De ziua femeii

îmi amintesc constelaţia tatyana,
ceva între coapsele tale şi jumătate din împărăţia tatălui meu
nu-i plăceau luptele cu tauri
duminica,
la biserică pe acelaşi rând cu diavolul
mestecam nucă betel şi injurii la adresa partidului
aflat la putere,
călăreţul galben şi-a tăiat o felie din tortul pregătit pentru nuntă
a răsturnat vasul cu apă sfinţită
şi-a sărit peste rugăciune.

tăceam între cei doi ghiocei-
sfârcurile tale ce musteau de dorinţă-
ai dreptate laptele nu pătează dar nici bine nu-ţi e
să calci legea cu privire la dulce,
dragă îmi era beţia de vin!

muma punea ziare în geam
să nu vină ulii
pe câmp
mă umpleam de turbă pe mâini, pe haine.
voiam să fug la oraş să fac bani
ţi-am promis că vei trăi ca o prinţesă cu pielea roz
bolnavă de tuberculoză;
nu te speria e boala celor bogaţi.

îmi treceai degetul mare prin păr
respirai sacadat de parcă tu ai fi poruncit să ne iubim.
nu voiam să nu mori,
mă rugam pentru zilele în care îmi va fi urât soarele
şi restul oamenilor care au apucat să se nască.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morişca

undeva la dreapta se învârtea roata din hârtie
pusă de muma să alunge satanele
în direcţia vântului oamenii intrau cu sfială pe uliţă
scuturau praful de pe pantofi şi închinau pentru miri,
cineva de obicei o copilă punea căldarea s-o umple cu bani,
din cei ai ţiganilor, naşul oprea lumea în drum rupea turta peste pragul
imaginat de vârful bastonului cu măciulie de fier şi apoi puteau să se-mbete,
moartea în alb îmi mângâia părul, îmi dădea să beau ciocolată caldă
ciocârlia ducea către cer părerea de rău a mulţimii,
iar ea
şoptea duios privindu-mă cum numai mama o făcea
înainte să mă lase în curtea spitalului:
nu mâine, azi...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toţi dinţii spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde şi calde, pentru ca mai apoi să le aşeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înţeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare şi câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărţim nici gutui coapte, nici vara trecută, agăţată straşnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă şi rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să fiu pianistă. Când m-am apucat să fac muzică, nu am făcut-o ştiind că o să devin pianistă sau actriţă, ci pentru că făcea parte din educaţia mea, pentru că îmi plăcea şi îmi place să-mi cânt. Şi, pentru a cânta la pian, este o disciplină pe care o regăsesc doar în sporturile de performanţă.

citat din Medeea Marinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foile

zilnic mă trezesc cu gândul că trebuie
ceva
să se-ntâmple,
între haine găsesc scrisori de când
neliniştit cu privire la trecerea timpului
îmi închipuiam iubirea o femeie matură,

nu ştiam cum va fi cea de care mă înfioram
numai la gândul că există.

între singurătate şi boală
ajunsesem la punctul în care jucam o scenă
erotică după stâlpul din stradă
înclinaţia umbrelor faţă de axă pretindea aceeaşi viziune
din moment ce mâna ocupa jumătate din casă,
mă poticneam în scrisul mărunt
ca primul pas de pe lună,
de-a lungul liniei
în
galben,
intuiam lucruri întâmplate
într-o viaţă trecută

foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea atât de firească a unor teme,
iubirea şi arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoşi mor tineri.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baroc

îţi faci buzele
de parcă tălpile nu ar atinge jarul pe care mergem
noi
ceilalţi
în absenţa distinctivă a durerii
ascunzi pistolul în geantă
alături de farduri
mă întreb ce caută un domn
volatil precum diavolul
dansând în vârful unei peniţe
dacă ne va trimite în epoca glaciară
voi închide afacerea
plasticul ne face mai uşori decât aerul
sânii au gust de petrol
laptele pe care mi-l dai la micul dejun nefiresc
de polimerizat
sunt curios
pe cine va urî soarele anul acesta
poate reflexia ta peste umăr
roşul sângelui va dispărea
dovedind încă o dată că pământul este
rotund
felul meu de a îndrăgosti cere un mediu obscur
probabil am ceva rupt dacă şi tu a fugit
să iubeşti pe altul
până la moarte
mai sunt zece clepsidre şi o scară de strâns
nu ştiu cât timp îmi va lua ca să uit
muzica aceea cu frecvenţe sacre
voi cumpăra cărţi
două sau trei femei măritate să ne ţinem de mâini
ca răspuns la întrebarea de ce nu ne este frică
în locu acela
îmi repugnă să povestesc despre furie
deschid gura dar nu se întâmplă nimic
pot să vorbesc doar când îl văd pe Dumnezeu
sau mă salvează un drog
de faptul că nu vreau să-ţi cer numărul de telefon
pentru simplul motiv că ai putea să minţi
de fapt
tot ce voiam era să cheltuiesc mai puţin

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

Flori roşii de iubire
Îmi răsăreau în plete,
Când alergam bezmetici
Prin lanul de lumină...
Mă-mpiedicam cu roua
Ce-mi strălucea pe ghete
Şi nu voiam decât
Noaptea să vină!

Tu îmi sorbeai din palme,
Linia vieţii toată.
Şi linia iubirii
O ancorai de-o stea...
Încălecam cu gândul
Pe norii albi de ceaţă
Şi nu voiam decât
Noaptea să stea!

Timpul s-a scurs de-atunci
Şi-a dus cu el, departe,
Potecile întinse
Spre lumea de poveşti...
Îmi cresc doar tălpi în umăr.
Şi e noapte.
Te caut, dar degeaba,
Nu mai eşti!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râpa

tata mâna caii
peste Prut,
îmi era frică să-l înfrunt,
strângeam codrul de pâine la piept,
dincolo de munţi
legai o vie,
duceai mâna streaşină să nu-ţi picure ochii,
sarea omoară strugurii
umpluseră vasele, slugile noastre
începuseră un război,
mondial,
păsările se certau pe medalii,
un om de-al partidului
m-a pus după cap:
ce vezi?
dealuri, păduri, bălţi,
toate vor fi electrificate,
dar mie nu-mi trebuia pâinea adusă cu tancul,
îmi era dor să merg la derdeluş,
până în vârf,
auzeam lăutarii din cealaltă Românie
omul îşi aprindea o ţigară,
şi striga precum tata, la cai:
ciue!
plescăia şi mă trăgea de urechi:
fi-ţi-ar năroada a dracu'!

şi eu tăceam cu ura aceea,
dogoritoare,
patimă slavă.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aminteşti iubirea?

Ochii tăi aveau lumini necunoscute.
Îmi amintesc atât de bine!

Şi glasul tău îmi încălzea nisipoasele sloiuri.
Îmi amintesc atât de bine!

În braţele tale îmi odihneam neliniştile
şi mă pregăteam de un nou zbor.
Doar în braţele tale ştiam să visez,
doar acolo puteam să trăiesc.

Iubirea ta mi-o amintesc atât de bine!...

poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc (decembrie 2009)
Adăugat de Elena Contoman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul tristeţii

precum semnătura unui kilogram de plutoniu care tocmai
şi-a schimbat proprietarul
anul tristeţii îmbătrâneşte urât
din vina unui gol de singurătate
aura chipului nostru mută nebunul de alb
sigur pe instincte
tânărul domn se aşază pe tron

praful ne face să întoarcem privirea
molecule de curaj îmbunătăţit reclamă dreptul
la replică
îngerul meu cască gura în faţa vitrinelor pline
mă las ademenit de imaginea ta răsturnată
- războiul imaginar cu mine însumi ocupă jumătate din emisfera de nord
în perioada soarelui roşu ce tocmai şi-a pus miezul
să scoată mai mult oxigen din vertebrele contorsionate
la buna plăcere a speciei

neuronii înverşunaţi
susţin deschiderea buzelor după mişcarea pământului
inima ta îmi dăruieşte spectacolul unei iubiri invazive
prietene faţa ta este plină de cicatrici semnate
de Goya
faptul de a plânge cu cei ce plâng
îmi dă libertatea să nu respect termenul

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenin

în viaţa anterioară
purtam o căciulă mare
cu urechi pentru că
trăiam undeva unde
era foarte frig

eram un mujic trist şi sărac
care muncea din greu
pe pământurile Mamei Rusia şi
aveam mâinile pline de
bătături de la coarnele
plugului

cred că
într-o zi
de acolo
din imensitatea glodului
l-am zărit pe Esenin
trecând
ca un boier
într-o trăsură
însoţit de o doamnă
frumoasă de care era
îndrăgostit

atât îmi amintesc
din acea viaţă în care
pentru o clipă
eu – mujicul
am invidiat Poetul
care trecea privind
peste noi
aşa cum priveşti
un lan de grâu
peste spice

tentativă de suicid

mi-am dus
de mai multe ori
sufletul pe marginea prăpastiei
şi am vrut să-i dau brânci
dar
de fiecare dată
a plâns şi m-a implorat
şi mi s-a agăţat cu disperare
de trup
să nu îl arunc

la noapte
târziu
după o seară de beţie
când va avea vigilenţa scăzută
o să încerc din nou

închisoarea

în închisoarea trupului meu
e cald şi bine

zăbrelele sunt subţiri şi moi
şi îmi permit evadarea
în orice clipă
iar gardienilor
le-am dat liber de mult

dar nu am de gând să evadez
pentru că îmi place să ascult
inima cum bate
tic-tac
tic-tac
până i s-o termina bateria

altă dimensiune

am vrut să trec în altă dimensiune –
aceea a fiinţei electrice care face naveta
între catod şi anod

dar nu mă puteam desprinde de
staţia de autobuz în care
te-am aşteptat

şi nici trenul
pe care voiam să-l îmbrăţişez
nu a venit

vremea fugii

nu-ţi mai împinge trupul spre
desfătări lumeşti! –
va veni vremea mlaştinii
va veni vremea fugii de cel ce ai fost
iar goliciunile trupurilor
nu ţi se vor mai părea frumoase!

întinde-te pe iarbă şi aşteaptă...
focul cărnii tale se va domoli şi
vei cunoaşte liniştea

atunci ispita va depune armele
şi te va lăsa să te odihneşti puţin
ca să nu mori prea obosit

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea cântărilor

am zile când îmi amintesc
soarele
intră în casă iar eu
mulţumesc lucrurilor din apropiere
că am
pentru ce să nu caut ceea ce caută lumea
bani
respect
onoare
libertatea de-a alege binele şi răul
tot mai aproape de buzele tale
false precum zâmbetul unui clown ce reprezintă
atracţia vieţii
în oraşul meu ridicat pe acte de violenţă
lipsurile provocau anii întunecaţi peste care
iubirea trecea cu buretele
ploaia umplea trotuarul de spumă
mă aplecam în faţa acelei ape de sus
şi ziceam
asta-i sare din trupurile celor care n-au ascultat
dacă în loc de stropi suflete se înalţă şi se întorc
din straturile mai reci ale atmosferei
sunt sigur că unuia ca mine provenit din Sud
nu i-ar plăcea în cer
am avut timp să-mi văd încercările
bucuriile refuzate
viselor despre ce nu trebuia să-mi doresc
mie cel ce vă vorbeşte
cărţile îmi dau voie să plâng
în pumni
strigându-mi numele
runele
cele mai ascuţite tăceri
din iubirea ta după care săpam în bărăganul uscat de uitarea
primilor oameni arşi pentru convingerile lor
adevărat
nu trebuie să-mi fie frică de
cei neputincioşi
îmi oferă comorile mâncate de molii
desfac mâinile şi aţe lungi se destramă în aer
sărate şi ele
vrăbiile după o noapte de dragoste
duc vorba dintr-o parte în alta
cântarea cântărilor.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zilei de ieri

săpam primul cu râvnă să scap de iubire
trezit la cântatul cocoşului
îmi scuipam în sân să te scoată din fire
trăsura cu reni minciunile Moşului

orice-ar fi să nu-ajung iar acasă m-am rugat în zadar
la mâna paharelor sparte de tata de coteţul din pari
sacul meu cu porumb ieşea primul mereu la hectar
luna făcea găuri şi vrăji dintre cele mai mari

îmi scriai o psaltire cu traista de gât o tuleam spre oraş
că doar nu eram prostul cetăţii
de-întreba cineva îi spuneam vreau să fiu împărat nu pungaş
în zadar socoteam cum să-amân ziua plăţii

şi-apoi vin nu era să mă-apuc de băut
nu erau nici femei nici copii ca să râdă de mine
îmi ghiceai în cafeaua dintr-un bob de năut
dar eu nu mă-încredeam în mistreţul cu colţi de argint sau în tine

preotul îmi citea până ziua trecea de durere
nici tu şi nici eu nu doream o asemenea teamă
de-a vedea cum ne mor şi părinţi şi bunici în putere
fără ca vreunul din noi să mai bage de seamă

tot săpam cu râvnă de slugă o groapă prea mare
Dumnezeu întreba nu cumva ai luat din pomul din care....

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin pregătit să evadez

din starea asta care nu-i a mea
nimeni nu vrea să lupte inutil
cu moartea nălucă între năluci
casca oprită pe nas acoperă
ochii nu văd drumul pe unde
să fug în braţele tale catifelate
m-aş ascunde într-o zi de iarnă

un nou război a venit lângă noi
eu am ucis câteva hiperbole
sărutul hoinar coboară pe umeri
sunt trecut la corul de bocitoare
îmi fac planul meu de luptă scriu
ceea ce nu se întâmplă mâine

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocazia pentru care voiam să fac drumul era foarte rară şi cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitaţia întârzierii îi dădea o încă şi mai mare importanţă. Parcă şi semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimţeau emoţiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuţele de la marginea oraşului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca nişte paturi de dormitor. Curbele străzilor îşi dezveleau genunchii de femeie, netezi şi catifelaţi, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce în ce

devine parcă din ce în ce mai greu
să privesc lumea
nu ştiu dacă e ceva în neregulă
cu mine
ori cu ei

însă dacă într-adevar lumea este oglinda
mea
aş fi vrut să nu fi fost atât de narcisist

să nu fi fost
toate nopţile acelea de lamă de cuţit
beznele încărcate de-o linişte hotărâtă
în care am tăiat centimetru cu centimetru
pielea lumii atât de uscată şi aspră
ş din rană parcă nu s-au mai oprit să curgă
monstruleţii fără ochi
plini de sânge
de ură
şi de lăcomie
să nu fi fost
însă
eu i-am vazut şi nu-i pot uita
şi
am tăiat pentru că voiam să (mă) vindec
am tăiat pentru o lume mai întreagă
În adâncimi
noapte după noapte
straturile lumii
am tăiat
şi-a devenit
din ce în ce
mai greu

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The song remains the same

toamna îşi scoate ruginiul
de sub frunze
natural
coşmarul oricărui om
conştient că numai trecerea timpului
i-a făcut toate astea
adevărat vă spun că nu va trece o zi fără să iubească
eu doar privesc de departe
lucid
cât îmi permit anii puţini şi lipsiţi de putere
în fiecare rugăciune
îi pomenesc vinovat că nu-mi plac
castanele coapte
untul de arahide
grăsimile nesaturate
eman un fel de răceală
indiferenţa are zona ei de confort
nu-mi place să vorbesc despre mine
mintea celor din jur înseamnă o imaginaţie a răului
în zilele bune
nu-mi puneau cătuşe
nu mă scuipau
nu strigau trăiască regele
viaţa lăsa o urmă uriaşă de singurătate
împrăştia un damf specific
pe unde trecea
sfărâma între degetele
de la picioare
fiară ieşită din oceanul străbătut de emoţii
n-am ştiut niciodată să fac iubirea uitată
luna împărţea cărţile
în mâneca hainei
numai eu puteam ascunde cărbuni
de parcă niciodată n-au fost
fraţii şi-au luat paharele şi-au fugit
mama îmi şterge o lacrimă târzie
fiecare îşi apără dreptul vieţii
tata nu avea ce să recunoască
deşi îl arătam în continuare cu degetul
a murit convins că nu era vorba de el

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un dineu în camera de la etaj numai adulţi

fără pretenţii exuberante
dincolo de monotonia unui timp uzat de prea multele rugăciuni
şi tentaţii
mi-am propus un moment de respiro

Dumnezeu văzuse adoraţia mea pentru muncă
în care lucrurile sunt ştiute de toţi dar nimeni nu are curaj
să le spună
expunerea socială avea ascendent
dar eu nu-mi scosesem din minte anii copilăriei

dacă mă trezesc noaptea nu mă culc îndată
la loc
îmi folosesc şansa să înţeleg timpul făcut din mii de ochiuri de geam
prin care nu te uiţi să priveşti soarele

o tristeţe mai dulce decât zâmbetul tău ascuns cu teamă sub pernă
îmi face nopţile drum de povară
împing o piatră care se rostogoleşte la loc
în acest ritm nu am avea niciodată sărbători creştine

din nou ochii tăi
şi nu doar părul sau mintea
iubirea înţelege altfel motivele iernii de a grămădi
zăpezi
întuneric

la sfârşit un alb nefiresc îşi plimbă surzenia pe străzile
ocolite de păsări
din cântecul sumbru cuvintele morţii mă fac să zâmbesc
de parcă aş fi înţeles cum este alcătuit trupul acelei femei
nu-ţi voi ceda niciodată

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţi-am spus niciodată

Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Şi-a schimbat frunzele
Şi acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.

Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat să
Ajung în braţele tale.

Nu ţi-am spus,
Pentru că era acolo,
Când în cameră era întuneric
Şi în toata lumea mea mică,
Era prezenţa lui.

Nu ţi-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoţit
Şi în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.

Nu ţi-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Şi scriu în zori
Când îmi lipseşti,
Căci scriu lumină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scaunul meu înflorit din sud

îmi aduc aminte unde era luna pe cer,
atunci când primii oameni cuprinşi de îndoială
au fugit crezând că vor scăpa
de ceva ce mie îmi pare că mă pripesc dacă spun
lumii să nu se teamă.

în acest caz,
sărutul ca morfologia iubirii seamănă cu o depresie
necesară,
ceva ce nu voi avea niciodată,
un loc fără nume pe hărţi,
îmi fac curaj recitând din marii poeţi:
omule, nu muri singur aici,
plin de răbdare,
Dumnezeu cu privirea fixă
ascultă în tăcere.

din marile năpaste pe care ni le trimite, probabil
nebunia e cea mai frumoasă,
ne dă libertatea să stricăm la întâmplare,
să ne împrietenim cu puternicii zilei.
până să vând dantelă pe podul cel lung,
nu puteam să trec cu vederea acele monede
de aramă,
silueta unor femei
care se îndepărtează.

nimic mai seducător.

pustiul îmi poartă strigătul încoace şi-ncolo,
iar eu în pat cu duşmanul
dezmierd un vin pe care nu-l beau pentru gustul său,
ci pentru dorinţa de a simţi briza sărată
a mării, pe care întâmplarea a pus-o aproape
de mine, atât de bucuros ştiind
că
voi prinde ziua de mâine
ca pe un sacrificiu ce nu se cuvine.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!