Anti-poem

parcurg viaţa pe contrasens
accelerez
curbele le iau şi
nu le mai las la loc
le confisc pe liniile tălpilor în care
cine ştie să citească aşa
ca în palmă sau ca în cafea
aproape că mă înţelege
urc dealurile cum aş coborî
cobor şi am senzaţia că
trupul îmi rămâne undeva
în urmă
.
iar în urma mea
nicio urmă
.
singur dor pe care nimeni nu-l rosteşte
este dorul de mamă în sens placentar
.
sunt dat în aia a mamii
de mulţi - printre care eu mai mult -
doar vorbe -
ei, ăia mulţii, nu ştiu
cât aş vrea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie este doar o femeie, dar o mamă este un vulcan, un uragan, o inundaţie, o furtună, un cutremur. O mamă este invincibilă. Nu există nicio pierdere pe care ea să nu o transforme în putere. Nu există trecut din viaţa copiilor pe care să nu-l încadreze şi să-l pună pe perete. Nu există nicio teamă care să o ţină tăcută mult timp.

în Şoapte (8 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

toate acestea într-un flash

tare aş vrea să ştiu cu ce viteză trece
viaţa prin mine astăzi!

cantitatea de întâmplări surprinse şi nu bănuite
la care-mi participă atomii sau taină să cântăresc?!

Arme şi scuturi au toţi şi
ce apăra sau râvni cu ele însă puţini
refuză vanităţii traiectorii!

libertatea nu-i măsură tălpii – undeva
o chestiune la «cutia de viteze» a morţii
câteva rugăciuni rătăcind cine ştie pe unde şi
experienţele pe care le face Lumina cu noi
mutându-ne cu repeziciune punctul care uneşte
umbra cu trupul iată… la urmă, la urmă de tot
şi Speranţa cu iluziile ei evoluând pieziş
ştiu sigur că «Tema ei de doctorat» nu va fi
niciodată «Astăzi» alege mereu alungirea
ecoului
când ni se izbeşte ţeasta de piatră, protagonistă
nefiind nici piatra şi nici ţeasta, ci
unghiul, atât, nu vă mire!

rolul precis al acestui moment nu-i
să scriu, să scriu bâiguieli, cioburi din înţelesuri
coşcogeamitea poemul pluteşte în nimic –
voi spuneţi Univers…

stau pe holul vieţii şi mă holbez la pietre
şi, Doamne, iute mai trece astăzi-ul
prin mine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

I; D: Cine se retrage? Cine rămâne în tăcere? A. M: Cel care întreabă, fireşte. Credeai că e vorba despre un altul şi nu despre tine? "eu"-l care este "isteţ" şi întreabă e musai să se retragă! Oare o să te prinzi, au, ba? I; D: Implici că ar exista un "eu" care poate să se retragă sau să rămână în tăcere? A. M: Nu ştiu, Dane, NU ŞTIU CEEA CE POT DOAR SĂ FIU. Dar aş vrea să ştiu doar cine s-a implicat întrebând pe YouTube prima oară? Cine vrea să ştie Acum despre implicare la munte sau la mare? Îl cunoşti pe curios? Pentru că daca n-o fi "eu"-l atunci o fi Prometeul, cine ştie? Dar cu siguranţă curiosul TREBUIE SĂ SE RETRAGĂ. Oare te prinzi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu rămâne nicio urmă

Între masă şi rugă e o legătură de suflet
hrana îmbracă o haină spirituală

care satură mai mult foamea

trupul primeşte cu dragoste ce-i trebuie
asemeni pomului din grădină

o permanenţă dorinţă
se naşte
în fiecare clipă.

Între om şi natură relaţia este biunivocă
răzbunarea nu-şi are rostul,
nemărginirea începe cu fiecare.

Între mine şi tine timpul trece în voie
nu rămâne nicio urmă
decât drumul oaselor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi ziarişti tineri mă întreabă deseori: "Merită să faci ziaristică?" Eu le răspund: "Merită!" În măsura în care ceilalţi oameni trec prin viaţă şi nu lasă nicio urmă, ca peştele care trece prin apă şi nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii...

Nicolae Dabija în ziarul Everyday Journalism, interviu (17 decembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

ceremonie

O ceremonie este o carte în care sunt scrise mii de lucruri. Cine înţelege poate să citească. Un singur ritual are adesea mai mult conţinut decât o mie de cărţi.

definiţie clasică de George Ivanovitch Gurdjieff
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimaterie

Priveşte-mă,
pasărea din mine şchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirşit,
trebuie să cobor.

