
Semnatari
așa a fost scris să fie
și ne-am întâlnit
pe timp de război
cuvintele ne transformau
fără să ne dea de știre
insidios făceau din noi
purtătorii cu acte în regulă
ai focurilor imprevizibile
ai pământurilor moarte
nu puteam fi
decât experții
crestăturii fatale
în inimă vie
câmpul se colora roșu-vinețiu
o pasăre trudea să acopere
iluzorii ne păstram
în veșmintele falșilor eroi
se chircea vremea să capteze
o precară senzație umană
își lipea simțurile abdica:
un dram de feminitate
camuflat inefabil în tremurul baionetei
zăngătul ierbii intrate în cantonament
la atingerea fostei femei
omiteam
că eu aș fi putut fi
partea-lipsă din tine
că tu
partea-lipsă din mine
androginul era o poveste de demuuult
depănată în seară târzie de toamnă
drept compensație pentru
derizoria realitate
războinici... utilitari
simulam firescul într-o lume
adoptând privirea de ansamblu
altcineva
avea să semneze
istoria afectivă
pe timp de pace
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre femei
- poezii despre știri
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre simțuri
- poezii despre seară
- poezii despre război
- poezii despre realitate
- poezii despre păsări
Citate similare

De o parte și de alta
distanța asta dintre mine și tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simțită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezență a lunii și toate mașinile cosmice au oprit în fața liniei ferate.
să fi trecut o veșnicie!
și Dumnezeu era liniștit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape
*
eu atât de aproape de viață
tu atât de aproape de opusul ei
eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei
sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-și că timpul nimerise
în șoseaua ciuruită
pe care odată și odată
avea s-o astupe cineva
**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaș vieții
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtașă morții
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire
dovadă
floarea de cireș incapabilă
de acte discriminatorii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre șosele
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- poezii despre lumânări
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Știam că o să vină
și zilele acelea în care o să trec
pe lângă cireș fără să-l suspectez
de posibilitatea florii
de trecerea ei de o parte și de alta
ca un ștreang oblăduitor al rănilor mele
într-un gest reflex o să mângâi
locul pe unde au plecat atâția înainte-mi
cu irisul întors spre ceva... cine știe?!... poate spre pajiștea de păpădii
miraculos răsărită de sub șinele tramvaiului
am să-mi amintesc într-o doară de tine
ca și cum niciodată nu te-aș fi cunoscut altfel
decât printr-o sticlă groasă monocromă
păstrând gâtuit sufletul... distanțele ireconciliabile
în tentativa grotescă a păsării albe
născute subit din marea barieră afectivă
temerară deasupra nimicului
și inima mea avea să staționeze
în turla cu ecou și mireasmă de mărgăritare
într-o seară înnoptându-se luminat
când porțile s-au deschis în iluzie
și oamenii
s-au îmbrățișat
în sfârșit!
fără de măști
fără de teama
că insidios
își vor da
moarte.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zile, poezii despre vinovăție, poezii despre tramvaie, poezii despre sfârșit sau poezii despre posibilitate

Soarta bărbaților
Bărbații-n zile de război
Se bat de moarte între ei,
În timp de pace sunt eroi
Răpuși cu gura de femei.
epigramă de Goethe din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ștefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre timp, epigrame despre zile, epigrame despre război, epigrame despre pace, epigrame despre gură, epigrame despre femei și bărbați, epigrame despre femei, epigrame despre eroism sau epigrame despre bărbați

