Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am strâns în tăcere toate amintirile. Separat şi demn, fără nostalgii sau regrete ca nişte oameni mari. Simţeam că n-au nici o noimă cuvintele fade, fără esenţă validă, menite să păstreze mirajul aparenţelor. Timpul o să curgă lent şi lacom, aruncându-ne în braţe de hazard efemer, fără menanjamente. O să uităm. Nu pentru că e impus în legile nescrise ale existenţei ci pentru că altfel, indubitabil ne-am sufoca de nevoie reciprocă. Trăim într-o lume stranie, însetată de critică şi superficial. Ne vom da sufletele la schimb, nesocotind orice glas de gând. Nu-i ca şi cum într-o aglomeraţie de călători prin hazard, n-am găsi un înlocuitor. Tu şti cel mai bine...

Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Ştiu, ţi-am promis ca te-aş iubi cumva, în efemer şi-n veşnicie
Dintr-un pocal al vieţii dac-am bea, tăcere, dor şi surdă nebunie
Urme de tălpi pe ţărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiaţi de-o şoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, şi marea să ne şteargă niciodată.

Ştiu, ţi-am promis că te-aş iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers aşezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoţie, fără de trup şi fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim şi suntem vii.

Ştiu ţi-am promis că te-aş iubi cumva, prea simplu, infantil şi cu tandreţe
Sa te hrăneşti cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinereţe
Şi un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când eşti pe rând şi rege peste inimi şi servitor supus.

Ştiu ţi-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt emoţie. Uneori vibrantă, submisă, mistuitoate, alteori imposibil de anticipat sau descris. Tocmai amalgamul acesta copleşitor surâde cu jumătate de glas parşiv, dominându-mă într-o fragedă tăcere. Seamănă cu tine. Mă agaţă de timpul efemer, ispititindu-mi clipele cu toamnă, liniştea cu zbucium mestecat lacom, visul firav rămas în urmă, tribut veşniciilor.
Vreau să cred în tine! Să te gust molcom, printre suspine în lumina palidă a asfinţitului, dezbrăcându-mi fără pudoare haina amintirilor. Şi pe umerii goi, întunericul să-şi plimbe degetele subţiri, la adăpost de orgolii surde, într-o izbucnire de extaz blând. Să ştim amândoi cât de inutil e şirul vorbelor alambicate, strivite sub greutatea umbrelor. Mă descalt de trecut la uşi de suflet. Fără nici un discurs.
Te simt în toate felurile. Cum n-ai auzit niciodată, fără explicaţii plauzibile, mocnit, metodic, neînţeles. Un fel de nebunie plăcută, o explozie de simţuri, dincolo de raţiuni ipocrite. Te sorb în adâncuri de sine până ce consimţit ne păbuşim, sclavi ai poftelor, într-o prăpastie de abis. Vreau să te iubesc până mă satur. Atât.
Plouă cu Septembrie în rafale şi parcă am opri ceasul să ne odihnim de-atâtea doruri de necuprins. Ne-am lipit trupurile ude să nu fie frig, să nu fie sete de fiori. Te-aş lăsa să pleci şi să uiţi negreşit. Dar sunt emoţie şi cuibărită la adăpostul inimii tale mai am de hrănit prea multe iubiri..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să-mi murdăresc gândul. Nici inima nu vreau să-şi stingă lumina vie, firavă doar ca să-ţi cuprindă în tăcere întunericul. Mi-a ajuns. Nu-i loc de goliciunea vorbelor şi de interpretări superficiale. N-am trăit intens pentru nepăsare şi blamări. Nici pentru a contura brume de real într-o inimă furată de iluzia plăcerii. În schimbul eşecului am iubit. Mult, fără interese palpabile doar pentru o fărâmă de acceptare şi recunoaştere. M-am pierdut uneori în adâncul trăirilor, orbeşte, cu scopul subtil de validare a propriilor valori. N-am nici un regret. Sună a minciună frumoasă dar eu cred. Şi dacă cred suficient, într-o zi o voi transforma în realitate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Şi când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfinţitului veşted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidenţele. Linişte în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuţind simţurile amorţite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete şi Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale şi prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de şoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicaţii, nici că dai buzna în suflet neanunţat. Te iert. E un fel de claritate a dorinţelor acceptate, supuse şi efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu ştiu cât timp a trecut. Parcă toate veşniciile s-au adunat la mijloc de toamnă şi-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbuşeşte această uitare închipuită prindem curaj. Cine ştie? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o mare albastră

Lasă-ţi gândul tot să zboare,
Inima sa-ti înconjoare,
Uită chiar si ce te doare
Zboară dincolo de zare!

