Cât sens aveau clipele albe, înghesuite în spaţii restrânse de întuneric fragil? Şi câte fărâme din tine aveau să-mi rămână în suflet, alipite de şoapte, la finalul viselor aruncate dezordonat în buzunarele rupte? Tu să-ţi joci scena vieţii, în ropot de priviri agile şi-apoi să ne regăsim în lumină, într-un act consimţit. Eu să-ţi fiu rol, umbră şi spectator, când timpul captiv în gânduri se va înălţa tăcut, estompând tardiv aplauzele mute. Să te simt febril, intens şi dornic, cu ardoarea regăsirii în profunzimi de mister. Ca atunci când ai încheiat un spectacol alegându-mă hotărât din atâtea iubiri. Ca atunci când m-am dăruit în abis, fără regrete şi am început să trăiesc cu adevărat.

Andreea Palasescu (7 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai mângâia cu dorul. Cât să mă caut într-o inimă mică, pesemne acolo ne-am văzut şi întâia oară. Când nu erau ceasuri şi mulţimi de oameni care să ne robească timpul preţios. Pot să te am în priviri şi să te apropii. Cu precizia orgoliilor care mint şi aproape ne aseamănă, cu atâtea gânduri nespuse. Pot să-ţi fiu prizonieră cât vreau. Într-un sens îmi place nevoia ta de control. Am chei pentru toate uşile. Altfel cum aş putea să-mi ţin sufletul deschis?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai scălda în lumină. Să-ţi mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt şi ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ţi fiu rugăciune şi să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punţi netrecute. Pot şi vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie muşcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ţi mestec amarul şi-apoi să-ţi dau înapoi fericire. Tu poţi?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea rece a întunericului, noaptea îţi legăna visele cu blândeţe. Câteodată, razele, tăinuite înr-o adâncă umbră îţi brăzdau chipul cu sărutul şoaptelor din amurg. Miroseai a dorinţă şi a gânduri care tulbură apele unui suflet fragil. Pielea ta albă şi buzele roşii, îmi purtau dorul flămând şi însetat de beţia regăsirii într-un singur trup. Zâmbetul tău îmi otrăvea sângele şi rând pe rând clipele mărgineau timpul, în infinitul său. O vreme te-am lăsat să-mi hoinăreşti în suflet. Apoi am înţeles că în lipsa ta, aş pierde drumul către iubire pentru totdeauna...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti de mine

Să-ţi aminteşti de mine atunci când voi pleca,
Când voi pleca departe, într-un ţinut tăcut,
Când să mă iei de mână tu nu vei mai putea,
Nici eu ca să mai stau, cu toate c-aş fi vrut.
Să-ţi aminteşti de mine când zi de zi de-acum
În van vei încerca de viitor să-mi zici
Vreau doar să-ţi aminteşti că e sfârşit de drum
Şi nu mai este timp de rugăciuni şi frici.

