Daniela Luminița Teleoacă

Monolog 2

casa își pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieșeam din mine până la ultima matrioșkă
până la ultimul sânge și ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea ușoară ca să port greutatea unui nume
condiția de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supraviețuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Ultima fotografie

În ultima fotografie îți treceai ușor
mâna prin părul proaspăt sărutat
de o adiere dintr-un ecou târziu
al întâlnirii noastre.

Zâmbeai ca la o altă amintire dintr-un
vis în care alergam până la noi
și înapoi - și tu ajungeai mereu înaintea mea-
apoi ție îți creștea copilăria din ochi,
iar eu îmbătrâneam până la umerii tăi
umbriți de două bretele
prin care te scurgeai până în sângele meu
obosit de vreme.

Și totuși mi se părea că în fotografie uitaseși
să-mi spui că nu poți
să dormi bine
fără noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Confesiune

instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj

timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Autosugestie hibernală 2

intru în clipa aceasta
musai trebuie să port
pantofi cu număr par
afectele altcuiva
masca de circumstanță
chiar dacă acum doare
chiar dacă acum țipă
o pasăre de care nimeni
nu-și mai aduce aminte

sunt o apă ce curge în sine
reciclându-și visele să nu moară
predându-se mai apoi total dezgolită
la apelul timpului

sunt o mână / una singură
în van căutându-și perechea
să împlinească preceptul biblic

sunt prea eu
sufăr de mine ca de o boală rară
nimeni nu mă identifică
în labirintul mult prea personalizat
al coconului propriu

fă ceva! fă cevaaaa!! – îmi strigă o literă
dă la maximum vocea exteriorului!

[pași / foșnete / uși trântite / mănușă uitată / stupoare / bătaie în geam.../ cade ceva... / ba nu... // puncte de vedere...]

badijonează plânsul acela
să se asemene unui cântec
până când... până când...
va începe să ningă peste realitate
estetic îmbrăcând-o în tabloul din care
cel mult va răzbate un semn de uimire
într-un iris

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cutia pandorei

Mi-am scos inima
din cutia Pandorei,
am îmbrăcat-o în frac,
la gât i-am legat papion alb,
mâine am să-i cumpăr
ghetuțe de lac
marca Louis Vuitton
și, am să-i dau drumul
prin labirintul străzilor
să alerge hai-hui,
să fie liberă,
să fluiere,
să-și găsească,
o inimă
parteneră,
să danseze demențial,
prin intersecții,
în autobuze,
prin gări,
prin parcuri,
să sărute marea,
ringul acesta imensurabil de suflete
în ritmuri sincopatice
de albastru,
de verde,
de roz,
apoi să se disipeze
prin aburul străzilor,
în pași deliranți cu săruturi
până la ultima vertebră,
până la ultimul strop de sânge,
până la ultima clipire,
până la ultima bătaie
de tangou…

poezie de
Adăugat de Iulian LorinczSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Mă apropiasem de tine... 3

așa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...]

hipnotizată și singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârșea...
orașul capitula... / nu înțelegeam
liniștea aceea devastatoare
mă lovea
golul
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...

Pasărea m-a smuls în ultima clipă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Any Drăgoianu

* * *

Am ales
să vorbesc tuturor
despre tine, ești,
fără-ndoială,
cea mai complicată făptură
din univers...
Eu te-am asemuit
unui înger învins
într-o bătălie
cu final cunoscut,
dar tu,
te-ai încăpățânat să crezi
în victorie, până la ultima
suflare...
Adună-ți gândurile
și pleacă,
până nu-i prea târziu...

poezie de din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultima frunză

un amurg se scurge
în plecări ce dor
mai stau în cerdac tot privind la cer
este atât de trist, e atât de gol
geamul este spart, privirea absentă
doar istorii curg la fără frecvență
deocamdată timpul s-a oprit
câmpia era arsă de cuvântul dintâi
căutând bezmetic cărarea
treceam lăsând în urmă pași
uitând de lume, de noi
în palme adunam stele pitice
într-o noapte, printre vise uitate
eram statui sfârâmate
rătăcite prin înghețul total
magici, ilogici, pe tărâm ireal
mai cânta o vioară în port
mă ascundeam elementar într-o femeie
tot căutând o floare printre flori
este frig și uit
umila existență a unui poet rătăcit între poeți
ce partitură dureroasă
tot scrijelind cuvinte pe coaja unui gând
despre acuta mea absență
știi, nu e ușor să scrii cu aripi frânte
mă apropiam în verb de tine
uitând adverbul la final
tot căutam în efemera existență
un început, la un sfârșit de drum
îți scriu femeie acum ultima prezență
plouă și este atât de frig în viață
la poartă timpul bate-bate
iar clipa asta nu mai tace
mereu oprit într-o plecare
scriam femeie, printre stropi de ceață, viața
am vrut să plec, să fug de de aici și totuși am rămas
se stinge ultima țigară și timpul ăsta amputat
a curs femeie iar ca altădată
o zi a fost și a trecut
atâta mi-a fost dat
să cânt în vers femeia ce astăzi a plecat
a căzut o frunză
ai plecat murind
printre versuri sânge
doar o frunză a rămas în urmă
și te scriu femeie cu aripi de înger

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ziua Drapelului Național

Până la ultima suflare, până mor,
Port cu mândrie-al meu Tricolor!

distih de (26 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Daniela Luminița Teleoacă

Despărțindu-ne

macii mei și-au venit în fire
părintește mi-au iertat surghiunul
iubirea-cu-lămâie-și-sare
ca pe câmpii mi-au încredințat latențe
așteptând rodul imaginației bune

