Pietre
trec pietre pe drum
agale, la întâmplare
uneori le căram
agățate de gânduri
eram nefericitul rătăcit într-o țară fericită
ha-ha-ha
tu crezi acești nebuni
ești beat,
unde trăiești omule
dă de pereți cu capul
să te trezești
fug ca să nu urlu
treceau trecători, priveau, spuneau...
apoi plecau, doi câte doi, mereu amândoi
ei, un biet nebun în ploaie
eu, tu...
el nu
el e mai breaz sau ei
mă rog, chestie de gusturi
a dracului soartă
mă duce, mă poartă
din poartă în poartă
ce viață, ce soartă
să bat din poartă în poartă
respir în gând
mă arde miasma din jur
plâng, nu înjur
curg pietre pe drum
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Poarta
pășesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur și pașii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub pașii rămași
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
pășesc printre spini și gânduri mă înțeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme țărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus și gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorții
se închide o ușă, se deschide o durere
mă cațăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul
mă reîntorc în tăcere
suflet încrustat într-un timp oarecare
chem diminețile în zile senine
nimeni nu vine, nici nu avea cine, nici nu avea de ce
eram personajul obscur într-un joc inocent
timpul, pas rătăcit între ani
veghez lipsa
aici nimic nu se petrece
doar vremea mai trece
privesc îngândurat gânduri îngrămădite
pe un ciot, oglinzi sparte și umbre deșirate
m-am așezat demult în brațele tristeții
mă prăbușesc în imperceptibile tăceri
timpul a murit în tăcere
în poartă un dric mai așteaptă
să poarte speranța pe ultimul drum
ce viață, ce soartă
să bat străin din poartă în poartă
căutând a mea soartă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima poartă
se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om își caută pasul
în tragic decor efemer
ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge și gândul în cale
vântul strigă agonic prin luncă
stele își spală paloarea într-o baltă
foșnește gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoș a mea soartă
la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăși
dintr-o parte în altă parte
tu respiri și plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiți către cer, încă o dată
clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă
te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini și neguri iarăși și iară
vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aștept pe țărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul iubirii
trec nopți, trec zile, trec ani
străini printre noi
tu ai venit, eu am plecat
o poartă s-a închis, timpul ucis
atunci, unde suntem noi
de ce mai caut inutil un doi
curg nopți și totuși te întreb
de ce ai mai venit
tu pleci,
sunt clipe reci
eu nu stau
și pașii trec
se împletesc iubirile în gând
perechi, perechi
pe unde uneori mai trec
mereu te pierd
te regăsesc în taina primului sărut
furat, mușcat, demult
când rătăceam îmbrățișati
în acel parc, la margine de veac
aștept să vii prin stropii cruzi de ploaie
eu știu că te iubesc
de restul nu îmi pasă
dau de pereți cu sticle și pahare
în noaptea asta am să-ți bat în poartă
să caut îngerul din cer
să-ți cer, să-ți cer să-mi fii aleasă
femeie, chip cioplit de Dumnezeu
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între zdrențele vieții
grăbit,
treceam mai departe
din poartă în poartă
fără răspuns, căutând a mea soartă
noaptea venea pe întinsele ape
pe țărm, vântul vorbea trist
cu timpul, cu valul
pe mâini se scurgea a gândurilor ceară
din obosite pleoape
pășeam rătăcit
de viață, de mine, de toate
străin era drumul și ceața mă doare
plouă mărunt pe o stradă
se ascundeau tăceri în unghere
șuvoaie se izbeau de tâmple cărunte
pe trup așezasem haine murdare și rupte
eram doar o ființă trecătoare, pe picioare de lut,
pășind prin gunoaiele lumii
azi mai departe nu pot a mai trece
mă lovesc de ani milenari
croiesc o haină din fâșii de suflet
să mă învelesc în zile de jale
uneori vorbesc să nu uit
apoi tac, să nu țip
trist, mă retrag între zdrențele vieții
să plâng
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un tren, o gară, o viață
te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fatalitate
Soarta veșnic variază
Vibrează și avansează
Dă tumbe ca o sfârlează
Pe trasee deviază
Pe la curbe derapează
De multe ori agasează
Uneori ne deranjează
Alteori accelerează
Nu odată ne fentează
Soartă de factură brează
Cu lumea asta jonglează
Mai apoi ne derutează
Când destinul sângerează
Pune tălpi și faultează
Maică soartă soră soartă
Mai deschide-ne o poartă
O poartă sau o fereastră
Cu alura ta măiastră.
poezie de David Boia (17 decembrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 6 comentarii până acum.