Dar dacă tu mă vei uita o vreme
Şi-apoi îţi vei aduce-aminte iar
Nu dispera, că totu-i necesar,
Căci prin aceste gânduri eu persist
Dar e mai bine să le-alungi devreme
Decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Christina Georgina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor să-ţi fiu hoinar, străin prin gânduri, cu paşi de cânt să-ţi calc peste tăceri
Şi visul să-ţi cuprindă printre rânduri, o şoaptă lacomă de primăveri.
Mi-e dor să-ţi fiu plăcere crudă, licoare vie pentru suflet însetat
Liman şi mângâiere surdă, apus şi răsărit neîntinat.
Mi-e dor să-ţi fiu lumină peste umbre şi linişte flămândă de abis
Când se îmbrăţişează tărmurile surde, la mal învolburat de zâmbet stins.
Mi-e dor să-ţi fiu şi reazăm şi revoltă, sub cerul dulcei noastre regăsiri
Când se asmut ispitele, firavă să-mi gusti din şoaptă numai fericiri.
Mi-e dor să-ţi simt mirosul proaspăt, fraged, asemeni clipelor de veşnicie
Unde-şi opreşte timpul pasul molcom, pe-un petic de senin şi nebunie.
Mi-e dor să te alung adânc în mine şi tot în mine să te regăsesc
Am să păstrez într-o strânsoare caldă, emoţie şi fior şă-ţi dăruiesc.
Mi-e dor să te revăd aşa cuminte în lumi pe care nu le recunosţi
Cu inimi dezlipide pe alocuri, aglomerate de actuali şi foşti
Te uit şi iar mi-e dor de tine, mă regăsesc şi iar te părăsesc
Te-aş întreba fără cuvinte:
Tu ce faci când ţi-e dor să te iubesc?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, aici aştept să-ţi aduci aminte. Simplu, fărā explicaţii inutile timpul ne inspiră pe rând fericirile stinse. Te strâng la piept de suflet cu putere şi-ţi miroase creştetul a linişte şi armistiţii. Îmi colorezi gândurile în verde crud şi fraged. Sunt o nuanţă şi Dumnezeu pe vârf de clipă efemeră pictează toamna cu melancolie. Te iubesc febril. Fără resentimente, sincer ca o recunoaştere tacită a privirii de apus molcom sub care efectiv lumea are sens. Devine faptică, palpabilă, curgătoare şi amândoi legaţi de chinga viselor ucidem orgolii în ropot de gând. De ce să ne fie taină povestea?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sărutase în grabă urma legăturilor strânse într-o clipă de extaz şi rujul roşu îi contura buzele pline, aroma lor proaspătă şi vie în contrast cu pielea albă şi netedă. Ecoul suspinelor ei suprimat într-un amalgam de simţuri amorţite, răsuna în profunzimi de sine, invadând fărâme de suflet necuprinse în atât de multe căutări si deopotrivă regăsiri trecătoare. Voiam să-i respir amintirea regulat, ritmic, suficient de lent să-i pot aduna emoţiile mute într-un surâs nevăzut. Mirosea iar a fericire şi a ispite ţesute între cearceafurile albe cărora timpul le răpise graiul, tăinuindu-l în rânduri de şoapte, aliniate pe muchia amurgului.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Vreau să cred că te-am uitat, că te-am scos din visul meu
În gânduri te-am aşteptat cu ce-a fost mai bun sau rău
Vreau să uit privirea ta şi zâmbetul tău anost
Să te-alung din viaţa mea ca şi când nici n-ai fi fost
Vreau să te iubesc în taină ca apoi să te urăsc
Şi când glasul tău mă cheamă, eu zâmbind să te rănesc
Vreau să te cuprind în braţe şi la pieptul tău să plâng
Să-ţi ofer iluzii false şi apoi să te alung
Vreau să-ţi las acolo-n suflet o parte din viaţa mea
Să te lupţi cu al tău cuget cum făceam şi eu cândva
Vreau să-ţi dau o lume-ntreagă, să te mângâi cu tandreţe
Şi să joc un teatru fals cu atâtea mii de feţe
Doar când ochii ţi se-nchid, vreau să te gândeşti la mine
Şi când lacrimi te aprind, eu să nu fiu lângă tine
Vreau să cred că mă aştepţi şi cu tine să mă joc
Tu să strigi în urma mea, eu să nu mă mai întorc
Vreau să te răpesc cu mine într-un viitor bizar
Şi apoi te părăsesc, te las pe un drum neclar
Vreau să cred din nou în tine şi să te doresc aproape
Să te-apropii-ncet de mine... şi apoi să plec departe
Vreau să-ţi fiu acolo-n gânduri într-o lacrimă sărată
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitată

După-atâta suferinţă, vreau să simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboară răcind în urma mea
Vreau să-mpart acum în doi înc-o seacă apăsare
Şi să rămână din noi... doar o dulce Răzbunare...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfectiunea într-un amlagam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.
Cred cu tărie că omul este dator să se angajeze în lupta cu sine, consecvent şi metodic. Să nu renunţe şi să iubească intens, necondiţionat. Să se dăruiască pe sine, biruindu-se. Pentru că dincolo de orice aparenţă, la finalul călătoriei rămânem doar cu puţinul pe care l-am dăruit

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu singur, neîmplinit...

