Uite, aici aştept să-ţi aduci aminte. Simplu, fărā explicaţii inutile timpul ne inspiră pe rând fericirile stinse. Te strâng la piept de suflet cu putere şi-ţi miroase creştetul a linişte şi armistiţii. Îmi colorezi gândurile în verde crud şi fraged. Sunt o nuanţă şi Dumnezeu pe vârf de clipă efemeră pictează toamna cu melancolie. Te iubesc febril. Fără resentimente, sincer ca o recunoaştere tacită a privirii de apus molcom sub care efectiv lumea are sens. Devine faptică, palpabilă, curgătoare şi amândoi legaţi de chinga viselor ucidem orgolii în ropot de gând. De ce să ne fie taină povestea?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi baţi în piept

Îmi baţi în piept şi lent şi ritmic, miroşi a vis, a cânt şi răsărit
Şi oricât mi-e de grea pe umeri rătacirea, cu tine-i Rai şi lesne de iubit.
Când ne-aşezăm în templul rugăciunii, atât de goi şi simpli în nevoi
Se umple sufletul de fericire şi lumea mică-i plină doar de noi.
Îmi baţi în piept, mă porti pe aripi, în zbor de fluturi, clipă şi extaz
N-am vreme să trăiesc măcăr o viaţă, să-ţi strâng în braţe visul n-am răgaz.
Şi amândoi hoinari şi veseli, ne împărţim, ne naştem şi murim.
Când dincolo de dor şi nemurire, ne-a scris hazardul să ne dăruim.
Îmi baţi în piept cu fiecare geană, cu fiecare umbră de apus
Şi gând în gând, cu-atâta stăruinţă, îmi smulgi din suflet freamătul nespus.
Mi-e dor de tine când mi-e dor de mine, m-aşez pe câmp de flori să te sărut
Cum îşi sărută marea tărmul veşted sau urma paşilor pierduţi în lut.
Îmi baţi în piept şi fără tine sunt pulbere de nori, fior şi scrum
Când viaţa-i praf în mâinile uitării, să ne iubim doar astăzi şi acum
Şi de te vor ademeni străinii cu ispită, purtându-ţi raza pe un drum nedrept.
Adu-ţi aminte de iubire, adu-ţi aminte că îmi baţi în piept!

poezie de Andreea Palasescu (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgamul acesta de gânduri firave, îmbrăţişate tainic într-un fărâmă de şoaptă, ne-a găsit alipiţi de Cer plumburiu, schiopătându-ne pe rând, molcom, păcatele nespuse. Ne spovedeam reciproc emoţiilor frânte, cu frici care pătrund în adânc de ispită, trezindu-ne efemerul la veşnicie. Şi întunericul muşca cu poftă dintr-un fascicul plăpând de lumină palidă, dezgolindu-ne cu brutalitate aparenţele. Puteam exista efectiv, fără explicaţii plauzibile, suficienţi unul, altuia, împrumutându-ne cu altruism fericirile. La fel de firesc, evitându-ne întrebările oarbe, ne-am fi topit efectiv sub intensitatea tăcerilor apuse la ţărm de amintiri. Numai o clipă imi era dragostea. Simplă şi plină de tine, scrijelită pe un portativ murdar de cerneala viselor. Era de fredonat la urechea timpului, bătrân deja de-atâtea singurătăţi nespuse. Nu mai aveam altceva. Doar un suflet geamăn, hoinărind pe vârfuri de soare nestins. Şi acolo, pe un câmp de înfrângeri şi agonii mai aveam de biruit un străin. Câteodată îl regăseam în oameni şi umbre. Şi alteori îmi semăna atât de bine încât mă gândeam dacă nu cumva mă pierdusem pe mine, aşteptându-te..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât sens aveau clipele albe, înghesuite în spaţii restrânse de întuneric fragil? Şi câte fărâme din tine aveau să-mi rămână în suflet, alipite de şoapte, la finalul viselor aruncate dezordonat în buzunarele rupte? Tu să-ţi joci scena vieţii, în ropot de priviri agile şi-apoi să ne regăsim în lumină, într-un act consimţit. Eu să-ţi fiu rol, umbră şi spectator, când timpul captiv în gânduri se va înălţa tăcut, estompând tardiv aplauzele mute. Să te simt febril, intens şi dornic, cu ardoarea regăsirii în profunzimi de mister. Ca atunci când ai încheiat un spectacol alegându-mă hotărât din atâtea iubiri. Ca atunci când m-am dăruit în abis, fără regrete şi am început să trăiesc cu adevărat.