In absentia
florile continuau să crească
și tramvaiele își păstrau același aer
de normalitate... altfel...
ne îmbrăcam sport... mai mult clasic
din când în când alternam
cu câte o iluzie
ne făceam că este
realitate
între timp
mai multe sensuri
își schimbau habitatul
ne trezeam departe
într-un pod de palmă
nedezamorsat
! într-un final o să vină o ploaie
mi-ai spus tu... mi se pare...
deodată am început să alerg
câmpul se umpluse cu păpădii
! nu știa omul cât aur ar fi putut să aducă
în fața noastră
îngerul gol
testându-și goliciunea
în suflete risipite
când ne-am aruncat
edenul
și Dumnezeu
nu ne-a mai aflat
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre început sau poezii despre sport
Povestea...
a fost odată și eu cu tine
într-o poveste cu ploi senine
ne-am întâlnit în altă viață
bătrini ca iarna și față -n față...
te-am întâlnit într-un departe
călcand pre moarte cu-aceiași moarte
- am renăscut cum El renaște
În sorocitul crâmpei de Paște...
și sorb privire și sorb retină
și sorb Marie și Magdalină
și sorb sărutul mereu iubire
de Dumnezee-n Dumnezeire...
a fost odată și eu cu tine
într-o poveste cu ploi senine
ne-am întâlnit în altă viață
bătrini ca iarna și față -n față...
poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre viață, poezii despre sărut, citate de Iurie Osoianu despre sărut, poezii despre reîncarnare, poezii despre ploaie, citate de Iurie Osoianu despre ploaie, citate de Iurie Osoianu despre iubire, poezii despre iarnă, citate de Iurie Osoianu despre iarnă sau poezii despre altă viață
Ne-am întâlnit într-o zi
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă și tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine și de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile și o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simțeam dinții unui destin gelos dar drept
Cu Toamna și iubirea din mine, ce-ți oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine și prin tine într-o zi,
Și ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... și ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroși.
Nu se schimbase nimic în viețile noastre.
Tu... aveai același dor de ducă, și aceeași agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate și cumpărate la un șpriț de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Și mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iți spun că te iubesc m-auzi?
Nu știu dacă iți amintești, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Și niciodată nu ai auzit când ți-am spus: Te iubesc.
Ți-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, și inima mea a reușit să te adoarmă... liniștit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viață
întreagă,... chiar dacă tu ești acolo, și eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ți doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - și mulți ghiocei răsăriți la tâmple și-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit și-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
și sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o liniște
și-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.
poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre somn, poezii despre muzică sau poezii despre frunze

Îndepărtare
[file de jurnal afectiv]
într-o altă viață voi fi pasăre
la toate ferestrele mângâiate cândva
îmi voi așeza cântecul aproape-amintindu-mi
într-o rătăcire/ într-o neliniște... într-o așteptare
când se vor fi oprit ceasurile ca pe spectacol
floarea își va crește înțelepciunea personală
cu filosofia lor argintie și fragedă
gâzele vor acoperi rănile și pământul
răsucirea aceasta a ta înspre mine
punând în primejdie cosmosul
ca de orbire voi piguli ochii trecătorilor
într-o atingere tandră-fantomatică
se va apropia orizontul în fâlfâit vocalic
iertându-mi lipsa de stare... nepotrivirile stranii
la cumpăna destinului
voi pune semn
mâinile-ți vor fi încătușate
vei crede... de mine...
nostalgia va face cuvintele să izbească
intrată în tăcere
voi fi pasăre...
nu vei ști tu
să ajungi
la mine.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre tăcere, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre pericole sau poezii despre ochi

La (im)perfect
[file de jurnal afectiv]
se crease diversiune
oamenii purtau măști... aruncau
cu sentimente și confetti...
pe nimeni nu interesa propriu-zis
oprirea finală
trădarea trecea drept faptul divers:
nimeni nu intenționase pe nimeni să rănească
doar clipa!
clipa asta!
își revendicase dramul de libertate
fățărnicia!
(se uitau păsări... ignorau transformarea fatală)
îți aminteai vag de mine
femeia parțial conservată
într-o poză digitală
ochii mei trăiau livresc copacul
brațele evocau combinația de escape-uri
(eram eu?! era alta!?)
încapsulată în rochie orange și dureri de gleznă
cosmosul meu începea în dreptul tentativei de luciditate
făcea înconjurul infinitelor incertitudini
ca pe ecran... jocul nostru se derula
un fel de-a v-ați ascunselea
de bună-credință legată la ochi
îți acordam credibilitate
habar nu avea muntele de prinosul meu
nebunia ta mă păstra aproape intactă
nu știam eu dacă din vanitate... dacă din vreo iubire...
între timp pierdeam sentimentul tragicului
întâmplarea imposibilă își redefinea înțelesul
când august pregătea noile căderi
nu se sfia pământul să îngroape
dame de pică
își făceau în trombă intrarea
răsuflau gâfâit înăuntrurile
istoria se scria
în romburile vide
ale dresurilor-plasă
am resetat calea
drumul acela încercuit cu smochini și cu frică
preambul pentru eventuale înclinații estetice
asprimea vegetală îmi desăvârșea simțurile
fetiță, formatam coloană infinitezimală
lanțul desfășurându-se
de la mine spre mine
în văzul unei lumi năpădite
daliile înfloreau marginea șoselelor
în praf aceeași apă preschimba chipurile
unica memorie afectivă incrustată în biserici
într-o despietrire de stâncă
mi-am regăsit locul
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre tragedie, poezii despre stânci sau poezii despre smochine

Bilanț
copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
și omul pe care nu l-am copilărit
preț de mai multe veșnicii
continuumul acesta în care am intrat
și am rămas neînstare să mă delimitez
cu mâna dreaptă în iarba stângă
și ochii pierduți într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbușite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocația nimicului
[timpul intra în subtilități când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furișez]
în sfârșit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopții
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...
și când am început să te iubesc... când te-am alungat
de față erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
și omul îndelungat așa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu
încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
și felul în care pot pronunța di/mi/nea/ță în mod diferit
ca și cum astfel mi-aș oferi argumentul
pentru viață
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre vorbire sau poezii despre rochii