Ascunde-mă propriei mele umbre
şi lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind uşor peste ceea ce mai e
un vis cerşind printre ruine.

Uită-mă adânc,
aşa cum, până la urmă, se uită pe sine şi uitarea,
şi revino în deşertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.

Ascultă-mi depărtările
şi vei înţelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiţi din hamuri de troici.

Păzeşte-mă fără să vrei,
absenţa mea e mai puternică decât fiinţa mea,
aşa încât ai grijă de lipsă, de tăcere şi de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut să stea.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie-vă milă

undeva
în coşul pieptului
prima pe stânga, ceva
cineva
bate şi nimeni
nimeni nu-i deschide
o fi captiv, captivă
condamnat/ă să tot bată
să-i crească gheare şi să zgârie adânc
pereţii din sticlă diformă
unşi inegal cu var
aproape roşu
.
dacă mai auziţi bătând
fie-vă milă
daţi-i drumu
cine ştie
poate că afară
cineva
ceva
îl (o) aşteaptă
/
sau poate că vrea doar
să vă sărute căuşul mâinii
să vă îmbrăţişeze şi
să facă un selfie
cu voi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu îşi planifică ziua următoare, săptămâna, luna sau anul ce urmează din cauză că se simt încorsetaţi, însă nimeni nu spune că trebuie să respecţi aceste planuri ci doar să îţi iei energie din ele. Să ai o direcţie înspre care să mergi ca atunci când faci o acţiune cât de mică să fie subunitară unei filosofii pe care o ai şi unei direcţii de viaţă. Dacă te laşi trăit de viaţă şi asta se întâmplă cu cei mai mulţi dintre noi, o să ajungi la o vârstă la care te uiţi în urmă şi spui: "aş fi vrut să scriu o carte", "aş fi vrut să dau mai mult la locul de muncă", "aş fi vrut să am mai mulţi bani", spre exemplu. Aceşti oameni trăiesc viaţa din inerţie. Viaţa li se întâmplă. Ceea ce încerc să spun este că: Acum este momentul prin care tu să ataci viaţa şi să-ţi propui obiective. Să te duci către o direcţie pe care o vrei tu, nu care apare în urma a ceea ce ţi se întâmplă ţie

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi mine

rămânea marea asta
o lume care primejdios începea nu părea
a vrea să se sfârşească

un ţipăt multiplicat
mirosul mult prea sărat... algele... gândul străvezit
şi inima pe punctul de a se desprinde
pradă pescăruşilor în trupuri alteraţi

cuvintele intră insidios în semnificaţie
la fiecare jumătate de sens o capcană:
îmi ţin tâmplele respiraţia plânsul
încerc să nu fiu cea mai vinovată

ca-ntr-o hipnoză lumina îmi amestecă glasul
printre valuri printre nesfârşite coridoare-ale timpului
amprenta chipului trădat – o casă atât de singură!

corabia se izbise undeva departe
de o poveste în faldurile căreia treptat îşi pierdea memoria
nici urmă de îndoială nici atât de moarte!

şi totuşi eu!

cu vârful degetelor de-abia atingând
linia fină care desparte
cuminte ca-n faţa unui pluton de execuţie
nu mă încumet
cu propria viaţă să-i testez lipsurile
gradul de scrupulozitate

în spate
nisipul sănătos poartă la fel de firesc
trupul cochiliilor şi dârele sângerii
ale tălpilor alergând alergând
prea mult să nu se oprească... să vadă

copiii înalţă zmeie
verbele se conjugă obişnuit la prezent
şi oamenii... oamenii încearcă din răsputeri
dramul minuscul de fericire să nu-l piardă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că oamenii se întorc din drum doar în filme. Noi nu suntem personaje cu un parcurs prestabilit. Îl construim treptat din ceea ce trăim şi, ghinion, mâine vom fi aproape tot cei de azi. Sentimentele nu se rescriu dramatic în situaţii-limită, nici iubirea nu erupe în miez de noapte, ca şi când ar fi cea din urmă (noapte şi iubire). Viaţa reală e mult mai calmă de atât. Timpul ar trebui petrecut cu oamenii care se gândesc la noi. Care ne caută, în ciuda autismului nostru ocazional. Care vor să ştie de noi, cărora le pasă. Care ar fi în stare să facă un ocol de câteva ore doar pentru a-şi întâlni privirile cu ale noastre, deasupra unei ceşti de cafea cu lapte. Fără ca noi să ne străduim din cale-afară să-i convingem, fără a-i aştepta mult şi în zadar.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

singur
neavând pe nimeni care sa spună ceva
pe nimeni care să latre
orice cuvânt
cât ar fi el de simplu si neînsemnat
cât de minuscul
singur

si dragostea era undeva departe
tu voiai mai mult decât îti puteam eu oferi
poate din lipsa dragostei
sau nu stiu
niciodată nu am crezut în asta
ai vrut să mă distrugi
încet
fără ca nimeni sa ştie
singur

am trăit tot timpul cu gândul ăsta
la fel cum un bătrân îsi aşteaptă pensia
înaintea să îşi vadă sfârşitul

totul era plin,
iar eu mă simţeam în plus
singur
si nimeni suficient de deştept să mă înţeleagă

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

mlădie

vin
dinspre rădăcinile vântului
plec
înspre oul mirării, luminii, nu ştiu
câte traiectorii am scrijelite
cu taină
în «după-casa» dorului, ude
streşini bătrâne gheţuri noi
învaţă
dinspre care – înspre care
cine pe cine se are… ah, du-te-vino
eliptic, din aproape-n aproape – firul
o şuviţă mlădie din rădăcinile vântului
îmi deşiră trupul

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa plec fara a privi in urma

Poate ar mai fi fost
multe
de spus dar mi-a plăcut ideea
de a pune punct.

Măcar o dată să plec deşi nu era cazul.
Să-ntorc spatele, să trântesc uşa
(de prea multe ori
am închis-o cu grijă).
Să plec fără a privi în urmă.

Sunt nerăbdătoare să văd
ce-mi rezervă viaţa.
(Ne pare rău, nu se mai fac rezervări!)

Poate îl întâlnesc pe cel
care cu o singură mână
îmi deschide sufletul şi citeşte
o poveste de dragoste.

Poate vii, alergând, în urma mea,
mă prinzi în braţe şi-mi şopteşti:
tu eşti.
Şi-atunci văd.

Poate de fapt sunt sătulă de mine
care caută început în fiecare sfârşit de minut.
Care înţelege sărut în fiecare ţuguiere a buzelor,
care vrea mai mult, mereu mai mult.
Care intră pe fereastră de ai închis uşa.

Deschide cerul şi aeriseşte. Poate aşa
mă regăsesc, mă recompun,
mă redescopăr
şi te iubesc din nou.
Mai trainic.

poezie de Nicoleta Iuhos
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kenosis

nu este nicio demnitate în a muri
să ajung la etatea asta
m-a costat viaţa

multora am dat motive să mă urască
fiindcă iubirea este rezervată numai naivilor

astăzi am ajuns profundamente străin
bietele mele oase au stricat destui dinţi
şi a venit vremea să-mi las macra
gingiilor betege
ca semn
de pură generozitate -
muşcaţi-mă...

senzaţia de vierme în tabloul ăsta
o creionează aglomeraţia
fapt pentru care mă dau afară
unui măr apocaliptic revendicat
de şerpi galactic de impetuoşi

sunt prea mulţi eu în această biată alcătuire şi
unicul străin
este tocmai cel care în adevăr
vă iubeşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea

Aş vrea să fiu o stea
Pe care s-o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vrea să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

Aş vrea să fiu o stea
Să ies de după nori...
Ce mult, mult aş vrea,
O viaţă în culori.

Aş vrea să fiu un soare
Să ştiu pe unde eşti,
Aş vrea să fiu o floare,
Care mereu înfloreşti.

Aş vrea să fiu răşina
Pe care o miroşi,
Aş vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoşi.

Aş vrea să fiu un sfeşnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veşnic...
Aşa vreau eu să visez.

poezie de Eugenia Calancea (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...
Ştiu bine că durerile se curmă...
Nici cel dintâi nu sunt, nici cel din urmă,
Cenuşa vremii ninge mângâiere.

Din tot ce-a fost nu mai rămâne urmă...
Un cântec stins pe valuri... o părere...
O umbră jucăuşă care piere
În colbul zării... Nimeni nu-l mai scurmă!

N-am fost nici eu, nici tu n-ai fost de vină...
Dacă te-ai smuls de mine, o străină,
Şi pleci nepăsătoare, calmă, rece.

Rămâne alta, - cea adevărată,
Din visurile mele-ntruchipată:
Icoana ce ţi-am scris o să te-ntreacă!

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am tot mai mult senzaţia că
sunt doar o metaforă
adevăratul eu încă nu s-a ivit

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!