Anti-poem
parcurg viața pe contrasens
accelerez
curbele le iau și
nu le mai las la loc
le confisc pe liniile tălpilor în care
cine știe să citească așa
ca în palmă sau ca în cafea
aproape că mă înțelege
urc dealurile cum aș coborî
cobor și am senzația că
trupul îmi rămâne undeva
în urmă
.
iar în urma mea
nicio urmă
.
singur dor pe care nimeni nu-l rostește
este dorul de mamă în sens placentar
.
sunt dat în aia a mamii
de mulți - printre care eu mai mult -
doar vorbe -
ei, ăia mulții, nu știu
cât aș vrea
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.