Supraviețuind
noaptea venea ca de obicei
ca o ascunzătoare... ca o cursă
intuiam mirosul de acasă aparenta liniște
acceptam... făceam cu rândul la pajiștea de zmei
unde subtil fără de știre ne lăsaserăm sufletul
lapte era de ajuns... iarbă
.... chiar dacă uscată
cer cât să acopere
lipsa lamentabilă
din podul palmelor
rufele noastre translucide
se acomodau inimilor permeabile
greoaie trupurile produceau urme
un fel de boală ucigașă a pământului
peste toate se așeza ninsoarea... alte vietăți darnice
ne măsuram timpul
în rana unei vrăbii... într-o invazie
ajunseserăm chiar să ne spunem pe numele noastre mici
tăcute frumoase adevărate
privirea continua să delimiteze orizontul
spațiul acela fantastic în care iubirea se elibera din moarte
existam
întotdeauna făcuserăm asta!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre trup și suflet, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre poduri

O singură dată?!
dar poate că noi ne întâlnisem cândva demult
cel mai probabil la facerea lumilor
de aia poate rămâneam pentru tine
unica femeie... singura adevărată
de aia poate ar fi trebuit să rămâi
pentru mine unicul bărbat fie
și-ntr-o toamnă îngustând cărările
drumul de întoarcere al fiecăruia
către sine
atunci când oamenii normali
își îndeasă grijile în spatele ferestrelor
fredonează povești fac copii...
îi trimit în lume
și tramvaiele noastre calcă
dimineți lunecoase iluzorii
liniile zadarnic încercând
să încropească destinul comun
puntea aia intimidantă
în fața morții
unica întâlnire rămâne
într-un punct contestat al realității
(și totuși suntem împreună.)
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre femei și bărbați, poezii despre dimineață, poezii despre bărbați sau poezii despre adevăr

Dar poate că asta e fericirea
locul acesta minuscul pe care mi-l fac seară de seară
în golul reîntregit al nopții la o masă de scris
asemenea unui copil cocoțându-mă
pe latura cea mai îngustă a timpului
ca pe zidul favorit
fără să-i simt prăbușirea
să intuiesc primejdia
cu veioză argintată și covrig uscat
cu fața mea vie de sâmbătă-spre-duminică
puțin alungită spre luni
jivină stranie ieșită din istorie
să adulmece împrejurimile... depărtatul
fără complexul izgonirii... al sorții
pe îndelete primesc stările
jumătățile lor
lipsa...
această pagină albă speriată de moarte
așteptându-mi atingerea ca pe izbăvire
somnul tandru al florilor de cireș
smocurile de iarbă cu vârfurile reci-parfumate
sunându-și silențios
verdele
în liniștea mea aud
oameni goi îndesându-și
în pulovere provizorii
spaima... alte nimicuri.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sperieturi, poezii despre spaimă sau poezii despre mântuire

Cât mai ales
o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre
! dar nu avem încotro
atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile
și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană
nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale
cât mai ales
nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre flori sau poezii despre cireșe
Ceva
În vremea de demult
Când noi nu ne știam
Speram...
Să fii al meu
Să fiu a ta
Doar viața separa
Ceva...
Neînțeles atunci
De mine
De tine
În timp ne vom vedea
Cândva...
Drumul nu s-a unit,
Dar tot ne-am întâlnit
Poveste a avut sfârșit
Dar eu speram ceva cândva...
poezie de Andreea Galbîn
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele ce (nu) se cuvin
o s-o acopăr
cu o frunză
făcuseși tu repetiție o vreme
să fii sigur că nu vei rata "omul faptei"
încercaseși o variație...
cu o cergă arămie
sau poate cu zeama scursă de la o vișină în drumul ei către
drept consolare o s-o treci
la nominalizările anului
la happy few
într-un poem
o să-i agăți vreo 2-3 metafore ermetice
vreo 4 inteligibile
inefabil o s-o pui să umble așa... acoperită
printr-o frază cu toamnă și subordonate
o să-ți iei fraza la tine... așa când nu te vede nimeni
o să adulmeci... de se va simți galben stins
vei avea aproape-certitudine
îți vei călca pe inima de odinioară
într-un unic gest
o vei sugruma
să nu fie loc pentru ultima vrere!
o să-i acoperi urmele... da... o să i le... o să! și gata!
are demon!
o să strige un dincolo-de-pădure
o să se facă
ecou:
avusese
înger!
și Ea
Ea nu va vrea
cu niciun chip
să dispară!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vișine, poezii despre poezie, poezii despre metafore sau poezii despre galben

