În absenţa noastră

îndepărtarea se instaura
într-o complicitate stranie
traversam pe sens interzis
cu ochii închişi
nevăzându-ne moartea

nu ştiu dacă asta se numea curaj
făcea parte din codul genetic de eroi
anonimizaţi de istorie deodată scoşi de la naftalină
asemenea unor fluturi somaţi să iasă din crisalidă
de întâmplarea mult prea personală

?! era pur teribilism
o sfidare a sorţii
o punere voită cu faţa la ţintă:

trage dracului odată, trage!

era nepăsare!?

în lumea cu ochii închişi imaginam
câmpii cu zombi şi păsări intrate
în adâncul oamenilor
în zona aceea cu bulină
susceptibilă de reeditare

traversam...
în absenţa noastră
explodau obuze
se ciocneau meteoriţi
se disociau rase şi specii
în faliile desprinzându-se
de pe faţa pământului
bucăţi vii de carne
din trupurile noastre
repudiate

era curiozitate:
până unde avea să meargă impertinenţa destinului?

şi-apoi
cine ar fi băgat mâna în foc pentru noi
că nu ne vom trezi împreună
în faţa supermarketului cu de toate?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sophia: Întotdeauna ai fost lesbiană, Liz?
Liz: Când eram la colegiu, m-am culcat o dată cu un bărbat care avea părul lung. Stând cu ochii închişi, îi simţeam părul atingându-mi faţa şi îmi imaginam că e Joni Mitchell.

replici din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareşalul Antonescu a stat cu ochii închişi în faţa realităţii frontului, şi cu ei deschişi în faţa plutonului de execuţie.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

nu ştiam
dacă noi adusesem ploile
ţipătul albastru-cu-sânge al pământului
orbecăind dintr-un orfelinat în celălalt

(re)fluxul nu mai respecta
nicio lege ştiinţifică...
nici măcar poetică
sufletele noastre se ştergeau
asemenea literelor inundate
păsări se agăţau de cuvinte
într-o şubredă intuiţie
a conceptului de ʽsalvareʼ

nu ştiam dacă din lut... dacă din ape...?!

ambulanţe îşi purtau albul... indeterminarea
mersul de la un capăt la acelaşi... al materiei secundare
în fapt destinul ca un suicid

zei falşi pluteau la suprafaţa neputinţei noastre de a discerne

! niciun Duh!

o ultimă memorie colectivă
pe noi înşine nouă ne-a arătat
aşa cum ne prinsese întâmplarea
în somn şi costume nealeploii
toate aceste veşminte cu franjuri şi silabe neisprăvite
contorsionând jugulara în tentativa de răscumpărare
a enunţului coerent

nu eram păsări... nu eram oameni
ţărâna personală se prăvălea înspre zero
în amonte de prezent unghiile zgâriau plânsul
scheunatul omului împreunat cu jivinele întunericului
naufragiul...

şi am fi vrut să ne căim

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ochii închişi

îi zâmbesc lumii fără nimeni
prin fereastra
deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă mai tem de şarpele casei chiar dacă
într-o zi s-ar sprijini în ea
el nu ştie dar locuieşte în mine
ca un vis credincios
în sublimul neliniştilor mele

în orizontul apropiat îmi iau locul
mă cuibăresc lângă mine
în faţa ferestrei de la mansardă sunt eu surâd
am zece degete albastre şi ochii din căprui au devenit în stropii de ploaie
verzi frunze lipite de geam
curioase
cât e înlăuntru de toamnă
şi nu-i
nu-i nicăieri cel ce moare
sub ochii închişi brăzdează câmpuri pentru margarete

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reclam lenevia timpului din faţa oamenilor condamnaţi şi închişi, dar şi graba lui prin faţa celor care sunt în stare de libertate.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino la faţa locului 2

nu mă învăţa mecanic
nu-mi lua din dicţionare definiţia
din tot felul de cărţi
nu te încumeta să aşezi
un cuvânt peste lucru
nici lucrul peste lipsă
să tragi de ele până când se va naşte
simulacrul de sens
(aşa-zisa formă a degetelor mele când bat
în verde / de n-o fi cumva albastru)
... felul în care prin mine circulă curentul şi cineva
entuziasmat / doar poet!/ se va grăbi să formuleze
noua teorie a conductibilităţii

nu face pe conştiinciosul
nu mă învăţa pe de rost
ca pe o poză / ca pe teorie
habar nu ai cum se uită
toate chestiile astea
scoală-te într-o seară
îmbracă-te bine
(la un moment dat va trebui să dai cu toate ale tale)
vino la faţa locului / fii martorul
crizelor lunare / al spaimelor feminităţii
acuză floarea şi ochii necunoscutului
deprinde-mă cu alineate şi intonaţii
cu spaţiile arhipline şi zona vidă

