Morişca

undeva la dreapta se învârtea roata din hârtie
pusă de muma să alunge satanele
în direcţia vântului oamenii intrau cu sfială pe uliţă
scuturau praful de pe pantofi şi închinau pentru miri,
cineva de obicei o copilă punea căldarea s-o umple cu bani,
din cei ai ţiganilor, naşul oprea lumea în drum rupea turta peste pragul
imaginat de vârful bastonului cu măciulie de fier şi apoi puteau să se-mbete,
moartea în alb îmi mângâia părul, îmi dădea să beau ciocolată caldă
ciocârlia ducea către cer părerea de rău a mulţimii,
iar ea
şoptea duios privindu-mă cum numai mama o făcea
înainte să mă lase în curtea spitalului:
nu mâine, azi...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cotoşmanul mergea înainte şi aşa de iute, încât căruţele nu se puteau ţine de dânsul. Aci pierea ca o nălucă, aci se învârtea înapoi şi făcea semn pe unde să apuce. Pasămite, călăuzind, el făcea dresurile înainte. Întâlnind cirezile de vite ale unor zmei, el spuse văcarilor ce să zică, când îi vor întreba cineva ale cui sunt cirezile, că de unde nu, pieirea capului ce va cădea peste dânşii de la Dumnezeu va fi groaznică. Întâlnind turmele, spuse aşijderea ciobanilor ce să zică şi ei, căci de unde nu, Muma-pădurei îi va chinui băgându-le mâinile în căldarea cu jăratic, până vor muri, şi sufletele lor vor ajunge la munci nesfârşite. Bieţii oameni, de spaimă, şi ştiind că gura nu-i ţine chirie, spuse celor ce îi întrebară, precum îi învăţase cotoşmanul, carele era în chip de om.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi bucata mea de pământ

ridic ochii spre ceva care îmi trece deasupra capului
păsările
nu le pot opri
dar cuib niciodată

am reflexe de om neînvăţat să iubească
o femeie ca tine
singuratică
în curtea unei biserici unde cresc ciuperci după ploaie
pui hârtie în geam să nu mă vadă lumina zilei
sau vreun sfânt gelos pe faptul că mereu
cunoştinţa îngâmfă

mergeam la săniuş
din vârful măgurii mă urmăreau lupii
chiuiam de li se oprea inima
învăţătoarei
şi tuturor celor care m-au lăsat singur

aşteptam veşti de acasă
cu mânecile prea scurte de cât am cărat apă la morţi
să mergi cu gânduri neîncepute altfel
pământul nu ţine cont

brusc ninsoarea s-a stins
am găsit două mâini de-ale celor care scăpaseră
de mânia lui Cain
muma mi-a spus cu limbă de moarte
pe vremea mea nu se făcea şcoală
am două clase
dar am trăit şi aşa

mie îmi scăpase o lacrimă după timpul pierdut
lumea chemase deja preotul
îi ziceam spaniolul
nu ştiu de ce dar aşa mi-a venit
m-a ciupit de obraz
vrei să-ţi visezi soarta?
îmbracă acest costum din fir de neghină şi cere ce vrei
apoi a plecat stârnind muşchiul unui copac
ce ardea
singur

dimineaţa mă uit în oglindă
niciun semn
din acel timp al răului

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea înghiţi ruşinea, plecă capul în jos şi tăcu. Muma, tot mumă. Se duse la frate-său şi ceru doi cai pentru fraţii cei mari şi o iapă pentru Ţugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de milă pentru Ţugulea, ca să poată umbla şi el. Nu mai putură de bucurie fraţii când le aduse mă-sa caii. Ţugulea nu se putea mângâia pentru că era olog şi nu ştia cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Ţugulea zise că ar dori să meargă şi el cu fraţii lui la vânătoare. Râseră fraţii de el. Apoi daca se rugă şi mă-sa de ei, îl luară şi pe dânsul. Se gătiră şi plecară. În pădure se mirau fraţii cum face Ţugulea de nimereşte aşa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile şi trei nopţi zăboviră la vânătoare.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România este o ţară republicană cu foarte mulţi regi: regele ţiganilor din Alexandria, regele ţiganilor din Ardeal, regele ţiganilor din Banat, regele ţiganilor din Costeşti, regele ţiganilor din Moldova, regele ţiganilor din Muntenia, regele ţiganilor din Oltenia, regele ţiganilor din România, regele ţiganilor din toată România, regele ţiganilor din Sibiu, regele ţiganilor din Strehaia, regele ţiganilor din Teleorman, regele internaţional al ţiganilor, regele ţiganilor internaţionali ş. a.

aforism de George Budoi din România şi Românii (18 august 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ne ştie

E-atâta cer senin în părul tău,
Cu soarele amestecat în bucle,
Zâmbind culoare albastră printre pâcle,
Să le alunge cu aleanul său

E-atâta infinit între extreme,
Că nu ne auzim când ne certăm,
Aşa că iar noi doi îmbrăţişăm,
Să fim din nou iubire peste vreme

E-atâta puritate rătăcită
Pe drumuri efemere undeva,
La graniţă de vise şi de stea,
Ce doar aşteaptă să îi fii iubită

Iar undeva la mijloc suntem noi,
Cu degete întinse către mâine,
Un suflet, e acelaşi şi în tine,
Ce bine că ne vrea pe amândoi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, pământ

îi priveam zâmbind şi atât,
oameni care nu au ucis niciodată,
aveam nevoie de medicamente şi de un soare
mai încet
în drumul şerpuit către noapte,
pescăruşi zburau, să nu-mi fac griji pentru ziua de mâine,
pentru următoarea plecare spre necunoscut,
încercam
să mă gândesc la un lucru frumos.

tot ce îmi puteam aminti însemna averea
pentru care
nu trebuia
să dau socoteală.
ziua continua să scadă,
ne pândeam unii pe alţii,
auzeam focurile, ascunşi în tufişuri,
ca într-o joacă de-a hienele,
oamenii mari inspirau
teama să nu-mi strălucească ochii
din cauza febrei,
noaptea făcea ca şoaptele noastre
să-şi piardă minţile după încărcătorul celuilalt.

cineva încerca să ne convingă cu lapte de mac,

am petrecut timp întrebând
ce boală se întinde ca un stol auriu.
atunci
am simţit că stă în puterea mea
să-i aleg pe cei doisprezece.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

nu ştiu dacă mor sau de ziua mea
iubirea precum un gong bate miezul nopţii
până la umeri nu se-ntâmplă nimic
niciun semn de la tine

un papagal stâlceşte cuvintele
mecanic din psalm
a venit rândul meu să mă bucur
în limbajul mimico-gestual

moartea mă strigă naivule
nimeni nu se oferă
seara nu apuc să mă-mbăt
amorţesc pur şi simplu
sufletul
de la masă mă ia de un braţ
să mergem nu mai sunt bani

am un fular de la mama

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunetul

Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară,
luna prinsă-n colţul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.

Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munţi venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste aşteptarea mea târzie.

Şi în roata vântului cuprins,
auzeam urări venind din flintă
în adâncul gândului desprins
din zăpezi căzute peste nuntă.

Am simţit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa crescu la marginea oraşului, în curtea unei case cu pereţi galbeni. Nu avea inimă... Şi-a pus-o mai întâi pe cea de fier, şi în pieptul ei fierul a devenit fier înroşit, ca din forjă. O ardea, o zăpăcea, o făcea să tânjeasca după un lucru necunoscut, nedorit, şi totuşi necesar ca aerul, un lucru în lipsa căruia se sufoca. Îşi smulse imediat din piept inima asta crudă şi covârşitoare, hotarâtă să n-o mai încerce niciodată. Apoi încercase inima de plumb, care deveni în pieptul ei o pungă de lichid gros şi negru, cu sumbre reflexe indigo. O tristeţe şi-o sfârşire de necrezut, o melancolie întunecată, fără orizont, fără viitor o copleşiră... Era insuportabil, fata-şi scoase noua inimă şi decise să o lase pentru totdeauna în săculeţul cu buzunare organice. Numai inima de cristal era adevărată. Numai pe aceea avea s-o simtă în piept pentru totdeauna.

Mircea Cărtărescu în Care-i faza cu cititul?, A patra inimă (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua femeii

îmi amintesc constelaţia tatyana,
ceva între coapsele tale şi jumătate din împărăţia tatălui meu
nu-i plăceau luptele cu tauri
duminica,
la biserică pe acelaşi rând cu diavolul
mestecam nucă betel şi injurii la adresa partidului
aflat la putere,
călăreţul galben şi-a tăiat o felie din tortul pregătit pentru nuntă
a răsturnat vasul cu apă sfinţită
şi-a sărit peste rugăciune.

tăceam între cei doi ghiocei-
sfârcurile tale ce musteau de dorinţă-
ai dreptate laptele nu pătează dar nici bine nu-ţi e
să calci legea cu privire la dulce,
dragă îmi era beţia de vin!

muma punea ziare în geam
să nu vină ulii
pe câmp
mă umpleam de turbă pe mâini, pe haine.
voiam să fug la oraş să fac bani
ţi-am promis că vei trăi ca o prinţesă cu pielea roz
bolnavă de tuberculoză;
nu te speria e boala celor bogaţi.

îmi treceai degetul mare prin păr
respirai sacadat de parcă tu ai fi poruncit să ne iubim.
nu voiam să nu mori,
mă rugam pentru zilele în care îmi va fi urât soarele
şi restul oamenilor care au apucat să se nască.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea cu filme

Scoteam apa din beci în câuş de ploaie
tu fumai un spic de grâu minunat
mama ne punea un film despre mame
pe bancă
afară
la aparat!
Toţi taţii în struguri
scuturau luminiş
câinele se ridica în blană
din tufiş... pe furiş!
Ce vremuri de plâns
cu cearcăne grele
ce arii...
ce cântec alcoolic
groparii
cântau melancolic
la stele!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul pământului

În direcţia vântului,
Verbul tresare,
În tremurare -
Taina Cuvântului!

E Ora cântului,
În Cer şi-n Mare,
În direcţia vântului,
În distilare...

Focul avântului,
Vers şi mirare
Cânt şi-alinare -
Rostul pământului,

În direcţia vântului...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea mamei

Mama, bună gospodină,
O făcea doar cu făină
Şi, etapă cu etapă,
Drojdie (maia) şi apă;

Mai punea un strop de sare
Şi-o grămadă de răbdare.
În copaie,-apoi, reţine,
Frământa aluatul bine

Şi, cu-o cruce creştinească,
Îl lăsa să se dospească.
Cu-o răbdare ca de piatră,
Pâinea o cocea pe vatră.

Caldă, bună, delicioasă,
Mama ne-o punea pe masă,
S-o mănânce copilaşii,
Fetele şi băieţaşii

(Împreună cu părinţii,
Credincioşi cum sunt doar sfinţii),
Cu mâncarea cea gătită
Tot de mama mult iubită.

Azi mă-ntreb cu nostalgie:
Unde eşti copilărie?
Unde sunt părinţii mei?
Unde-i mama, pâinea ei?

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am intalnit-o

Zâmbea. Senin era ochiul,
singurul cu care zărea.
Schiopăta. Mâna cu venele umflate,
sprijinită pe baston,
avea petele maron
ale vârstei – a treia.
Maron. Ca lemnul bastonului,
încovoiat elegant şi terminat
cu un cap de pajură.
Fusese al lui. Ca şi ea.
Ca şi ea? Da.
Ciocul pajurei mângâie degetul ei arătător.
Mâna ei mângâie gâtul pajurei.
Ar fi putut amândouă zbura. Amândouă,
ca atunci când el îi arăta
cu vârful bastonului avioane
şi se prefăcea că astfel eliberează pajura
şi le mângâia pe gât cu arătătorul:
întâi pe ea, cu degetul uşor îndoit,
apoi, fâstâcit de atingere, pajura.

Zâmbea. Senin era ochiul amintirii,
singurul care înţelegea.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momente de mijloc

aşa începuse sfârşitul
întoarcerea unui om către altul
timpul fără reacţie lumea înainte de 11 septembrie

cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu aveau arme
mai mult decât dorinţa de-a fi
primul
ademeneam prin amabilitate
primeam forţa
să neg existenţa răului din momentul plăcerii

mă entuziasma fiecare dimineaţă
singur
îmi aparţineai în totalitate
precum cana de ceai
farfuriile pâinea unsă borcanul cu dulceaţă
de vişine
bucuria mi se părea expresia celei mai pure arte
algebra mea dădea bătăi de cap oricui credea în
iubirea faţă de semeni atât de instinctivă
încât
refuza întrebarea de ce noaptea -
un fel de legătură cu Universul
subliminală
subtilă
recunoştinţa mea că
moartea însemna o frumoasă lecţie
de dragoste făcea
limba în care mi-era dor să-mi schimbe gândirea

adormeam la volan

mă salva sunetul unor pagini întoarse
atât cât să-mi dau seama
cât este spaţiu negativ şi cât reprezintă viitorul
de neoprit precum poezia mea sau restul lucrurilor
împărtăşite lumii
urma să i se întâmple ceva mai presus de divin -
un fel de fior primordial pledând vinovat

mă va transforma într-un nor pe care oricine îl va putea
împinge cu mâna.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocârlia

Cântă cineva în nori de zi
deodată cu zorile. Cine-o fi?
Cântă cineva-n văzduh.
E o pasăre? E duh?
Numai el o fi, numai el:
pământeanul puţintel
cu trupul ca bucatele
mult lăudatele,
cu glasul ca seninul
cu sânge ca aminul.
Numai el poate fi:
Hristosul păsăresc! Cel
ce-n fiecare zi
se-nalţă o dată,
biruitor fără fier,
din holdă la cer,
şi descântă păcatele
peste toate satele.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtie

S-a anunţat, cred, la apocalipsă,
Nu ţin bine minte,
Că un mare uragan de hârtie
Se apropie din direcţia N-V
Şi din toate direcţiile.

Uraganul va pustii totul în calea sa,
Prefâcând totul în hârtie.

Copacii se vor transforma în hârtie,
Animalele în hârtie,
Aurul în hârtie.

Oamenii vor ţipa de groază,
Şi ţipetele lor
Vor deveni pe loc şerpi de hârtie,
Şi apoi ei înşişi se vor desface hârtie:
Hârtie de împachetat, hârtie de plicuri,
Hârtie de saci, hârtie de biblie,
Hârtie de ţigarete.
Şi mai ales ziare.

Unii vor deveni articole de fond,
Alţii vor intra în problemele
Industriale ori agrare,
Alţii vor trece la pagina externă.
Scriitori care nu s-au ratat încă,
Din lipsă de spaţiu,

Se vor rata în primii cinci cuadraţi.
Ca să mai lungim vorba:
Va un uragan şi o hârtie
Mondială.

Şi la urmă,
Scos din răbdări,
Se va căsca pământul.
Va înghiţi cu poftă totul
Şi se va şterge la gură
Cu oamenii care s-au transformat
În şerveţele.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dat fiind că schimbarea este constantă, te miri că oamenii imploră moartea să-i mai lase, dar asta este singura cale pentru a putea într-adevăr termină ceva.

citat din Chuck Palahniuk
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastă corectoare

Stau căzut pe gânduri.
Îmi spun că sunt greu.
Staţi voi pe mine, le răspund,
Ţineţi-mă bine!

Când eram copil,
Înainte de Crăciun,
Într-o dimineaţă,
Tata pregătea un laţ de sârmă,
Iar mama punea la foc, în vase mari,
Apa.

Veneau cei mai voinici vecini,
Scoteau porcul din coteţ
Şi-l puneau jos.
Eu, de obicei, ţineam de coadă;
Ceilalţi îngenuncheau...
Începea ritualul.

V-am dat o idee, gânduri voinice.
La bătrâneţe, se întoarce roata:
Ucidem la Naştere,
Murim la Înviere,
Iar între cele două sărbători,
Un anotimp alb
Ne-acoperă păcatele,
Peste care putem scrie
Corect.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu te-ai aştepta atât de frumoasă şi caldă să fie

povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva îşi închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.

întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-şi ia rămas bun,
s-a uitat preţ de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene

privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învăţate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când îşi acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii

de parcă ar fi surfilat muşcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mişcătoare,
iubirea doar putea ieşi vie...

luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.

pe mâini îşi făcea tot felul de semne
de parcă şi-ar fi urât propria dragoste
şi nu-i trebuia vreun motiv.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!