Daniela Luminița Teleoacă

Sindrom reflex

ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescărușilor fără de chip

desculță și vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieșirea în lume a timpului

traversa
fieful dropiei
tristețea ei rămasă împăiată
în arsura înghețată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniștească
spre sine convinși să se reverse fericiți

uimirea ei uriașă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioșka dicta filosofia de viață
a big bang-ului

copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roșii îmblânzite
această frumusețe amplă
simțurilor comune sustrăgându-se

undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ținea într-un pumn cu iubire inima

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Daniela Luminița Teleoacă

Uitare

treacă de la mine!
petreacă-se apocalipsele!
copacul să-și crească pădurea cu vârful în jos
și păsările să fie altceva... de pildă... o mână de magnolii risipită
intempestiv / accidental peste sufletele morților trecuți anapoda în strigoi
... ce vor ele... să fie!
proprii pui / proprii strămoși... erorile și trofeele individuale
expuse în vitrine imaginare într-un măreț imbold al bravurii de sine
opusul absolut să fie!
partea perfect simetrică în ordine antonimică:
pământ adică!
să se comprime la aripi... la jumătate... la o treime... până
la ideea aceea nebrevetabilă vreodată de zbor sau de cântec

oameni să bată cu pumnul în masă
doar pasul pe loc
să-și piardă toate oglinzile
reciproc să se mintă
cât sunt de frumoși / de adevărați / de zei!!

ca dintr-o prăpastie eu
să simulez invazia de sentimente
în această penurie a afectelor
în care cuvintele suportă ieșiri-din-sens
până la goliciunea barbară a nefăcutului
cu ultimul dram de prezență-de-om
pe furiș să râvnesc fie și la
o prăpădită de nefericire:
nu vine!!!!!


*
bătrâni-de-tot intrăm într-o pădure de nebuloase
habar nu avem cum de mult am plecat din noi:
nicio cale de întoarcere!

o voce țipă:
cad îngeri!
le cad respirațiile!
și veșmintele concepute de imaginația singură
cu orice preț căutându-și tovarăș de trup

dați-vă la o parte!
se prăbușește Chiar Dumnezeu!
Nu ne!!
Dați-vă!
Ei, tu, voce nepricepută!!!
Care memorie... care arbore te leagă de destinul meu?
și-n virtutea cărei flori încă neputrede
cu impertinență îmi reclami dreptul la viață?!

! Nu iubesc... nu urăsc pe nimeni... nici măcar nu-mi este indiferent cineva!

îmi amintesc așa într-o doară ca și cum altul ar face-o...
cum visam când eram numai fluture...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

O plăcintă pe cinste!

iubirea ta

mare uriașă dumnezee

pe care eu

o iau o privesc suspect
o strivesc un pic între gene
fac negru-cu-alb alb-cu-roșu
o întorc pe toate fețele
o degust
o vârstă ancestrală își strigă
perindările de-a lungul eternității
să mă descopere – chipurile – pe mine!

o iau o privesc suspect
dau să-mi fie milă
dar în iubire ca și în război...!
neatentă îmi scapă printre degete
fac roșu-cu-alb alb-cu-negru
îi caut dedesubturile
găsesc
pelerină amplă
balon cu heliu
cutie cu chibrituri

o iau o privesc suspect
o încui într-un loc fără nume
cum ar fi de pildă
spațiul aparent viran de la intersecția narciselor cu acele câteva
scuturi intempestiv intrate în coliziune cu un destin

ași!
prea complex ca să răspundă la un nume!

pun afiș: "în reconstrucție"

și ea
se zbate urlă țipă cade într-o stare

mă ocup de câteva zarzavaturi
urmăresc cum îmi intră în sânge
țipătul acela al timpului
petrecut cândva
în deplină siguranță

mestec 2 rondele de morcovi
fac o barcă dintr-o felie de roșii
îmi plimb leuștean pătrunjel mărar
pătrunjel mărar leuștean
mărar pătrunjel leuștean
pe porțiunea uscată de viață
până când musai trebuie
să mă dau la o parte
să fac loc
ALTCEVA-ului

între timp tu

te zbați urli țipi cazi într-o stare

descui pe furiș porțiunea fără nume
ca și cum mi-aș face operație pe cord deschis
exact în momentul acela în care suferința
decide să tacă aristocrat

ca pe nou-născut
te iau nu te privesc te așez
pe o foaie de aluat

fac o plăcintă pe cinste din tine!