învaţă-mă 1 dată / învaţă-mă de 2...
crede mai apoi / te îndoieşte
fii martorul timpului care îmi intră în pagină
vezi cum se face toamnă / cum sentiment...
ţine-te după urmele mele
lasă în spate pădurea de foioase / toţi mistreţii
caută-mă printre păsări... / printre întrebări...
caută-mă în tine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă părăsi (extrase)

*

Mă tot gândesc undeva la acest râu, care curge de-a dreptul vijelios.
Şi-aceşti doi oameni în apă, încercând să se ţină unul de altul,
cât se poat de strâns, dar până la urmă-i prea mult, sunt copleşiţi.
Curentul e prea puternic. Trebuie să-şi dea drumul, să plutească separaţi.
Asta se întâmplă cu noi. E păcat, Kath, pentru că ne-am iubit atâta timp.
Dar, la urma urmei, nu mai putem sta veşnic împreună.

*
Am închis pe jumătate ochii şi mi-am imaginat că acesta a fost locul
unde toate pe care le-am pierdut încă din copilărie au ieşit la suprafaţă,
iar acum stau aici în faţa lor şi, dacă aş aştepta îndeajuns, o siluetă subţire
ar apărea la orizont dincolo de câmp, şi încet-încet s-ar tot mări, iar eu
aş vedea că-i Tommy, şi ne-am face cu mâna, şi poate chiar ne-am striga.

*
Trebuie să acepţi că uneori astfel merg lucrurile-n lumea asta.
Opiniile oamenilor, sentimentele lor, o iau pe un făgaş, apoi pe altul.
Şi, iată, se întâmplă că-n acest proces într-un anumit punct te maturizezi.

*
Am văzut cum se-apropie cu repeziciune o lume nouă.
Mai ştiinţifică, mai eficientă, da. Cu remedii pentru vechile boli. Foarte bine.
Dar o lume aspră, crudă. Şi-am zărit o fetiţă, ochii ei strâns închişi,
ţinând la piept lumea cea bună, cea veche; acea lume despre care ştia
în inima ei că nu va putea rămâne, iar ea o strângea la piept şi implora,
şi nu voia să-i dea drumul.

poezie de Kazuo Ishiguro, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la argintiu

fac un semn
las minimul spaţiu
şi acestei aberaţii
să se manifeste
nu sunt indiscretă
nu vreau cu orice preţ
să intru în amănunte
privirea de ansamblu creează
cadre aproximativ acceptabile
cu deşert ridicol străbătut de foşti beduini

o cafea la nisip şi turbanul meu orange
de la care, necomplexat, îşi trage un soare instinctele
întâmplarea rămasă în suspans noir pe la miezul-nopţii albe

respir respir respir cu faţa la răsărit fac briză 2-3 păsări ample
o femeie sau o leoaică îmi traversează centrul echilibrului
proba de foc impune imaginaţie
jocul acesta de dezlipire a vălului
de pe realitate

dobor dunele una câte una
dincolo de umbre cactuşi sau narcise!
trupul meu evaporându-se subtil
până la argintiu

catifelate parfumate vii
creaturi domestice se retrag
în sălbăticiuni

sunt exact în momentul acesta
te privesc ca şi cum
de mult ai fi trecut

chiar ai.

îmi recuperez cafeaua în timp util!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ridică în momentul de faţă o generaţie de cititori de cărţi ai căror ochi nu cunosc decât negrul tipăriturii, o generaţie de oameni mărunţi, fără pasiune, fără temperament, cu ochii închişi în faţa femeilor, în faţa florilor, a obiectelor de artă, a întregului frumos din natură şi care cred că vor scrie cărţi. Cărţile – cărţile de valoare – nu se fac decât sub influenţa tuturor emoţiilor produse de aspectele frumoase sau urâte ale pământului într-o fire exaltată. Ca să faci ceva bun în literatură, se cade ca toate simţurile să-ţi fie ca nişte ferestre larg deschise.

citat din Goncourt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Favoritism

întâmplarea noastră acaparase
o parte însemnată din priorităţile omenirii
pentru noi se făceau cozi la garoafe bătute
se răceau cafele dădeau iasomii verzi în clocot

îngeri se retrăgeau pe vârfuri:
spectacolul se ţinea cu casa închisă
nimeni n-ar fi putut spune
dacă "vreo dată viitoare"...

