În adânc de suflet ostenit tăcerile mocneau sub vreascuri de gând fraged. Le citeai pe sub gene lacom și molcom savurându-le neputința și veșnicia trăirilor intense, dincolo de efemer. Dacă hazardul ne-ar transforma clipele de extaz și agonie, brutal și dulce, într-o înșiruire ordonată de litere, ce-ai vrea să fii?
Eu tare mi-aș dori să fiu NU. NU te mint. NU te iubesc. NU-mi pasă. Aproape de eros e fantezia asta stranie și ispitibilă a unei negații decise, menită să pătrundă efectiv în fiecare por de răsărit albastru. NU contează. Totuși ar fi un deliciu să privesc la adăpostul ironiei cum se prăbușesc toate DA-urile mincinoase, hulpave. Toate ale tale. M-aș descălța de amintiri, acolo, în liniștea străină a rațiunii, subjugându-te, îmbrățișându-ți păcatele spuse, dorurile, fericirile.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ți-am promis un gând cu fiecare asfințit molcom. N-am știut cum altfel să agăț tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidențele par să fii spulberat fără milă fiecare emoție firavă. Ca și cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînțeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aș pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ție aș alege să-ți fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strânge-mă la piept cu fiecare umbră firavă de apus. Și o adiere sărată împletită cu văzduh albastru să răsară din priviri amestecate cu freamăt de clipă și agonii. Ispitește-mă tandru pe sub gene lungi de veșnicie acolo unde hazardul e geamăn amintirilor. Nu spune nimic. Lumea-i colțul nostru mic de Rai unde luna îngână visurile în doina timpului. Mușc din iubire și păcate, sfios dar lacom, hrănindu-mă nestingherit cu atingeri. Oare am gustat din viată în lipsa șoaptelor care odihnesc în adânc de suflet?
Andreea Palasescu (9 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În liniștea gândurilor, stingher, mi-am făcut adăpot în sufletul tău. De acolo strâns îmbrățișați, la umbra visurilor firave, glas de toamnă curge ritmic peste șoaptele nerostite. Ultima picătură de fericire și plec fără să privesc înapoi. Îti promit. Dar vreau cu toată puterea să gust clipa asta febrilă și-apoi flămândă de veșnicie să-ți agăt umbra vie de un asfințit leneș. Nu există pic de efemer dacă iubim. Și asta e de simțit pe îndelete, lasciv, tandru și în contraste. Cu izbucniri care nasc și sfâșie, rănesc dar fără discuție vindecă toate neputințele. Și eu cumva inexplicabil, imposibil de rostit în cuvinte goale te simt în aglomerație de agonii și extaz, pe margini de văzhuh albastru și-ntotdeauna sub gene de timp năvalnic.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt emoție. Uneori vibrantă, submisă, mistuitoate, alteori imposibil de anticipat sau descris. Tocmai amalgamul acesta copleșitor surâde cu jumătate de glas parșiv, dominându-mă într-o fragedă tăcere. Seamănă cu tine. Mă agață de timpul efemer, ispititindu-mi clipele cu toamnă, liniștea cu zbucium mestecat lacom, visul firav rămas în urmă, tribut veșniciilor.
Vreau să cred în tine! Să te gust molcom, printre suspine în lumina palidă a asfințitului, dezbrăcându-mi fără pudoare haina amintirilor. Și pe umerii goi, întunericul să-și plimbe degetele subțiri, la adăpost de orgolii surde, într-o izbucnire de extaz blând. Să știm amândoi cât de inutil e șirul vorbelor alambicate, strivite sub greutatea umbrelor. Mă descalt de trecut la uși de suflet. Fără nici un discurs.
Te simt în toate felurile. Cum n-ai auzit niciodată, fără explicații plauzibile, mocnit, metodic, neînțeles. Un fel de nebunie plăcută, o explozie de simțuri, dincolo de rațiuni ipocrite. Te sorb în adâncuri de sine până ce consimțit ne păbușim, sclavi ai poftelor, într-o prăpastie de abis. Vreau să te iubesc până mă satur. Atât.
