Am atât de multe gânduri de-mpărţit! Le-aş strânge într-un buchet de emoţii şi visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existenţă intensă ne-ar îmbrăca esenţa oarbă cu pulbere de nori şi păpădie. Ţi-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are graniţe şi marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopeşte într-o îmbrăţişare. Mi-e dor să-ţi miros viaţa curgând anevoie, plăpând şi dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ţi fie reazăm mâna mică în căuşul palmei îmbătrânite de ani şi dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocenţa printre suspine şi rugăciune. Eram tâlhari de clipe şi fericiri. Tu ai luat crucea ta şi-a mea demn, plin de blândeţe şi mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decenţă de necombătut. Şi când nu mai eşti prezent aievea, inima continuă să-ţi trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veşnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Taţii nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege şi agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor să-ţi fiu hoinar, străin prin gânduri, cu paşi de cânt să-ţi calc peste tăceri
Şi visul să-ţi cuprindă printre rânduri, o şoaptă lacomă de primăveri.
Mi-e dor să-ţi fiu plăcere crudă, licoare vie pentru suflet însetat
Liman şi mângâiere surdă, apus şi răsărit neîntinat.
Mi-e dor să-ţi fiu lumină peste umbre şi linişte flămândă de abis
Când se îmbrăţişează tărmurile surde, la mal învolburat de zâmbet stins.
Mi-e dor să-ţi fiu şi reazăm şi revoltă, sub cerul dulcei noastre regăsiri
Când se asmut ispitele, firavă să-mi gusti din şoaptă numai fericiri.
Mi-e dor să-ţi simt mirosul proaspăt, fraged, asemeni clipelor de veşnicie
Unde-şi opreşte timpul pasul molcom, pe-un petic de senin şi nebunie.
Mi-e dor să te alung adânc în mine şi tot în mine să te regăsesc
Am să păstrez într-o strânsoare caldă, emoţie şi fior şă-ţi dăruiesc.
Mi-e dor să te revăd aşa cuminte în lumi pe care nu le recunosţi
Cu inimi dezlipide pe alocuri, aglomerate de actuali şi foşti
Te uit şi iar mi-e dor de tine, mă regăsesc şi iar te părăsesc
Te-aş întreba fără cuvinte:
Tu ce faci când ţi-e dor să te iubesc?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai scălda în lumină. Să-ţi mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt şi ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ţi fiu rugăciune şi să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punţi netrecute. Pot şi vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie muşcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ţi mestec amarul şi-apoi să-ţi dau înapoi fericire. Tu poţi?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veşted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îţi miroseau paşii a flori de toamnă, pe tărâm de şoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor şi leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe braţe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ţi-aş da freamătul vieţii cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ţi-aş da visuri la schimb şi senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoştinţă la fiecare margine de zori proaspeţi. Te-aş iubi o şoaptă de efemer, un codru de viaţă şi-un surâs. Te-aş iubi nestins o veşnicie şi încă puţin...(

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mă! Înţelegi câtă nevoie am de căldura aceasta a regasirii de sine? Nu vreau mai mult decât să-mi fii acasă. Într-un colţ de lume mică şi blândă, zugravit dezordonat în culorile fericirii, într-o ceaşcă fierbinte de ceai, la margine de Noiembrie tăcut şi plin de mistere. Mi-e sete de iubiri care nu rănesc, de suflete care vindecă prin trecerea lină în drumul hazardului. Mi-e foame de linişte, într-o aglomeraţie ostenitoare de străini orbi. Aş muşca din ea, până la rădăcina tulburărilor, cât să-i pot asimila înţelesul surd. Pe urmă m-aş împărţi cu tine, fără intenţii şi interese ascunse. Sărăcia amintirilor crude să ne facă bogăţi şi simpli, într-un paradox al existenţei umile.

Andreea Palasescu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un ţipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Şi nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănţuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Şi golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viaţă...

Am răbdat pentru speranţa ta,
Să cântăreşti cât un vis, copilă,
Dar nu ţi-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în fiinţă
Şi neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai ştiu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am ştiut că părinţii sunt devoraţi şi după moarte.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet de vânt, opreşte-ţi dansul lin şi cuprinde-mi inima într-o dulce îmbrăţişare! Lipeşte-ţi obrazul cald de sânii goi şi hai sa pictăm amintiri pe cerul senin. Te regăsesc veşnic prin gânduri, ca o şoaptă legănată uşor pe gene într-un tainic vis. Mâinile albe îmi ating trupul şi apoi coboară agale sărutând flămând formele dorinţelor vii. Sunt gata să înfrunt o lume şi să câştig fiecare bătalie la braţul tău. Fiorul gândurilor nespuse străbate drumul meu spre fericire şi răsăritul iubirii într-un surd abis! Tu eşti vara mea!

Andreea Palasescu (31 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş număra visele pe degete. Le-aş cerne fiorul din ispita clipelor până la margini de apus tardiv. Apoi, în liniştea albastră a ţărmului, cu şoapta uitării agăţată de senin, ţi-aş strânge amintirile în căuşul palmei mici. Nu cumva să-mi picure adâncul nopţii, muguri de întuneric peste sufletul pribeag. Dorul să-mi fie şubred, cu genele lungi, grele, cernite de orgolii şi rătăciri. Inima plină de tine, întreg, neatins, sub umbra delicată a razelor cuminţi de lună. Când se opreşte timpul să te stingi, să-mi înveleşti trupul gol cu tăcerea trecutului; cu tine prezent în luminile fade şi poate într-un colt stingher de surâs. Până s-or domoli siluetele mute şi vântul schimbării şi-ar înteţi rafalele de bine. Vom învăţa să privim lumea în culori deschise, doar avându-ne reciproc, sincer, dincolo de compromis, absenţă şi ignoranţă. Până vor muri în noi păcatele şi amarul vremurilor trecătoare de la prea mult frumos. De la prea mult iubit, până la început de poveste fără sfârşit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine, mamă

Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de mâna ta.
Aş vrea să-ţi pun în palmă
Toată iubirea mea.
Să-ţi întâlnesc privirea,
Să văd cum îmi zâmbeşti,
Să-ţi simt, mamă, iubirea
La piept când mă-încălzeşti.
Mi-e dor să trec cu mâna
Prin părul mătăsos.
Mi-e dor să-ţi aud gura
Cântând ceva duios.
Dacă-mi promiţi că vii
În braţe am să-ţi pun,
Un buchet de trandafiri,
Din grădina de la drum.
Am să te-aştept pe punte,
La mine să ajungi.
Să mă săruţi pe frunte,
În braţe să mă strângi.
Mi-e dor să-mi dai lumină
Ca sorele de sus,
Să cresc într-o grădină,
În care tu m-ai pus.
În grădina vieţii,
Mamă, m-ai sădit,
Cu roua dimineţii
Pe frunte m-ai stropit.
Aşa am crescut mare.
Ce mândră, mama, eşti!
Acum sunt deja floare.
Să vii să mă iubeşti!

poezie de Dumitru Delcă (2 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc. Aşa mult încât parcă ieri e azi şi mâine te port aievea pe cărări de inimă blândă. Îţi vorbesc în fiecare suspin de clipă, în fiecare gând proaspăt de răsărit. Taţii nu mor. Dumnezeu le îngăduie să adoarmă într-un colt de suflet, într-o flacără vie de candelă. Luminându-ne.
Nu vreau să cresc. Dar parcă de când eşti cu mine pretutindeni nu-mi mai este frică de întuneric...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am sărutat mâinile îmbătrânite de vis neîmplinit, brăzdate pe alocuri de trecerea greoaie a răsăriturilor mute. Mi-am ascuns sufletul în căuşul lor. Într-o zi, adierea blândă a dorului o să-mi restituie fiorul trăirilor într-o răsuflare de clipă. Ne-am însemnat fiecare cu propria Cruce si adâncă smerenie. Dumnezeu ne era liant şi pace în zbuciumul lumii din noi. Ne era punte şi călăuză în aglomeraţia de ispite care muşcau din suflet hulpav, fără vreme de vindecare. Eram murdară de păcate şi urlau în mine tăcerile necontenit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-as ierta

Te-aş ierta cu stângăcie, închinând unui apus
Vanităţi şi veşnicie, alipite de-un surâs.
Să-ţi cuprind în palma mică o grimasă şi un vis
Când în suflet se-nfiripă agonie şi abis.

Te-aş ierta cu îndoială şi lipindu-mă de soare
Ar muţi în noi orgolii şi ne-am contopi în mare
Unde-s aripi şi hazard, când lumina ne asmute
Tu m-ai mângâia cu dorul, sărutându-mă pe frunte.

Te-aş ierta în fel şi chip, poate nici n-ai înţelege
Când se zbate-n piept tăcerea şi-un trecut ce nu se şterge
Plec şi pleci fără-ncetare, dezgolind în noi regrete
Şi străini ne naştem moartea, parcă n-am avea ce pierde.

Te-aş ierta ca să ma ierţi findcă poate câteodată
Ne privim sfios în suflet, ca într-o oglindă spartă
Şi ne-am prins de mâini plăpânde şi de-o inimă săracă
Te-aş ierta căci mi-e iubire
Când eşti tu am lumea toată...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroşi a primăvară. Ecoul şoaptelor proaspete răsună surd dintr-un colţ de suflet hoinar. Ai glasul ţărmului mării ascuns într-o cochilie veche. Mi-ai strecurat dor în gânduri şi îmi pierd adesea privirea în oglinda inimii tale, într-un joc al misterelor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de toamna

Dacă tăcerea ar putea cuprinde, pe-o geană de suspine şi de umbre
Atingeri ce-nfiripă răsăritul, la ţărm de agonii absurde
M-aş alipi cu sufletul hoinar, înfrigurat de gânduri şi duios
Cu talpa vântului tomnatic, strivindu-ţi amintirea fără rost.