octombrie îşi amânase periplul
ca un înţelept fără alternativă ocupase
colţul invizibil de la terasa de pe Magheru

o marmură ratase cu brio programarea
la "De vorbă cu identitatea"
se abţineau apele
pământul se statornicea
cu faţa la roşu

cât ai clipi
cosmosul se strânsese
în incandescenţa unei eşarfe
în pulsul nostru rarefiindu-se
până la a cădea
în eternitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se-ntâmplă nimic

oamenii arătau
de parc-ar fi uitat

împăturiţi în aşteptări
trădând marea însingurare
trăgeau de porţi... trăgeau
priveau mai apoi lacul
golul extinzându-se-n ei

capetele creşteau deposedate
un fel de prelungiri ale infirmităţii telurice
ferestrele purtau chipul pândit
de implacabila moarte

începuse un crivăţ
fără de ninsori trupurile noastre erau nămeţii
în care ni se împotmolea fantomatica viaţă

ne era foame!
riscam demineralizări
intrarea definitivă în neutralitate

şoseaua se decolora văzând cu ochii
specii necunoscute ambiguizau ansamblul

drumul se desfăşura în continuare
la fel de mecanic de insidios de inutil
această bandă electrică de alergat
crescută din înseşi tălpile noastre
ca dintr-o convingere
dintr-o neputinţă
din nepăsare?!

unde erau copacii?
unde podgoriile?
unde oraşul aprinzându-se-n noapte
de la sufletul viu?

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar poate că asta e fericirea

locul acesta minuscul pe care mi-l fac seară de seară
în golul reîntregit al nopţii la o masă de scris
asemenea unui copil cocoţându-mă
pe latura cea mai îngustă a timpului
ca pe zidul favorit
fără să-i simt prăbuşirea
să intuiesc primejdia

cu veioză argintată şi covrig uscat
cu faţa mea vie de sâmbătă-spre-duminică
puţin alungită spre luni
jivină stranie ieşită din istorie
să adulmece împrejurimile... depărtatul
fără complexul izgonirii... al sorţii

pe îndelete primesc stările

jumătăţile lor

lipsa...

această pagină albă speriată de moarte
aşteptându-mi atingerea ca pe izbăvire

somnul tandru al florilor de cireş
smocurile de iarbă cu vârfurile reci-parfumate
sunându-şi silenţios
verdele

în liniştea mea aud

oameni goi îndesându-şi
în pulovere provizorii
spaima... alte nimicuri.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post-scriptum

timpul se întindea nesfârşit înaintea noastră
mai că aveam temeri că nu-l vom putea umple
drama noastră se desfăşura pe cu totul alte planuri
orgolii vanităţi... stupide preocupări adolescentine

nu era de ajuns că veveriţele inundaseră Cişmigiul
nici statuile uriaşilor care înviaseră... nici barca
sărutul cădea sacadat în pământul returnat
pe motive de nefuncţionalitate
odată cu iubirea

mâinile noastre se încurcau în detalii
poate pentru că
pe mine mă strângeau foarte rău pantofii
iar tu inhalaseşi prea mult fum de ţigară
cel mai probabil
delimitarea inexactă a esenţialului

galbenul crăiţelor ne acostase gleznele
porţiunea aceea susceptibilă de a fi remodelată
ne-am trezit vorbind în somn
preferasem dintotdeauna zambilele albe

eram veşnici
şi atât de răi!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitării mă vei da

Înot prin ape zbuciumate
Cu ochii închişi, cu faţa într-o parte,
Cu mâinile ce te-au atins,
Înotând spre pace, spre abis.
Uitării mă vei da când vei privi faleza;
Eu voi fi departe, nu mă vei vedea.
Ţinându-te de mână cu o altă trecătoare,
Uitării maă vei da.

poezie de Maria Neski (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi larg închişi

E toamnă, să nu mor de dor,
Ignor căderea frunzelor,
Închişi ţinând şi foarte strânşi
Ochii, de teama iernii plânşi.

E prima dimineaţă-n care,
Din prea sărate-n mai amare
Decât pelinul s-au schimbat,
De lacrimi zic, şi-au îngheţat.

