De o parte și de alta
distanța asta dintre mine și tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simțită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezență a lunii și toate mașinile cosmice au oprit în fața liniei ferate.
să fi trecut o veșnicie!
și Dumnezeu era liniștit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape
*
eu atât de aproape de viață
tu atât de aproape de opusul ei
eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei
sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-și că timpul nimerise
în șoseaua ciuruită
pe care odată și odată
avea s-o astupe cineva
**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaș vieții
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtașă morții
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire
dovadă
floarea de cireș incapabilă
de acte discriminatorii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre șosele
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- poezii despre lumânări
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.