Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor șterse. Suntem tot noi măreți...
Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor șterse. Suntem tot noi măreți pe alocuri, sub umbra ștearsă a măstilor fixe, aglomerați de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme și reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvența lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri și apus.
Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.