Foile
zilnic mă trezesc cu gândul că trebuie
ceva
să se-ntâmple,
între haine găsesc scrisori de când
neliniștit cu privire la trecerea timpului
îmi închipuiam iubirea o femeie matură,
nu știam cum va fi cea de care mă înfioram
numai la gândul că există.
între singurătate și boală
ajunsesem la punctul în care jucam o scenă
erotică după stâlpul din stradă
înclinația umbrelor față de axă pretindea aceeași viziune
din moment ce mâna ocupa jumătate din casă,
mă poticneam în scrisul mărunt
ca primul pas de pe lună,
de-a lungul liniei
în
galben,
intuiam lucruri întâmplate
într-o viață trecută
foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea atât de firească a unor teme,
iubirea și arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoși mor tineri.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre viziune
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre tinerețe
- poezii despre singurătate
- poezii despre scrisori
- poezii despre mâini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
Cum poți tu să îți asumi responsabilitatea pentru alții, când tu nu ți-o asumi complet pentru tine? Când nu îți asumi responsabilitatea 100% pentru viața pe care o ai, iubirea pe care o ai sau nu, banii pe care îi ai sau nu și pentru orice este sau nu în viața ta în acest moment. Cum ai putea să fii un exemplu și să fii sprijin pentru alții? Când ești o victimă a circumstanțelor, când îți petreci jumătate din viață dând mult din gură despre ce o să faci și cealaltă jumătate găsind scuze pentru că nu ai făcut, cum ai putea să faci ceva pentru semenii tăi? Nu e ușor să ajungi alfa, dar faci un pas foarte mare în direcția bună atunci când faci primul pas. Asumă-ți responsabilitatea și spune: întreaga mea viață este consecința și rezultatul acțiunilor mele din trecut. Îmi pot schimba întreaga viață, schimbându-mi acțiunile și comportamentele.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viață, citate despre trecut, citate despre schimbare, citate despre responsabilitate, citate despre iubire, citate despre gură sau citate despre bani
Atunci când iubirea ajunge casă de jale
se întâmplă să aprinzi o lumină
din cea mai nouă stea născută prin simpatie
de curbura pământului
oamenii
nu mor
ceea ce îngropăm odată cu seninul
este imagina lor întoarsă
față de viață
să nu-mi spună cineva că oferă mai mult
decât cel care a copt primul pumn
de semințe
dimineața
îmi scot umbra pe străzi
fiecare stâlp sau zid de pe margine
îi compune fidel bucuria
setea de libertate conviețuiește intens
cu animalul din mine
n-am făcut decât să hrănesc o iluzie
în rest
meritul este al întâmplării
probabilitatea apăsătoare ne transformă
într-o călătorie de la pământ la soare
memoria întâmpină greutatea trecutului
posibil să fii dezgropat veche securea
pentru că nu las urme
mi-a fost imposibil să fac o mulțime de gânduri bune
să mă urmeze
tu și îngerul păzitor
împărțiți ce-a rămas după plecarea întunericului
nu aveți curaj să priviți în oglindă
cineva străin face semn că nu se bazează
salvarea poate veni și din tăcerea cuvintelor
m-am gândit în timp ce treceam
de partea cumplită a nopții
ce poate fi mai frumos
decât cântatul cocoșilor
iubirea ne întoarce unul împotriva celuilalt
văzând suferința ambelor părți
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre întuneric, poezii despre îngeri, poezii despre zoologie, poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre suferință sau poezii despre salvare
Sărută-mă
convinsă că nu se va repeta
niciodată pe limbă parfumul acestui gând
prins asupra faptului,
sărută-mă,
cu buzele date în mintea copiilor,
cu cele mai frumoase minciuni spuse
pe nepregătite,
sărută-mă de parcă am fi pe timp de război,
într-un loc unde nu cunoaștem pe nimeni,
și alarma scoate uși
din țâțâni,
sărută-mă,
până când luna va umple cerul de strigoi
și ziua nu va mai fi a oamenilor,
marea va încăpea în pumnii unui copil,
iar zăpada va încolți pe vârful munților,
sărută-mă
cât nu te pot compara cu iubiri de aceeași vârstă,
și nu trebuie să mulțumesc pentru tine,
cât timp viața are secrete
și te poți pierde în mulțime cu bucuria de-a face imposibilă
așteptarea
până la propria nunta,
sărută-mă de parcă ți-ai câștiga libertatea,
atunci când din carnea mea
cineva ți-a rotunjit sânii, astfel încât
să-ți dorești atingeri vinovate de destrămarea familiei,
sărută-mă de parcă ai da înapoi ce-i al meu,
de parcă ți-ai vedea prima păpușă
într-o gheată la ușă,
sărută-mă de parcă ți-ar fi ajuns în sânge
gândul că vei trăi prea mult
înainte să mori din cauza unor lucruri pe care ți-ar fi greu
să nu le faci de o mie de ori,
sărută-mă,
cu privirea aceea de femeie impresionată
că Dumnezeu nu poate să mintă,
satură-mi
nevoia de sărut naturală
cu senzația că rămâi fără aer,
sărută-mă până vei crede că omul poate trăi
cu pâine și apă,
cu durerile nașterii,
sărută-mă de parcă ai adăuga ani iubirii
și i-ai face dreptate când spune: asta e calea,
îți voi răspunde
cu aceeași monedă...
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre copilărie, poezii despre zăpadă, poezii despre vârstă, poezii despre vinovăție sau poezii despre sărut
Și vine o zi
când fiecare dintre cunoscuți are un prieten
convins că poveștile unesc oamenii
cu o singură condiție
să fie
adevărate
când se înmulțesc bogățiile se înmulțesc și cei care
le mănâncă
iubirea zdrobește cireșe în pavilionul urechii
sunetele ating înălțimi anormale
nu că mi-ar fi teamă de ceea ce ar putea să-mi facă
îmi este totuna dacă pică din cer sau din turla bisericii
după un timp oricum voi alege să plec
stelele îmi arată direcția opusă mereu
din copilărie
mă înspăimânta acel sfert de veac
pe care simțeam că nu-l voi mai trăi niciodată
singur
încerc să nu observ câte are să-mi reproșeze viața
pentru că sunt mai iubit decât primul Adam
obiceiul de a ține minte tot mă împovărează
în fiecare duminică mă duci să văd morți
mă bucur că nu sunt ai mei dar mirosul de busuioc
mă umilește încât
urăsc florile primăvara și tot ce mai are verde
moartea sub unghii
îmi place să beau dar nu cum beau pământenii de parcă
nu ar avea pic de respect față de sânge
între sânii unei femei dacă rămâne un punct cald
poți fi sigur că ai lăsat-o în viață deși plăcerea o face să-și țină respirația
un timp
asta dacă știi să iubești
altfel ești ca poeții care scriu despre ceea ce nu pot face
indiferent că te cheamă Paul Emil sau
majoritatea celor care atunci când înțeleg
inima
li se oprește
nimic nu împlinește mai mult decât întoarcerea la cele spirituale
a unui trup furios pe trecut
în plină descompunere
mi-am găsit pomul cunoștinței binelui&răului
ca pe un vechi prieten și bun
mi-a răspuns lovindu-mă peste picioare
eu ascultam așteptând să treacă furtuna
convins că dragostea mea îi va grăbi moartea
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre înălțime, poezii despre verde, poezii despre urechi sau poezii despre sâni
Între două culori
locuiesc între două jumătăți de adevăr
care se suprapun doar o singură dată
prima se desprinde din mine
și se reflectă în punctul
din mijlocul cercului
iar cea de-a doua absoarbe din umbră
și crește ca un miez
în aceeași singurătate lăuntrică
eu...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre creștere sau poezii despre adevăr
Două vise, amândouă cu tata
pe primul nu mi-l amintesc foarte bine,
în al doilea urcam un munte călare,
noaptea, senzația că vântul îmi trece briciul pe față
și uită să-mi șteargă mirosul de spirt,
trece pe lângă mine fără spună nimic,
aplecat,
parcă aveam trei ani și mama voia să-mi facă poză
când am putut să-mi țin capul.
i-am văzut lampa agățată de șa
în culoarea lunii,
înainte să-l ajung știam că vor fi acolo
frigul, focul,
apoi m-am trezit
vorbind despre lucruri trecute,
nu pierdeam niciodată ocazia de-a întreba
ale cui sunt mormintele acelea frumoase,
până în iad,
puteam să jur că nu-mi ia mai mult de zece minute
să fiu parte a acestei lumi greu de măsurat,
liniară,
vârsta strivește.
mă încarc de neliniști profunde,
cu nasul puțin înghețat,
lipit de obrazul tău ca de un geam prin care
pomii fac piruete în ceață,
categoric și fără ascunzișuri iubirea mă-ndeamnă
la compromisuri,
îmi doresc o despărțire sublimă
în fața unei clădiri cu etaje lipsă,
noi și amintirea dezmățului de azi-noapte,
cu cât lupți mai mult să recuperezi, cu atât
timpul adaugă valoare nevrozei.
jumătate dintre iubirile mele ilegale,
jumătate sălbatice,
când aud de morală, se comportă de parcă
ar fi trăit alături de picturi cu tauri și oameni de crom
încleștați în aceeași prinsoare că natura se comportă
așa cum unui mort i-ar fi scârbă
să-l atingă
un viu
în solul acela dur
unde nu poți controla vanitatea
jocului de noroc care nu are nimic de spus între
viață și moarte
rămâne decizia ta și vocea pentru el crudă,
nelucrată,
nepoliticoasă, dar nu mai puțin
magnifică,
altfel spus, mă simt bine,
uneori și eu râd.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre voce, poezii despre visare sau poezii despre valoare
Iubirea ca spațiu și timp
ai vrut casa cu fața spre strada pe care
la fiecare sfârșit de decembrie trece sania trasă
de reni
atingerea ta devine ușoară
îți faci simțită prezența atunci când dorința ne-nchide în camera ei
cu pereții orange
răul umple spațiul gol iar noi
alergăm după un brad uriaș
n-am ajuns atât de departe fără o listă cu morți
îmi trebuie un an și un viciu
un loc unde să nu-mi pese de timp
și de faptul că sunt genul femeilor din țările slave
mă atrage ideea de a trece de singurătate tratându-mă
singur
să scap de agresivitate
hrănesc păsări
cu deznădejdea despre care îmi citești retrospectiv
din ziarele vremii
insulta furia frustrarea cer răspunsuri diferite
am harta lumii pe un șasiu slab luminat
pun degetul și-ți explic
undeva este zi
undeva iubirea devine o victorie în desfășurare
ne învață să cultivăm pământul
începând de la noi se îndepărtează de soare
degeaba încerc seara să găsesc luna
dincolo de un nor teama zilei de mâine -
un colț atârnând ca o cămașă sfâșiată de-un cui mai sfânt decât noi
răspunde cu un da hotărât alcoolului
prea mult ca să supraviețuim
prea puțin să ne îngroape fără sărbători
anul acesta
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre țări
- poezii despre învățătură
- poezii despre violență
- poezii despre viitor
- poezii despre victorie
- poezii despre sărbători
- poezii despre săniuș
Lecție de prim ajutor
ca să fie mai clar
și ca să vă pot ilustra lecția de astăzi
uitați-mă ajuns acasă
poate
și mai departe fiți atenți cum mă privesc pe fereastră
în plină stradă
ca și când chipul meu s-ar forma din forfotă și magazine
să știți că nu mă uit doar de câteva secunde de când suntem împreună
ci de secole (vezi arcimboldo)
este prezentă în portret aceeași amnezie ca atunci
- știu precis că trebuie să vă spun asta
neapărat asta-
când sunt la trecerea de pietoni și imediat după primul pas
mă trezesc la birou
sau acasă
sau la
sau iubită
acum urmează ceva foarte des întâlnit în partea asta de creier (foarte aproape de incoerență)
mai ales seara când toate sunt declanșate
și anume
mă întorc cu spatele la faldurile perdelei care înconjoară fereastra
ca să mă privesc în față cu toată puterea cuvântului
atunci eu
cel care mă privesc pe cel care mă privește cu spatele la perdea
îmi zic cu voce tare
poezie de Ștefan Ciobanu
Adăugat de Ștefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lecții, poezii despre secunde, poezii despre seară, poezii despre prim ajutor, poezii despre prezent, poezii despre portrete, poezii despre pietoni sau lecții de engleză
No man's land
când nimeni nu face lumină
îmi pipăi inima
târât în abis de senzualitatea femeii pe care mi-am luat-o
trăiesc un jaf deși casa de marcat pare intactă
când banii sunt puțini și fără prestanță
precum în Țara Făgăduinței
luna se înalță sofisticată de ritualul voodoo
