Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toți dinții spre amurg. Are un fel de...
Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toți dinții spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde și calde, pentru ca mai apoi să le așeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înțeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare și câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărțim nici gutui coapte, nici vara trecută, agățată strașnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă și rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.
Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.