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristețe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
și nepăsători toți privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
și o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
și se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care și-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul și moartea
fără remușcari.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Excese de iubire

inima mea face din iubire excese
din preaplinul meu răspândesc în lume
adorări de viață de întâmplări alese
timpul nu-l disprețuiesc pentru cutume.

ființa mea trăiește amplă expansiune
spre lună și spre stele spre luceferi
spre sfinți cu care fac pură comuniune
în veghea nocturnă ca tu să nu suferi.

să treci de spaima propriilor asprimi
tu suflet dedat romantismului magic
să te transpui în Eros până în profunzimi
servind iubirea lumii în spirit nevralgic

de la Cristos învață tristețea s-o reprimi
pe valuri de speranțe din oceanul nostalgic.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ziua doar

cât o iluzie pierdută, venise
ca oricare alta, venise și se
pregătea să plece. printre zidurile
linse de funingine ale fostului castel,
într-o crăpătură, au țâșnit tentaculele
unei himere. greșeală. tentacule de
păianjen păros pe piept și pe picioare.
greșeală. nu erau tentacule, ci mustăți
de șobolan împletite-n trei, unse
cu smoală. era la modă-n ținut. greșeală.
moda a fost adusă de o navă.
șobolan gras, suficient de puternic
să roadă o carte de poezii într-un minut.
greșeală. în cincizeci de secunde.
s-a încumetat să fure un șold de porc,
cu tot cu etichetă. o căra în dinți, călare
pe un ogar sfrijit cu burta cât o zi
de post. traversa neregulamentar drumul.
greșeală. nu era drum. traversa ulița
neasigurat. dintr-un pom, din umbră,
fâlfâi o pasăre. nu era privighetoare, nu
o ciocănitoare, ci una cu pliscul mare,
de oțel-inox, și aripi de beton. greșeală.
aripi de aluminiu. îndrăzneala șobolanului
l-a costat viața, ziua se sfârșise și pentru el.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Prejudecăți

[lucrurile sunt mult mai simple]


nu, dragostea nu este
câmpia aceasta nesfârșită de maci
nici măcar amprenta ei lăsată pe o pagină
într-o după-amiază generoasă de mai
când artistul a făcut suprema concesie imaginației... dorului
bolnav, copil, neajutorat și-a pierdut mințile într-un roșu concentrat
pentru clipa aceea de eternitate
a alergat mai apoi gol că să dea de știre
înnebunind frumos mai toate împrejurimile

nici rochia amplă a ei balansând încremenirea
nu este dragostea
felul lui gentil de a-i prinde fluturi pentru a stârni metafore
termeni de comparație de soi
nici lanul de grâu foșnind euharistiile
complicitatea lor – agenți secreți
mână-n mână cu Dumnezeu

ploaia dezgolind înțelesurile... nu este dragostea
nici dimineața aceea scoasă dintr-o noapte albă,
a lui măsurându-și insignifianța în afara ei


sunt zilele astea concrete
când eu te toc mărunt-mărunt
te dau la foc mic te gătesc aproape crud
fac din tine felul principal

pe moarte eu însămi fiind

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte la New York

Orașu-i cuptins de neurastenie,
n-are odihnă, nici somn.
Cerșetorii-s stăpâni peste noapte,
cum peste zi polițiștii ar fi;
și nu sunt ceruri zgârîiate de turnuri,
nici lunatici să meargă pe-o umbră,
în ideea că s-ar balansa pe o sârmă,
care ar putea traversa această
fără de seamăn Metropolă.
Trec mașini cu sirenele-n țipăt, suprapuse
tramvaie mai trec; și mai trec legiuni
de națiuni, care mai de care mai grăbite,
fie că ziua-i în amiaza mare,
fie că-i chiar toiul nopții.
Subterane metrouri scârțâind în stații,
până la ruperea nervilor,
oameni fără nici o identitate,(aparent)
vagabonzi și drogați, țin de urât
mai târziului nopții și tîrfelor
și din când în când, parcă prea des,
strigă isteric, spasmodic,
câte-un muribund de sub roțile unui
taximetru galben ca lanurile de August,
din Sudul Franței,
că ar fi uitat să semneze ultimul testament,
în care era trecută doar o... pisică!!

poezie de
Adăugat de Cosmina MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Iulie

[file de jurnal afectiv]


nu-mi amintesc iubirea
intuiesc numai siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice cu inima zornăindu-le
silențios în ritm cu fuga discretă a șopârlelor verzi
oprindu-se mai apoi cât să treacă o pasăre

timpul are o genune pe față
cuibul dropiei rătăcindu-și privirea
într-o lume imortalizată...
eu îți arăt oameni
lucrătorii aceștia cu ziua
pălmașii... robii
nu vezi nici măcar
« batic galben »

franjurile își derulează întâmplarea
peste coline... peste podețe...
peste indiferențele astea ample sfidătoare

