În afară de iarbă, nimic nu creşte

În afară de iarbă, nimic nu creşte.
Nimic nu atrage privirea, cu excepţia unei pietre funerare
şi a ceea ce aceasta conţine şi protejează.
Aici, departe de ţărm,
departe de locul unde apa
restituie adesea
metale ruginite, lemne mucegăite,
leşul unui delfin sau al unei ţestoase.
Vântul nu suflă cu putere
pentru a ne duce departe, aşa cum a promis atunci.

Minutele care trec devin ore,
însă niciodată zile, devin nopţi
care niciodată nu acceptă să fie ani,
veacuri în care cineva moare,
iar altcineva, care nu ştie asta, scoate-un căscat.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe fără obârşie

Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfăşoară de dimineaţă
Ce îţi foloseşte să fii atât de zălud şi de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e linişte, sub cireş şi sub stele
viaţa însăşi este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmăreşte când miroase praful de puşcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche şi pentru zeiţele pasăre o să spun acum ghicitoarea
şi pentru potârnichea
care m-a născut
şi
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică şi se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe şi mult
e devreme)
(şi timpul şi spaţiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste braţe şi mă cufunzi în lumină
şi asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic şi durabil în lume
viaţa e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanţe şi fără vestă-antiglonţ
îmi
beau
liniştită
cafeaua
şi din toate acestea nu putem şti aproape nimic nu vom înţelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
şi zeiţele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
şi-atât
din care nu se naşte nimic
atât a rămas
pe aici
şi când moartea cade în fund ca un bătrânoi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care merg mai departe în pofida eşecurilor de pe parcurs nu devin niciodată nişte rataţi, pentru simplul motiv că îşi păstrează capacitatea de a mai încerca o dată.

Bob Proctor în Te-ai născut bogat, Asumarea riscurilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţii timizi

Băieţii timizi aleargă de ei înşişi
să nu fie văzuţi roşind
de fetele cărora le admiră
în secret
mersul spre cealaltă dimensiune a fiinţei.

În sufletul lor dimineaţa încep
să zboare fluturii,
care se aşază pe umărul
unei domnişoare însetate de ploi
cu mister de gheaţă.
Atât de zgribuliţi devin fluturii, încât
băieţii timizi nu mai pot să rostească
"mi-e frig", ci "mi-e dor"
dacă îi întreabă cineva
de ce se ascund
de săruturi furate.

Şi atunci devin şi mai stângaci
şi se lovesc de toate întrebările
lumii
şi de toate răspunsurile
pe care nu le vor da niciodată,
pentru că fluturii lor nu se transformă
în viermi,
ci într-o mătase care noaptea ia stele din cer
şi acoperă fetele singure, ce dorm
ţinând în mână fără să ştie
inima unui băiat timid.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie uşor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl ştii.
Joey: Ştiu că voiam să fii acolo. La sfârşitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce voiam să spun. Ştiu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile şi abia acum am reuşit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Şi poate că acesta este sfârşitul nostru. Poate că ne simţim atraşi unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu ştiu, dar ştiu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm şi peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl ştiu cu siguranţă este că nu vreau să se întâmple asta.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea o-nţelegi

Singurătatea o-nţelegi
Asta e tot ce-am vrut...

Să fie linişte-ntr-o seară.

Atât. Nimic mai mult.

Un gând ca să-mi apară

şi să mă duc departe,

Pe-un nor ce stă deasupra vieţii,

în care cineva împarte

ideile singurătăţii.

Si văd cum suflă vântu-n crengi,

în iarba de pe câmp şi-n mine...

Singurătatea o-nţelegi,

atunci când te gândeşti la tine

Îţi vine să rămâi... nimic să nu mai spui.

poezie de Dragoş Florian Pleşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era numai labirintul nesfârşit al copacilor acoperiţi cu muşchi, unde era atât de linişte încât îmi ţiuiau urechile. Era întuneric ca în amurgul unei zile înnorate, cât să vezi că nu era numic de văzut. Alergam prin întuneric fără ţintă, căutând, căutând şi iar căutând, devenind din ce în ce mai înverşunată odată cu trecerea timpului, încercând să mă mişc mai repede, deşi viteza mă făcea mai împiedicată... Apoi visul meu ajungea într-un punct - simţeam că urmează acel moment, dar nu reuşeam niciodată să mă trezesc înainte să înceapă - în care nu-mi mai aminteam ce anume căutam. Atunci înţelegeam că nu era nimic de căutat şi nimic de găsit, că nu existase nimic altceva în afară de pădurea acasta goală şi înfricoşătoare, şi că nu va mai exista niciodată nimic pentru mine.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de lala
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti martorul suferinţei mele

şi mă bucur să ştiu
că nimic din ceea ce mi se întâmplă
nu se pierde
că ploaia ce curge
de-o vreme
îmi spală fiecare celulă

eşti martorul suferinţei mele
singurul care ştie că sângele
şi carnea
au învăţat să trăiască
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale

da
tu eşti singurul meu martor
în faţa unui întreg univers
şi stropii de ploaie
trec mai departe
din celulă în celulă
ca din visul meu
în visul tău
şi nimic nu se pierde

da
dragul meu
tu eşti martorul suferinţei fără sfârşit
singurul care ştie
că sinele meu
umblă în pustiu
ca un fiu risipitor
ce se va întoarce
pentru un singur cuvânt
scăpat
printre buzele tale
şi mă bucur să ştiu
că nimic din ce se întâmplă cu mine
nu se va pierde
nimic
totul va trece
din celulă în celulă
din visul meu în visul tău
până la sfârşitul acestei vieţi
şi mai departe

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de iarnă

El a venit de departe – şi nici n-a ajuns bine
că a plecat încă mai departe:
a stat doar cât să facă
din apele adormite ale inimii mele poticnite
un murmur de silabe, trezind dimineaţa.

Ca toţi oamenii care împart
viaţa lor cu lumina,
era foarte inocent, el a adus din locul
unde se născuse
fervoarea lucrurilor care aparţin mării.

N-am cunoscut veselie mai pură
decât cea care era în pietrele
umede-ale ochilor lui
şi care mai dansează şi acum în flăcările
fiecărui colţ al acestei case.

Spre seară, cântecul
unei pasăruici şi vântul spuneau
acelaşi lucru: nu lăsa pârjolul
deşertului să-ţi invadeze inima.

Iar asta fără ca tu să prinzi măcar de veste.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele complexe cu care se confruntă acum America în urma practicii procreării nesăbuite ameninţă să scape rapid de sub control. Vedem pretutindeni că sărăcia şi familiile numeroase merg mână în mână. Devin cei mai numeroşi tocmai cei care sunt cel mai puţin adaptaţi pentru a duce rasa mai departe. Oamenii care nu îşi pot întreţine propriii copii sunt încurajaţi de Stat şi de Biserică să aibă familii numeroase. Mulţi dintre copiii astfel concepuţi sunt bolnavi sau slabi de minte, mulţi devin criminali. Povara susţinerii acestor tipuri indezirabile trebuie purtată de elementele sănătoase ale naţiunii. Fondurile care ar trebui folosite pentru creşterea standardului nostru de civilizaţie sunt deturnate către menţinerea unora care nu ar fi trebuit să se nască niciodată.

Margaret Sanger în Pivotul Civilizaţiilor (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creaţie este un avatar pentru Oceanul Esenţei, prin care Viaţa se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ţine forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniştea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcţia Liniştii joacă rolul unui ghid către Linişte, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniştea, pentru că Liniştea nu este gând, o idee, un concept. Liniştea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Linişte. Nimic nu desparte sunetul de Linişte, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, aşa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conştientizarea Liniştii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferinţa nu îşi poate susţine existenţa, pentru că suferinţa însăşi este o reflexie a iluziei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Richard Bone

Când am ajuns prima dată la Spoon River
Nu ştiam dacă ceea ce mi se spunea
Era adevărat sau fals.
Îmi aduceau epitaful
Şi stăteau în atelier în timp ce eu lucram
Şi ziceau "Era aşa de blând", "Era aşa de minunat",
"Era cea mai plăcută femeie", "A fost un adevărat creştin".
Eu dăltuiam tot ce doreau,
Fără să ştiu adevărul.
Mai târziu, trăind printre oamenii de aici,
Am aflat cât de departe de realitate
Erau epitafele pe care le comandau pentru a fi engravate.
Dar am continuat să scriu ceea ce eram plătit să scriu
Şi să devin parte mincinoasă a falselor cronici
De pe pietrele funerare,
Cum ar face orice istoric care scrie
Fără să cunoască adevărul
Sau care a fost influenţat să-l mistifice.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

Câine, nu te mai uita la mine!
Ceea ce este departe, pare departe
Şi ceea ce este aproape, aproape;
In oglindă se reflectă prezentul.

