Cântecul apei

Din munte, un fir de argint lămurit,
Ce lacrimi divine adună,
La vale o ia, ca torentul grăbit,
Cântând pe o singură strună...

Izvor cristalin, ce se face pârâu,
El creşte-mpletirea de unde
Şi tot fredonând, parcă ţese un mit,
În umbră de bolţi, când se-ascunde.

În vuiet şi cântec, nicicând ostenit,
Viori, violine adună.
Iar tobele bat, când în cale-a găsit,
Vreo piatră, sub clarul de lună...

Atunci, în cascade, se-aruncă tumult
Şi râul îşi poartă menirea.
Copaci şi tufişuri în freamăt ascult,
Iar soarele-i dă strălucirea.

Sub cer de cleştar el răsfrânge mereu
Imagini fugare, ce-i scapă.
În ploaia de stropi, nesfârşit curcubeu,
Vrăjit, în comoara de apă...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Se mistuie apa în hâu neştiut...
Ar vrea să răsară din noapte.
Îşi caută vadul, în beznă piredut,
Se-nalţă în murmur de şoapte.
Cutremurul iată, mişcând nevăzut,
I-a dat şi speranţa să iasă...
Tresare şi are un susur plăcut...
Răzbate afară din casă...
Cu fiece ploaie ea creşte mereu.
Din picur, şuvoi se preface.
Izvor unduind printre pietre cu greu,
În vale se-avântă şi-i place.
Izvorul se face pârâu, mai apoi,
În umbră de crengi, printre pietre.
Şoptind la meandre, un cântec vioi,
Pe locul uitatelor vetre...
Pe stâncă ea cade-n cascadă, ca-n vis.
În vuiet, tot creşte cu vântul.
Şi urlă amarnic, pe drumul deschis,
Se năruie-n vuiet, rupându-l.
În stropi şi în aburi ea geme mereu.
Şi-şi află, în fine şi calea.
Pământu-i dă forţă, precum un Anteu,
Salută câmpia şi valea.
În râul albastru, sub cer de cleştar,
Îşi duce podoaba de unde...
Se varsă în fluviul cel mitic, hoinar...
Donaris, cu dor îi răspunde...
Acesta-i periplul de unde adus,
În valuri, pe-a apelor cale.
Cu dragi curcubeie, din zori, spre apus,
Îşi poartă destinul, la vale...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Ieşeam în noapte, sus... Pe-acoperiş,
O umbră străvezie în surdină,
Cu paşi plutind şi parcă pe furiş,
Din lună îmi făceam o trambulină.

De-acolo, unde credeţi c-ajungeam?
În cosmos? Da de unde! Vi se pare...
Un salt în timp! Tot pe Pământ eram:
În altă eră făuream cărare.

Giganţii monştri, insulă de jad,
Nemaivăzuţi copaci, sub foc de soare,
Flori vii, suave... Ape-n valuri cad...
În zare plânge marea în splendoare.

Şi când credeam că-i drumul mai frumos,
Tot luna era leagăn revenirii:
Prin geam intra un suflet radios,
În trupul părăsit al rătăcirii.

A doua zi nu-mi aminteam nimic
Sau poate doar o clipă efemeră,
În care colindasem doar un pic,
Prin viaţa asta scurtă, austeră...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatica iubirii

S-au strâns culorile-ntr-o zi
Şi s-au certat o săptămână.
Le-aş vrea ţinându-se de mână,
Să-nveţe verbul "a iubi".

Că roşul e dominator,
Să iasă-n faţă i-e menirea,
Întruchipează strălucirea
Şi chiar al dragostei fior.

E galbenul simbol solar,
Când auriul e aproape,
Albastru-i curgere de ape,
Iar verdele, al ierbii dor.

Cum din unirea de culori,
Rămâne albul o minune,
Al purităţii val în spume
Şi-ale miresei sărbători.

Aşa precum Renoir spunea,
E negrul pururea regină,
În modă eleganţa îmbină,
Chiar vălul nopţii-i prins în stea.

