Daniela Luminița Teleoacă

Între mine și mine

rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârșească

un țipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
și inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescărușilor în trupuri alterați

cuvintele intră insidios în semnificație
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi țin tâmplele respirația plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată

ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârșite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat – o casă atât de singură!

corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat își pierdea memoria
nici urmă de îndoială nici atât de moarte!


și totuși eu!

cu vârful degetelor de-abia atingând
linia fină care desparte
cuminte ca-n fața unui pluton de execuție
nu mă încumet
cu propria viață să-i testez lipsurile
gradul de scrupulozitate


în spate
nisipul sănătos poartă la fel de firesc
trupul cochiliilor și dârele sângerii
ale tălpilor alergând alergând
prea mult să nu se oprească... să vadă

copiii înalță zmeie
verbele se conjugă obișnuit la prezent
și oamenii... oamenii încearcă din răsputeri
dramul minuscul de fericire să nu-l piardă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniela Luminița Teleoacă

Lumea oglinzilor desființate

habar n-are ea de tâmplele încărunțite
nu-i pasă când el o privește.... o decupează
nu este amatoare de comparații
nici atât aspirantă la podium

se complace

cu 5 scame și jumătate pe o ureche
cu mână asimetrică și sân obraznic
un altul aproape imperceptibil

trece printr-o lume a oglinzilor desființate!

nu-și caută cuvinte... nici silueta
de mult n-a mai compus poetic
n-a mai ținut regim
zice măr și măr se face
țipă soare și pârjol bun se iscă!

nu-și amintește nici măcar sandalele care au strâns-o de moarte ultima oară
îi vin în urmă câteva stoluri de vrăbii
își prinde cerceii cu ametiste
se coc cireșii


ăia fantastici de iunie...

poezie de din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile


și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Monolog 2

casa își pierduse ferestrele
în orbitele goale plânsul intra ca-ntr-o matcă
mă făceam mică / ieșeam din mine până la ultima matrioșkă
până la ultimul sânge și ultima adrenalină
până la cea din urmă carceră

deveneam
invizibilă / mult prea ușoară ca să port greutatea unui nume
condiția de femeie... / doar pe aceea de cuvânt

mă amestecam
în golul peretelui
în agonia aerului devorat
în destinul minuscul de amibă

singura supraviețuitoare a unui trecut rămas într-o fotografie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Valeriu Barbu

Anti-poem

parcurg viața pe contrasens
accelerez
curbele le iau și
nu le mai las la loc
le confisc pe liniile tălpilor în care
cine știe să citească așa
ca în palmă sau ca în cafea
aproape că mă înțelege
urc dealurile cum aș coborî
cobor și am senzația că
trupul îmi rămâne undeva
în urmă
.
iar în urma mea
nicio urmă
.
singur dor pe care nimeni nu-l rostește
este dorul de mamă în sens placentar
.
sunt dat în aia a mamii
de mulți - printre care eu mai mult -
doar vorbe -
ei, ăia mulții, nu știu
cât aș vrea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Intermezzo

în această singurătate numită lume
cu greu păsările mai înfloresc oamenii

la capătul cerului ca-ntr-un capăt de 117 bucureștean
crește vegetație sălbatică: pulsul meu alb rătăcit
în tricoul tău galben

! oamenii

s-au oprit
de mult n-au mai străbătut
Habitatul Copacului
nici sensul celui din urmă glonț
ținta perfectă: sternul anodinului

pentru că trup
pentru că NuDumnezeu!

prinși de câte un rest căutăm
suntem așa de influențabili
nimic original cu alură cosmică

ne aranjăm gândul similar cu cea mai recentă imagine
dintr-un album/ din plină irealitate

zidul avea dungi intrate în carne
drumul hoardelor neobosite de termite invadându-ne deciziile
această uriașă neputință de a ne desprinde de destin

așteptăm
sufleori la scenă deschisă
nu suntem siguri
nu deținem propriile cuvinte
nici măcar apocalipsa individuală

în această continuă lipsă de viață și de moarte
timpul nostru este momentul acesta de respiro
între 2 puseuri acute de Alzheimer
suficient de puțin cât o femeie să-și conștientizeze
posibilitatea de fericire/ gândul tragic
devenit aproape firesc al neatingerii ei

iată Pasărea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prea târziu

Noi ne iubim de mult, și fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Și totuși parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu știm prea bine,
Dar știm de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofilește tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu ești vinovată?
Viața toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărțim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Daniela Luminița Teleoacă

Los libertadores

(o Leoaică îmi traversează centrul)

vorbeam
și viața dobândea o semnificație amplă
cum și moartea ieșindă din ascunzișul
oamenilor așa de mari uitați în ei îndelungă-vreme
prea triști prea nebuni... mult prea orgolioși?!
stupidă și cocoșată ieșea luându-ne în serios
luându-se în derâdere

lumina desena neastâmpărul jocului
bucuria năprasnică a sufletului eliberat

ne-am așezat fiecare în dreptul unei ferestre
ca în dreptul unui gând privilegiat
din ochi se desprindeau lămâi verzi alte miracole
ziua dintâi în care un dumnezeu singur și bun
s-a hotărât în cele din urmă și-a zis

fiecare cuvânt a luat în posesie
partea de gol revenindu-i de facto și de iure
printr-un destin

simțeam burta sfârtecată a tăcerii
în uriașele chinuri ale facerii

copii, dam dezlegare la cer păsărilor
acelei veniri-împreună pe lume...


Iubirii

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihai Marica

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Teodor Dume

Fiecare cu povestea sa...

nu știu cât pot fi de folos
dacă împart sfârșitul lumii
în două
nu știu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ și
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viață
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
și mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu știu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
și oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

(Autor: Teodor Dume)FIECARE CU POVESTEA SA...

nu știu cât pot fi de folos
dacă împart sfârșitul lumii
în două
nu știu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ și
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viață
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
și mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu știu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
și oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Any Drăgoianu

Când n-ai să te mai găsești printre cuvintele mele, atunci mă vei iubi, dar voi fi mult prea departe și mult prea prinsă într-o altă poveste.

aforism de
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Daniela Luminița Teleoacă

Fericire (cum alta nu!)

oraș minuscul
casă în miniatură și oamenii tăi
ca niște furnici pregătindu-și așa de firesc
materia zilei următoare/ sensul...

câteva mere golden și 4 boabe de strugure
flori dantelate de mazăre / vreo 2 fasole
aceste etichete animate urcând curcubeu:
mireasma nepervertită a narcisei

! pentru că ea
pentru că el
pentru că amândoi

n-au întârziat indecent
într-o lume
înstrăinându-l
pe Dumnezeu

"vitraliile păstrează cerul" – e doar un fel de a spune!
recipientul perfect – sufletul celui care cu preapuținul din multul
a știut constant să se declare mulțumit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Copiii

Oare fluturii vor ajunge la inima mea
Sau au înghețat pe undeva pe drum?
Sunt singură și în viața mea se simte un veșnic gol.
Poate ar trebui să văd cerul de argint, să-mi ascult inima,
Mă vizualizez la început de drum,
Sunt iubită de copiii mei dragi,
Fiul meu care nu ezită să-mi arate
În fiecare zi cât de mult mă iubește
Atât de cald îmi șoptește la ureche cuvinte dulci,
Atât de suav îmi zâmbesc amândoi,
Încât mă pot topi de dragul lor, eu, înger de foc.
Atât de dragi sunt că viața aceasta este prea scurtă
Pentru a mă bucura de îngerii mei.
Vulcan de cuvinte mă poartă spre portalul spre rai.

poezie de din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aleksandr Soljenițîn

Treptat mi s-a descoperit că linia care desparte binele de rău nu trece printre state, nici printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om – și apoi prin toate inimile omenești... Și chiar și înlăuntrul inimilor copleșite de rău, se păstrează un mic cap de pod al binelui. Și chiar și în cea mai bună dintre toate inimile, rămâne nedezrădăcinat... un colțișor de rău.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pavilionul cancerosilor" de Aleksandr Soljenițîn este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -34.00- 23.99 lei.
Teodor Dume

Fiecare cu povestea sa...

nu știu cât pot fi de folos
dacă împart sfârșitul lumii
în două
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ și
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viață
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
și mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu știu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
și oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

poezie de din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniela Luminița Teleoacă

Statistici

noaptea aceea cu ceață
în care crescuserăm deodată

nu că așa am fi vrut... că ni se năzărise

și am fost... aveam să rămânem
copiii cu copii din care alți copii cu copii aveau să se ivească
pe coridoare la fel de înguste... de întortocheate
cărându-și păpușa interioară în sforțarea uriașă
de-a o ține-n viață

se murea!

pe un front necunoscut
în granițele căruia copacii învățau
să fie cu vârful în jos și cu oameni-lipsă
drumurile se alungeau asemenea
unui obraz desfigurat de spaimă
în monologul repetat al vocii
așteptându-și interlocutorul

această experiență colectivă
în care fiecare pleca
atât de singur atât de intempestiv
în alunecarea aceea care nu
nu mai era faza nevinovată
de dinaintea somnului

nu veneau îngeri
nu băteau clopote
nimeni nu apuca
să facă semnul minor
al sângelui

plânsul era înăbușit
într-un șal într-o mască într-o lovitură de grație
aplicată în propria inimă