Aş vrea să definesc eu infinitul,
Să stau pe gânduri, să simt că exist.
Ca să-ţi evit iubirea, nedoritul,
- Dar pentru asta-i musai să rezist!

Te simt o boare... ce o rătăcesc,
M-aşez tăcut să mă auzi în gând.
Ca să-ţi răpesc din vise, să iubesc,
Acel ceva ce este nu l-am cunoscut.

Mă tem de tine, deci şi să trăiesc,
De-aceea-mi iau ca paznic roi de stele.
- Voi încerca timid să mă păzesc!
Atunci când ne-ncetat îmi faci bezele.

Las ziua să-mi citească cartea vieţii,
În timp ce eu m-ascund în infinit.
Ca roua, care-o furi a dimineţii,
Să mă găsească singur, neîmplinit.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor lin de viaţă săruta cerul. În taina păcatelor, urme de aripi albe străpungeau adierea vântului cald. Ne-am aliniat sufletele firesc într-un amalgam comun. Semănau prin recunoştinţa trăirilor mute, imperfecte şi pline de intens. Când se odihneau privirile sub genele luni, ne era inima plină de dor. Şi-am fi lăsat graiul să piară în abis, agăţându-ne firul poveştii de freamătul neobosit al valurilor. Am fi întâmpinat răsăritul cu toată iubirea din lume, ascunsă în jumătăţi lipite perfect, într-un singur suflet.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea ei clară, trupul gol şi fraged îmi era lipit pe retină, adânc şi tandru ca o atingere umedă de vis stingher. Îmi sărutase în grabă urma legăturilor strânse într-o clipă de extaz şi rujul roşu îi contura buzele pline, aroma lor proaspătă şi vie în contrast cu pielea albă şi netedă. Ecoul suspinelor ei suprimat într-un amalgam de simţuri amortite, răsuna în profunzimi de sine, invadând fărâme de suflet necuprinse în atât de multe căutări si deopotrivă regăsiri trecătoare. Voiam să-i respir amintirea regulat, ritmic, suficient de lent să-i pot aduna emoţiile mute într-un surâs nevăzut. Mirosea iar a fericire şi a ispite ţesute între cearceafurile albe cărora timpul le răpise graiul, tăinuindu-l în rânduri de şoapte, aliniate pe muchia amurgului.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi timpul ne va îngădui rătăcirea, dezbrăcându-ne lent de orgolii, tăcere şi promisiuni împlinite pe jumătate. Ne vom opune gândurilor aglomerate, regăsindu-ne cald, submisiv şi poate tardiv, dincolo de abstract si necunoscut. Vom respira amurgul cu grijă, trăindu-ne proaspăt şi intens, îmbrăţişaţi într-o iubire veche, sărutând paşii clipelor şi altarul vieţii scăldat în lumină şi umbre ispititoare de abis. Ne vom asculta şi focul din noi o să ardă mocnit, asmuţindu-ne dorul şi păcatele. Siluete negre de fum îşi vor încinge brâul subtire cu dorinţe ascunse în profunzimi de suflet. Înainte de surâsul înalt al razelor o să pătrund în tainele tale, sorbindu-le esenţa dincolo de vibraţie şi slăbiciuni. Şi marea o să ne scalde în seninul albastru, muşcând din amintiri nemuritoare. O să ne fim. Câte puţin sau totul într-o inimă avidă de NOI, din care vara plină de gust şi fericire, nu plecase niciodată...