Textul original este scris în limba română.
Soartă, soartă, tu ești vagă
Soartă, soartă tu ești vagă
Te alerg de-o viață-ntreagă,
Te vreau bună, tu ești rea,
Te ascunzi de steaua mea.
Eu te fac, eu te consum,
Te las uscată în drum,
Altă soartă se te calce
Dacă nu mă lași in pace.
Hai tu soartă, și iar soartă,
Ieși de la mine pe poartă,
Lasă-mă să-mi văd de viață,
Nu fi scârbă de paiață.
Am nevoie de noroc
Stropit cu flori de busuioc,
Agheasmă din suflet dulce,
În pat cu el să mă culce
Să visez o noapte-ntregă
Că mi-i drag și îi sunt dragă,
Precum îngerul bălai
Ce ne-ascunde sus, în rai.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Poetul (1)
sunt străinul aprig rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun
se scurgea privirea vremurilor tulburi
și bătând la poartă, nu se deschidea
pentru cei de sus, un proscris era
unui biet poet, îi zicea stăpânul
literelor goale, moartea le gasea
aruncau o pâine și-o speranță chioară
dar cine ești tu... am venit degeaba
călcând pe cuvinte nu eram ca ei
au plecat prin țară cu o geantă goală
doar poetul à rămas de veghe
zidind amintiri sub pașii tociți
sub copacul ars mi-au pus ieri o cruce
sus pe deal, agățat de-un cui
a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în ei, miroseam vecia
cerul era liber, ei... niște derbedei
mai scriam un vers, cine să citească
un străin la masa celor ce sunt sus
mi-era dor de acasă, dor de țara arsă
la final o cruce unde mă vor duce...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima rază
rătăcit între neglijabile absențe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi și păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut și petrecut
am colții azi tociți de griji
de ani trăiți prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul țopăie prin ani
rătăcit între plopi și platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul țipă nervos
a uitat să mai plece
viața curge și trece
a rămas o urmă de gând în zațul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în stație nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de ușă
ca să mă strecor
mai ușor în neantul lumii
nu am știut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri și prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înțeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul și vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înțeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poți să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorții către poarta morții
să construim ce și pentru ce
și pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a ști
ce pot a ști
știu doar atât
murim în fiecare zi
și zi de zi
fără a ști
știi.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenușă și scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsați-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit și au murit
strămoșii noștri odată, pe acest pământ, odată sfânt
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nebunul
sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe țărmuri de mare
sunt zidul ce țipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se sparge în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de ziduri
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpustește în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge și curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veșnicul freamăt
al unui pescăruș pe mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge pe drum
sufletul se pierde în depărtări
în delirul unui gând uitat
afară plouă și e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă poartă toamna
Mă poartă toamna pe alei
Și pe cărări ce curg încet,
Când pică frunzele-n scântei,
Iar vântu-i tandru și discret.
Mă poartă toamna în iubire,
Acoperindu-mă cu dor
Și-aproape de nemărginire,
În amintiri... mă înfășor.
Mă poartă toamna și mă plouă
Printre culori ce ruginesc
Și strâng în palmele-amândouă,
Al clipei trup dumnezeiesc.
Mă poartă toamna și mă duce
Într-un iatac... ca un fior
Și-n așternuturi zăbăuce
În care-am învățat... să zbor
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poarta
se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om își caută pasul
în trist decor efemer
ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea străbună
plânge o mierlă, a jale
în oglindă se stinge iar gândul
vântul strigă agonic prin luncă
stele își spală paloarea în vatră
foșnește gândul rămas
mai cântă un cocoș, într-o baltă
la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăși
dintr-o parte în altă parte
clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
slabă, rezemând tăcerea
tu respiri și plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiți către cer, încă o dată
te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
tu ai rămas pe perna goală
printre spini și neguri iară
vântul bate în poartă
o dată, încă o dată
eu aștept pe țărm femeia
ce a plecat la drum, pe o poartă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Străina
se scuturau trandafirii în pădurea de spini
clădeam pe pământ o ultimă soartă
doi nebuni ai lumii rătăciți pe drum
mai frângeam în palmă clipa efemeră
mai cădea o stea iar în palma mea
ce trist e să fii cuvânt în cuvânt
glas stins se scurgea printre maluri mute
alungat de frați între cei damnați
sărutam străină ivită din colb
bătea vântul iară, ningea într-o doară
mă lega făclia de pașii rămași
sufocați de lacrimi, ochii plâng afară
aiura amurgul și câinii lătrau
rătăcit în ger, căutam un înger
pe geam nu priveam
ce greu era chinul așteptând destinul în timpul final
ningea iar în lume
rătăceam absența pe distanța vieții
răstignit în poartă, așteptam scrisoarea
tăceam amândoi, în tăceri de doi
iar în noaptea aceea
sărutam femeia pe țărmul de jar
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărăcuțele la mare
Au venit la mare, singure, cu trenul
Poartă împreună același costum
A'... mai frumușică poartă sutienul
Iar slipul îl poartă colega de drum!