din noaptea trecută
între noi vin oameni care se ascund
aleg iubirea în loc să fiu furios
beau greutatea mea pentru a scăpa de urmări
cu atâtea mașini pe metru pătrat și soarele la cel mai scăzut nivel
viitorul devine capcană
urc scările cu statutul partidului în loc de mâna curentă
pe fruntea sfântului din Assisi scrie
din toate florile din lume
ne temem să fim văzuți împreună
când cuvintele lipsesc muzica învinge obsesia
unei fugi disperate cauzate de vinovăție
lucruri de care glanda pituitară nu ține cont
sunt cel mai pregătit să păstrez un secret
pentru fiecare din noi pornește un înger călare
rămâne întrebarea
pe cine dăm vina
în loc Cristos
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învinovățire sau poezii despre superlative
De ziua femeii
îmi amintesc constelația tatyana,
ceva între coapsele tale și jumătate din împărăția tatălui meu
nu-i plăceau luptele cu tauri
duminica,
la biserică pe același rând cu diavolul
mestecam nucă betel și injurii la adresa partidului
aflat la putere,
călărețul galben și-a tăiat o felie din tortul pregătit pentru nuntă
a răsturnat vasul cu apă sfințită
și-a sărit peste rugăciune.
tăceam între cei doi ghiocei-
sfârcurile tale ce musteau de dorință-
ai dreptate laptele nu pătează dar nici bine nu-ți e
să calci legea cu privire la dulce,
dragă îmi era beția de vin!
muma punea ziare în geam
să nu vină ulii
pe câmp
mă umpleam de turbă pe mâini, pe haine.
voiam să fug la oraș să fac bani
ți-am promis că vei trăi ca o prințesă cu pielea roz
bolnavă de tuberculoză;
nu te speria e boala celor bogați.
îmi treceai degetul mare prin păr
respirai sacadat de parcă tu ai fi poruncit să ne iubim.
nu voiam să nu mori,
mă rugam pentru zilele în care îmi va fi urât soarele
și restul oamenilor care au apucat să se nască.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre boală, poezii despre zile sau poezii despre ulii
Momente de mijloc
așa începuse sfârșitul
întoarcerea unui om către altul
timpul fără reacție lumea înainte de 11 septembrie
cei mai mulți dintre noi nici măcar nu aveau arme
mai mult decât dorința de-a fi
primul
ademeneam prin amabilitate
primeam forța
să neg existența răului din momentul plăcerii
mă entuziasma fiecare dimineață
singur
îmi aparțineai în totalitate
precum cana de ceai
farfuriile pâinea unsă borcanul cu dulceață
de vișine
bucuria mi se părea expresia celei mai pure arte
algebra mea dădea bătăi de cap oricui credea în
iubirea față de semeni atât de instinctivă
încât
refuza întrebarea de ce noaptea -
un fel de legătură cu Universul
subliminală
subtilă
recunoștința mea că
moartea însemna o frumoasă lecție
de dragoste făcea
limba în care mi-era dor să-mi schimbe gândirea
adormeam la volan
mă salva sunetul unor pagini întoarse
atât cât să-mi dau seama
cât este spațiu negativ și cât reprezintă viitorul
de neoprit precum poezia mea sau restul lucrurilor
împărtășite lumii
urma să i se întâmple ceva mai presus de divin -
un fel de fior primordial pledând vinovat
mă va transforma într-un nor pe care oricine îl va putea
împinge cu mâna.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vișine, poezii despre sunet, poezii despre sfârșit sau poezii despre schimbare
Dați o nouă viață copacilor
m-am așezat și am plâns
orașul
inundabil, în cartiere, înainta
muncitorește,
din epoca de aur, oamenii nu mai aplaudaseră pâinea
adusă cu elicopterul,
armatei îi revenise ca sarcină hrănirea populației.
eram ucenic în prelucrarea cuvintelor neferoase,
am învățat tot ce trebuia, să fiu bine văzut,
mi-am făcut un selfie cu păsări
în pom,
spatele zilei suferise primul atac terorist,
schije de culori amestecate la cald îmi brăzdau privirea;
ce mai rămăsese din cer nu încăpuse în fotografie.
nea victor și tanti mariana, cu mâna pe sticlă,
se certau cine să împartă
sfinților
le spuneam despre tine.
îmi erai suficientă pentru orice fel de excese,
aveam exclusivitate pe linie genealogică,
inventam un loc potrivit, nu pentru a înălța rugăciuni,
doar să-mi ușurez sufletul de păcatul ochilor,
undeva nu prea departe, cât să-mi treacă,
dar nici prea aproape, încât să mă sperie.
ciuleam urechile pentru orice sunet, mă pregăteam să-mi apăs inima,
dealul acesta pustiu atrage răul,
electrificarea țării părea un dans al strigoilor,
o parte de cimitir se oprise sub temelie,
câinii săpau la fundația gardului,
o mână de stele otrăveau
greierii
scoteau cărămizi din pământ, în șir indian,
vorbeau între ei;
numai eu puteam să mă îndrăgostesc într-un astfel de loc
jumătate sfânt, jumătate păgân.
îți umezeam buzele cu restul de apă,
limba încărcată de febră rostea lucruri care nici nu știam că
se pot întâmpla între un bărbat și o femeie,
degetele umblau prin trupul întins
din mijloc,
se lăsa când pe o coapsă, când pe alta,
la baza gâtului se adunau senzațiile ca un mușuroi de furnici
greu de împrăștiat.
mă luam după windows-ul tău fără licență,
dacă mi se întâmpla ceva, nu mă putea găsi nimeni,
sub brad, tanti mariana scria cadourile, mai puțin
ziua
de mâine
o considera falsă, din moment ce trecuse
cu toate necazurile;
îi simțeam respirația alcoolică pe hârtie, picura destul de pervers pentru
a avea scuza unui sân înfundat,
m-am făcut covrig
precum între cei patru pereți ai uterului, mă simțeam ca un embrion
inconștient de lupta pentru existență.
nea victor sughița aproape
de casă
ne-am șters transpirația de pe frunte, am scos vin,
i-am pus de băut, răsuflând ușurat,
o vreme am râs despre asta.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre copaci sau poezii despre trup și suflet
În timp ce mor... o să îmi las bucăți din suflet pe marginea vieții tale. După ce nu o să mai fiu, să te oprești când ți-e dor, să le iei, să îți amintești cât de mult te-am iubit și să râzi. Tu nu o să crezi cât de mult te-am iubit decât atunci când nu o să mai fiu, pentru că atunci o să respiri mai greu. O să te aștept pe un colț de nor. Când plouă, să știi că m-am dezechilibrat. Nu știu cât de jos o să cad. S-ar putea ca în unele vise să te trezești cu mine în pat. Nu o să fac gălăgie. Cel mult o să-ți las pe pernă parfum de crini albi pentru ca dimineața să zâmbești.
Chris Simion în Ce ne spunem când nu ne vorbim
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre visare, citate despre timp, citate despre suflet, citate despre râs, citate despre ploaie sau citate despre moarte
Primul pas este acela de a distinge între părțile iubitoare din tine, de părțile înfricoșate din tine care sunt la rândul lor active în alte cuvinte, să distingi între iubirea și frica din tine. Următorul pas este acela de a alege iubirea cu orice preț.
citat din Gary Zukav
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică sau citate despre cuvinte
Îngerul
te-am iubit femeie în noapte
o singură noapte
în patul alb
împletit din flori de liliac
între îmbrățișări sfioase și tainice suspine
din ochii tăi curgeau rubine
în zori, te-am iubit femeie cu patimă nebună
între boabe crude de rouă
așezasem pe coapsele nude, doruri
doruri adânci
pierdute atunci
prin sălbatice lunci
când ne iubeam din noapte până în zori
te iubesc femeie de o viață
tu, parfum duios de floare albastră
ești înger coborât în brațele iubirii eterne
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre rouă, poezii despre ochi, poezii despre nuditate, poezii despre noapte sau poezii despre femei
Partea nopții în care nu suntem
stăm de partea târzie a nopții
întârziai cu promisiunea nerespectată
cum ar fi să dau cearșaful deoparte
să-ți dezgolesc umerii și fluierul din piciorul unui pui
de cocor ce-a uitat
să dea ocol lunii
era una din acele întâmplări legate de karmă
de care auzi la televizor
nu eu îți iau tu îmi dai
îmi strâng lucrurile fără să-mi pese
nimeni din neamul nostru n-a avut cancer
rămân urme pe albul zilei
de nerecunoscut pentru mine
Dumnezeu a mers pe această zăpadă
imaculată
iubirea noastră ține prea mult după unii
au cerut morții
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre televiziune, poezii despre promisiuni sau poezii despre picioare
Cum nu te-ai aștepta atât de frumoasă și caldă să fie
povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva își închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.
întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-și ia rămas bun,
s-a uitat preț de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene
privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învățate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când își acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii
de parcă ar fi surfilat mușcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mișcătoare,
iubirea doar putea ieși vie...
luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.
pe mâini își făcea tot felul de semne
de parcă și-ar fi urât propria dragoste
și nu-i trebuia vreun motiv.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roz sau poezii despre prostituție
Instinct primar
ploaia - omul care-și pierde echilibrul
în fața unei boli autoimune,
sfârșitul nu este cum ne-au spus la triaj,
Șambala, Șeol sau Infern, totuna,
dacă trebuie să ne lăsăm hainele la intrare.
nu credeam că o pasăre s-ar putea încurca
în picioarele noastre,
iubirea se auzea, plâns de copil
între pereții unei cușete de noapte,
trenul nu oprea niciodată
de parcă i-am fi uns osiile,
trupurile noastre se lăsau bucuroase în puterea
plăcerii de-a nu refuza
dragostea pe calea ferată,
seara apăreau licurici,
șerpi se strecurau printre lucruri,
trecem de viața cu numărul șapte
în care trebuie să plătim ce-am iubit la întâmplare
până dimineață,
lunii îi crescuse un sân
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi sau poezii despre trenuri
Cântarea cântărilor
am zile când îmi amintesc
soarele
intră în casă iar eu
mulțumesc lucrurilor din apropiere
că am
pentru ce să nu caut ceea ce caută lumea
bani
respect
onoare
libertatea de-a alege binele și răul
tot mai aproape de buzele tale
false precum zâmbetul unui clown ce reprezintă
atracția vieții
în orașul meu ridicat pe acte de violență
lipsurile provocau anii întunecați peste care
iubirea trecea cu buretele
ploaia umplea trotuarul de spumă
mă aplecam în fața acelei ape de sus
și ziceam
asta-i sare din trupurile celor care n-au ascultat
dacă în loc de stropi suflete se înalță și se întorc
din straturile mai reci ale atmosferei
sunt sigur că unuia ca mine provenit din Sud
nu i-ar plăcea în cer
am avut timp să-mi văd încercările
bucuriile refuzate
viselor despre ce nu trebuia să-mi doresc
mie cel ce vă vorbește
cărțile îmi dau voie să plâng
în pumni
strigându-mi numele
runele
cele mai ascuțite tăceri
din iubirea ta după care săpam în bărăganul uscat de uitarea
primilor oameni arși pentru convingerile lor
adevărat
nu trebuie să-mi fie frică de
cei neputincioși
îmi oferă comorile mâncate de molii
desfac mâinile și ațe lungi se destramă în aer
sărate și ele
vrăbiile după o noapte de dragoste
duc vorba dintr-o parte în alta
cântarea cântărilor.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre zâmbet, poezii despre vrăbii sau poezii despre vorbire
Lumânări stinse
tot ce ține de moarte există
în mine și în lucruri
doar numele
poate face diferența
întâmplările sunt aproape aceleași
și nimic nu mă leagă de ziua
care sfârșește în mine
oamenii au uitat să mai salute
ba chiar și mersul pe jos
copiii habar nu au să joace șotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala
e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...
azi a murit mătușa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
și îmi spunea să plec
atunci îmi era teamă simțeam
în ceafă un fel de fierbințeală
îmi distribuiam privirea în stânga și
în dreapta și mă gândeam cum să ajung acasă
stau cu tata în mijlocul camerei și
mă gândesc la toți oamenii care mor
sufăr
am prea multe morți în mine
și totuși
mătușa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
așa s-a întâmplat și cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
și vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl știam doar noi
simțeam nevoia să mă bucur să strig...
nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme și aștept
în seara asta o să mă culc mai devreme
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre alb, poezii despre șotron, poezii despre tată sau poezii despre somn