Andreea Palasescu (4 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş hrăni cu nebunia inimii tale mici, ponosite, zăvorâtă poate din vreme într-o colivie de aur. Pe urmă n-ar mai râde soarele, cu raza de mărgăritar pe sub genele lungi. Şi dacă e întuneric NU mi-e frică. Mă descurc şi fară mâinile tale moi, albe cu miros de acasă şi frumos.
Stiu când ai ales să fii şi tu NU. Ieri, azi şi o fărâmă de mâine. De atunci ne-am întâlnit pe furiş doar în vis. Am devenit împreună un pleonasm al orgoliilor mute. Te rog, hai să ne scriem printre rânduri măcar câteodată. Fără ezitări şi corecturi. Doar senin şi febril ca şi cum iubirea ar sta bine ascunsă în fiecare NU.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-as ierta

Te-aş ierta cu stângăcie, închinând unui apus
Vanităţi şi veşnicie, alipite de-un surâs.
Să-ţi cuprind în palma mică o grimasă şi un vis
Când în suflet se-nfiripă agonie şi abis.

Te-aş ierta cu îndoială şi lipindu-mă de soare
Ar muţi în noi orgolii şi ne-am contopi în mare
Unde-s aripi şi hazard, când lumina ne asmute
Tu m-ai mângâia cu dorul, sărutându-mă pe frunte.

Te-aş ierta în fel şi chip, poate nici n-ai înţelege
Când se zbate-n piept tăcerea şi-un trecut ce nu se şterge
Plec şi pleci fără-ncetare, dezgolind în noi regrete
Şi străini ne naştem moartea, parcă n-am avea ce pierde.

Te-aş ierta ca să ma ierţi findcă poate câteodată
Ne privim sfios în suflet, ca într-o oglindă spartă
Şi ne-am prins de mâini plăpânde şi de-o inimă săracă
Te-aş ierta căci mi-e iubire
Când eşti tu am lumea toată...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocluzie

Când sunt atât de multe ţărmuri şi urmele de paşi le şterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Şi peste goliciuni de şoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate şi clipe sub apus ne întregesc.
Ne ţinem şi de sete şi de umbră când dogoresc ispite peste noi
Şi ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot şi nevoi.
Când se-nteţesc atâtea graiuri mute şi flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere şi tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ţinem şi de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalţă
Şi strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer muşcă din viaţă.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puţin din Har, puţin din moarte
Ne suntem efemer şi veşnicie, unde-i un amalgam firesc de zi şi noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci şi-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Şi fără doar şi poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi pierde de tine o vreme. Preţ nemăsurat în clipe şi surâs. Cât să mă caut la umbra apusului văratic, pe aripile văzduhului alb, poate numai jumătatea viselor stinse într-un crâmpei suav de lumină îmi va fi reazăm plin şi limpede regăsire. Când vor aţipi umbrele tăcerii le voi prinde în chingi subţiri, delicate împletind glasul iubirii, tandru, în gând. O să-ţi fie dor?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare într-un tablou

Aşa voiam să simt fiorul cel mai moale,
Cum dragostea timid simţeam că dă târcoale,
Voiam să pot avea zâmbet curat,
Să fiu iubită angelic, venerat.

Aş fi dorit să simt valuri stelare,
Atunci când inimi dansează cu ardoare;
Să pot să dăruiesc atât cât am,
Să fi primit ce eu nu mai aveam.

Aşa voiam să simt viaţa într-o privire!
Să am curajul să-mi lepăd a mea fire,
Să fiu o alta pe care s-o iubeşti
Să-ţi satur setea, să nu te plictiseşti.

Aş fi dorit să pot să mă imprim în mintea ta,
Să fi rămas la infinit doar eu în ea...
Să fiu comoara după care alergi,
Să mă descoperi şi să nu mă negi...

Aşa voiam ca ploaia să vină să mă ude,
Atunci când lacrima în zâmbet se ascunde...!
Să fiu visul atunci când tu adormi,
Şi razele de soare jucându-se prin pomi.

Aş fi dorit să-nvăţ fericirea pe care o scriam,
Să fi uitat durerea, atunci când îţi zâmbeam;
Dar iată, am aflat prin tine să trăiesc din nou...
Pictând a mea viaţă într-un alt tablou.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!