Oricât îi ţin închişi, n-au cum,
De ochii mei vorbesc acum,
Să vadă visul care-i ţine:
Că vara ce s-a dus, revine.

poezie de Marius Robu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asincron

timpul meu rămăsese
în burta câmpiei cu rapiţă
de aceea păsările mele zburau galben
şi silabele prinseseră soare

ascultasem povestea unui inorog
rătăcit în ierburile condimentate
într-o tentativă de supralicitare
a semnificaţiei vieţii

darul lui pentru mine
nesupunerea oarbă
în faţa aparenţelor
frumoase

coexistasem cu o libelulă
cu vara-i din aripile sidefate
intrasem pe sub pământul lanului
încet fără nervi mă ridicasem
ca un cântec al spicului
inundat de maci ageri

şi-mi luasem îngerul de la prima
nu stătusem prea mult în drum
de cleveteala vecinătăţilor
aranjasem alfabetul şi altfel
decât ceilalţi învăţaseră

gestul meu te lăsase în aer
cum un ritual sibilinic
ochii neiniţiatului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lagăr

boala noastră avea să treacă
printr-o mulţime de faze
o spuneau oameni în halate aproape-albe
impecabil intrându-şi în funcţie
de frica unor iminente procese viitoare
da... avea să treacă
povesteau strămoşii cu chipuri imortalizate în ipsos
deloc aleator puse în ferestrele mimicilor noastre
– saltimbanci desprinşi parcă din SF-uri
din când în când se mai poticnea câte o pasăre / de nu va fi fost ursita
dama aceea de pică verde cu 10 minus la purtare şi iubire ilicită

desculţi purtând în sânge formule bizare
memoriile afective roşu-cu-dungi
ale nu-ştiu-cărei dihanii
am spart mai multe iluzii
am doborât timpuri
vremurile preistorice ale cârtiţei
locul de unde întunericul îşi face curaj
să existe numai cu amintirea luminii
am purtat / am spart / am doborât...
până când am dat de lagărul nostru
personali într-o istorie atât de comună
de bunăvoie am intrat în cămaşă de forţă

se uitau cireşii
cuvântul acela rămas la jumătate de sens
că de ce noi? că de ce?

veneau / ne priveau / se recunoşteau pe ei înşişi
şi parcă atât de diferit gesturile noastre dezlegau
înţelesurile propriului turn babel
atunci ei veneau... ne priveau...
îşi făceau cruce şi-n sân îşi scuipau:

când e dragoste îşi face de cap
Necuratul

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a mă naşte

îmi oprisem sângele
aproximativ în zona cervicală
respiram cumva prin autosugestie
prindeam un fel de fluturi uriaşi

timpul făcuse un triplu salt
mimase îmbunarea
situarea pe o coordonată
nu paralelă

rămăsesem
cu un cuvânt suspendat
deasupra tentativei de a se naşte
a semnificaţiei

n-ai crede!
mă complăceam!

în decorul cu mandarini
şi minuscule păsări
ale Paradisului
un cocktail din care doar eu hotăram
când aveam să gust

lumea se fixa într-o pictură
în înfloritura cămăşilor demodate
cum odinioară noi în veşnicia
dorită a nu se fi pierdut vreodată

..... a face îi ceda locul lui a fi
această contemplaţie amplă
aptă să sugrume moartea

foarte probabil văzusem asta
cu mult timp înainte
de a mă naşte

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Injectabil

nu avea timpul timp
de smiorcăielile noastre
şi cât de mute trebuie să fi fost ţipetele
cât de invizibile zdrenţele de mucoşi

o fâşie din noi se desprinsese
asemenea unei falii urmându-şi rătăcirea
era poate porţiunea aceea
mult prea importantă din inimă
darul primit cândva ca semn distinctiv

i-am urmărit de deasupra
ciocnirile martirajul îngenuncherea
de-abia stăpânindu-ne moartea
durerea peste putinţele lutului

amintirea de noi ne-a târât ne-a somat
fragmentul acela făcut una
cu nepăsarea pământului
glasul sângelui glasul nostru
al celor rămaşi încă vii

vecinătăţile musteau de istorii familiale
un miros anume... mirosul casei de odinioară
oferea probabil cosmosului pretextul ieftin
de divertisment răsucit

până când

cineva descuiase lacătul
cu mână uşoară de infirmieră
îndelung aşteptată... deodată găsită...

ne injectase otrava
fără ca noi să simţim

nimic altceva

decât

destin.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile din ochii unei păsări

păi Doamne dacă se îmbolnăvesc până şi păsările de lumină
de ce să mai aştepte altceva şi nu s-ar vindeca cu ea
şi gândul întrece întâmplarea canarului
scăpat din colivie zboară înainte şi înapoi
deasupra aceleeaşi flori
în tremur de aripi colorate ţesute cu mâna
umple aerul cu polen
ca să danseze şi polenul
valsul orbitelor exaltate
şi când nimeni nu se aşteaptă
trage cu ciocul soarele înăuntrul camerei
stau acasă şi văd ce n-am mai văzut
luminile calme din ochii unei păsări
un vals între polenuri şi sfârşitul sigur al zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!