în absență o mare
își deschide înțelesurile

șosele încinse curbează visul
ziduri forestiere... călători sau intruși
rumegușul... țepii drumului... coroanele
toropite de singurătate


spicele îmi ating respirația
o copilărie uitată se apropie
obrazul meu lipit de geam roz-translucid
roz-translucid... aproximativ rece
dându-mi cumva senzația de viață
în această alunecare continuă

vara își împinge hotarele
la prima... poate un tramvai
poate... o iluzie


peisajele trec goale


spui că mă iubeai... că încă...

intuiesc numai
siluetele contorsionate
ale culegătorilor de spice.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între

voi scrie aici

roșu

iar tu îți vei crea
deja lumea ta
roșie
într-un vis al tău
unic
iar cuvintele astea
vor fi puntea
dintre lumi
pe care n-o
vom traversa
niciodată
eu voi rămâne
în partea mea
privind
de la distanță
cum aceste cuvinte
se alungesc
și leagă
lumile noastre
roșii atât de diferite
una de alta
acest pod de-o
palmă

între
infinituri

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Incompatibilități

! felul meu de a fi
cu totul de neînțeles pentru tine!

roșu-cu-mov asemenea reținerii acesteia
de a traversa noaptea prin locuri interzise
chit că între timp vor fi scoase de la promoție
toate fructele prohibite

cosmos ieftin! univers derizoriu!
și această economie exhibiționistă
mercantil etalându-și produsele în serie

și ar mai fi...

frumusețea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere așa de puțin reală prin lumea
mușcătoare feroce din concretitudinea mărului
și din pere... din dude... și din corcodușe... din toți pomii existenți încă
în stadiul de imaginație și care musai trebuie să apară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

În punctul acela

chipul mamei se scufunda
n-aș fi știut să spun
cum îi erau ochii
dacă îi ținea deschiși... înalți
sau pătrunși de un somn

bradul era viu
lângă o vitrină
poate în unghiul acela
unde uimindu-se un copil
își așezase hotărât desaga cu fericire

un altul se trezea
intempestiv umplea aerul
cu sperietură de aripi
fuga lui în picioarele goale
impregna cosmosul
cu atâtea lecții neînvățate

supusă mâna desena
formule chimice alambicate
numai dorul de altceva

se simțea parfum de levănțică!

din abisul unui balcon
doboram cu viteza iubirii
mai toate necunoscutele

până la floarea-de-măr
de nu va fi fost
Mama.

poezie de din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rabindranath Tagore

Nu poți traversa o mare doar fixând apa cu privirea.

citat celebru din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gora Vol. 2" de Rabindranath Tagore este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.
Daniela Luminița Teleoacă

Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseși să te desparți
așa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ți pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îți răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumerești să mă aprobi
iară și iară s-o iau de la capăt

să-ți simt glasul pașii
să-i fac și pe ceilalți să creadă
fericiți să fie fără să fi văzut

să te aștept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid și-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăși de ea să o salvez


doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată și odată să piară
și atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Consistență

ninsoarea
ne luase oarecum prin surprindere
n-am fi putut spune dacă eram
veseli speriați... doar curioși
învățam din mers
această ieșire amplă de sub nisipuri
proiecția uriașă a micului eu din nimic

cu priviri frontale de pitici războinici
ne-am deschis reciproc rănile... hectarele de pustiu neiubit
fulgii se păstrau intacți deasupra încinsăturii inimii
o abatere minimală de la legile firii cel mai probabil
simple derogări de la verdict

siluete pufoase traversau
centrul de echilibru al cosmosului
mirările se ciocneau se amestecau
lângă tulpina copacului fidel
purtând rătăcirea chipului

toată această frumusețe
și noi tăietorii-de-lemne
păcătoșii... prin neputința
de a-i ține piept....

atunci ți-am vorbit!

despre copilăria mea muzicală
despre dimineața aceea constant repetându-se
în aplauzele argintate ale zăpezilor ầ la minute

drumul era luuung
fericirea se forma din albastrul-cu-mov al florii ghimpate
împodobind vidul din gardurile după-amiezelor albe fără sfârșit

din adâncul troienelor
doi călători și-o luminiță gălbuie

oricând
ar fi putut
surveni
viața

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Efectul căderii autumnale

octombrie vine ca o sugrumare
ceva din memoria copacului rămas prins în sine
veșnic împărtășind frustrarea nevederii cerului

vom mai fi mâine, vom mai...?!

