea de zmei
unde subtil fără de ştire ne lăsaserăm sufletul

lapte era de ajuns... iarbă
.... chiar dacă uscată
cer cât să acopere
lipsa lamentabilă
din podul palmelor

rufele noastre translucide
se acomodau inimilor permeabile
greoaie trupurile produceau urme
un fel de boală ucigaşă a pământului
peste toate se aşeza ninsoarea... alte vietăţi darnice

ne măsuram timpul
în rana unei vrăbii... într-o invazie
ajunseserăm chiar să ne spunem pe numele noastre mici
tăcute frumoase adevărate

privirea continua să delimiteze orizontul
spaţiul acela fantastic în care iubirea se elibera din moarte

existam
întotdeauna făcuserăm asta!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremur

mogâldeaţă
umplusem împrejurimile
cu plânset isteric şi sânge
lovisem cu-n picioruş lanţurile
aşa cum izbeşte o planetă
finitudinile infirme ale lumii

atunci a fost prima oară
când fără sentimentul consecinţei am întins la maximum
corzile pulmonare şi aşa surmenate ale cosmosului

forme alb-cenuşii [un fel de nori... un fel de oameni...?!]
îşi revendicaseră partea lor de destin
întinderea de la omoplat până la grimasa
ce printr-o strădanie a firii... printr-o întâmplare
ar fi adus zâmbetul
parcelele acelea de epidermă proaspătă
în care nu s-ar fi sfiit iarba să iasă
ca dintr-o ţarină imperială

siluete oblice se grăbiseră spre verdicte
habar neavând că o hârtie impecabilă
nu putuse nicicând să substituie o iubire

în sfârşit simţisem
ispita cărnii încinse
îmi deschisesem larg nările
până la dezgolire inspirasem
chestiile realului

o friptură franţuzească pomana porcului
doi inşi abandonându-se anatomiei
increatului

îl înşfăcasem mai apoi de o mânecă
pe preotul mic mai să cadă
în cristelniţa oarbă

deprins cu gălăgia
– cod genetic ireproşabil!
publicul amuţise!

abia ieşită în lume
redefineam
trecerea pe roşu
scumpirea pâinii
cea de pe urmă trădare
abţinerea de la moarte.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

viaţa se aranjează în formă de Sens
optezi să exişti firesc
fără teama de-a nu pierde esenţialul
de-a rămâne pe dinafara întâmplatului
asemenea copilului înţelept alegi
să te bucuri în loc să se îmbufnezi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă!

foarte probabil nu din egoism
resimţeam eu senzaţia aceea

într-un fel sau altul
era primăvară!

îmi plăcea nebuneşte noaptea să contemplu

când străini oamenii se băgau înfriguraţi sub aşternuturi
neştiind dacă aveau să repete şi mâine gestul acela

până la insomnie până la ridicarea subtilă din patul fantomatic
îmi plăcea
legănarea albă-catifelată a florilor de cireş ca nişte soldaţi
pe timp de pace când liniştea împrăştie miros de scutec
şi mângâie geamuri într-o desfiinţare aparte a separării

era povestea fostului copil... poate!

şi ziua!
ziua-n amiaza mare!
hainele mele colorate făcând pe plac vântului
mai ales foamei personale de irealitate
tărâmul acela în care nicio trecere nu e definitivă
şi asta nu încurcă nicidecum planurile vreunui dumnezeu

ştiam: purtam parfumat părul şi pulover cu mărgele
o eşarfă păstrată în creanga ascunsă a unui copac
stările mele ieşeau dintre clişee asemenea rădăcinilor ample
îndelungă-vreme captive în conţinutul atrofiat

undeva la un capăt praful tramvaielor secetoase
figurine mergând la voia întâmplării
lăsându-se murite
nici măcar până la proba contrarie

nu din egoism resimţeam eu senzaţia aceea
eram sigură!
o dragoste anume încă era capabilă
să ţină desfăşurat pământul
deasupra nimicului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!