Anul tristeţii

precum semnătura unui kilogram de plutoniu care tocmai
şi-a schimbat proprietarul
anul tristeţii îmbătrâneşte urât
din vina unui gol de singurătate
aura chipului nostru mută nebunul de alb
sigur pe instincte
tânărul domn se aşază pe tron

praful ne face să întoarcem privirea
molecule de curaj îmbunătăţit reclamă dreptul
la replică
îngerul meu cască gura în faţa vitrinelor pline
mă las ademenit de imaginea ta răsturnată
- războiul imaginar cu mine însumi ocupă jumătate din emisfera de nord
în perioada soarelui roşu ce tocmai şi-a pus miezul
să scoată mai mult oxigen din vertebrele contorsionate
la buna plăcere a speciei

neuronii înverşunaţi
susţin deschiderea buzelor după mişcarea pământului
inima ta îmi dăruieşte spectacolul unei iubiri invazive
prietene faţa ta este plină de cicatrici semnate
de Goya
faptul de a plânge cu cei ce plâng
îmi dă libertatea să nu respect termenul

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!