În curcubeu mereu să stea!
Şi nu s-or mai certa vreodată,
În armonie adevărată
Le-a reunit iubirea mea...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pygmalion

Pe-albastra, imensa tipsie,
Un colţ de argint sideral...
Făclii, cu lucirea lor vie
Emană miraj, din astral.

În umbre-mpletite vibraţii
Aduc nostalgie în joc.
Din largele, multele spaţii
Răsar căi lactee de foc.

Pământul, o perlă-n uitare
E visul din cobalt, vrăjit...
Cu stele de aur, în mare...
Şi-un cântec transpare în mit...

Dar ochiul veghează în taină...
Pygmalion vede-n astral
Creaţia lumii, o haină
Şi-un crez, lângă ultimul val...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de lumină

Pereţi... Şi dincolo de ei, tumult,
Furtuna ce răzbate din cuvinte.
Nu le-nţeleg, dar glasul nu mă minte:
Ceva m-atrage... Nevoind, ascult!

Mă legăn... Cineva din neştiut?
Mi-e bine! Deşi nu ştiu cum e-afară!
Ce este foame? Setea n-o să doară!
O voce caldă m-a chemat din nevăzut!

Deodată o lumină m-a izbit,
Sub pleoapele închise, lângă noapte!
La plânsul meu, o muzică de şoapte:
E primul cântec, astăzi m-a vrăjit!

De-atunci un univers am cercetat
Iar orice clipă care o să vină
Mă va atrage-n lumea opalină.
Mi-atât de dor de cântecul ciudat!
............................................................
Dar timpul a trecut cu-adevărat!
De-acestea toate vag mi-aduc aminte.
Petale-n vorbe dragi o să m-alinte?
Dar visul cel de-argint s-a spulberat...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul

Azi piesa-i jucată în stradă,
Decorul se schimbă din mers.
Chiar viaţa întinde o nadă
Şi-nlănţuie vers după vers.

Actorii n-au rolul: nu-l ştie
Niciunul. Probleme nu-şi fac,
O muzică zboară-n magie
Şi nu sunt momente de trac.

Eroii îşi scriu acţiunea,
Chiar viaţa-i şi spune mereu,
În ei doar există minunea,
În dânşii: la bine, la greu.

Iubirea e floarea cea rară,
O cântă, o fură mereu,
O pierd, o găsesc într-o gară
Iar cine-o trăieşte e zeu.

Finalu-i nicicând regăsirea
Nici moartea... Vor şti într-o zi
Şi rolul îşi poartă menirea
În lume: e darul de-a fi...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec mic

Picuri de rouă adună
aripile privighetorii,
picuri limpezi de lună
de amăgirea ei plini.

Marmora fântânii adună
sărutul artezian,
vis al umilelor stele.

Copilele de prin grădini
toate îmi spun rămas bun
când trec, şi asemeni
clopotele parcă îmi spun.
Şi se sărută copacii
în asfinţit. Iară eu,
plângând merg pe drum,
fără scăpare, grotesc,
cu tristeţe de Cyrano
şi Quijote,
mântuitor
de nemărginiri imposibile
cu ritm de ceasornic.
Şi văd uscându-se crinii
la atingerea glasului meu
pătat de lumini sângerânde
şi poartă liricu-mi cântec
găteli de paiaţă pudrată.
Se-ascunde iubirea mea bună
sub un păianjen. Şi soarele
ca alt păianjen m-ascunde
cu labe de aur.
Destinul nu-mi voi urma,
fiindcă sunt precum Amor
el însuşi se-arată -
din plânset săgeţile sale
şi tolbă inima lui.

Totul voi da la o parte
şi suferinţa-mi voi plânge,
ca un copil părăsit
în basmul ce s-a sfârşit.

poezie de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri de primăvară

În crângul de vise răsar albe flori,
Pe crengi cântă păsări... Plecat-au ninsori
Şi cresc viorele... Sunt lacrimi din cer:
Aduc poezie şi-un pic de mister.

Copiii aleargă cu veselul gând,
Pe ram se aprinde un mugur plăpând.
Sfios primăvara acum a zâmbit,
Iar paşii se pierd, ca iluzii în mit.

Perechi trec de mână, pe-aleea cu dor,
În murmur de cântec şi glas de izvor.
Surâd fericirii, în dalbe-nfloriri:
Speranţă, iubire sau doar amintiri...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Ia-mă de mână,
soare şi du-mă,
până în cer
sau până în lună!

Ia-mă de mână
şi du-mă departe,
unde-i stâpână
frumoasa nemoarte!

Ia-mă de mână,
zilelor albe,
nopţii rămână
stele în salbe!

Ia-mă de mână,
cântec e firea,
marea îngână
veşnic iubirea...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vremea toarce a mele vise,
De pe caierul vieţii,
Împletind doruri aprinse,
În razele dimineţii.

Pe un fus ea le adună,
Poate-o ţese-un câmp cu flori,
Unde viaţa e mai bună
Şi zâmbeşti adeseori.

Unde dragostea-i stăpână,
Vântu-i dulce adiere,
Ce în soaptă vrea să-ţi spună
"Te iubesc"... ca mângâiere.

Şi mai ţese un izvor,
Ce în râu cu apă rece,
Pe a florilor covor,
Cu sclipiri de argint va trece.

Lângă el un tei în floare,
Unde seara când e lună,
"El" şi "ea" cu-o sărutare,
Vin ca dragostea să-şi spună.

Din căldura dragostei,
Aprind licurici... o mie,
Umplând câmpul cu scântei,
Într-o dulce armonie.

Pe cer... un covor de stele,
Pe pământ... unul cu flori,
Aştea-s visurile mele,
Pace,... dragoste,... culori.

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

- Acoperă-mi ochii, să simt mângâierea
Nisipului umed, sub tălpi şi s-ascult,
Refrenul de unde, al mării tumult
Şi-n paşii noptatici s-aştept adierea...

Şi ia-mă de mână şi du-mă departe,
Sub norii minunii, în bucla de timp.
Vom sta doar o clipă, zâmbind pe Olimp!
Intra-vom în pagini deschise de carte...

Zâmbeşti şi-mi ajunge! Privirea-ţi ne poartă,
Prin spaţii astrale şi drumu-i parcurs,
De parcă milenii întregi s-ar fi scurs.
Ne leagă iubirea şi-ncrederea-n soartă...

- Priveşte Pământul! E-o boabă de rouă!
- Arid, universul, îmi pare de foc.
Acasă-i mai bine, că-n oricare loc!
Ne-ntoarcă privirea-ţi cu zâmbet, când plouă!

- Prea bine, atuncea... De vrei, ne-om întoarce!
O clipă ne-aduce din nou pe Pămaânt:
Privirea senină şi soarele sfânt,
Din rază în rază miracolul toarce...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de cenuşă

Tone de cenuşă pe gânduri mi se lasă
depărtarea-i goală drum ca de cleştar
cad în vise ce mă cos de noaptea
ce umblă stăpână prin casă

Deşi vreau să vin spre tine
tone de cenuşă rece ochii îmi tresaltă-n
paşii grei de toamnă (oare a câta oară?)
buze arse-n doruri cu disperare strigă
nu vor uitate în noi să moară

Soarele-i plecat cine ştie unde
Luna parcă-i slută singură rămâne
ploaia neagră cade, copacii adună
ropote nebune - zgomot de fanfară

Îngrozită iarba firul şi-l ascunde
rece-i totul, ziua parcă fuge
noaptea mă zideşte pe un rug de ceară
tone de cenuşă cad şi ne separă

Depărtarea-i rece drumul pare închis
lumea-i zgribulită şi în gânduri grele
tone de cenuşă arsă îmi strivesc un vis
le leg cu frânghie de o Lună pală
le-arunc în abis
..............................................
Greierii-mi cântă la geam cu glas răguşit şi trist
mă trezesc cu zorii îmbrăţişaţi pe mine
din nebunul vis...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apasare...