! și eu

desculță am alergat [un vechi obicei de-al meu!]
altfel invadată de roșu/ simțeam că frumusețea este
cu totul altceva decât prefabricatul anost de iluzie

o corabie și-a potrivit pânzele dincolo de naufragiu
întoarsă în mine nu s-a gândit copacul să mă acuze
de egoism... nici măcar de naivitate

rămâneau în urmă
inflorescențe strangulate în jurul eului meu
de nu cumva vor fi fost brațele tale... cândva
obsesiile.... boala de moarte... disoluția
atunci când mă sufocam și aveam nevoie vitală
de un organ special precum peștii de bronhii
să pot respira în teluricul tău
lumea aceea organică în care nu se prind aripi
și-n care trupuri se adună ca pentru reprezentație colectivă
simultan se înfruptă și gem: plăcerea își întinde cortul
spre stupefacția unui Dumnezeu abandonat pe tușă

diluată aș fi trecut și eu într-o entitate suspectă
confundându-se bunăoară cu ideea precară de anodin
temelia cavernelor tale lăsându-se-n jos... tot mai în jos
sub greutatea nimicului... cosmosul tău ca o grotă
cotropită de vacanțe și de motoare... de toate ierburile acelea
otrăvite purtându-și semințele în destinul evelor oarbe
pe care nicio divinitate n-ar mai putea să le îndrepte

nu se mai aud zgomote

îndepărtarea se produce continuu

până când din tine rămâne

minuscul semn de întrebare cedând

sub imperiul rezervației de lumină

în fapt habitatul specific al florilor mele

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Între mine și mine

rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârșească

un țipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
și inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescărușilor în trupuri alterați

cuvintele intră insidios în semnificație
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi țin tâmplele respirația plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată

ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârșite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat – o casă atât de singură!

corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat își pierdea memoria
nici urmă de îndoială nici atât de moarte!


și totuși eu!

cu vârful degetelor de-abia atingând
linia fină care desparte
cuminte ca-n fața unui pluton de execuție
nu mă încumet
cu propria viață să-i testez lipsurile
gradul de scrupulozitate


în spate
nisipul sănătos poartă la fel de firesc
trupul cochiliilor și dârele sângerii
ale tălpilor alergând alergând
prea mult să nu se oprească... să vadă

copiii înalță zmeie
verbele se conjugă obișnuit la prezent
și oamenii... oamenii încearcă din răsputeri
dramul minuscul de fericire să nu-l piardă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emile Zola

Civilizația nu-și va atinge perfecțiunea până când ultima piatră din ultima biserică va cădea peste ultimul preot.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton trist

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Beast within" de Emile Zola este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -68.00- 24.99 lei.

Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Jurnal vol. 1: Inceputurile unui exil indelungat" de Ion Rațiu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.90- 27.93 lei.
Aleksandar Cotric

Luptăm până la ultima suflare. Așa ceva poate spune doar ultimul om.

aforism de din Czarna ksiega (2010), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba sârbă.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ți se pare c-aș fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al pașilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Eliade

Doar persoanele sterile și mediocre se preocupă de perfecta coerență a gândurilor proprii și sunt obsedate de teama de a nu greși. Papini a greșit de multe ori, s-a contrazis cu furie, până la a se compromite. Și totuși opera sa a rămas unitară și coerentă de la prima până la ultima pagină.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.
George Enescu

Visez fără încetare... nu mai doresc decât un singur lucru pe lume: să traduc până la ceasul din urmă ceea ce freamătă în mine, să storc până la ultima picătură sucul fructului sălbatec pe care anii l-au copt. Atâta vreme cât exist vreau să cânt.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Preludiu si fuga" de George Enescu este disponibilă pentru comandă online la 26.00 lei.

Să scrii, ca și cum ți-ai purta, la altar, poalele albe cu grijă și ca și cum ar fi ultima nuntă, din lume. Să cinstești fiecare literă, cuvânt, fiecare pagină, până la ultimul rând. Niciun cuvânt să nu fie de prisos. Și nici o emoție, lipsă.

în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina PostolachiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Ambroise" de Doina Postolachi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Ion Diviza

Unui sufleor

De cavaleri e plină scena,
Dar tu ești făr-asemănare,
Căci o slujesti pe Melpomena
Până la ultima suflare.

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Testament

când mă veți diseca, îmi veți găsi inima legănându-se ca un spânzurat de ultima speranță. să o scoateți cu grijă din fiecare amintire, până rămân mică, mică și încap în burtica roz a celui mai mic vierme din grădină. pentru că trebuie să crească și el mare. iar inima, să o lăsați întâi să-și recite ultima poezie. ați putea chiar să aplaudați, să păreți emoționați până la lacrimi. apoi să-i dați să sufle în lumânările de pe colivă. după petrecere, să o puneți la presat în albumul cu poze. mereu i-a plăcut să zâmbească prostește în fața morții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Mes lèvres ont le goût dʼun fruit sauvage

știu
nu-i prea confortabil în preajma mea
habar n-am avut eu vreodată ce-i aia
femeie înduplecată
de-aici
teama lucrurilor de mine supunerea
decizia lor de a exista silențios și onest
până la poeticitate
și pânzele albe încercând să conserve
statutul depărtării înalte
această mare a adâncului
în care ai fi putut să găsești
o parte însemnată din mine

vezi tu
iubirea nu începe cu carne
n-are cum să sfârșească

această sălbăticie
adusă tocmai din prima zi
când prada s-a încredințat vânătorului
fără să clipească

(Dumnezeu nu anticipase
cât era El de Dumnezeu
sau poate tocmai de aceea a optat
să acorde prezumția de naivitate...)

să nu ripostezi deci
dacă mă voi sustrage domesticirii
regulilor fructului gustat cu de toate

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook