Pârâul cascadă

Mă uit la pârâul plin de crengi căzute,
Dar văd în apa cristalină lupte
Şi stropi în cascadă ce dau nebunia,
Iar păsările pădurii-mi cântă agonia,
Apa-nvolburată cade printre pietre
Şi-ţi schimbă privirea către zări albastre.
Freamătă pădurea că asta îţi doreşti,
Păsările-şi iau zborul, iar tu mă-nveleşti,
Apa face valuri ca un covor în calea mea,
Aş merge pe aburi de apă dacă aş putea.
Puterea naturii mă poartă uşor spre rai,
Vaporii cascadei mă duc în vraja ce-o purtai
Şi inima-mi bate-n mireasma florilor
Privind în pădure spectacolul culorilor.

poezie de Eugenia Calancea (31 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să-mi dăruieşti

Mă plimb prin roua florilor din zori,
Alung durerea dintre noi doi,
Tu vii lângă mine şi mă cuprinzi cu drag,
Şi-mi spui să vin din nou la tine-n prag.
Ne plimbăm apoi ţinându-ne de mână,
Printre florile ce parfum emană,
Acum mi-ai dărui şi cerul dacă ai putea,
Ş-ai face covor de flori-n calea mea
Şi tot din flori mi-ai împleti cunună,
Iar luna ai prinde-o într-o mână.
Nu ştii ce să-mi mai dăruieşti,
Eu vreau linişte şi sper că şi tu asta îţi doreşti.
Sper că toate se vor înfăptui,
Când noi împreună vom fi.

poezie de Eugenia Calancea (2 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Se mistuie apa în hâu neştiut...
Ar vrea să răsară din noapte.
Îşi caută vadul, în beznă piredut,
Se-nalţă în murmur de şoapte.
Cutremurul iată, mişcând nevăzut,
I-a dat şi speranţa să iasă...
Tresare şi are un susur plăcut...
Răzbate afară din casă...
Cu fiece ploaie ea creşte mereu.
Din picur, şuvoi se preface.
Izvor unduind printre pietre cu greu,
În vale se-avântă şi-i place.
Izvorul se face pârâu, mai apoi,
În umbră de crengi, printre pietre.
Şoptind la meandre, un cântec vioi,
Pe locul uitatelor vetre...
Pe stâncă ea cade-n cascadă, ca-n vis.
În vuiet, tot creşte cu vântul.
Şi urlă amarnic, pe drumul deschis,
Se năruie-n vuiet, rupându-l.
În stropi şi în aburi ea geme mereu.
Şi-şi află, în fine şi calea.
Pământu-i dă forţă, precum un Anteu,
Salută câmpia şi valea.
În râul albastru, sub cer de cleştar,
Îşi duce podoaba de unde...
Se varsă în fluviul cel mitic, hoinar...
Donaris, cu dor îi răspunde...
Acesta-i periplul de unde adus,
În valuri, pe-a apelor cale.
Cu dragi curcubeie, din zori, spre apus,
Îşi poartă destinul, la vale...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a frânt sunetul tău

fulgerul aruncă-n noapte
rafale în suflete moarte
stropi de frânturi de clipe
cad plângând în rămăşiţe

strig cu derere spre soare
sunetul tău nu mai răsună, în vale
sa frânt în zborul păsări-n-puşcate
nu pot sâ cânt mai departe

pădurea te plânge cu jale
cortegiu ţi-s păsările zburătoare
sub frunze de toamnă ruginite
am îngropat o mie de sunete

a murit odată cu tine
vraja de sunet vrăjit din pădure

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul florilor de cireş

Cât de frumoase
sunt florile de cireş?
Sunt albe,
pure,
parfumate,
îţi încântă
privirea,
te ameţesc
cu mirosul lor,
iar vântul
suflă uşor
şi ninge
cu flori
pe capul tău,
ce te face
să uiţi
cine eşti,
ajungând
să-ţi doreşti
să trăieşti
într-un zbor,
râzând,
oftând,
cu gustul
de cireşe amare
în gând.

poezie de Eugenia Calancea (17 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna iernii vine...

Curând, ziua e mai scurtă ca noaptea,
Natura e răvăşită, se răceşte încet,
Umbre, lumini şi vântul schimbă din nou vremea,
Albastrul cerului şi păsările dispar la pachet.

Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,
Clipele frumoase trec la trecut şi aerul se răceşte,
Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă,
Acum zâna iernii vine cu mii de artificii şi noaptea o trezeşte.

E cam pustiu în zori în iarna ce îngheaţă,
Furtuni şi freamătul zăpezii din nou o să reînvie,
Mă-ncântă albul pur că mă trezeşte la viaţă
Şi vraja iernii-ntensă mă duce uşor în poezie.

E cunoscută iarna c-o iubim ca pe-o dulce şi fragilă fată,
Iubim şi clipele de viscol ce-şi schimbă iar veşmântul
Şi naşte-n vis povestea din ţara-ndepărtată,
Iar gândul meu prinde din nou conturul cu farmecul şi cântul.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alte zări frumoase

Mă întreb dacă stelele sunt aprinse
pentru fiecare din noi,
pentru a fi lumină
şi să ne găsească într-o zi
cei de pe alte planete.
Apoi să zburăm deasupra tuturor
pe-un nor ce lin ne va purta,
spre alte zări frumoase,
iar cerul ar fi mai albastru,
mai pur şi plin de culoare.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e a ta putere

Profită de puterea ta
de-a alege ce vrei să faci,
şi fă bine acel lucru.
Profită de puterea ta
de-a iubi ceea ce-ţi place în viaţă
şi iubeşte cinstit.
Profită de puterea ta
de-a te plimba în pădure
şi de-a fi parte din natură.
Profită de puterea ta
de-a-ţi controla bine
şi cu grijă propria viaţă.
Nimeni altcineva nu poate
să facă asta pentru tine.
Profită de puterea ta
de-a-ţi face viaţa asta fericită.

poezie de Eugenia Calancea (16 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata frumoasă-n grădină...

Venirea fetei frumoase în grădină,
face ca trandafirii să se înroşească de ruşine,
atunci când văd buzele ei frumoase,
la fel şi frunzele crinului devin palide şi ividioase
când o văd păşind agale prin alei.
Soarele cu puterea lui luminează violetele
şi ea le schimbă culoarea cu virtutea ei,
iar respiraţia ei dulce şi mirosul parfumat al florilor
încălzesc pământul cu o căldură vie,
iar ploaia vine veselă şi udă florile şi culturile,
atunci când o lacrimă cade din ochii ei frumoşi,
transformându-se în duşuri pentru natură.

poezie de Eugenia Calancea (20 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând spre necunoscut

De vrei s-asculţi a apelor şoptire,
Şi îţi doreşti să le-nţelegi trăirea,
Te-apropie de ele cu iubire
Şi-ai să auzi cum sună fericirea.

Ca să-nţelegi pădurea cum îţi cântă,
Urmează, printre crengi, o adiere,
Şi vei vedea cum frunzele descantă
şi le alintă-n blândă baleiere.

Nu te-ntrista de nu-nţelegi cum norii,
Atât de albi, în pacea lor, pe cer,
Se schimbă, uneori, precum actorii,
Iar ploaia le devine mesager.

De vrei să înţelegi, ce-ai de pierdut?
Trimite-ţi gândul în necunoscut!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea care se stinge

Am cunoscut pădurea care se stinge
pustiul răvăşit până la cer
şi am rămas c-un suflet care-şi plânge
zadarnic soarta plină de dureri...
Dorind etern a cerului lumină,
înfiorata stelelor sclipire,
am căutat şi liniştea divină,
omagiul vieţii-n tainica iubire.
Şi am zărit chipul tău miraculos
cu ochii tăi privind ca o nălucă,
lăsând în suflet golul dureros
şi un fior ce fruntea mi-o asudă...
De-atunci merg tristă pe cărarea dusă
şi în imensul plin de stropi de soare
şi de revăd mormanul de cenuşă
mă-ntreb şi-aştept să văd: dispare oare?

poezie de Eugenia Calancea (4 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea către fericire

Întotdeauna să fie magie
pentru oamenii din apropierea ta.
Tu te grăbeşti spre fericire,
eu vreau să uit totul.
Să fie lumină,
să fie veselie,
să fie culoare,
chiar dacă totul este
în alb şi negru.
Întotdeauna să fii pentru alţii
ce vrei pentru tine
adică calea către fericire.

poezie de Eugenia Calancea (16 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă fiică a naturii

Stropi de ploaie cad peste chipul tău
Ca lacrimele care curg
Din ochii lui Dumnezeu.

Vântul te leagănă uşor,
Precum adoarme mama al său odor.
Soarele îţi admiră faţă
Şi privighetorile îţi dau bună dimineaţa.

Eşti o casă pentru păsările cereşti
Ca o mamă bună pentru oameni
Şi vieţuitoarele pământeşti.

Binecuvântată eşti de cel de sus
Pădure verde, pădure
Ca luceafărul care a răsărit şi încă n-a apus.
Eşti cea mai frumoasă fiică a naturii.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimire

Primăvara cântă-n strună, florilor de "ziua bună!"

Şi-n pădurea fermecată, roua clipei din petale,
Curcubee mii arată şi-n privirea dumitale.

Pretutindeni e-armonie. Verdele e-un împărat
Ce-a sosit cu veselie şi cu floare-ncoronat.

Primăverii se vrea mire. Cântă în privirea lui
Toată floarea câmpului, iar în ochii ei, uimire!

Din adâncuri, de lumină, legănată-n al lui cânt
Ivesc susur de izvoare, primăverii şipotind.

Din mireasma revărsată peste zări, cu dărnicie,
Blânda sărutare-a clipei, toate visele învie!