Afara ploua... o ploaie apasatoare...
De ce plangi Doamne, de ce oare?
De ce cad stropi din durii nori,
Si nu mai canta-n rai viori?

Pe strazi bate un vant taios
Ii simt raceala pana-n os...
Cad stropi din durii nori...
Si nu mai canta-n Rai viori.

Si ploaia cade, imi uda foaia...
Vreau doar sa se opreasca ploaia,
Nu vreau doar stropi din durii nori,
Vreau doar s-aud viori.

Vreau o lumina intre nori
Si lumi cantate de viori,
Vreau un Pamant mai bun
Nu vreau lumea de-acum.

poezie de Alexandru Marius Fugăreţu (2009)
Adăugat de Alexandru Marius Fugăreţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

soarele-i pitit
după tufişuri de nori -
se-ascunde vara

haiku de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber

Curge râul liniştit
Susurând din unde
Iar prin gându-mi răvăşit,
Chipul drag pătrunde.

Îmi apare ca atunci
Liniştit şi parcă,
Râul unduind prin lunci
Spre visări mă poartă.

Ah, de-aş fi liber ca râul
Să urmez acelaşi curs
Să-mi arunc odată dorul,
Ce-i în inimă ascuns.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar îi este truda

Omul face treabă bună,
dar şi mult greşeşte.
Cât trăieşte tot adună,
dar şi risipeşte.

Adună lucruri fel de fel.
Adună şi fapte bune.
Dar nimic nu ia cu el,
când pleacă din astă lume.

În zadar îi este truda.
În zadar a adunat.
Când îşi bagă coada Iuda,
timpul lui a expirat,

poezie de Dumitru Delcă (12 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-am zidit menirea în slovă

Când mi-am zidit menirea în slovă
În versuri îmi pusei iubirea slovei
Prin cântec am oftat la gura sobei
Şi neamul l-am slujit fără de păcat.

Dar mi-am luat bocceaua in spate
Şi-n lume iarăşi am plecat străin în cele state
Unde unit e doar cuvântul
Cel scris cu sângele albastru.

Atunci când bate vântul
Pe-o frunză verde de arţar
Şi un crâmpei din cerul de-alabastru
Iluminează veacul în noaptea de cleştar.

Când mi-am zidit menirea în slovă
Uitând c-amarul n-are pic de rouă
Să-mi picure în suflet miere iar
Doar se preschimbă în zori de chihlimbar.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţi străini şi noi

rochia stă puternic pe ea
pensula-i stă unealtă în mână
e lună
în Senta e o lună de mucava
nu e wi-fi după miezul nopţii
poate
că mâine ea va lupta va lupta
cu bărbaţii înfăţişaţi peste zi
fără pori
ca soldaţi beton ai imperiului
fricii de stăpânirea maghiară
e lună
de iunie şi e anul când apele
se adună puţin se adună

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet întinat

Plouă iar, dar azi mă linişteşte,
Când dorul de acasă pe zi ce trece creşte.
Şi ascult în ploaie cum picurii vorbesc,
Că şi pe ei îi doare atunci când se lovesc.
Parcă am fi noi, în "zgomotul de-afară"
Iar sufletul o coală, ce o-ntinăm parcă-n neştire cu stropi din călimară.
Ploaia s-a oprit, a mai trecut o zi,
Dar sufletul neîngrijit mai are multe "bătălii".

poezie de Cosmin Leca
Adăugat de Cosmin Leca
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să am

N-o să am niciodată un cântec,
pierdut într-un clar de pădure!
Şi asta numai pe motiv,
că notele mele muzicale,
sunt izvorâte din ecourile,
paşilor tăi de ciută,
într-o poiană,
atunci când cerul,
se întâlneşte cu pământul
şi când piepturile florilor,
pocnesc de sufletul meu,
care-ţi vine mereu la rădăcină,
ca un izvor cristalin,
obosit de aşteptare
şi de prea plin!

poezie de Constantin Păun din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!