Plouă cu Septembrie în rafale și parcă am opri ceasul să ne odihnim de-atâtea doruri de necuprins. Ne-am lipit trupurile ude să nu fie frig, să nu fie sete de fiori. Te-aș lăsa să pleci și să uiți negreșit. Dar sunt emoție și cuibărită la adăpostul inimii tale mai am de hrănit prea multe iubiri..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veșted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îți miroseau pașii a flori de toamnă, pe tărâm de șoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor și leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe brațe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ți-aș da freamătul vieții cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ți-aș da visuri la schimb și senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoștință la fiecare margine de zori proaspeți. Te-aș iubi o șoaptă de efemer, un codru de viață și-un surâs. Te-aș iubi nestins o veșnicie și încă puțin...(
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uite, aici aștept să-ți aduci aminte. Simplu, fărā explicații inutile timpul ne inspiră pe rând fericirile stinse. Te strâng la piept de suflet cu putere și-ți miroase creștetul a liniște și armistiții. Îmi colorezi gândurile în verde crud și fraged. Sunt o nuanță și Dumnezeu pe vârf de clipă efemeră pictează toamna cu melancolie. Te iubesc febril. Fără resentimente, sincer ca o recunoaștere tacită a privirii de apus molcom sub care efectiv lumea are sens. Devine faptică, palpabilă, curgătoare și amândoi legați de chinga viselor ucidem orgolii în ropot de gând. De ce să ne fie taină povestea?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aș elibera din frâiele rațiunii, lăsându-te pradă dorințelor? Ți-ar sfâșia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul șubred amestecând instincte, fericire și agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aș lăsa să-mi domini fricile, încercările eșuate, șoaptele latente, până dincolo de compromis. Și dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte și efemer ți-aș pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară și valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai să iubim cu încredere! În felul acesta simplu se vor stinge de la sine toate furtunile. Cred că dacă pierdem iubirea suntem pierduți. Fără discuții. Mai bine să fim săraci, în liniștea noastră, dincolo de conflicte și confuzii. Din partea mea dau toate fericirile scrise, ce am și ce n-am. Nu luam nimic. Doar o scânteie care vine și pleacă cu inima noastră indiferent că-i răsărit sau apus...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa goi, fără viclenii evidente, fără diferențe impuse, ridicate la rang înalt, fără lut și avutii dobândite, doar cu sufletele la vedere? De asta mi-e frică dar să știi că ne-ar prinde bine. Ne-am lovi de păcatele noastre și-am cerși un codru de lumină în care s-au stins pe îndelete fericirile. Ce aglomerație de orgolii surde! Parcă toate zilele de mâine ar fi negreșit ale noastre...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era în privirea ta umbra unui gând nerostit. Și câteodată amurgul trăirilor intense oglindea tainele dorului în inima mea. Dorințele se izbeau de țărmul unui suflet plăpând ca o mângaiere a soarelui, copleșită de ecoul unei aventuri. Alergam amândoi prin vise. Vroiam să te ascund în mine și apoi să te gonesc într-o farâmă de amintire. Dar înainte de orice vroiam să te iubesc până la nebunie.
Andreea Palasescu (19 august 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am știut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînțeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoții intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale și-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau șansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătății ci inepției. Consum inutil.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce te-aș mai scălda în lumină. Să-ți mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt și ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ți fiu rugăciune și să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punți netrecute. Pot și vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie mușcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ți mestec amarul și-apoi să-ți dau înapoi fericire. Tu poți?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am lipit așa, suflet lângă suflet, neputincios și aproape brutal de sincer. Până-ntr-o vreme când m-a cuprins dorul de pribegie și-am plecat fără să privesc înapoi.
Oamenii sunt anotimpuri. Lumini și umbre, contrast evident, fericiri dobândite. Peste unii bate vântul schimbării, îi sluțește orgoliul, se vând pe nimic. Trebuie să fie tare frig, într-o inimă mică și săracă dacă-i permiți răului să cotrobăie prin toate virtuțile.
Să decidă iubirea! Arunc în oameni cu soare și gând curat. S-o găsi în mulțimea aceasta măcar unul care să-și lepede frigul din suflet. Atunci o să știu că n-a fost în zadar...
Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amalgamul acesta de gânduri firave, îmbrățișate tainic într-un fărâmă de șoaptă, ne-a găsit alipiți de Cer plumburiu, schiopătându-ne pe rând, molcom, păcatele nespuse. Ne spovedeam reciproc emoțiilor frânte, cu frici care pătrund în adânc de ispită, trezindu-ne efemerul la veșnicie. Și întunericul mușca cu poftă dintr-un fascicul plăpând de lumină palidă, dezgolindu-ne cu brutalitate aparențele. Puteam exista efectiv, fără explicații plauzibile, suficienți unul, altuia, împrumutându-ne cu altruism fericirile. La fel de firesc, evitându-ne întrebările oarbe, ne-am fi topit efectiv sub intensitatea tăcerilor apuse la țărm de amintiri. Numai o clipă imi era dragostea. Simplă și plină de tine, scrijelită pe un portativ murdar de cerneala viselor. Era de fredonat la urechea timpului, bătrân deja de-atâtea singurătăți nespuse. Nu mai aveam altceva. Doar un suflet geamăn, hoinărind pe vârfuri de soare nestins. Și acolo, pe un câmp de înfrângeri și agonii mai aveam de biruit un străin. Câteodată îl regăseam în oameni și umbre. Și alteori îmi semăna atât de bine încât mă gândeam dacă nu cumva mă pierdusem pe mine, așteptându-te..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Și când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfințitului veșted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidențele. Liniște în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuțind simțurile amorțite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete și Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale și prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de șoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicații, nici că dai buzna în suflet neanunțat. Te iert. E un fel de claritate a dorințelor acceptate, supuse și efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu știu cât timp a trecut. Parcă toate veșniciile s-au adunat la mijloc de toamnă și-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbușește această uitare închipuită prindem curaj. Cine știe? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apusul acela de iulie melancolic și blând l-am privit amândoi îmbrățișați. Cald, fără cuvinte aspre, nepotrivite, înlesnind în linistea unei bătăi de inimă flămândă, tot zbuciumul acesta efemer, atribuit existenței umile. Osteniți de pribegia sufletelor stăine, regăsiți în umbre de pas hoinar si doar câteodată profund copleșiți de amintiri ne-am odihnit trupurile goale într-un amalgam de ispite. Ca in taină, fără inutil preludiu, clipele să ne pătrundă adâncul orgoliilor surde, respirându-ne. Mi-e poftă de fericire! Interpretată, ascunsă lasciv, impletită cu soare știrb și miros de albastru sărat, mestecat pe țărm de veșnicie. Fericire în valuri înalte de extaz până dincolo de simț tactil si expresii fără noimă. Să-mi acopăr nevoia cu mângâierile tale ferme, tăcerea cu zgomotul șoaptelor, lacunele singurătății cu tine pretutindeni. E prea putin?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăiri intense și visuri frânte pe alocuri de orgoliu pueril se topeau în freamătul clipei molcom, respirând sporadic suspinul timpului. Firul proaspăt de verde stins cu grijă în senin si rouă proaspătă, săruta urmele pașilor pe drumul șerpuit, presărat cu argilă rece și umedă. Era în sine un contrast vag de lumini și umbre fade într-o palmă de răsărit lacom. Păcatele mari și mici clocoteau înăltându-si fumul fierbinte în cercuri de abis. Le trezeau din surâs de prezent ispitele, fără prevenție și milă de suflet flămând. Hrană vie le era șoapta uitării, rostită adesea în ropot de ani amestecați în valiza timpului, ca o explozie rece de cuvinte pline de tăceri și confuzie.
Andreea Palasescu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iubesc. Așa mult încât parcă ieri e azi și mâine te port aievea pe cărări de inimă blândă. Îți vorbesc în fiecare suspin de clipă, în fiecare gând proaspăt de răsărit. Tații nu mor. Dumnezeu le îngăduie să adoarmă într-un colt de suflet, într-o flacără vie de candelă. Luminându-ne.
Nu vreau să cresc. Dar parcă de când ești cu mine pretutindeni nu-mi mai este frică de întuneric...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul trebuie prețuit pentru lecții și concluzii determinate, pentru cărămizi lipite cu freamăt de suflet, agonie și amintiri. Mai abitir are nevoie de lumina iubirii în întuneric și de surâs în vremea mohorâtă a neliniștilor lumești. Iertarea e pentru cei puternici. Nu trânti ușa cu zgomot, reproșuri și gânduri nespuse. E permis o vreme când ți-e știrbit orgoliul dincolo de limite însă marginea acestor capricii pasagere e delimitata de nevoia de a dărui. Nu luăm nimic cu noi. Plecăm singuri cu geamantanul plin de vise purtat pe umerii goi până la întâlnirea cu esența unei intense existențe. Rămâne din noi fărâma de bine dăruit, bucuria împărtășirii trăirilor care ne îmbogățesc.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câteodată, în taină, la adăpostul clipelor te privesc cu atenție. Nu așa cum îți dictează glasul mândriei ci simplu, liniștit, pe sub gene de suflet firav. Așa tăcut, aparent fără interese comune, traversezi grăbit toate amintirile. Ca un trecător banal, istovit, fără resentimente mă iei și mă lași în adâncuri de sine aruncând nepăsător pe trecut, urme de dor fragil.
Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!