Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseşi să te desparţi
aşa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ţi pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îţi răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumereşti să mă aprobi
iară şi iară s-o iau de la capăt

să-ţi simt glasul paşii
să-i fac şi pe ceilalţi să creadă
fericiţi să fie fără să fi văzut

să te aştept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid şi-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăşi de ea să o salvez

doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată şi odată să piară
şi atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea inimii

Peste zi eu zic să piară
floarea inimii amară,
că de trei ani şi mai bine
stă un ghem de scai în mine.

Nu pot să mă odihnesc,
sufletul mi-l ofilesc
şi aştept, aştept tăcut,
timpul ce m-a petrecut.

Vreau să vină o zi plină,
fără dramă, doar lumină,
s-ascult mugetul de cerbi,
viersul mirliţei prin ierbi.

Şi să văd cum pasc mioare,
cum trec ciute la izvoare...

Doamne, ce n-aş da să am,
drum în viaţă, cal în ham,
să mă duc şi să tot văd
floarea inimii-n prăpăd!

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea inimii

Peste zi eu zic să piară
floarea inimii amară,
că de trei ani şi mai bine
stă un ghem de scai în mine.

Nu pot să mă odihnesc,
sufletul mi-l ofilesc
şi aştept, astept tăcut,
timpul ce m-a petrecut.

Vreau să vină o zi plină,
fără păcat, doar lumină,
s-ascult mugetul de cerbi,
viersul mierliţei prin ierbi.

Şi să văd cum pasc mioare,
cum trec ciute la izvoare...

Doamne, ce n-aş da să am,
drum în viaţă, cal în ham,
să mă duc şi să tot văd,
floarea inimii-n prăpăd.

poezie de Nicu Petria (2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cât zbor într-o mână de humă tremurândă...
Cât cer într-o aripă fără cer...
Şi câte şoapte înăbuşite, într-un loc surd...
Câtă sete, unde izvoare mustesc de apă vie...
şi câtă lumină trecând maiestuos, gemând, prin întunericul lumii,
o urmă fină de pas care vine plecând,
de nimeni întrebat, de nimeni văzut cu adevărat,
şi-o şoaptă care caută să respire o clipă infinitul...
Şi cât verde!
Amestecă-mă, Doamne,-n întinderea verde...
de paşii celor grăbiţi ascunde-mă...
Aşterne-mă doar în calea celui ce m-aşteaptă,
odihna să-i fiu...
Şi opreşte-ne destrămarea,
c-un cântec de dor, ne leagă de Cer,
Cu dor nedurut... împleteşte-ne inimile cu timpul...
În palma Ta, măsoară-mi paşii,
dezgoleşte-mă de ruini, de dor
şi de toată mirarea...
că sunt...
încă vie...
iară
iar şi iar...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o parte şi de alta

distanţa asta dintre mine şi tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simţită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezenţă a lunii şi toate maşinile cosmice au oprit în faţa liniei ferate.

să fi trecut o veşnicie!

şi Dumnezeu era liniştit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape

*
eu atât de aproape de viaţă
tu atât de aproape de opusul ei

eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei

sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-şi că timpul nimerise
în şoseaua ciuruită
pe care odată şi odată
avea s-o astupe cineva

**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaş vieţii
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtaşă morţii
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire

dovadă
floarea de cireş incapabilă
de acte discriminatorii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce eşti tu, Alina

Eşti floarea mea de liliac, Alina!
Eşti liniştea din sânul unui lac...
Că te-am iubit, a mea să fie vina?!
Ori c-am rămas de dragoste sărac?!

Petalele de sângeri, crini şi roze,
De le-ai avea în gânduri aşezate...
Sunt gândurile mele parfumate,
Dar vezi?! De ele tu eşti prea departe.

Vin să-ngenunchi, să plâng, iubita mea!
Şi "La mulţi ani!" să-ţi spun de ziua ta...
Cum?! Nu ţi-am spus cât eşti de minunată?!
Frumoasă mea, am să-ţi mai spun odată...

Superbă perlă, vin la malul mării
Cu paşi de val... Şi-n floare de cais
Îţi învelesc iar glezna deşteptării,
Fiindcă iubirea mea a fost un vis.

Mirifică, într-un ocean de stele
Te-ai scufundat... Eu mă aplec smerit
Sub albă, ploaia ta de praf de stele,
Căci te iubesc! Dar tu m-ai părăsit...

Oh, "La mulţi ani!". Cu mine-ntotdeauna...
Nu poţi fugi de mine cât ai vrea
Eu m-am ascuns în inima-ţi de piatră,
Etern în suflet să mă poţi avea.

Mi-am dăltuit o inimă pereche
Şi-aici în gara sufletului meu
Te-aştept Alina, te aştept o viaţă!
Te-aştept Alina, te aştept mereu!

În gânduri de-ai putea să-ţi mai anini
Promisiuni şi amintiri, iubire,
Tu n-ai cunoaşte, vai, ai vieţii spini,
Doar dragoste, doar vis şi fericire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 11

La fel de repede cum scazi o să şi creşti
Într-un copil, apoi tu vei slăbi
Şi-acel urmaş ce tânăr îl prăseşti
Îţi aparţine când bătrân vei fi.
Aceasta e înţelepciunea dragă
În lipsa ei, doar frig şi nebunie
Dac-ar fi toţi ca tine, lumea-ntreagă
În şaizeci de ani ar fi pustie.
Lasă-i pe cei ce n-au fost puşi deoparte
Să piară dacă-s duri şi nefireşti
Natura, celor buni le face parte
Tu darul ei din plin să-l preţuieşti.

Căci te-a făcut ca pe-o pecete rară
Să facă multe copii, nu să piară.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pe nisip

Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
păşea alături de mine,
paşii ni se imprimau pe nisip,
lăsând o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din paşii noştri
reprezentau o zi din viaţa mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Şi am revăzut toţi paşii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că, în unele locuri,
în loc de două urme,
nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieţii mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decât o singură urmă
corespundeau zilelor celor mai întunecate
ale existenţei mele:
zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
zile de încercări şi de îndoială,
zile de nesuportat...
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Şi atunci, întorcându-mă spre Domnul,
am îndrăznit să-I reproşez:
- Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viaţă,
în zilele când aveam cea mai mare nevoie
de Tine?

Iar Domnul mi-a răspuns:
- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decât o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe braţe...

poezie de Ademar Baross
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele ce (nu) se cuvin

o s-o acopăr
cu o frunză –
făcuseşi tu repetiţie o vreme
să fii sigur că nu vei rata "omul faptei"

încercaseşi o variaţie...
cu o cergă arămie
sau poate cu zeama scursă de la o vişină în drumul ei către

drept consolare o s-o treci
la nominalizările anului
la happy few
într-un poem
o să-i agăţi vreo 2-3 metafore ermetice
vreo 4 inteligibile
inefabil o s-o pui să umble aşa... acoperită
printr-o frază cu toamnă şi subordonate
o să-ţi iei fraza la tine... aşa când nu te vede nimeni
o să adulmeci... de se va simţi galben stins
vei avea aproape-certitudine

îţi vei călca pe inima de odinioară
într-un unic gest
o vei sugruma

să nu fie loc pentru ultima vrere!

o să-i acoperi urmele... da... o să i le... o să! şi gata!

are demon!
o să strige un dincolo-de-pădure
o să se facă
ecou:

avusese
înger!
şi Ea

Ea nu va vrea
cu niciun chip
să dispară!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei, copile!

Hei, copile, ieşi afară
din acest trup de adult,
Şi fă-mă să-mi fie iară
drag de viaţă, te rog mult!

Ia-mă de mână şi du-mă
înapoi în timp, de poţi,
Să fiu iarăşi lângă mumă,
să-i mănânc cartofii copţi.

Du-mă pe uliţa veche
unde locuia mamaie,
Să mă tragă de ureche
că iar făcut-am trăznaie,

Şi după, să-mi dai o poamă,
aşa, cu gust de pământ,
Ca s-o-nfulec fără teamă,
fără griji, ci doar flămând.

Adu-mi înapoi amicii
să ne mai jucăm, hoinari
Să-i mai văd pe ei, ieri picii,
astăzi... nişte oameni mari.

Dă-mi haina roasă de molii,
şi mai du-mă într-o... parte,
Pune-mă în banca şcolii
să mai simt miros de carte.

Hei, copile, ieşi afară
din acest trup de adult,
Şi fă-mă să-mi fie iară
drag de viaţă, te rog mult!

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment sublim

aş vrea să-ţi pun în căuşul palmei
cenuşa zilei de ieri
apoi să-ţi urmăresc graţia cu care minţi
trecerea anilor

tu ai putea să-mi admiri eleganţa
cu care bat câmpii
în timp ce eu am să-ţi zidesc umbra
în trupul meu

după ce am să te invoc într-un moment sublim
de singurătate
te-aş ruga să-mi mai arăţi odată
faţa nevăzută a tăcerii
să-mi pot număra zilele
ca pe nişte pietre de moară
apoi am să te las să mă cerţi puţin
cu ochii larg şoptind
să nu mă doară prea adânc
cuvintele paşilor tăi strigând
din mine

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesemne toţi soţii se iubesc, chiar şi cei mai nefericiţi, în amurgul deplorabil al vieţii lor, când tot ce-a fost exterior păleşte treptat, devine abia vizibil. Abia se observau şi abia se atingeau, dar totdeauna se simţeau unul lângă celălalt, poate unul într-altul, ca într-un pântec ce se răceşte înainte de moarte. Doar moartea poate să-i despartă sau să-i facă să piară. Dar ea îi poate învia la o viaţă nouă, amăgitoare.

Pavel Vejinov în Noaptea cu cai albi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Am uitat să-ţi mai spun că tristeţea mi-e soră de cruce,
Încă din clipa naşterii mele am primit ceea ce alţii s-ar îngrozi să cunoască,
Unii au crezut că pe umeri m-apăsa nenorocul,
Ori blesteme adânci mi-au atins inima,
Nimeni n-a ştiut câtă luptă m-a încăput în tăcere,
Cât cer s-a sfârşit pentru mine într-un timp fără margini,
Aş fi vrut să-ţi repet filmul durerii din pelicula căreia
Răstignirea se zbătea să nu piară,
Îmi privisem retrospectiv carnea înecată de spaime,
Dar pe tine nu te-am mai găsit în pridvorul
Cu îngeri de-o zi...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere magică

Cred că-s netezite cărările
care duc în faţa magicului,
mă luminez de bucuria naşterii,
pruncul creşte în mine şi-n cer.

O stea cu nimb călătoreşte
odată cu craii purtători de daruri
şi închinare,
aurul vorbelor ninsorile oprind.

Apele morţii poartă umbre deasupra,
printre pădurile visurilor mele
nu se întâmplă nimic
când izvoare apar peste tot.

Mă simt în zilele aprinse-n cuvânt
cu glasul viorii,
dar nici ele nu se varsă-n cântec

Neînţeles
cu ochii trişti de uitare
un colind vechi îmi pare c-aud,

sub piele
aveam doar un fior trecător.

În mine intra smerenia
flux luminos
în inima magicului pur.

Mulţi nu ştiu ce-i orgoliul
şi se lasă vânaţi de încredere

pe ei,
trebuie să-i atingem
cu dâra subţire de pământ
pe unde durerile trec.

Un semn de lumină creşte
cu obiceiuri şi datini
veste şi colind înălţând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

3 2 1

gura metroului te vomită electric şi străveziu
mergi pe urma zilei de ieri încă viu numeri paşii 2823 vineri 10 mai 2019 70 de calorii 232 de prieteni 37 de fire albe numără mai departe 158 kWh 3 facturi restante 37 de zile până la concediu 5 rapoarte 2351 de căsuţe goale 8 pahare pline cu apă 0 călătorii
aplică formula
nu te abate
altfel firul se rupe
iar tu nu ştii nimic despre teoria stringurilor
ştii doar că mâine va fi bine
mâine vei număra binecuvântările pe un şirag de mătănii
vei privi cerul aşa cum ţi-a fost scris pe ziduri
cu un smiley vei salva delfinii de plastic şi umbrelele de ploaie
azi pământul îţi şterge paşii
cineva te strigă pe alt nume
dar nu despre uitare este vorba
dracu' mai ştie despre ce este vorba aici
mai faci un calcul şi zici un număr cu literele amestecate
azi cuvintele sunt moarte
mâine vei termina ultima carte de pe noptieră
azi ducă-se naibii toate
azi să piară toţi oamenii ăştia mici
mâine o să-i iubeşti o să-i mântuieşti
azi ţi-e lehamite
azi vrei doar să dormi
mâine o să învii o să trăieşti
cât să te dezici

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade floarea de zăpadă

zilele înghesuite pe o plită amăruie
au prins gustul de gutuie
şi te-aştept ca pe o simplă mântuire
dragul meu
te aştept cum îl aştept pe Dumnezeu

cade floarea de zăpadă
pe icoana fără sfinţi
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe bunii mei părinţi

zilele aleargă-ntruna prin copitele de cai
şi-am uitat de mine, vai!
îmi răsună din biserici
gândul neamului străbun
îmi răsună o colindă de Crăciun

cade floarea de zăpadă
pe oraşul meu golaş
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe-al neamului oraş

zilele mă-mping din urmă prin ferestre aurii
prin nămeţi şi vijelii
îi aud şi pe copiii
fără casă şi orfani
îi aud ca la priveghiul dintre ani

cade floarea de zăpadă
peste vocile curate
Doamne, fă să nu mai cadă
şi pe case-abandonate

cade floarea de zăpadă
peste tine, neamul meu,
însă cine să-L mai vadă
pe bătrânul Dumnezeu

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara!

Iubita mea-i plecată printre stele,
Nu am nici "bună seara" cui să-i spun,
Căci nu sunt încă una dintre ele,
Nici soare nu-s, măcar să pot s-apun.

Iubita mea, ce tristă-i fără tine
Singurătatea mea numită viaţă,
Privesc pe cer în zilele senine
Şi-n mine însumi când e nor şi ceaţă.

Nu văd nimic. Doar noaptea mi te-arăţi.
N-ai, ziua mea, se pare, cum să fii,
Spunându-mi de nenumărate dăţi
Că numai prea târziu poţi să devii.

Te cred. M-am resemnat. Aştept să mor,
Să ne iubim definitiv, nebun;
Cât încă-s viu, mai am un ultim dor,
Iubito, "bună seara" cui să-i spun?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (30 mai 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuturi

Cer de pergament, alb şi rece,
Împresurat de nori, până-n zări,
Tulburător, ca-n adâncuri de mări,
De ce-mi ţii ochii captivi
într-un anotimp ce va trece?...
Ramurile pomilor sunt copleşite de stele,
Pământul explodează de verde crud,
Şi chiar dacă te privesc îndelung, te şi aud
În toate ploile ce cad în şiraguri de perle;
Te simt şi în vânt, ca un bătrân matelot,
Cum bate încet, înteţindu-se iară,
Atunci când pământul îndrăzneşte să-ţi ceară
Să-i descoperi adevăratul chip pastelat tot!

poezie de Alexandru Răduţ (2021)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară

Se poate? M-am îndrăgostit de ţară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
şi-o simt aşa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veşnic vară,
aşa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o ţin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn şi să-i închin şi eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
şi îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoşii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am şi eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheaţă, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
mă face lanuri, să îi fac buchet cu buze pline, maci
şi să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... şi s-o întreb în fiecare zi... Eşti fericită, ţara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir să-ţi dea aromele-parfum de romani, daci...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Am pătruns în gândul tău, fără să te-ntreb de vrei.
Mi-era frig şi m-am ascuns de iarnă şi gerul ei.
Era atât de curat, c-am rămas şi peste noapte.
Gândul, foarte obosit, vorbea cu mine în şoapte.

Povestea că eşti prea singur şi nu ştii ce vei mai face
şi mă-ntreba, cu sfială, dacă să te lase-n pace.
L-am privit adânc în ochi, m-am apropiat uşor,
am văzut un suflet trist, plin de doruri... călător...

Îşi pierduse Începutul şi puterea-l părăsise,
de prea multă căutare... uitase cum e s-ai vise.
Singur cuc, de-atâta vreme, se hrănea fără de foame
şi, pe margini, bunătatea-i începea să se destrame.

Resemnarea şi virtutea, adunate de o viaţă,
erau singura-i avere. Voia să le ducă-n piaţă,
sperând c-o să-i fie bine, măcar în ultimii ani,
dacă vinde-astă comoară pentru-n teanc de gologani.

Am rugat gândul să-i spună s-arunce doar resemnarea,
că-n DOI este Începutul - tu mi-eşti Soare, eu ţi-s floarea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!