Cântec

Se mistuie apa în hâu neştiut...
Ar vrea să răsară din noapte.
Îşi caută vadul, în beznă piredut,
Se-nalţă în murmur de şoapte.
Cutremurul iată, mişcând nevăzut,
I-a dat şi speranţa să iasă...
Tresare şi are un susur plăcut...
Răzbate afară din casă...
Cu fiece ploaie ea creşte mereu.
Din picur, şuvoi se preface.
Izvor unduind printre pietre cu greu,
În vale se-avântă şi-i place.
Izvorul se face pârâu, mai apoi,
În umbră de crengi, printre pietre.
Şoptind la meandre, un cântec vioi,
Pe locul uitatelor vetre...
Pe stâncă ea cade-n cascadă, ca-n vis.
În vuiet, tot creşte cu vântul.
Şi urlă amarnic, pe drumul deschis,
Se năruie-n vuiet, rupându-l.
În stropi şi în aburi ea geme mereu.
Şi-şi află, în fine şi calea.
Pământu-i dă forţă, precum un Anteu,
Salută câmpia şi valea.
În râul albastru, sub cer de cleştar,
Îşi duce podoaba de unde...
Se varsă în fluviul cel mitic, hoinar...
Donaris, cu dor îi răspunde...
Acesta-i periplul de unde adus,
În valuri, pe-a apelor cale.
Cu dragi curcubeie, din zori, spre apus,
Îşi poartă destinul, la vale...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul apei

Din munte, un fir de argint lămurit,
Ce lacrimi divine adună,
La vale o ia, ca torentul grăbit,
Cântând pe o singură strună...

Izvor cristalin, ce se face pârâu,
El creşte-mpletirea de unde
Şi tot fredonând, parcă ţese un mit,
În umbră de bolţi, când se-ascunde.

În vuiet şi cântec, nicicând ostenit,
Viori, violine adună.
Iar tobele bat, când în cale-a găsit,
Vreo piatră, sub clarul de lună...

Atunci, în cascade, se-aruncă tumult
Şi râul îşi poartă menirea.
Copaci şi tufişuri în freamăt ascult,
Iar soarele-i dă strălucirea.

Sub cer de cleştar el răsfrânge mereu
Imagini fugare, ce-i scapă.
În ploaia de stropi, nesfârşit curcubeu,
Vrăjit, în comoara de apă...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul cascadă

Mă uit la pârâul plin de crengi căzute,
Dar văd în apa cristalină lupte
Şi stropi în cascadă ce dau nebunia,
Iar păsările pădurii-mi cântă agonia,
Apa-nvolburată cade printre pietre
Şi-ţi schimbă privirea către zări albastre.
Freamătă pădurea că asta îţi doreşti,
Păsările-şi iau zborul, iar tu mă-nveleşti,
Apa face valuri ca un covor în calea mea,
Aş merge pe aburi de apă dacă aş putea.
Puterea naturii mă poartă uşor spre rai,
Vaporii cascadei mă duc în vraja ce-o purtai
Şi inima-mi bate-n mireasma florilor
Privind în pădure spectacolul culorilor.

poezie de Eugenia Calancea (31 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în noapte

Pietre-n cale, mereu pietre.
Nime-n bezna nu ma-ndreapta.
Pan' la tine nici o piatra
nu mai vrea sa-mi fie treapta.

Pietre sunt si iarasi pietre.
Pe poteca mea de dor,
greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor.

Lung e drumul, ceasul lung.
Rogu-ma, ma rog intruna,
noaptea sa-mi ajute luna
pan' la tine sa ajung.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcisism

Narcisism
Sus, în luminiş de ape,
Narcis stă cuprins de jale,
Privind chipurile sale-
Cum, în timp, încep să crape!

Unda le duce la vale,
Printre pietre şi cascade,
Unde nimeni nu mai şade-
Să-l contemple în visare!

Şi, cuprins de disperare,
Văzând tot ce se întâmplă,
Având ghiocei la tâmplă-
Narcis iese din visare!