epigramă de Gheorghe Gurău (iulie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.O poartă coroana
"Neliniștit e capul care poartă coroana" -
Așa au zis cei care-au stat prin preajmă,
Lângă'mpărați
Lângă regine.
Fără odihnă sufletul tresaltă
Pe frunte picuri mari se văd să vină
Ca undele în lacul de pe baltă.
Ce să aibă în sine bucata de aur?
În cercuri pe creștet
Tot cercuri o lume.
O poartă acolo cu rele și bune
Coroana-i o poartă de neliniști în spume
Acelui ce-o poartă
Înlăuntru o poartă.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoarea
în timpul din urmă
cel din urmă rămas
plec fără urmă
tăcut și la pas
pasul e greu și trupul rebel
sângerează gândul în amurg
dansează prin păduri albe iele
goale, pure și ele
privesc dansul lor aprig
dans nebun, dansul de foc
în viața asta fără de noroc
prin craniu șuieră vântul
ielele fug, prin păduri de fagi se ascund
obosit, poposesc în tragic cătun
la margine de veac
sfâșiate, vise atârnă de poarta tăcerii
pescărușii țipă pe mare,
a dulce, suavă chemare
acolo, în larg, dincolo de zare
în zori voi pleca pe valul tăcut
ce trupul îmi poartă
ce viață, ce soartă
să bat din poartă în poartă
să pier în a mea vatră
revin în fiecare an pe țărm
purtat de un dor, pe câte un val
să dărui speranță, iubire în toate
aduc din mare, o chemare
o scrisoare,
pentru femeia ce așteaptă la mal
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lume...
Eu zac, tu treci
și te întreb, femeie
de ce ai adus crini albi la nunta mea
curg ierni ponosite, multe urgisite
tu scrii,
despre lună, despre stele
despre alte, despre cele
pe pagina goală...
din cer azi a căzut o stea
a mea, a ta, a cui o vrea...
eu zac pe un pat de spital
în lumea asta bolnavă
trec gânduri în goană, grămadă
trec șobolani prin cămară
curge tăcerea prin rupte buzunare
se scurge un suflet în timpul rămas
la poartă, un dric așteaptă
o viață, un om sau o soartă
din lumea asta,
murdară și goală
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptul de a alege
rătăcit pe cărările sufletului
într-o viață fără rost, fără sens
eram orb într-o lume bolnavă
de boli, păcate, de toate
nu vedeam lumina
era beznă,
în mine, în lume, în jur
vindecarea era târzie și inutilă
eram damnatul din cetate
băteam din poartă în poartă
cerșind o nouă soartă
atunci am văzut un cer nou
"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața"
noi...
m-am trezit singur
nu aveam puterea să mă ridic, deci zăceam
nu aveam puterea să gândesc, deci nu gândeam
nu aveam puterea să vorbesc, deci tăceam
priveam, plângeam
priveam la nimic
era timpul de tocat secole inutile
azi am libertatea de a alege
oferta este îngrozitor de proastă
este mizerabilă
viața asta, o piesă proastă
cu actori retardați, cumpărați sau ratați
furios,
pe mine, pe lume, pe toate
am fugit
eliberat de pământ, de păcate
am pășit către EL
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii umezi ai lumii
locuiesc la picioarele sufletului
în balta istoriei
printre gânduri plecate, altele uitate, toate ratate
în jur fatidice umbre
aleargă, se plimbă
cum știu ele, adică aiurea
uneori plouă
plouă când nu trebuie
plouă cu lacrimi amare
pe drumuri uscate de vreme, prea devreme
tac în cuvinte nerostite, de teamă
o teamă ancestrală ce zace în mine
noaptea macin vise sterile
obosit de reîntoarceri inutile
în același timp, în același loc
offf, ce viață, ce soartă
nu am cerut nimic, nimicul l-am primit
am tot bătut din poartă în poartă
tăcerea mi-a răspuns, odată
atunci m-am apucat de scris
pe ochii umezi ai vieții
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!