Andreea Palasescu (7 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adânc de suflet ostenit tăcerile mocneau sub vreascuri de gând fraged. Le citeai pe sub gene lacom şi molcom savurându-le neputinţa şi veşnicia trăirilor intense, dincolo de efemer. Dacă hazardul ne-ar transforma clipele de extaz şi agonie, brutal şi dulce, într-o înşiruire ordonată de litere, ce-ai vrea să fii?
Eu tare mi-aş dori să fiu NU. NU te mint. NU te iubesc. NU-mi pasă. Aproape de eros e fantezia asta stranie şi ispitibilă a unei negaţii decise, menită să pătrundă efectiv în fiecare por de răsărit albastru. NU contează. Totuşi ar fi un deliciu să privesc la adăpostul ironiei cum se prăbuşesc toate DA-urile mincinoase, hulpave. Toate ale tale. M-aş descălţa de amintiri, acolo, în liniştea străină a raţiunii, subjugându-te, îmbrăţişându-ţi păcatele spuse, dorurile, fericirile.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Ştiu, ţi-am promis ca te-aş iubi cumva, în efemer şi-n veşnicie
Dintr-un pocal al vieţii dac-am bea, tăcere, dor şi surdă nebunie
Urme de tălpi pe ţărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiaţi de-o şoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, şi marea să ne şteargă niciodată.

Ştiu, ţi-am promis că te-aş iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers aşezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoţie, fără de trup şi fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim şi suntem vii.

Ştiu ţi-am promis că te-aş iubi cumva, prea simplu, infantil şi cu tandreţe
Sa te hrăneşti cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinereţe
Şi un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când eşti pe rând şi rege peste inimi şi servitor supus.

Ştiu ţi-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor să-ţi fiu hoinar, străin prin gânduri, cu paşi de cânt să-ţi calc peste tăceri
Şi visul să-ţi cuprindă printre rânduri, o şoaptă lacomă de primăveri.
Mi-e dor să-ţi fiu plăcere crudă, licoare vie pentru suflet însetat
Liman şi mângâiere surdă, apus şi răsărit neîntinat.
Mi-e dor să-ţi fiu lumină peste umbre şi linişte flămândă de abis
Când se îmbrăţişează tărmurile surde, la mal învolburat de zâmbet stins.
Mi-e dor să-ţi fiu şi reazăm şi revoltă, sub cerul dulcei noastre regăsiri
Când se asmut ispitele, firavă să-mi gusti din şoaptă numai fericiri.
Mi-e dor să-ţi simt mirosul proaspăt, fraged, asemeni clipelor de veşnicie
Unde-şi opreşte timpul pasul molcom, pe-un petic de senin şi nebunie.
Mi-e dor să te alung adânc în mine şi tot în mine să te regăsesc
Am să păstrez într-o strânsoare caldă, emoţie şi fior şă-ţi dăruiesc.
Mi-e dor să te revăd aşa cuminte în lumi pe care nu le recunosţi
Cu inimi dezlipide pe alocuri, aglomerate de actuali şi foşti
Te uit şi iar mi-e dor de tine, mă regăsesc şi iar te părăsesc
Te-aş întreba fără cuvinte:
Tu ce faci când ţi-e dor să te iubesc?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Şi când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfinţitului veşted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidenţele. Linişte în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuţind simţurile amorţite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete şi Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale şi prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de şoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicaţii, nici că dai buzna în suflet neanunţat. Te iert. E un fel de claritate a dorinţelor acceptate, supuse şi efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu ştiu cât timp a trecut. Parcă toate veşniciile s-au adunat la mijloc de toamnă şi-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbuşeşte această uitare închipuită prindem curaj. Cine ştie? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată, în taină, la adăpostul clipelor te privesc cu atenţie. Nu aşa cum îţi dictează glasul mândriei ci simplu, liniştit, pe sub gene de suflet firav. Aşa tăcut, aparent fără interese comune, traversezi grăbit toate amintirile. Ca un trecător banal, istovit, fără resentimente mă iei şi mă laşi în adâncuri de sine aruncând nepăsător pe trecut, urme de dor fragil.

Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc pentru felul acesta neînţeles în care îmi robeşti gândurile, tăinuindu-le în adâncimi necuprinse de păcat. Şi pentru că apoi, într-o clipă efemeră, cuprinzându-mi goliciunile sufletului îmi redai libertatea.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mă

Păstrează-mă în ochii tăi
Ca o lumină sau ca floare,
Păstrează-mă ca roua-n văi
Sau lacrima care te doare.

Păstrează-mă, nu mă uita,
Zâmbeşte de-ţi aduci aminte
Cum te iubesc în umbra ta,
Cum ne iubeam mai înainte.

Păstrează-mă cum te păstrez
Ca o icoană preasfinţită,
Ca o petală albă, roz,
Ce-o pun la piept neofilită.

Păstrează-mă de poţi şi-n gând,
Să-ţi mai aduci din când aminte,
Mai scrie-mi de mai poţi şi-un rând,
Ce vrei să-mi spui printre cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mă

Păstrează-mă în ochii tăi
Ca o lumină sau ca floare,
Păstrează-mă ca roua peste văi
Sau lacrima care te doare.

Păstrează-mă, nu mă uita,
Zâmbeşte de-ţi aduci aminte
Cum te iubesc în umbra ta,
Cum ne iubeam mai înainte.

Păstrează-mă cum te păstrez
Ca o icoană preasfinţită,
Ca o petală albă, roz,
Ce-o pun la piept neofilită.

Păstrează-mă de poţi şi-n gând,
Să-ţi mai aduci din când aminte,
Mai scrie-mi de mai poţi şi-un rând,
Ce vrei să-mi spui printre cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog primăvară, hai să ne smulgem clipe de februarie dintr-un apus boem de suflet! Cântă-mi emoţia ritmic, cu fervoare şi poftă nestinsă! Ca şi cum ziua de azi flămândă, nestingherită de timp şi rumoare, atribuită gândului fraged, ne-ar găsi îmbrăţişaţi, goi şi însetaţi de vis extazic până la răsărit de linişte. Soarbe-mi rugăciunile tainic şi-n zări de albustru senin şi tandru poartă-mi slăbiciunile oarbe, prin înalt de Cer şi păpădie. Nu vezi cum fire de soare răsar din adâncuri nepătrunse de fior? Şi doar la popas de trecut, noaptea înghite hulpav tărmul înfrigurat de străini cu amintiri la pachet. Te aştept. O să-ţi prind petale de flori la şiret şi dor de iubit pe tălpile goale. Sunt săracă dar uite îţi dau fără zăbavă un grăunte de zâmbet pribeag. Îl creştem cu dor şi-aruncăm în oameni râzând într-un hohot de hazard. Uite câţi sunt. Toţi aleargă după fericire. Şi cu tine primăvară, într-o vâltoare de inimă bună mi-ar fi mult mai uşor să o prind şi să le-o dăruiesc...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De multă vreme îţi umblă paşii viselor prin gândurile nopţilor blânde. Timpul apune în zâmbetul tău cald şi dimineaţa culeg în palme roua parfumată a dorului firav. Eşti hrana unui suflet flămând şi lumina care mângâie întunericul nemuririi. Eşti lumea în care se odihneşte sufletul meu...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne fură primăvarile cu miros de răsărit albastru şi stăm amândoi, într-o lacomă tăcere ascultându-ne cu atenţie gândurile. Un fior plantase cumva sămânţa acestei vieţi trecătoare la ţărm senin de inimă blândă. Simţeam pe tălpile goale amarul vremii şi cerul plin de frumos şi îndestulare. Puteam să alergăm în voie, fără temeri şi aşteptări zadarnice din poartă în poartă de suflet firav. Doar până ce vom fi săturaţi cu iubire şi bunătate, până ce se vor îngropa în veşnicie dezamăgirile, uitarea şi vanitatea oarbă. O să mă vindec. Rând pe rând, suspin şi freamăt şi-apoi promit vom sta la umbră de furie şi păcat sub un cireş înflorit. N-o să fie nici vânt, nici melancolie şi dacă printre respiraţii de şoaptă vom cădea la învoială cu timpul, nici urmă de regret. Cine ştie?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ne-ascundem lumina sufletelor într-un gând uşor de rostit. Graiul tăcerilor oarbe să curgă molcom fără vibraţia orgolilor, fără temeri şi necunoscut. Pentru o clipă cuvintele vii să ne fie poem frumos, în vidul regretelor. Acolo unde nici ispitele n-au pătruns, chiar dacă timpul le-a amestecat fiorul adânc în trecerea sa.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe gânduri de-mpărţit! Le-aş strânge într-un buchet de emoţii şi visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existenţă intensă ne-ar îmbrăca esenţa oarbă cu pulbere de nori şi păpădie. Ţi-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are graniţe şi marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopeşte într-o îmbrăţişare. Mi-e dor să-ţi miros viaţa curgând anevoie, plăpând şi dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ţi fie reazăm mâna mică în căuşul palmei îmbătrânite de ani şi dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocenţa printre suspine şi rugăciune. Eram tâlhari de clipe şi fericiri. Tu ai luat crucea ta şi-a mea demn, plin de blândeţe şi mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decenţă de necombătut. Şi când nu mai eşti prezent aievea, inima continuă să-ţi trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veşnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Taţii nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege şi agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor şterse. Suntem tot noi măreţi pe alocuri, sub umbra ştearsă a măstilor fixe, aglomeraţi de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme şi reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvenţa lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri şi apus.

Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toţi dinţii spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde şi calde, pentru ca mai apoi să le aşeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înţeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare şi câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărţim nici gutui coapte, nici vara trecută, agăţată straşnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă şi rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!