Compensatoriu
poza în care par așa de reală
se aude foșnetul inimii
100 de bătăi pe minut
(niciun doctor nu suspectează tahicardie!)
miroase a magnolie... a zăpadă vie...
lacul e întreg
simți peștii
cleștarul palatelor
degetele neastâmpărate
încrezându-se în poveste
am adus cu mine
iarbă cât încape
ziua de naștere
multe hematii
felul în care parfumat gândul
modela mimica și cerul
nu se mai îndoia
știi... oxigenul acela
care întreține arderile
poza aceasta... poza aceea
compensație pentru ziua în care
tu m-ai strigat... tu mă vei...
și eu eram... și eu voi fi
așa de
nă
lu
că
păstreaz-o lângă tine!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre compensații, poezii despre zăpadă, poezii despre ziua de naștere, poezii despre pești, poezii despre palate, poezii despre oxigen, poezii despre naștere sau poezii despre minute
E pace pentru noi
Am așteptat clipa
Să fiu suficient de liniștit
Pentru a mă colora în albastru
Tu nu ești aici, dar a rămas cu mine
Privirea ta
Care s-a revărsat ca o ninsoare
Peste brazii fără nume din povestea
Ochilor mei.
Nu vreau decât dragoste
Și o strig cu disperare
Să mă auzi.
Dintre durerile necontrolate prin voință
Se numără și aceasta
Care m-a cuprins acum.
Te vreau și pe tine
Și tot în albastru,
Pe malul mării e pace pentru noi
Se-aud ecourile marinarilor ce s-au dus
Și nu s-au mai întors...
E doar pace pentru noi
Și cupa cu otrava-i pregătită
Se-aude marea undeva în depărtare
Și vreau să înotăm spre seară astăzi
Ca doi delfini ce se coboară în adâncuri
Acolo unde este doar ninsoare...
poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre pace, poezii despre ninsoare, poezii despre marină sau poezii despre durere
Tot
Pentru tine nui mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ți mai văd o dată chipul,
Să-ți mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ți mai șoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Șofarului
Va zgudui Înaltul,
Și-atunci, ceea ce-a fost
Prea puțin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.
poezie de Daniela Reghina Onu din Pași printre pietrele Sionului (iulie 2011, București)
Adăugat de Valentin Mesianic

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încordare, poezii despre sunet, poezii despre stele, poezii despre nori, poezii despre lut sau poezii despre degete

E târziu și e toamnă, Ana
în serile când toți Dumnezeii
merg la culcare mi-aș dori
să rămân în mine
într-o lume numai a mea
să devin Dumnezeul tuturor iubirilor să
fac schimb de iluzii
și-n cele din urmă să te cuceresc
ca pe o corabie în derivă
și totuși...
a plouat destul și încă
orizontul e departe
cu amintirile-ngropate printre riduri privesc
din primăvară înspre toamnă deși știu
că scenariul pe care-mi construiesc sentimentele
e un plagiat mă agăț de fiecare clipă și
nu vreau decât să te aud vorbindu-mi
ca și când ai fi lângă mine
pe aleea de piatră udă
să urcăm cât mai sus...
te iubesc și marea e puțin agitată
pescărușii îmi ciugulesc din palmă
misterele au dispărut
sub privirea singurătății
apare uscatul
camuflat cu liniști mă apropii încet și nesigur
durerea pulsează ca un fluture rătăcit
e târziu și e toamnă
inima mi-o împăturesc în două pentru acum și
pentru atunci când nu voi mai putea respira fără tine
e tărziu și e toamnă...
poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre primăvară sau poezii despre plagiat

În ordine umană
[file de jurnal afectiv]
sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonșalanță cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]
ai zice că e un fel de orizont
cerul se desface în franjuri!
aici încep și nesfârșesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziție n-au găsit încă rezolvare
siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
diminețile își revendică porția de articulații nervoase
ușile se dau parțial/ se intră/ se crede/ se pleacă...
iluzia trecerii se măsoară în visele erodate
somnul ia în posesie luciditățile
bătrânii din noi au nevoie urgentă de mamă!
se ignoră eventuale deraieri de la normalitate
într-un gest de revoltă... într-o nebunie
pasărea își împrăștie aripile
și iată-ne!
alunecați unul din celălalt
incapabili de moarte
imposibili în viață
serile se fac goale
nopțile își adâncesc aberațiile
o memorie afectivă paroxistică lasă loc
suprafeței plane ca unei amnezii supreme
imperfecțiunea este regula în ordine umană
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre sărăcie, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre revoltă