Dincolo ce tot ce-i omenesc!
Pentru o clipă lasă-mă să te iubesc!
Stinge focul ce mă arde,
Sau aţâţă-l tot mai tare!

Într-o mare albastră,
Tu dulce crăiasă,
Fii a mea mireasă
Într-o lume tot albastră!

Într-o lume fără lume,
Fără mine, fără tine!
Fii tot ce-mi doresc,
Tot ce încă pot să mai iubesc!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis că te voi iubi. Răbdător, blând şi firesc, într-o frântură senină de hazard, cuprinsă în priviri fragede. Mereu nobil, fără clipe rătăcite în amurgul regretelor, fără tăceri umbrite de înţeles şi singurătate. O să ne dezbrace marea învolburată a tainelor şi vidul rece, cu şoapte rostite tardiv, îţi va îmbrăca trupul gol şi dulce într-o lungă îmbrăţişare.

Andreea Palasescu (7 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am sărutat mâinile îmbătrânite de vis neîmplinit, brăzdate pe alocuri de trecerea greoaie a răsăriturilor mute. Mi-am ascuns sufletul în căuşul lor. Într-o zi, adierea blândă a dorului o să-mi restituie fiorul trăirilor într-o răsuflare de clipă. Ne-am însemnat fiecare cu propria Cruce si adâncă smerenie. Dumnezeu ne era liant şi pace în zbuciumul lumii din noi. Ne era punte şi călăuză în aglomeraţia de ispite care muşcau din suflet hulpav, fără vreme de vindecare. Eram murdară de păcate şi urlau în mine tăcerile necontenit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iert. Decis şi asumat, după lungi şi controversate monologuri interioare. La apus de reminescenţe, cu amintirile în remise îmi golesc buzunarele de trecut. Aşa cuminte, fără izbucniri inutile, fără ocolişuri şi emoţii oarbe. Te iert pentru ce s-a spus într-o doară, fără glas de raţiune, străinilor lacomi. Şi mai cu seamă pentru ce nu s-a spus niciodată. Mă accept în totalitate, omul de astăzi, imperfect şi dornic să înflorească un grăunte de bunătate în colţuri de suflet ostenit. N-am nici un regret. Am mai spus asta printre rânduri mute de expresie, dincolo de tăceri care sorb molcom frăgezimea acestei lumi trecătoare. Într-o zi o să plecăm. Brusc, năucitor fără prea mari isprave, lăsându-ne bogăţiile dobândite cu trudă şi compromis. Viaţa e o călătorie şi recunosc, vreau cu disperare, din toată inima mea săracă de Har să ne fie frumos. De aceea te iert. În fiecare seară, când încă strângem în pumni asfinţitul zilei plăpânde, mă rog pentru tine. De la distanţă, în liniştea gândurilor amestecate caut să te asemăn unui bob de soare blând. Hoinar, găsesc lumina în altă parte.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om flămând de iubire, nu te pripi! Te-aş lua de mână într-o doară, fără explicaţii. M-am pierdut pe mine, căutându-te. Într-o lume în care fericirea nu e mai mult decât un răsărit de toamna târzie..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor să-ţi fiu hoinar, străin prin gânduri, cu paşi de cânt să-ţi calc peste tăceri
Şi visul să-ţi cuprindă printre rânduri, o şoaptă lacomă de primăveri.
Mi-e dor să-ţi fiu plăcere crudă, licoare vie pentru suflet însetat
Liman şi mângâiere surdă, apus şi răsărit neîntinat.
Mi-e dor să-ţi fiu lumină peste umbre şi linişte flămândă de abis
Când se îmbrăţişează tărmurile surde, la mal învolburat de zâmbet stins.
Mi-e dor să-ţi fiu şi reazăm şi revoltă, sub cerul dulcei noastre regăsiri
Când se asmut ispitele, firavă să-mi gusti din şoaptă numai fericiri.
Mi-e dor să-ţi simt mirosul proaspăt, fraged, asemeni clipelor de veşnicie
Unde-şi opreşte timpul pasul molcom, pe-un petic de senin şi nebunie.
Mi-e dor să te alung adânc în mine şi tot în mine să te regăsesc
Am să păstrez într-o strânsoare caldă, emoţie şi fior şă-ţi dăruiesc.
Mi-e dor să te revăd aşa cuminte în lumi pe care nu le recunosţi
Cu inimi dezlipide pe alocuri, aglomerate de actuali şi foşti
Te uit şi iar mi-e dor de tine, mă regăsesc şi iar te părăsesc
Te-aş întreba fără cuvinte:
Tu ce faci când ţi-e dor să te iubesc?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca suntem putin, dăm puţin celorlalţi. Ecuaţie simplă în care sufletele devin matematică inegală. Emoţia nu e un compromis, însă e pe deplin compromisă într-o lume de orgolii care joacă şotron la colţul aparenţelor. Ce să-ţi cer? O fărâmă de individualitate şi asumare ne-ar aduna laolaltă, într-un cerc închis, fără complicaţii şi contraste. Poate-i prea mult.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vis precum o spirală

cad dintr-un înalt turn din sticlă şi oţel
mă privesc ca într-o oglindă cinescopică
deşi strâng ochii pentru a atenua impactul
apoi mă înalţ pur şi simplu ca o pasăre măiastră
fără aripi fără zbateri doar cu un fel de linişte
precum căderea unei frunze răpusă de toamnă

mă trezesc într-o baie de sudoare
ca şi cum m-aş fi născut iar
ca şi cum m-aş fi întors la un job necesar
încerc să uit starea de plutire
şi să mă reobişnuiesc cu gravitaţia
apoi păşesc ca şi cum aş escalada infinitul
ca pe un vârf bănuit dincolo de stele
respir din ce în ce mai rapid
ca într-o alergare concentrică prin mine

răstorn aşa de des universurile
ca într-un joc de bacara complex
poate un pic cam prea sobru pentru sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adânc de suflet ostenit tăcerile mocneau sub vreascuri de gând fraged. Le citeai pe sub gene lacom şi molcom savurându-le neputinţa şi veşnicia trăirilor intense, dincolo de efemer. Dacă hazardul ne-ar transforma clipele de extaz şi agonie, brutal şi dulce, într-o înşiruire ordonată de litere, ce-ai vrea să fii?
Eu tare mi-aş dori să fiu NU. NU te mint. NU te iubesc. NU-mi pasă. Aproape de eros e fantezia asta stranie şi ispitibilă a unei negaţii decise, menită să pătrundă efectiv în fiecare por de răsărit albastru. NU contează. Totuşi ar fi un deliciu să privesc la adăpostul ironiei cum se prăbuşesc toate DA-urile mincinoase, hulpave. Toate ale tale. M-aş descălţa de amintiri, acolo, în liniştea străină a raţiunii, subjugându-te, îmbrăţişându-ţi păcatele spuse, dorurile, fericirile.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am chinuit zadarnic să şterg din adânc de suflet toate urmele de tine. Am iertat, am plâns, m-am răzvrătit pe alocuri şi câteodată am strecurat unei bătăi de inimă certitudinea că nu eşti mai mult decât o banală întâmplare. Ţi-am închis uşile şi-am înghitit cu lăcomie etichete de hazard pe care era scris cu majuscule DEFINITIV. Te-am dat afară în şuturi de gând, fără răgaz, orbeşte, nimicindu-mă de fapt pe mine, în amalgamul acesta de aparenţe surde. Te-am vândut pe orgolii ieftine, convinsă că şi tu ai zdrobit fără urmă de regret toate fărâmele de blândeţe şi bunătate, dăruite aproape inutil. Să-mi dai frumosul înapoi! Ce să mai cred?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficienţe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zăreşte desăvârşirea. Sunt recunoscătoare pentru suferinţă, e bun de preţ, trece cu mine toate graniţele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament şi loialitate. Ore câştigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinţi de timp. Nu-i o garanţie dar dacă nu dăruim fără reţineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni şi de Dumnezeu. Deşi cumva ştiu că ne ţinem strâns de mână, dincolo de ceruri şi lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândeţe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus flori. Azi îmi eşti mândră şi le-ai zdrobit mirosul cu plecarea ta. Ţi-a rămas pe tălpile mici orgoliu şi regret smuls într-o doară, fără aşteptări sau dezamăgire. O să devenim lut într-o bună zi. Şi-o să răsari din mine ca o ploaie de vară care sărută ţărmul întins al mării albastre cu nemurirea...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul până la decizii. Prea multe probabilităţi vândute fără scrupule, bătăilor de inimă resuscitate cu iubire. Sentiment care izvoreşte tot din adâncuri de sine, izbindu-se de aparenţe şi echivoc. Era necesar să mă învăţ pe de rost, cu asumare, într-o călătorie a mărturisirii acelor tăceri care ne aruncă adesea tocmai în mirajul cuvintelor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!