Dacă tăcerea ar putea să fure, surâs de-orgolii, lumi şi păpădii
Ţi-aş face un buchet din şoapte, să ne cuprindă noaptea-n fantezii
Poate-am muri pe rând de-atâtea doruri, sau poate-altminteri ne-am reîncarna
Şi degustând în linişte extazul mi-ar fi concis că nu te pot uita...

Dacă tăcerea ne-ar mai păsui, am împărţi pe dată visuri scrum
Ne-am odihni de clipe şi străini, îmbrăţişaţi sub ramuri de salcâm.
Să plouă peste noi cu zgomot, cu soare blând, septembrie şi Cer
La ţărm apus de ispitire, la adăpost de gânduri care pier.

Dacă tăcerea ne-ar fi hrană promit de dorul tău m-aş sătura.
Nu vrei când vara-i nostalgie să fii tu, toamna mea?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E important să-ţi doreşti. Cu toată puterea pe care iubirea o aşează în adâncuri de suflet. Să mergi mai departe cu nădejdea că Dumnezeu are aşteptări de la tine, prin simpla întâlnire cu o încercare, măsurată în gânduri mici. Oamenii poartă cruci. Unele grele menite sa îngenuncheze păcatele şi să le înalte sufletul până la Cer.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îţi spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Şi astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate şi dor şi-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărţirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăţa să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare şi încredere în rugăciune. Ţi-am promis. Înţelegeam într-un sens că moartea era concretă şi venea uneori să-şi ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viaţă plăpândă, ca o lecţie definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicţie firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detaşare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi eşti veşnic şi timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înţeleg cursul hazardului şi să-ţi aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curăţenie şi frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ţi fie ruşine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor şi ţărmul sărutat de valuri înspumate se oglindeşte într-o fărâmă de şoaptă. Algele moarte îmi zgârie sufletul, murdar de toamna tăcerilor. Miros a uitare şi a dorinţe îmbrăţişate cu patos, când genele ating priviri însetate. Mi-e foame de tine, de tălpi mici care lasă urme pe cerul mării nesfârşite. Te-aş sorbi egoist şi tandru până în adâncuri de suflet, să-mi laşi urme neşterse de apus, pe trupul gol, într-un dulce preludiu. Ţi-aş smulge tainele, strânse cu grijă în palmele albe, ispitite de zorii proaspeţi. Aş face din flori legături nepătrunse. Nu cumva să-ţi răpească timpul povestea şi bruma de libertate. Cu cine mi-aş împărţi graiul surd pe digurile mute? Cu cine aş porni într-o aventură, desculţă, plină de poftă şi entuziasm? Cine mi-ar plânge pe umerii arsi de soare nestins şi nebunie?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape voi uita

Cristale de albastru dansează în eter,
Dantele de lumină s-au strecurat prin nori,
În crinoline albe vin îngeri şi mă cer,
Descuie porţi de rai cu stele în culori.

La margine de clipă curg gânduri trecătoare,
Ninsoarea cerne dorul prin cetină de brad,
O umbră rătăceşte în mine şi mă doare,
Mai lasă-mă să cred că-n tine încă ard!

O linişte străină şi-o iarnă nefirească,
Un anotimp în care, doar eu mă regăsesc,
De lacrima iubirii n-aş vrea să-ţi amintească
Nici rest rămas din mine, nici clipe, de-ţi lipsesc!

Doar două, trei cuvinte să-ţi spun îmi mai doresc,
Fii vesel, fericit, zâmbeşte fără rost,
Păstrează-mă în suflet cât încă te iubesc,
Eu voi petrece-n vise cu cel care mi-ai fost!

Mi-e iarnă şi mi-e dor. Iubirea mi-o dezleagă!
De-ţi sunt, de-ţi lăcrimez, alintă-mă cu flori,
Şi lasă-mă să-ţi fiu, aşa cum ştiu, întreagă,
Aproape voi uita cum poţi iubind, să mori!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţe de iubire

Te iubesc în nuanţe pale rătăcite într-o toamnă
Şi în roşul tău de buze care mă încântă, Doamnă,
Te iubesc în aprig verde precum frunza de castan,
Vişinie mi-e iubirea şi albastru de ocean.

Mi te dărui sentimente în culori ce nu există,
Te iubesc cum te iubeşte griul zilei când eşti tristă,
Mă prefac în alb de suflet să te mângâi când mă laşi,
Merg în urma ta iubito să-ţi aştern turcoaz în paşi.

Când tu îmi oferi sărutul, mă transform în curcubeu,
Mă agăţ de-un colţ de zare să mă poţi vedea mereu,
Iar în boabele de rouă sunt o nuanţă sidefată,
Să-ţi fiu perlă a naturii, să-ţi ofer iubirea toată.

Prin paletele de pictori mă amestecă de vrei,
Desenează-mă prin tine în culoarea dragostei,
Împreună să fim artă, s-o expunem doar în doi
Şi să admirăm o viaţă dragostea ce curge-n noi.

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!