Aşa sunt destui şi-n viaţă,
Îşi iubesc la ei doar chipul,
Până când le vine timpul-
Să-l privească cum îngheaţă!

Doar Izvorul n-are chipuri,
Curge veşnic către vale,
Cărând chipuri în visare-
Printre pietre şi nisipuri!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Pagina Facebook
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de lumină

Pereţi... Şi dincolo de ei, tumult,
Furtuna ce răzbate din cuvinte.
Nu le-nţeleg, dar glasul nu mă minte:
Ceva m-atrage... Nevoind, ascult!

Mă legăn... Cineva din neştiut?
Mi-e bine! Deşi nu ştiu cum e-afară!
Ce este foame? Setea n-o să doară!
O voce caldă m-a chemat din nevăzut!

Deodată o lumină m-a izbit,
Sub pleoapele închise, lângă noapte!
La plânsul meu, o muzică de şoapte:
E primul cântec, astăzi m-a vrăjit!

De-atunci un univers am cercetat
Iar orice clipă care o să vină
Mă va atrage-n lumea opalină.
Mi-atât de dor de cântecul ciudat!
............................................................
Dar timpul a trecut cu-adevărat!
De-acestea toate vag mi-aduc aminte.
Petale-n vorbe dragi o să m-alinte?
Dar visul cel de-argint s-a spulberat...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre

trec pietre pe drum
agale, la întâmplare
uneori le căram
agăţate de gânduri
eram nefericitul rătăcit într-o ţară fericită
ha-ha-ha
tu crezi aceşti nebuni
eşti beat,
unde trăieşti omule
dă de pereţi cu capul
să te trezeşti
fug ca să nu urlu
treceau trecători, priveau, spuneau...
apoi plecau, doi câte doi, mereu amândoi
ei, un biet nebun în ploaie
eu, tu...
el nu
el e mai breaz sau ei
mă rog, chestie de gusturi
a dracului soartă
mă duce, mă poartă
din poartă în poartă
ce viaţă, ce soartă
să bat din poartă în poartă
respir în gând
mă arde miasma din jur
plâng, nu înjur
curg pietre pe drum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un şuvoi de apă verde

Am navigat pe Fluviul Florilor Galbene,
Purtat de curenţii verzi ai canalului,
Făcând o mie de ocoluri prin munţi
Într-o călătorie de mai puţin de treizeci de mile...
Torente susură deasupra grămezilor de pietre;
Acolo unde lumina scade printre pinii deşi,
Apele unui pârâiaş vin învolburate cu zgomot de trompetă,
Iar vegetaţia creşte exuberantă pe pragurile fluviului.
... În adâncul inimii am fost întotdeaua la fel de pur
Ca această apă cristalină...
O, să rămân întins pe o piatră însorită,
Aruncând pururi undiţa în unde!

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să se nască

M-am născut pe drumul nesfârşitelor ape,
căutând izvorul sufletului meu,
cu furtuna m-am înfrăţit la greu
croindu-mi drum
spre ţelul hărăzit.
Paşii mă poartă pe poteci neumblate,
prin păduri seculare la poalele nopţii
urmărit de propria-mi umbră
sub razele albe de lună.
Şoapte sălbatice răsună-n auz
oprindu-mi răsuflarea
şi ascult...
sus, constelaţii s-aprind
în şiruri infinite şi reci
şi jos, vântul îngheţat îmi şopteşte
s-ascult tânguitul jalnic din beznă.
Mânaţi de vânturi pribege
nori negri se adună
grăbesc paşii spre casă,
spre satul din vale
străjuit de poeme.
În vatra stinsă şi rece
aprind o rază de speranţă;
aştept să se nască
cel ce s-a mai născut odată.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea
Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Să mă plimb pe-un fir de râu,
Si-mpreună s- ascultăm,
Cum natura fredonează
O spăimântoasă melodie,
Când apa în cascadă cade
Şi-al ei curs îl croieşte pân la vale.

Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Pe o plajă-ntinsă, însorită,
De spumoase valuri străjuită
Şi-n dimineţi senine, răcoroase
Pe nisipul umed să se-aştearnă,
Siluete lungi şi tenebroase,
Semn că razele blânde, luminoase,
Ce cuprind zarea azurie
Încălzesc pământul şi marea
Şi-n noi sădeşte fericirea, bucuria.
Mai apoi, cu voi, dragi nepoţei,
În adierea uşoară a brizei sărate,
Să-nălţăm pân la buza norilor,
Zmee colorate multe,
Al căror fâlfâit sonor,
Fac deliciul admiratorilor.

Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Să plecăm în drumeţie
Şi-n pas vioi şi cadenţat,
Să urcăm pe-o cărăruie
Până sus, pe creasta munţilor
Şi de-acolo să admirăm
Semeţia codrilor şi brazilor.
Ecoul glasurilor voastre,
Să răsune-n valea largă
Să-l audă o lume-ntreagă.

Aş vrea cu voi mereu să fiu
Să vă văd cum creşteţi mari
Şi a voastră transformare,
Să-mi aducă aminte tot mereu,
Că şi pentru mine timpul trece,
Lăsându-şi a lui pecete
Pe-al meu trup şi chip sculptat,
De anii mulţi care s-au adunat.

poezie de Georgeta Ganea (15 octombrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din haos iar în haos...

... s-a stins o lumânare în clipa prinsă-n zbor
de mâţa pe spinare şi arma la picior
şi trece printre dealuri ecoul trist şi gol
de ape şi de maluri şi vite în ocol

din larma dimineţii se naşte-o nouă zi
cu umbre de tristeţe pe nori de ploaie gri
şi curge lin la vale în unde amărui
mereu pe-aceiaşi cale, mereu a nimănui...

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte...
Şi dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Nămeţi de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet şi în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloţi trudind,
Vin pescăruşi iubirea să-şi îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalţă către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri şi prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... şi triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe braţe stele de nisip
Şi cresc în mine stele de cleştar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar şi iar.

Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte
Prin mine trec, reprogramându-şi vrerea.
E rece, e-ntuneric şi e noapte,
Un anotimp de gheaţă-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat şi trist.

Şi dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloţi plângând năvodul vieţii,
Cutremuraţi... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceţii.
Ce braţe reci! Morminte de cleştar,
În chingi de sticlă morţii iar şi-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar şi iar şi iar
Şi trec pescari de vieţi înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Zdrenţe de nea se-aşează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor şi singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Şi ninge flori de gheaţă peste lume,
Şaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeţi de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-şi drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veşnicul declin, nemulţumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care paşii calcă nemilos...
Cu gheţuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viaţă-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposeşti pe trepte de cleştar.
S-a risipit şi s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
Rămâi o clipă-acolo şi-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îţi zic,
Iertare şi dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalţă către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeţi de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina.
Şi dincolo de cer, un singur far,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praguri

În susul apei, într-un spasm de os
Şi peştii-n arcuiri de curcubeie
Pe solzii lucii prind câte-o scânteie
Din drumu-acesta lung, primejdios.

Striviţi de pietre, carnea le tresaltă,
Se încordează şi îşi iau avânt:
Mai trece-un prag împuţinatul cârd,
Spre un izvor din lumea cealălaltă.

Ajung câţiva şi mor dup-o secundă,
Lăsându-şi icrele-n fecunda undă.
Alt roi de peştişori o ia la vale,
Ca mâine să refacă aspra cale,

Sfinţind cu moarte crudul adevăr:
Mereu cum curge valul - şi-n răspăr.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treime

Stelele cad şi mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Tu să nu mă aştepţi
Tu să mă uiţi curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Că te-am iubit, tu ştii
Că nu mai vrut, o ştiu
Că printre nopţi târzii
Poate voi sta să-ţi scriu
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinţi
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminţi
Stau răstignite la ger
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vin mereu
Ploaie şi fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai ştii
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine şi rândul meu
Vine şi vremea mea
Vine şi vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...

cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Duios cântec din caval
Se aude-n depărtare.
Până-n satul de sub deal
Răsună a lui chemare.

Iar acolo, jos, în vale
Se-aude apa clipocind.
Printre brazi îşi taie cale,
Din munte, pietre se desprind.

Amurgul cade peste sat,
Dintre brazi apare luna,
Întreg cuprinsul a-înnoptat,
Cum face dintotdeauna.

Peste casele-adormite
Luna-şi picură argintul.
Cu puterile sleite
Se culcă acum şi vântul.

poezie de Dumitru Delcă (8 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tremurul din albastru

E-un tainic izvor strălucind liniştit
în tihna din vechea poiană,
ferită privirii, pe-un drum rătăcit,
copilă de munte, orfană.

E-albastru izvorul sub cerul senin,
lucind ca o lacrimă sfântă
în soarele toamnei, c-o frunză de-arin
ce ultima clipă-şi frământă.

O duce la vale, o pierde-n pustiu,
aşa cum o face de-o viaţă,
pe unde trecând pe sub verdele viu
ce apele-i limpezi răsfaţă.

Adâncul poienii tresare-n suspin,
o stâncă se rupe din munte,
schimbându-şi tăcerea din vechiu-i destin
în vuiete aspre şi crunte.

Coboară în salturi, iar furia lor
loveşte copacii şi-i frânge.
Poiana-i priveşte oprirea-n izvor
şi tace. Priveşte şi plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tihnă

Iată,
Eu eram glasul celui
Ce-a strigat în fântână.

Numele tău l-am citit
Printre pietre.

Dincolo de marginea zării
Este o vale
Cu turme de oi.
Lasă-ţi urciorul căuş pentru apă
în semn de aduceri-aminte.

Vino,
Şi casă cioplită vom face.
De viaţă
Odăile multe-n lumină
Vor râde.

poezie de Eugenia Miulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vreme de ploaie

Pe vreme de ploaie joc şah cu amicii
Sau merg paralel cu norii,
Direcţii diferite...
Cumva alternez jocul minţii
Cu cel hoinar
Care mereu se indreaptă
Spre răsărit de soare,
Contemplând frumuseţea
Salcâmilor infloriţi.

Ce adânc inoată roata căruţei in nisip
Când despică pădurea in două,
Ce verde e iarba după ploaie
Si cât de năbădăios
Spumegă râul la cascadă...

Joc şah,
Totdeauna mi-a plăcut să fiu regină
Atentă, vigilentă...
Dar uite... am pierdut,
Norocul ăsta nebun m-a părăsit
Si tura fiţoasă imi ţine calea
Pe vreme de ploaie...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de iarbă, nimic nu creşte

În afară de iarbă, nimic nu creşte.
Nimic nu atrage privirea, cu excepţia unei pietre funerare
şi a ceea ce aceasta conţine şi protejează.
Aici, departe de ţărm,
departe de locul unde apa
restituie adesea
metale ruginite, lemne mucegăite,
leşul unui delfin sau al unei ţestoase.
Vântul nu suflă cu putere
pentru a ne duce departe, aşa cum a promis atunci.

Minutele care trec devin ore,
însă niciodată zile, devin nopţi
care niciodată nu acceptă să fie ani,
veacuri în care cineva moare,
iar altcineva, care nu ştie asta, scoate-un căscat.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri de primăvară

În crângul de vise răsar albe flori,
Pe crengi cântă păsări... Plecat-au ninsori
Şi cresc viorele... Sunt lacrimi din cer:
Aduc poezie şi-un pic de mister.

Copiii aleargă cu veselul gând,
Pe ram se aprinde un mugur plăpând.
Sfios primăvara acum a zâmbit,
Iar paşii se pierd, ca iluzii în mit.

Perechi trec de mână, pe-aleea cu dor,
În murmur de cântec şi glas de izvor.
Surâd fericirii, în dalbe-nfloriri:
Speranţă, iubire sau doar amintiri...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!