între noi și noi
se insinua
înstrăinarea aceea
pe care glasul impersonal o pomenea în statistici
fără drept de apel intram în cronicile
unor cândva-contemporani
prin forța împrejurărilor goliți de suflet
umpluți cu cifre

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...

poezie de
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniela Luminița Teleoacă

Sindrom reflex

ochii ei se făcuseră mari
traversau continente/ timpul zero-spre-infinit
rezolvau memoria albă a lacului/ spaima lui
în singurătate/ de-a lungul erelor depusă
în angoasele pescărușilor fără de chip

desculță și vie traversa
odiseea păsării de la punctul acela
când nu era nici măcar ideea de zbor
mai apoi cineva desenase aripi
ieșirea în lume a timpului

traversa
fieful dropiei
tristețea ei rămasă împăiată
în arsura înghețată a dunelor
pretext pentru oameni să se neliniștească
spre sine convinși să se reverse fericiți

uimirea ei uriașă
decojea cuvintele
crusta aceea a oului cosmic
până la ultimul semnificat
matrioșka dicta filosofia de viață
a big bang-ului

copilăroasă ea traversa
o mare de corali/ o pădure de begonii
casa fiarelor roșii îmblânzite
această frumusețe amplă
simțurilor comune sustrăgându-se

undeva/ nevăzut de nimeni
doar la răstimpuri într-un fel de ea ghicit
el îi ținea într-un pumn cu iubire inima

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

În gol

viața continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simțeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una și aceeași temă

repetiția dilua simțurile
sentimentul primejdiei
o mână uriașă frământa vocile
amesteca trupurile

de aceea poate narcisele își pierduseră
apartenența la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor și a timpului

văzută dintr-un tablou
viața era cântecul monoton la flașnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedați de tragic

oamenii

ieșiseră la o promenadă

ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieșeam insidios... ieșeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu pași în reluare care nu scriau
mai nimic

poate doar
această iluzie fărâmițată
în care ultimele rămășițe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Delete

la intervale neiertătoare
tăcerea devenea insuportabilă
atunci încercau din răsputeri
să-și amintească
dar nu... nu exista memorie!
orice experiență se închidea probabil
în spațiul și momentul ACELA

jivine de-o zi mult prea fragile
să descopere iubiri să gestioneze drame înaintau
mai mult returnau unor halate invizibile
cu formă de oameni
cv-uri compuse din acum și aici

fiecare dimineață le punea la dispoziție
chipul necunoscutului căruia cu spaimă și nepricepre
se apucau instinctiv să-i dezlege uitătura să-i străbată drumurile
ajunse la finish cu mult înainte de a începe

se nășteau ei... se nășteau alții?!

până spre seară cunoșteau atât cât să închege
stop-cadre dintr-o istorie minoră ambiguă
nefinisabilă asemenea unei picturi iluzioniste
solicitând lipsa de privire a ochiului

floarea începută nu putea continua de una singură
și vișinii se coceau într-o foaie galbenă
rebut al tentativelor de sinceritate

pe punctul de a trece
ne-am auzit păsările zdrobite
habar nu aveam să rostim:
e și mâine o zi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniela Luminița Teleoacă

Vino la fața locului 2

nu mă învăța mecanic
nu-mi lua din dicționare definiția
din tot felul de cărți
nu te încumeta să așezi
un cuvânt peste lucru
nici lucrul peste lipsă
să tragi de ele până când se va naște
simulacrul de sens
(așa-zisa formă a degetelor mele când bat
în verde / de n-o fi cumva albastru)
... felul în care prin mine circulă curentul și cineva
entuziasmat / doar poet!/ se va grăbi să formuleze
noua teorie a conductibilității

nu face pe conștiinciosul
nu mă învăța pe de rost
ca pe o poză / ca pe teorie
habar nu ai cum se uită
toate chestiile astea
scoală-te într-o seară
îmbracă-te bine
(la un moment dat va trebui să dai cu toate ale tale)
vino la fața locului / fii martorul
crizelor lunare / al spaimelor feminității
acuză floarea și ochii necunoscutului
deprinde-mă cu alineate și intonații
cu spațiile arhipline și zona vidă

învață-mă 1 dată / învață-mă de 2...
crede mai apoi / te îndoiește
fii martorul timpului care îmi intră în pagină
vezi cum se face toamnă / cum sentiment...
ține-te după urmele mele
lasă în spate pădurea de foioase / toți mistreții
caută-mă printre păsări... / printre întrebări...
caută-mă în tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook