Foile

zilnic mă trezesc cu gândul că trebuie
ceva
să se-ntâmple,
între haine găsesc scrisori de când
neliniştit cu privire la trecerea timpului
îmi închipuiam iubirea o femeie matură,

nu ştiam cum va fi cea de care mă înfioram
numai la gândul că există.

între singurătate şi boală
ajunsesem la punctul în care jucam o scenă
erotică după stâlpul din stradă
înclinaţia umbrelor faţă de axă pretindea aceeaşi viziune
din moment ce mâna ocupa jumătate din casă,
mă poticneam în scrisul mărunt
ca primul pas de pe lună,
de-a lungul liniei
în
galben,
intuiam lucruri întâmplate
într-o viaţă trecută

foile arată cât de mult te-am iubit.
de atunci,
au lacrimi pe ele
ca îmbinarea atât de firească a unor teme,
iubirea şi arta,
asociate unui timp ideal
când oamenii frumoşi mor tineri.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vise, amândouă cu tata

pe primul nu mi-l amintesc foarte bine,
în al doilea urcam un munte călare,
noaptea, senzaţia că vântul îmi trece briciul pe faţă
şi uită să-mi şteargă mirosul de spirt,

trece pe lângă mine fără spună nimic,
aplecat,
parcă aveam trei ani şi mama voia să-mi facă poză
când am putut să-mi ţin capul.

i-am văzut lampa agăţată de şa
în culoarea lunii,
înainte să-l ajung ştiam că vor fi acolo
frigul, focul,
apoi m-am trezit

vorbind despre lucruri trecute,
nu pierdeam niciodată ocazia de-a întreba
ale cui sunt mormintele acelea frumoase,
până în iad,
puteam să jur că nu-mi ia mai mult de zece minute
să fiu parte a acestei lumi greu de măsurat,
liniară,
vârsta striveşte.

mă încarc de nelinişti profunde,
cu nasul puţin îngheţat,
lipit de obrazul tău ca de un geam prin care
pomii fac piruete în ceaţă,
categoric şi fără ascunzişuri iubirea mă-ndeamnă
la compromisuri,
îmi doresc o despărţire sublimă
în faţa unei clădiri cu etaje lipsă,
noi şi amintirea dezmăţului de azi-noapte,
cu cât lupţi mai mult să recuperezi, cu atât
timpul adaugă valoare nevrozei.

jumătate dintre iubirile mele ilegale,
jumătate sălbatice,
când aud de morală, se comportă de parcă
ar fi trăit alături de picturi cu tauri şi oameni de crom
încleştaţi în aceeaşi prinsoare că natura se comportă
aşa cum unui mort i-ar fi scârbă
să-l atingă
un viu
în solul acela dur
unde nu poţi controla vanitatea
jocului de noroc care nu are nimic de spus între
viaţă şi moarte
rămâne decizia ta şi vocea pentru el crudă,
nelucrată,
nepoliticoasă, dar nu mai puţin
magnifică,

altfel spus, mă simt bine,
uneori şi eu râd.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută-mă

convinsă că nu se va repeta
niciodată pe limbă parfumul acestui gând
prins asupra faptului,
sărută-mă,
cu buzele date în mintea copiilor,
cu cele mai frumoase minciuni spuse
pe nepregătite,
sărută-mă de parcă am fi pe timp de război,
într-un loc unde nu cunoaştem pe nimeni,
şi alarma scoate uşi
din ţâţâni,
sărută-mă,
până când luna va umple cerul de strigoi
şi ziua nu va mai fi a oamenilor,
marea va încăpea în pumnii unui copil,
iar zăpada va încolţi pe vârful munţilor,
sărută-mă
cât nu te pot compara cu iubiri de aceeaşi vârstă,
şi nu trebuie să mulţumesc pentru tine,
cât timp viaţa are secrete
şi te poţi pierde în mulţime cu bucuria de-a face imposibilă
aşteptarea
până la propria nunta,
sărută-mă de parcă ţi-ai câştiga libertatea,
atunci când din carnea mea
cineva ţi-a rotunjit sânii, astfel încât
să-ţi doreşti atingeri vinovate de destrămarea familiei,
sărută-mă de parcă ai da înapoi ce-i al meu,
de parcă ţi-ai vedea prima păpuşă
într-o gheată la uşă,
sărută-mă de parcă ţi-ar fi ajuns în sânge
gândul că vei trăi prea mult
înainte să mori din cauza unor lucruri pe care ţi-ar fi greu
să nu le faci de o mie de ori,
sărută-mă,
cu privirea aceea de femeie impresionată
că Dumnezeu nu poate să mintă,
satură-mi
nevoia de sărut naturală
cu senzaţia că rămâi fără aer,
sărută-mă până vei crede că omul poate trăi
cu pâine şi apă,
cu durerile naşterii,
sărută-mă de parcă ai adăuga ani iubirii
şi i-ai face dreptate când spune: asta e calea,
îţi voi răspunde
cu aceeaşi monedă...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam un loc în care să mă ascund, un loc în care să nu fie nevoie să faci nimic. Gândul de-a fi ceva nu numai că mă îngrozea, mă îmbolnăvea de-a binelea. Gândul de-a fi avocat, consilier, inginer sau ceva asemănător mi se părea imposibil. De-a mă însura, de-a face copii, de-a fi prins într-o structură familială. De-a merge undeva la muncă zi de zi şi de-a mă întoarce. Era imposibil. Să fac lucruri, lucruri simple, să iau parte la picnicurile în familie, la Crăciunuri, la sărbătorile de 4 Iulie, de Ziua Muncii, de Ziua Mamei... omul să năştea numai ca să îndure lucrurile astea şi apoi să moară? Preferam să fiu spălător de vase, să mă întorc singur într-o cămăruţă şi să beau până adorm.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea tuturor pentru toţi – poate că ar trebui să lăsăm asta în seama lui Isus. Iubirea e cu totul altceva. Nu are nimic de-a face cu generozitatea, cu îndurarea. Dimpotrivă. Iubirea este un amestec ciudat de contrarii, o îmbinare de egoism extrem şi dăruire deplină. Un paradox! În plus, iubirea, toată lumea vorbeşte întotdeauna de iubire, iubire, dar iubirea nu e ceva ce alegi, ci te molipseşti de ea ca de o boală, eşti prins de ea ca într-o nenorocire. Aşadar, ce anume alegem? Între ce şi ce trebuie să aleagă oamenii în fiecare minut al zilei? Generozitate şi meschinărie. Orice copil o ştie, şi totuşi răutatea nu se mai isprăveşte. Cum se poate explica asta? Se pare că ni se trage de la mărul pe care l-am mâncat atunci: am mâncat un măr otrăvit.

Amos Oz în Poveste despre dragoste şi întuneric
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bine!

Ce mult te-am iubit,
să spună serile târzii...
Ce mult te-am iubit,
tu, niciodată nu vei şti!

Ce mult te-am iubit,
să spună zile de nesomn!
Ce mult te-am iubit,
să spună sufletul de om!

Dar nu se poate descifra,
în traiul zilnic, dragostea.
Şi nu poţi duce, trup firav,
iubirea unui suflet brav!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine o zi

când fiecare dintre cunoscuţi are un prieten
convins că poveştile unesc oamenii
cu o singură condiţie
să fie
adevărate
când se înmulţesc bogăţiile se înmulţesc şi cei care
le mănâncă

iubirea zdrobeşte cireşe în pavilionul urechii
sunetele ating înălţimi anormale
nu că mi-ar fi teamă de ceea ce ar putea să-mi facă
îmi este totuna dacă pică din cer sau din turla bisericii
după un timp oricum voi alege să plec

stelele îmi arată direcţia opusă mereu
din copilărie
mă înspăimânta acel sfert de veac
pe care simţeam că nu-l voi mai trăi niciodată
singur

încerc să nu observ câte are să-mi reproşeze viaţa
pentru că sunt mai iubit decât primul Adam
obiceiul de a ţine minte tot mă împovărează

în fiecare duminică mă duci să văd morţi
mă bucur că nu sunt ai mei dar mirosul de busuioc
mă umileşte încât
urăsc florile primăvara şi tot ce mai are verde
moartea sub unghii

îmi place să beau dar nu cum beau pământenii de parcă
nu ar avea pic de respect faţă de sânge
între sânii unei femei dacă rămâne un punct cald
poţi fi sigur că ai lăsat-o în viaţă deşi plăcerea o face să-şi ţină respiraţia
un timp
asta dacă ştii să iubeşti
altfel eşti ca poeţii care scriu despre ceea ce nu pot face
indiferent că te cheamă Paul Emil sau
majoritatea celor care atunci când înţeleg
inima
li se opreşte

nimic nu împlineşte mai mult decât întoarcerea la cele spirituale
a unui trup furios pe trecut
în plină descompunere
mi-am găsit pomul cunoştinţei binelui&răului
ca pe un vechi prieten şi bun

mi-a răspuns lovindu-mă peste picioare
eu ascultam aşteptând să treacă furtuna
convins că dragostea mea îi va grăbi moartea

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele libertăţii, homosexualii cer legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex: bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie. Pe când şi legiferarea căsătoriei între tată şi fiică, între mamă şi fiu, între frate şi soră, între doi fraţi, între două surori, între bunic şi nepoată, între bunică şi nepot, între ginere şi soacră, între noră şi socru, între un bărbat şi mai multe femei, între o femeie şi mai mulţi bărbaţi, între oameni şi animale (între un bărbat şi o oaie, o capră, o căţea sau o iapă, între o femeie şi un câine, între o femeie şi unul sau mai mulţi armăsari etc.)? Pe când şi o lege care să ne permită să umblăm complet goi pe stradă, la serviciu, în biserică? Pe când şi legiferarea violului şi a pedofiliei?

George Budoi în Homosexualitatea în aforisme, epigrame, pamflete şi satire, Absurditatea căsătoriei între homosexuali (14 iulie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul

am văzut orizontul
prin cioburi de gânduri
de veghe în lanul de grâu
ce s-a copt într-o vară
curgea un râu între noi
erai floare
floarea soarelui te numeai
singură
în marea singurătate
nu ştiam
tăcearea zăcea goală între noi
un timp
un cuvânt nerostit
durere
o clipă eternă
în arşita dorului nespus
uneori ploua
când plângeai
paharul s-a revărsat peste coala murdară de gånduri
mâna a întâlnit trupul
ai ţipat
picurau lacrimi pe coapsa sufletului
te-am scris
pe ţărm
goală de păcate
ştiam
erai departe
eu
în altă parte
m-ai primit în lacrima ta
iubire
între buze şi braţe neastâmpărate
te-am ales pe tine
la prima întâlnire
ploua
doi nebuni pe ţărm
erai fierbinte şi pură
şi ai surâs în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când iubirea ajunge casă de jale

se întâmplă să aprinzi o lumină
din cea mai nouă stea născută prin simpatie
de curbura pământului

oamenii
nu mor
ceea ce îngropăm odată cu seninul
este imagina lor întoarsă
faţă de viaţă
să nu-mi spună cineva că oferă mai mult
decât cel care a copt primul pumn
de seminţe
dimineaţa
îmi scot umbra pe străzi
fiecare stâlp sau zid de pe margine
îi compune fidel bucuria

setea de libertate convieţuieşte intens
cu animalul din mine
n-am făcut decât să hrănesc o iluzie
în rest
meritul este al întâmplării

probabilitatea apăsătoare ne transformă
într-o călătorie de la pământ la soare
memoria întâmpină greutatea trecutului
posibil să fii dezgropat veche securea

pentru că nu las urme
mi-a fost imposibil să fac o mulţime de gânduri bune
să mă urmeze

tu şi îngerul păzitor
împărţiţi ce-a rămas după plecarea întunericului
nu aveţi curaj să priviţi în oglindă
cineva străin face semn că nu se bazează

salvarea poate veni şi din tăcerea cuvintelor
m-am gândit în timp ce treceam
de partea cumplită a nopţii

ce poate fi mai frumos
decât cântatul cocoşilor
iubirea ne întoarce unul împotriva celuilalt
văzând suferinţa ambelor părţi

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de prim ajutor

ca să fie mai clar
şi ca să vă pot ilustra lecţia de astăzi
uitaţi-mă ajuns acasă
poate

şi mai departe fiţi atenţi cum mă privesc pe fereastră
în plină stradă
ca şi când chipul meu s-ar forma din forfotă şi magazine
să ştiţi că nu mă uit doar de câteva secunde de când suntem împreună
ci de secole (vezi arcimboldo)

este prezentă în portret aceeaşi amnezie ca atunci
- ştiu precis că trebuie să vă spun asta
neapărat asta-
când sunt la trecerea de pietoni şi imediat după primul pas
mă trezesc la birou
sau acasă
sau la
sau iubită

acum urmează ceva foarte des întâlnit în partea asta de creier (foarte aproape de incoerenţă)
mai ales seara când toate sunt declanşate
şi anume
mă întorc cu spatele la faldurile perdelei care înconjoară fereastra
ca să mă privesc în faţă cu toată puterea cuvântului

atunci eu
cel care mă privesc pe cel care mă priveşte cu spatele la perdea
îmi zic cu voce tare

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul Iubirii

Atât lumina cât şi umbra sunt dansul Iubirii,
Iubirea nu are cauză;
Este iubirea astrală a secretelor lui Dumnezeu.
Iubitul şi iubirea sunt inseparabili şi atemporali.

Deşi am încercat să descriu Iubirea,
Atunci când am experimentat-o,
Am rămas lipsit de cuvinte.

Deşi am încercat să scriu despre Iubire,
Am rătăcit lipsit de ajutor;
Creionul mi s-a rupt şi foile au alunecat.

În acel loc inefabil în care iubitul,
Iubirea şi obiectul iubit sunt una.
Fiecare moment devine glorios prin lumina Iubirii.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat

Te-am visat mai demult,

când încă ne căutam,

şi fiecare iubea pe altcineva,

şi între noi era o graniţă pe care am învins-o într-un final.

Corpul tău nu era al tău,

era al altuia, şi nici chipul,

dar te-am recunoscut în vis,

ştiam că eşti tu,

cel pentru totdeauna,

trecut prin multi-galaxii şi civilizaţii,

una mai teribila ca cealaltă,

cu lideri nebuni şi zei pentru tot ce nu înţelegeau,

aveai aceeaşi tăcere şi în mijlocul ei,

o inimă la fel de firavă,

un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.

Te-am visat mai demult şi am plâns,

nu ştiam cum am să mă descurc

cu toată iubirea asta,

cum am să plătesc,

când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu

sau mult prea devreme

şi vom trece unul pe lângă celălalt

ca doi străini într-o galerie de artă.

Şi frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
şi explozia ei nu a distrus nimic.

Explozia ei te-a adus pe tine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ca spaţiu şi timp

ai vrut casa cu faţa spre strada pe care
la fiecare sfârşit de decembrie trece sania trasă
de reni
atingerea ta devine uşoară
îţi faci simţită prezenţa atunci când dorinţa ne-nchide în camera ei
cu pereţii orange
răul umple spaţiul gol iar noi
alergăm după un brad uriaş

n-am ajuns atât de departe fără o listă cu morţi
îmi trebuie un an şi un viciu
un loc unde să nu-mi pese de timp
şi de faptul că sunt genul femeilor din ţările slave

mă atrage ideea de a trece de singurătate tratându-mă
singur
să scap de agresivitate
hrănesc păsări
cu deznădejdea despre care îmi citeşti retrospectiv
din ziarele vremii
insulta furia frustrarea cer răspunsuri diferite

am harta lumii pe un şasiu slab luminat
pun degetul şi-ţi explic
undeva este zi
undeva iubirea devine o victorie în desfăşurare
ne învaţă să cultivăm pământul
începând de la noi se îndepărtează de soare
degeaba încerc seara să găsesc luna
dincolo de un nor teama zilei de mâine -
un colţ atârnând ca o cămaşă sfâşiată de-un cui mai sfânt decât noi
răspunde cu un da hotărât alcoolului
prea mult ca să supravieţuim
prea puţin să ne îngroape fără sărbători
anul acesta

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi tu să îţi asumi responsabilitatea pentru alţii, când tu nu ţi-o asumi complet pentru tine? Când nu îţi asumi responsabilitatea 100% pentru viaţa pe care o ai, iubirea pe care o ai sau nu, banii pe care îi ai sau nu şi pentru orice este sau nu în viaţa ta în acest moment. Cum ai putea să fii un exemplu şi să fii sprijin pentru alţii? Când eşti o victimă a circumstanţelor, când îţi petreci jumătate din viaţă dând mult din gură despre ce o să faci şi cealaltă jumătate găsind scuze pentru că nu ai făcut, cum ai putea să faci ceva pentru semenii tăi? Nu e uşor să ajungi alfa, dar faci un pas foarte mare în direcţia bună atunci când faci primul pas. Asumă-ţi responsabilitatea şi spune: întreaga mea viaţă este consecinţa şi rezultatul acţiunilor mele din trecut. Îmi pot schimba întreaga viaţă, schimbându-mi acţiunile şi comportamentele.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi o nouă viaţă copacilor

m-am aşezat şi am plâns
oraşul
inundabil, în cartiere, înainta
muncitoreşte,
din epoca de aur, oamenii nu mai aplaudaseră pâinea
adusă cu elicopterul,
armatei îi revenise ca sarcină hrănirea populaţiei.

eram ucenic în prelucrarea cuvintelor neferoase,
am învăţat tot ce trebuia, să fiu bine văzut,
mi-am făcut un selfie cu păsări
în pom,
spatele zilei suferise primul atac terorist,
schije de culori amestecate la cald îmi brăzdau privirea;
ce mai rămăsese din cer nu încăpuse în fotografie.

nea victor şi tanti mariana, cu mâna pe sticlă,
se certau cine să împartă
sfinţilor
le spuneam despre tine.

îmi erai suficientă pentru orice fel de excese,
aveam exclusivitate pe linie genealogică,
inventam un loc potrivit, nu pentru a înălţa rugăciuni,
doar să-mi uşurez sufletul de păcatul ochilor,
undeva nu prea departe, cât să-mi treacă,
dar nici prea aproape, încât să mă sperie.

ciuleam urechile pentru orice sunet, mă pregăteam să-mi apăs inima,
dealul acesta pustiu atrage răul,
electrificarea ţării părea un dans al strigoilor,
o parte de cimitir se oprise sub temelie,
câinii săpau la fundaţia gardului,
o mână de stele otrăveau
greierii
scoteau cărămizi din pământ, în şir indian,
vorbeau între ei;
numai eu puteam să mă îndrăgostesc într-un astfel de loc
jumătate sfânt, jumătate păgân.

îţi umezeam buzele cu restul de apă,
limba încărcată de febră rostea lucruri care nici nu ştiam că
se pot întâmpla între un bărbat şi o femeie,
degetele umblau prin trupul întins
din mijloc,
se lăsa când pe o coapsă, când pe alta,
la baza gâtului se adunau senzaţiile ca un muşuroi de furnici
greu de împrăştiat.

mă luam după windows-ul tău fără licenţă,
dacă mi se întâmpla ceva, nu mă putea găsi nimeni,
sub brad, tanti mariana scria cadourile, mai puţin
ziua
de mâine
o considera falsă, din moment ce trecuse
cu toate necazurile;
îi simţeam respiraţia alcoolică pe hârtie, picura destul de pervers pentru
a avea scuza unui sân înfundat,
m-am făcut covrig
precum între cei patru pereţi ai uterului, mă simţeam ca un embrion
inconştient de lupta pentru existenţă.

nea victor sughiţa aproape
de casă
ne-am şters transpiraţia de pe frunte, am scos vin,
i-am pus de băut, răsuflând uşurat,

o vreme am râs despre asta.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când treci, ştii bine,
Prin absenţa mea, care-i făcută doar din tine,
Norii nu mai pot fi cerul meu, nici acest soare,
Al meu e doar cerul care se desface-n particule infime –
Şi minciuna atotcuprinzătoare
De-a fi această voce, această privire, aceşti centimetri-înălţime.

Elementele care m-au făcut
Din întâlnirea noastră nespus de avut
Nu mai pot fi necreate; nu există haos
A cărui cauzalitate
Să poată anula-n vreun fel, să readucă-n repaos
Ceremonialul prezenţei tale, chiar şi-atunci când eşti departe.

Tu, atunci, şi eu – împreună,
Vom pretinde că totul e-o minciună,
Diminuându-ne pentru-a crea impresia amăgitoare
Că putem exista separaţi, în vreme ce, dincolo de-artificii şi de-al lor fâs,
Un om mult, mult mai mare,
Se ascunde în această privire, în acest surâs.

El e cel care dincolo de marea adâncă
Dincolo de ocenele triste te va întâmpina – încă,
Trezindu-te din nepăsare cu ceea ce a fost.
Din acestă oră trecută vocea lui va vorbi,
Legile Timpului vor trebui să-şi caute alt rost:
În faţa-întregii lumi mâna lui îţi va atinge obrazul, te va iubi.

Străin poate fi
Doar sunetul căruia-i lipseşte darul de-a privi.
Nu există gând care, murind, să treacă, mărunt sau înalt,
Prin spaţii-n care noi n-am putea să fim,
Să ne realcătuim
Unul altuia sinele, fiecare-n gândul celuilalt.

Laşi în urmă – nimic nu se pierde –
Mai mult decât am fost eu vreodată, şi cu-un fel de
Cochetărie-amară iei cu tine mai mult
Decât voi fi până-n acea zi, din toate mai aleasă,
Când nu va mai fi nimic de făcut,
Doar să rostim " În sfârşit", şi să fim din nou acasă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vezi?
mereu mă uit,
mă rătăcesc în ceva
şi nu ştiu...
te iubesc altfel.

uite, de exemplu,
aseară,
m-am uitat într-o apă
şi te-am iubit ca o lună udă.
azi m-am uitat în zbor
şi te-am iubit ca o vrabie.

când
se întrerup aromele între noi,
mă uit într-o frică limpede
şi iubesc ca o lacrimă.

dar tu...
mă afli tu,
chiar dacă mă uit printr-o grecie de vară
şi iubesc ca o portocală nebună
sau ca un foc insular.

acum,
iubitul meu,
cred că am să mă uit în tine,
să iubesc ca o femeie.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.

citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momente de mijloc

aşa începuse sfârşitul
întoarcerea unui om către altul
timpul fără reacţie lumea înainte de 11 septembrie

cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu aveau arme
mai mult decât dorinţa de-a fi
primul
ademeneam prin amabilitate
primeam forţa
să neg existenţa răului din momentul plăcerii

mă entuziasma fiecare dimineaţă
singur
îmi aparţineai în totalitate
precum cana de ceai
farfuriile pâinea unsă borcanul cu dulceaţă
de vişine
bucuria mi se părea expresia celei mai pure arte
algebra mea dădea bătăi de cap oricui credea în
iubirea faţă de semeni atât de instinctivă
încât
refuza întrebarea de ce noaptea -
un fel de legătură cu Universul
subliminală
subtilă
recunoştinţa mea că
moartea însemna o frumoasă lecţie
de dragoste făcea
limba în care mi-era dor să-mi schimbe gândirea

adormeam la volan

mă salva sunetul unor pagini întoarse
atât cât să-mi dau seama
cât este spaţiu negativ şi cât reprezintă viitorul
de neoprit precum poezia mea sau restul lucrurilor
împărtăşite lumii
urma să i se întâmple ceva mai presus de divin -
un fel de fior primordial pledând vinovat

mă va transforma într-un nor pe care oricine îl va putea
împinge cu mâna.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

No man's land

când nimeni nu face lumină
îmi pipăi inima
târât în abis de senzualitatea femeii pe care mi-am luat-o
trăiesc un jaf deşi casa de marcat pare intactă
când banii sunt puţini şi fără prestanţă
precum în Ţara Făgăduinţei
luna se înalţă sofisticată de ritualul voodoo
din noaptea trecută
între noi vin oameni care se ascund
aleg iubirea în loc să fiu furios
beau greutatea mea pentru a scăpa de urmări
cu atâtea maşini pe metru pătrat şi soarele la cel mai scăzut nivel
viitorul devine capcană
urc scările cu statutul partidului în loc de mâna curentă
pe fruntea sfântului din Assisi scrie
din toate florile din lume
ne temem să fim văzuţi împreună
când cuvintele lipsesc muzica învinge obsesia
unei fugi disperate cauzate de vinovăţie
lucruri de care glanda pituitară nu ţine cont
sunt cel mai pregătit să păstrez un secret
pentru fiecare din noi porneşte un înger călare
rămâne întrebarea
pe cine dăm vina
în loc Cristos

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!