Caută singur pe cineva care a flămânzit
Şi are viziuni!
Cel puţin, pe unul care niciodată nu s-a ambarcat
Pe marile nave cu destinaţia Anglia.

Nu? Tu chiar crezi că voi interpreta
Muzică fantastică pentru flaut
De dragul tău – şi voi privi în ochii tăi
Pentru a-mi aminti naşterea ta?

Jumătate din toate acestea chiar aş putea să fac,
Câine cu ochi mari. Dar ceea ce tu eşti
Sau ai fost – muzica –
Este doar sunetul muzicii.

poezie de George Oppen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiaţi si totuşi atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul şi Apusul
Soarele şi Luna,
Iunie şi Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenţi

poezie de Alessandra Spătariu
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departare

Te simt langa mine dar nu esti aici,
n-ai cum sa fii cand esti departe,
departe de mine, de lumea noastra,
de tot ce traim in viata asta impreuna
esti a mea in visele mele, in noptile mele
in gandurile mele singure,
mereu alaturi de mine, parca apartinand mie
cu toate ca esti a altcuiva, din alta lume, din alte timpuri
de departe, apartinind universului ce nu pot atinge,
astept gindul care te va aduce la mine,
clipa necunoscuta in care vei fi aici,
chiar si numai pt o suflare in timpul acesta impreuna,
am invatat sa ma multumesc cu tot ce imi poti da,
am invatat sa ma multumesc cu tot ce imi oferi
am invatat sa te iubesc asa cum vrei tu,
pt ca eu iubitul tau nu iti pot oferi nimic,
nimic din ce ar fi sau din ce este,
doar dragostea ce ti o port si ti o pot darui, atit!

poezie de Silviu Petrache (20 martie 2010)
Adăugat de femeia visurilor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi nimic, în locul meu va fi un gol şi va rămâne aşa pentru totdeauna. Ştiam atunci că nu voi mai uita niciodată, că o voi târî după mine ca pe un secret plin de ruşine pe care îl cunosc doar eu pe lume, ca pe o greutate care nu mă va mai lăsa niciodată să respir cu bucurie şi nepăsare ca până atunci.

Cristina Nemerovschi în Sânge satanic (2010)
Adăugat de deliutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, Întoarcerea la Linişte dizolvă tot ceea ce este între om şi Linişte, pentru că această călătorie nu presupune dobândirea de noi informaţii sau acumularea de noi gânduri; călătoria de Întoarcere la Sine este o călătorie de eliberare, nu de încărcare. Liniştea nu îi aduce nimic omului, ci îl eliberează de tot zgomotul care îl ţine departe de Ea. Iar asta este mai mult decât suficient, pentru că orice formă e deja perfectă, însă identificarea sa cu imperfecţiunea o ţine departe de Ceea Ce Este Ea Cu Adevărat. Tocmai de aceea, Întoarcerea la Linişte, înseamnă Întoarcerea Acasă. Întoarcerea la Sine - la Unicul Sine - care Se manifestă prin diferite forme.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara este aici dar nu lucrurile nu sunt cu nimic mai bune

primăvara este aici
dar nu lucrurile nu sunt cu nimic mai bune

omul pentru care nu există tratament nu poate schimba
faptul că va muri
femeia lipsită de frumuseţe
este cu un an mai bătrână
asta-i ceea ce eu aş numi " insultă peste rană"

cineva care a aşteptat şi-a tot aşteptat
a sfârşit prin a deveni nebun
incapabil să înfrunte curgerea timpului
cineva care a trăit o viaţă trepidantă
va sfârşi bolnav fără leac
toate se întâmplă din cauza zbuciumului neîndurător

pentru cineva prăbuşit adânc în depresie
glumele sunt o completă pierdere de timp
iar pentru un idiot
cel mai sincer sfat este o completă pierdere de timp

când cineva deja departe pe drumul către dezastru
ajunge în vârful stâncii
se va arunca în hău
fără cea mai mică ezitare

poezie de Sheng Xing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!