Şi-ntr-o rază împletită, cu a ochilor dorinţă,
Primăverii-ntotdeuna, verdele-i e năzuinţă.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtată de vânt...

Ea visează zbuciumată
că e luată pe sus
de vântul puternic
care o poartă în diferite locuri
în căutarea de sine
şi aflându-se într-un pat
ce e purtat pe ape,
apoi alergând pe o plajă,
zburând spre un câmp
cu multe flori sau traversând
alte zone mirifice.
În zare vedea un apus
impresionant
văzut de pe un câmp plin de ciulini,
pietre şi spini, dar ea era,
mereu cu zâmbetul pe buze...

poezie de Eugenia Calancea (30 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec pe barca mea cu vise

Pe luciul lacului stau desculţă şi tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
şi vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
şi mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă uşor
alunecând pe lac în asfinţitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric şi de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ş-apoi mă priveşti duios.
Ajungem la malul rece şi barca albă se leagănă uşor,
între trestii şi stuf cu apă verde şi aurie,
iar tu cu braţele mă cuprinzi într-o-mbrăţişare caldă
apoi uşor obrazul mi-l săruţi iar buzele-mi ard de iubire,
simţind inima ta cum mă iubeşte în neştire
că-mi era mult, mult dor de tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm sfânt

Scriu pe apă versuri
Scurse din nisipuri,
La o margine de valuri.

Din peniţă se preling
Stropi de apă fini,
În marea fără contur.

Cuvinte-au naufragiat,
Pe insule-ndepărtate,
În pământuri lichide.

Gânduri s-au evaporat
Printre palmierii,
Umbre de aburi.

Au rămas doar unde,
Cele mai adânci,
Căzute din suflet;

Mesaje pierdute,
Pe un ocean
Ce aşteaptă gondolele.

poezie de Valentin Cojocaru
Adăugat de Riana Sardau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti idealul şi credinţa

Seara cerul e plin de stele
Şi-n seara asta privesc spre ele,
Sper să văd şi steaua ta,
Ce luminează-n calea mea
Şi mă plimbă-n visele mele
Cu parfumul florilor
Şi freamătul pădurilor,
Mă plimbă-n varful munţilor,
S-ascult cântecul izvoarelor
Şi uitându-mă la tine
Să văd valurile marine.
Energia ta puternică
Să mă poarte-n noaptea adâncă,
Să simt inima cum vibrează
Şi sufletul meu înviază.
Că aşa-mi alină suferinţa
Căci tu eşti idealul şi credinţa.
Şi alungă ale mele amăgiri
Într-un caiet cu amintiri.

poezie de Eugenia Calancea (13 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Bărăgan

În Bărăgan,
Ciocârlia îşi ia zborul
până dincolo de nori.
Ţăranul ară ogorul
dis-de-dimineaţă-n zori.
Cu drag sărută pământul
ca să crească mare lanul.
Valuri, valuri face vântul,
în grâu cântă ciocârlanul.
Pâinea creşte din pământ.
Nu cerşim din poartă-n poartă.
Mulţumim Domnului Sfânt
că grija noastră o poartă.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mare

Astăzi,
iarba a înverzit printre pietre
din nou sânul naturii e verde.
Mai aspru e vântul, aridă-i trăirea.
Mă plimb printre pietre
inventez forme în culori şi semne.

Mi-e dor să ştiu apa cântând către maluri.
Închid iară ochii şi merg către valuri.
E-n suflet dorinţa să simt mai aproape
săratul ei gust, mi-e marea aproape,
în suflet mi-e pace.

Albastră e rana ce-mi fulgeră ochii.
Amintirea mă doare şi încet, cu o şoaptă,
apropii de buze, pană şi-o scoică.

Dorul de mare urcă spre tâmple,
o lacrima sfântă e semnul de cruce...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limina lunii-n noapte

Din nou am cochetat cu luna
Privind spre ea a vrut să-mi spună
Mândră ca ea nu-i niciuna
Şi stelele sunt minciună.

Alergând în infinitul negru
Ea e stăpână-n înstelata noapte
Dintre toate miresele soarelui mândru
E mai luminoasă decât toate.

Când e senin ea-ţi fură privirea
Şi stelele o-nconjoară pe cer
Că poate să trezească iubirea
Şi-o dragoste plină de mister.

Noaptea lumina ei îţi face plăcere
Că tu deja iubire-ai spus
Şi toate se petrec în tăcere
Vibrând uşor când tu m-ai adus.

Înflăcărată veneai spre mine,
Dar noapte-ai ochii îngheţaţi
Chiar de nu vrei să se termine
Plimbarea cu mine-o străbaţi.

Mergând cu mine vrei să spui
Că ceru-i plin de stele fine
În lumea asta tu dispui
De farmece şi blesteme-n tine.

Tu, luna mea nu te gândi
Că eu îţi spun ceva de bine
Şi toate-n lume vei izbândi
Nu e nimeni mândră ca tine.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!