În afară de iarbă, nimic nu crește
În afară de iarbă, nimic nu crește.
Nimic nu atrage privirea, cu excepția unei pietre funerare
și a ceea ce aceasta conține și protejează.
Aici, departe de țărm,
departe de locul unde apa
restituie adesea
metale ruginite, lemne mucegăite,
leșul unui delfin sau al unei țestoase.
Vântul nu suflă cu putere
pentru a ne duce departe, așa cum a promis atunci.
Minutele care trec devin ore,
însă niciodată zile, devin nopți
care niciodată nu acceptă să fie ani,
veacuri în care cineva moare,
iar altcineva, care nu știe asta, scoate-un căscat.
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Carlos Barbarito. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre protecție
- poezii despre promisiuni
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre minute
- poezii despre lemn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.