
Un șuvoi de apă verde
Am navigat pe Fluviul Florilor Galbene,
Purtat de curenții verzi ai canalului,
Făcând o mie de ocoluri prin munți
Într-o călătorie de mai puțin de treizeci de mile...
Torente susură deasupra grămezilor de pietre;
Acolo unde lumina scade printre pinii deși,
Apele unui pârâiaș vin învolburate cu zgomot de trompetă,
Iar vegetația crește exuberantă pe pragurile fluviului.
... În adâncul inimii am fost întotdeaua la fel de pur
Ca această apă cristalină...
O, să rămân întins pe o piatră însorită,
Aruncând pururi undița în unde!
poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre verde
- poezii despre lumină
- poezii despre fluvii
- poezii despre trompetă
- poezii despre pescuit
- poezii despre munți
- poezii despre inimă
- poezii despre galben
- poezii despre flori
Citate similare

Vizitând templul unde se adună parfumurile
Nu știam unde era templul,
înaintând kilometru după kilometru printre piscurile înnourate;
copaci seculari, poieni fără oameni,
munți de nepătruns, undeva un clopot;
susur de voci gâlgâite printre stânci colțuroase,
razele soarelui devenind reci în pinii verzi
în amurg, la întorsura unui iezer singuratic,
în meditație, un călugăr domesticind dragoni otrăviți.
poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre voce, poezii despre stânci, poezii despre singurătate, poezii despre religie, poezii despre metrologie, poezii despre lungime sau poezii despre copaci

Plângându-l pe Yin Yao
Te urmăm acasă pe Munte.
Mergem iarăși printre stejari și pini verzi.
Tu sălășuiești pururi dincolo de Norii Albi.
Doar acest pârâiaș curge către Omenire.
poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre stejari, poezii despre nori, poezii despre alb sau poezii despre acasă
Epitaf pentru o femeie romantică
Ea a obținut stabilitatea la care a visat
Acolo unde pietre albe zac însorite în miros de fragă.
Tulpini abandonate se leagănă deasupra ei,
Egal și sprinten, ca niște oameni tineri care-aleargă.
Întotdeauna în adâncul inimii a iubit,
Alții au trăit, ea le-a simțit a râsului săgeată.
Zace acolo unde nimeni nu a mai dormit,
Unde, cu siguranță, nimeni n-o va urma vreodată.
poezie de Louise Bogan,1897 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre somn
- poezii despre râs
- poezii despre romantism
- poezii despre iubire
- poezii despre femei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Trecând pe lângă templu
În seara asta, cu bastonul lui ușor, se plimbă;
Se oprește la locul unde izvorăște Pârâul Tigrului,
Ne cere să ascultăm sunetele muntelui,
Se întoarce apoi acasă, lângă apele clare.
Covoare de flori în nemișcarea însorită.
Ciripit de păsări în adâncul văilor.
Acum el va adăsta pe dealurile pustii.
Vântul prin pini simte atingerea toamnei.
poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre tigri, poezii despre sunet, poezii despre seară, poezii despre păsări sau poezii despre plimbare

Isaiah Beethoven
Mi-au spus că mai am trei luni de trăit,
Așa că m-am târât până la Bernadotte,
Unde am rămas lângă moară lungi ore,
Acolo, lângă locul unde apele se adună freamătând în adânc,
Deși par să stea nemișcate:
O, lume, aceasta ești tu!
Doar un ochi larg de apă pe cursul fluviului,
Unde Viața privește în jos și noi ne bucurăm
Că ea se oglindește în noi, și astfel visăm
Și curgem apoi mai departe; dar când vrem iarăși
Să-i vedem fața, iată, câmpul de bumbac
Și luncile unde ne revărsam
Într-o deltă mai încăpătoare!
Dar aici, lângă moară, castelele norilor
Își transferă formele în apele adormite,
Iar noaptea peste podeaua de agate
Se revarsă văpaia lunii, sub ochii mei
În mijlocul pădurii încremenite, a cărei tăcere este spartă
De sunetul unui flaut venind dinspre cabana de pe deal.
Pe urmă, când am ajuns să zac la pat
Slăbit și cu dureri, învăluit în vise,
Sufletul fluviului a pătruns în inima mea
Și puterea adunată acolo îmi transporta sufletul,
Atât de repede încât parcă stătea pe loc,
Peste orașe de nori și pe sub sfere de argint
La ora transfigurării lumilor
Până când am văzut licărind trompete
Deasupra temeliilor, dincolo de Timp.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre tăcere, poezii despre transporturi sau poezii despre suflet

Poemul care a luat locul unui munte
Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.
El i-a respirat oxigenul,
Chiar și-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.
Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-și propria direcție,
Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile și și-a croit drum printre nori,
Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecțiune:
Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârșit, panorama spre care ei năzuiseră,
Locul unde putea sta întins și, privind în jos spre mare,
Recunoaște unica și singuratica lui locuință.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perfecțiune, poezii despre sfârșit, poezii despre poezie, poezii despre oxigen sau poezii despre cărți
Sus, pe turnul berzei
Soarele după-amiezii trece dincolo de munți,
Fluviul Galben curge spre mare.
Încercând să văd cale de-o mie de mile,
mă cațăr pe culmile altei povești.
poezie de Wang Zhihuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare

Scris pe pergamentul Fluviului Wang
În această clipă nimic nu mă îndeamnă să scriu poezii.
Bătrânețea mi-a devenit companion.
Din greșeală, într-o viață trecută, m-au făcut poet.
Unei existențe căreia nu-i mai aparțin i-am fost pictor.
Incapabil să evadez din matricea moștenită,
S-a întâmplat ca lumea să mă cunoască prin ea.
Numele meu, stilul meu, ar putea fi lămurite;
Mintea mea, inima mea, niciodată.
poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre moștenire, poezii despre greșeli, poezii despre existență sau poezii despre devenire
Visându-l pe Li Bo
Când mă despart de morți, îmi stăpânesc suspinul,
dar despărțirea de cei în viață mă scufundă într-o durere permanentă.
La sud de Yangze se află un teritoriu al febrei și al molimei;
nici un cuvânt nu vine din exil.
Totuși, vechiul meu prieten mi-a pătruns în vise,
dovadă a cât de apropiați am fost.
El nu mai arată așa cum îl știam,
Iar drumul e atât de lung mai lung decât mi-aș fi putut închipui.
Spiritul lui a venit de acolo unde crângurile de arțari sunt verzi,
apoi s-a întors înapoi de unde venise, abandonând-mă în ținutul întunericului.
Acum când tu ești prins în păienjenișul legilor
cum de mai porți aripi pentru zbor?
Luna în scădere îmi luminează grinzile camerei,
dar mie mi se pare că acolo se vede strălucind chipul tău.
Acolo unde te duci apele sunt adânci, valurile învolburate
Ai grijă, nu lăsa dragonii dragonii cu coarne să te rănească!
poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre întuneric, poezii despre prietenie sau poezii despre moarte

Într-o noapte străină
Mă părăsește trist câte o noapte străină
și rămân tot mai sărac în dragoste înfocată,
aici în dorul atingerii zac printre obiecte
ca într-un câmp desțelenit de cuvinte
în care semințele așteaptă să iasă la lumină
și strălucesc pe malurile verzi ale cerului
unde norocul a rodit în fiecare an.
Acum, că ai furat startul în spațiile tăcerii
unde trecutul și-a lăsat amprentele
pe buzele serii unde cântecul îmbrățișează
coloanele sonore ale visului îndrăzneț,
privesc cum iubirea se lasă furată
de marile suflete ce respiră adâncul bogat
și mă întreb cu ce gând voi pătrunde
pe sub poarta sărutului de piatră
mereu tânăr și în amurg.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre sărăcie sau poezii despre sărut
Să fii acolo
Să fii acolo unde,
cerul sărută pământul,
acolo unde
poți rosti cuvântul.
Să fii acolo unde,
seninul îmbrățișează iarba,
acolo unde
departe de tine-i graba.
Să fii acolo unde,
miraculoase sunt faptele,
acolo unde
nu te ating păcatele.
Să fii acolo unde,
poți să admiri imensitatea,
acolo unde
poți învinge moartea.
Doar acolo
poți îmbina
viața spirituală
cu cea materială.
Doar acolo poți primi
lumina credinței
sevă a ființei.
Doar acolo poți avea
împliniri spectaculoase
și schimbări miraculoase.
SĂ FII ACOLO!
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre schimbare, poezii despre cuvinte, poezii despre admirație sau poezii despre Pământ

În nord, printre viile verzi
Acolo unde soarele-a intrat în munții dinspre vest,
Caut în micuța colibă-învelită cu paie un călugăr ;
Dar numai frunzele căzute-s acasă.
Mă întorc prin pânze reci de nori;
Se aude prin crepusculul serii sunetul unei pietre.
Mă reazem cu toată greutatea pe rucsac.
Cum oare în această lume, pe acest grăunte de praf,
Poate să existe loc pentru pasiunile oamenilor?
poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viticultură, poezii despre greutate sau poezii despre frunze
La pescuit, iarna...
Privind lacul, un om își vede
Tatăl aruncând firul ușor de nailon
Pe lângă sălcii. El a uitat că-acesta
Este mort de mai bine de doi ani,
Iar lacul se află acolo unde se rostogolește
O ceață albăstruie și unde cerul ar putea fi
Negru, albastru sau alb
Un fundal pentru toate preocupările.
Calcă prin apă să-și întâlnească părintele,
Urmându-l acolo unde peștele
Mușcă cel mai bine. E frig. Într-o zi rece
Forma pe care o ia respirația poate
Închipui orice o coamă pe suprafața lacului,
Dealurile Oklahomei, tufe cu porumbele albastre
O formă închisă deja într-o altă formă,
Două cântece, două respirații deasupra apei.
poezie de Ralph Burns, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre porumbei, poezii despre pești, poezii despre negru, poezii despre muzică, poezii despre iarnă sau poezii despre apă
Stă în corzile
vocale și mișcă o arie protejată
fără să-i lipsească masca
de piatră adusă din frunzele verzi
nu mișcă la orele de solfegii
trage cu echerul locul din spațiu
unde își întinde corzile vocale
suprasolicitate de trăirile intime
melodia unde a plonjat îl duce
pe serpentinele unui pământ oval
bun pentru odihna de la malul mării
unde a întins nisipul stropit cu rom
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre protecție, poezii despre ore, poezii despre odihnă, poezii despre nisip sau poezii despre măști
Ce caut eu cu tine prin biserici?
Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
Printre sfinți afumați care ne privesc cu ochi goi
Și fețe supte? Ce căutăm pe treptele de piatră,
Sub bolți, în fața altarelor,
Lângă clopotnițe, unde trage de vecernie?
Ce căutăm printre fețe plânse,
Printre chipuri în extaz, printre cerșetori și muribunzi,
Printre paralitici care cred că se vor vindeca dintr-odată?
Ce căutăm în cântecul care urcă sub cupole
Și apoi mai sus, cine știe unde?
Ce căutăm în privirea celorlalți; crezi că Îi vom zări chipul?
Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
În această larmă cu vitralii, în aceste blânde liturghii?
Pentru că El nu se află acolo,
Ci a coborât de astăzi între noi,
Îl simt în această încăpere,
Ca un fum viu, de la mine la tine.
Să stăm cu frică, să stăm smeriți,
Pentru că El ne cunoaște
Și într-o bună zi cu siguranță ne va vorbi,
Apoi va pleca și din nou Îl vom căuta
Rătăcind în neștire prin biserici.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre smerenie, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre prezent, poezii despre plâns sau poezii despre frică

Într-o zi
m-am înfășurat în gânduri
privind asfințitul privirii
trăiesc înăuntrul ideii
astăzi îți povestesc despre oglinzile pure
sunt zgomot în zgomot
am deschis mâine
spre a ține de mână cuvântul
noaptea rătăcesc somnabul între ani
ușa e deschisă
pașii se scurg în trecut
să aud chemarea străbună
ochii trăiesc și ard în priviri
eu vin de acolo unde sălăzuiește focul
sunt răspântie în suflet
eliberat de tristețile lumii
un fluier de soc ce plânge în curte
susură lumina în stâncă
tăcerea suspină
pe aripi zbor peste noapte
plâng copacii în vale
cresc flori uscate în grădină
din semne de suflet
mă caut decojit de idei în trecut
în gânduri frământate de timp
nu știu dacă voi veni, rămân la izvor
să ascult susur de lumină în suflet
dacă într-o zi
mâna Ta va atinge pământul
din humă voi renaște în toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre idei sau poezii despre viitor

Gândurile unui călător sunt ca rătăcirile nopții într-o mie de mile de vise.
citat din Wang Wei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre noapte sau citate despre gânduri
În această lume oarbă învățații nu rămân acolo unde nu se face deosebire între o piatră prețioasă veritabilă și o bucată de sticlă.
citat din Kamandaki
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceai
Umblu încolo și încoace prin decorul încântător,
prin cernerea fină de cețuri albastre și subțiri,
urmărind sunetul melodios al unei voci delicate
erai tu, fată din amontele fluviului Yangtze.
Tu nu te-îndupleci să părăsești apa,
tu trăiești, te îmbăiezi în apa fluviului
de parcă-ai vrea să rechemi
decorul fermecat al casei părintești
aici, prin neguri și ceață,
unde muzica plutește reverberând pretutindeni.
Ca să-ți alini dorul de casă,
savurezi fluviul în ceaiul tău de zi cu zi.
poezie de Jing Quifeng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceai, poezii despre dor sau poezii despre delicatețe

Acolo e altă lume
Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată și inima mea...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ruj