cobori treaptă cu treaptă
printr-o pădure de foioase
printr-un cântec
printr-o iluzie

oamenii poartă chipuri serioase
se feresc de cuvinte reacționează în virtute mecanică
străbați sufletele lor ca și cum ți-ai da drumul pe tiroliană

te apropii de tine
umezeala amplă măsoară
gradul de aderență la realitate

tu în mijlocul lumii
și pădurile rotindu-se
creând impresia fantastă
de relativitate

spaima de care treci
gândindu-te repede la altceva până când
inima reîncepe să bată cald ritmat... cald
într-o aproape-normalitate
starea devine sonoră o captează
vârfurile de iarbă uscată

departe de vreme
acești petrecăreți uitați
la o masă de duminică
etalându-și ingenuu
hainele estivale
și afectul


mâna ta ovală
așezată deasupra timpului
cum o compresă caldă
peste tâmpla amputată
această emoție
încercând să atenueze
efectul căderii autumnale
toate aceste cuvinte
neobrăzate
pe care niciun fiasco
nu a reușit încă
să le eviscereze

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Iubirea plana ca o nălucă

povestea mea simplă... poate simplificată anume
cum a tuturor pescărușilor aceștia
incapabili să decidă soarta cosmosului
nici măcar pe a lor

confuzi/ numai predestinați
aleg într-o sumară cunoștință de cauză
zone ambigue/ în naivitate sperând
că tragicul ocolește ariile nedelimitate cu precizie

! se luminează de martie

și ei se uită... se tot uită ca și cum odată... cândva...
3 frezii/ o-repede-primăvară / fantoma păsării izbindu-se de un stern

! și ei!

fără prea multă dramă luându-și în posesie ambiguitățile/ inconștiența
fericirea artificială cu care s-au obișnuit de mult
să supraviețuiască

un fel de femeie schițează
epuizata tentativă de recompunere a zborului genuin
intrarea-în-sine / eliberarea plânsului / trecerea cu adevărat mai departe

timpul o fiară bolnavă de-a mai mare spaima!

mai jos
pescari scrupuloși deznoadă năvoade
nu prevăd drumul corăbiei mânate într-o ceață
de voia întâmplărilor răsscrise
... ei deznoadă năvoade...
ca și cum pești cu ochi măriți
ar fi putut vreodată veghea din adâncuri
nefericirile omului

fraze nominale!

... trecutul acesta de martie... probabil doar vis

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Tangențial

lumea era grăbită
și timpul se grăbea și străzile

experimentam superficial stările anoste de agregare
un puls lichefiat învăța să pâlpâie în doze homeopate
semilucid transcriind ceva din sensul iubirii sugrumate

ne feream de cuvinte
desenam în aer mici înțelesuri cât să conservăm
îngemănarea aceea mecanică a mâinilor
iluzia întâmplatului

încurcam la răstimpuri copacii
inutil ne corectam din mers încercam
să reținem diferența specifică
aveam aceeași dragoste răvășită
în lăuntrul lor acolo unde
o pasăre încă își inventa puii

când am început să vorbim
nimeni nu a ghicit semnele
istoriei personale.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Între mine și mine

rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârșească

un țipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
și inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescărușilor în trupuri alterați

cuvintele intră insidios în semnificație
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi țin tâmplele respirația plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată

ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârșite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat – o casă atât de singură!

corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat își pierdea memoria
nici urmă de îndoială nici atât de moarte!


și totuși eu!

cu vârful degetelor de-abia atingând
linia fină care desparte
cuminte ca-n fața unui pluton de execuție
nu mă încumet
cu propria viață să-i testez lipsurile
gradul de scrupulozitate


în spate
nisipul sănătos poartă la fel de firesc
trupul cochiliilor și dârele sângerii
ale tălpilor alergând alergând
prea mult să nu se oprească... să vadă

copiii înalță zmeie
verbele se conjugă obișnuit la prezent
și oamenii... oamenii încearcă din răsputeri
dramul minuscul de fericire să nu-l piardă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A întâlni prima dată un om a cărui privire te duce cu gândul la povești împărătești e ca și cum ai traversa un pod, sperând că ți se va schimba viața într-un frumos mod.

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Daniela Luminița Teleoacă

În gol

viața continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simțeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una și aceeași temă

repetiția dilua simțurile
sentimentul primejdiei
o mână uriașă frământa vocile
amesteca trupurile

de aceea poate narcisele își pierduseră
apartenența la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor și a timpului

văzută dintr-un tablou
viața era cântecul monoton la flașnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedați de tragic

oamenii

ieșiseră la o promenadă

ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieșeam insidios... ieșeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu pași în reluare care nu scriau
mai nimic

poate doar
această iluzie fărâmițată
în care ultimele rămășițe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook