Prea târziu

Noi ne iubim de mult, şi fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Şi totuşi parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu ştim prea bine,
Dar ştim de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofileşte tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu eşti vinovată?
Viaţa toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărţim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colinda pe loc

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.

Nici prea mult nu putem să trăim
şi nici prea frumos nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea să ratăm şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.

Ne putem bucura numai atunci când nu ne vede nimeni,
Când nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

S-a dus dracului ţara toată,
Nici nu trăim, nici nu murim,
E-o criză clar de libertate,
Şi mult prea mult, e prea puţin.

Prea mulţi golani, prea puţini oameni,
Azi şi nimicul este prea,
Nu mai vine nimeni cu ziua
Şi nu se mai bea secărea.

Se duce patria de râpă,
Iar noi suntem şi proşti şi orbi,
Prea laşi să încropim vreo trupă,
Pe trădători să-i dăm la corbi.

Se duce patria cu totul
Şi noi privim ca pe la nunţi,
Fantome-n hora tricoloră,
De zimbri coborâţi din munţi.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim prea mult şi putem prea puţin! Pentru că ştim prea mult!

Erich Maria Remarque în Trei camarazi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu viteza şoaptei

Şi dacă aroganţa reorganizează clipe şi formule,
Pe trei etaje cu substanţe grele de la timp;
Atunci e semn să alergăm cu ceea ce e electronul...
Că prea îl folosim şi nu îl ştim prea mult.

Şi ştinţa ce e doar cu aroganţă în aflare...
Doar în ciocniri se poate descurca acum.
E-eatâta violenţă în aflare şi în stare...
Şi mersul paralel implică mult mai mult de la parfum.

Şi îl priveşti... şi şti o pată de culoare dinspre tare.
Şi poţi ca să măsori încetiniri de ritm.
Protuberanţa de legare nu mai pare ce îţi pare...
Şi polul e mereu prezent cu farul cel aprins.

Şi ce îţi spune în ascuns... şoptind?

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să spele o ruşine ce ne-apasă
S-a îmbâcsit o ţară de noroi
Şi nu mai ştim de mai avem o casă.

Păcate am făcut o ştim prea bine
Şi-n ultim ceas, noi îţi cerem iertare
Prea am crezut că vom trăi mai bine
Şi acum ne suflă vântu-n buzunare.

Plânge Moldova, a rămas săracă
Fântânile sunt pline cu gunoi
O apă neagră vine şi înneacă
Şi sufletul ce-l mai avem în noi.

Rămas numai cu ce-a avut pe el
Agoniseala lui s-a dus pe ape
Cu mâinile crăpate, un bătrânel
Lângă un gard a început să sape.

Voi care-n parlament ne faceţi legi
Priviţi acum ce-a mai rămas din ţară
Ce s-a stricat, nu prea mai poti să dregi
Şi viaţa noastra-i tristă şi amară.

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să ne vedem cu toţii neputinţa
De prea mult timp nu se mai nasc eroi
Am pierdut tot, ne-a mai rămas credinţa.

poezie de Maria Oprea (1 iulie 2010)
Adăugat de Maria Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se întâmplă să te simţi vinovată pentru faptul că ai dormit mult prea mult, gândeşte-te că i-ai făcut un bine inimii tale.

citat din Ioana Maroşan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea Ianuarie

E prea iarnă şi parcă prea gheaţă
Şi foarte trist că te privesc în faţă,
A trecut Decembrie parcă prea mut,
E Ianurie, dar noi n-avem început.

E prea ger şi prea tare bate vântu,
Când buzele tale îşi rostesc cuvântu'
E rece inima crăpându-se ca gheaţa,
Când lacrimi reci şi grele îţi zgârie faţa.

Deşii ţi-ai dorii să fie prea la început,
Când miciuna loveşte fără să fi durut,
Eşti mult prea albă ca zăpada,
Păcat, caci din orice pată îţi gust otrava.

Te-aş reface cu puterea mâinii mele,
Din zăpada curată şi câteva nuiele,
Dar ai dispărea la primele raze de soare,
Sau ştii să pleci doar când soarele dispare?

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Memoriam A. H. H

O, Fiu Divin, noi te iubim,
Deşi-al tău chip nu l-am văzut,
Şi în iubire am crezut,
Când n-am putut s-o dovedim.

Lumină, beznă, ai creat;
Şi pe fiinţe vii le faci;
Făcut-ai Moartea; şi-apoi calci
Pe orice craniu ce-ai durat.

De tină o să ne salvezi:
Tu ne-ai făcut, de ce, nu ştim,
Dar noi nu credem că murim,
Căci tu eşti drept: Cel ce creezi.

Divin şi-uman, tu pari aşa,
Şi sfânt şi paşnic te vedem.
Cum de voinţă noi avem
Nu ştim, dar ţie ţi-o vom da.

Tot ce-a urcat, a coborât;
Şi orice lucru s-a sfârşit:
Din tine toate au ieşit,
Dar tu eşti mult mai mult de-atât.

Avem credinţă, dar nu ştim;
Cunoaştem doar ce-am observat
Şi totuşi credem că ne-ai dat
O rază-n beznă: s-o primim!

Să ştim din ce în ce mai mult,
Dar tot mai sfinţi să devenim;
Iar duh şi minte să unim
În muzică, nu în tumult.

Noi suntem proşti şi tu ne vezi;
Şi te bârfim adeseori:
Dar tu pe proşti să nu-i dobori;
Şi orice lumi să luminezi.

Să ierţi păcatul meu cel rău;
Şi ce-am făcut să strălucesc;
Virtuţile în om trăiesc,
Dar meritul e doar al tău.

Mi-e dor de cel care-a pierit,
Ce m-a vrăjit – opera ta.
Da-n tine ştiu că el va sta,
Mai vrednic de a fi iubit.

Mă iartă, poate sunt nedrept
Şi rătăcit, şi tulburat;
Iar dacă rău m-am înşelat,
Ca tine fă-mă de-nţelept.

poezie de Alfred, Lord Tennyson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbossa: De prea mult timp m-a chinuit setea şi nu am putut s-o sting. Prea mult timp am suferit de foame fără să mor. Nu simt nimic. Nici suflarea vântului pe faţă, nici stropii mării. Nici căldura trupului unei femei. (Păşeşte în lumina lunii şi devine schelet.) Ai face bine să crezi în poveşti cu fantome, domnişoară Turner. Te aflii într-una.

replică din filmul artistic Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre
Adăugat de Alexe Laura, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casanova din Craiova

bătrânul Casanova
din Craiova
după ce bea câte o ţuică
se aolea mereu
muicăăăă
fraţilooor
ce mult am iubit femeia
şi aş mai iubi-o şi acum
dacă aş avea cum
dar Dumnezeu
n-a făcut chiar totul
pe placul meu
cu bunătatea lui
fără măsură
mi-a dat două urechi
şi o singură gură
şi mai mult am ascultat
decât am vorbit
şi n-a fost rău
mi-a dat doi ochi
şi un singur nas
şi totuşi mai mult am
am respirat
decât privit
dar nici aşa n-a fost rău
deopotrivă mi-a dat
câte două
mâini
lucrătoare
şi picioare
umblătoare
şi deopotrivă la fel de mult
le-am utilizat
şi n-a fost rău
şi mai mi-a dat ceva
dar aici nu m-a nimerit
invers ar fi fost mai potrivit
mi-a dat la două
numai una
şi aia făcând pe nebuna
eu fiind la cheremul ei
şi făcându-mă de râs
la femei
lăsându-mă adesea
la mijloc de drum
iar acum
când încă-s viu
negreşit
duc povara acestui gând
de ce-a trebuit
să ne naştem odată
şi să murim pe rând

poezie de Alexandru Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Serios?! Chiar eşti aşa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ţi închipui?! Că aş fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe şi tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă priveşte... Despre tine ştiu foarte bine că eşti emotiv din fire, dar, uite... Îţi mărturisesc că şi mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obişnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înţeles acest lucru. N-aş vrea să trec din nou prin toate astea; sincer, n-aş putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păţi şi ceilalţi. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acţiune.
Mihai: Te înţeleg... Şi-ţi dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuşi legătura cu cei de acasă, dar simţeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă şi astfel n-am vorbit cu ei. Nu ştiu ce-aş fi simţit dacă i-aş fi văzut sau aş fi stat de vorbă cu ei. Dar aşa, m-am liniştit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viaţa şi-a urmat cursul şi pentru ei, a mers înainte chiar şi în lipsa noastră; s-au obişnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici faţă de ei, să apărem aşa, deodată, în viaţa lor, după ce, în toţi aceşti ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, să dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi şi ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învăţăm din nou cu prezenţa noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât şi pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca să vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferinţa noastră, nu şi la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleaşi stări sufleteşti ca şi noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenţionat.
Lucian: Da, nu intenţionat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că şi alţii le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu eşti comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum realizez cât de complicitate sunt relaţiile umane!
Cât de dificile!
Cât de greu de păstrat!
Cât de puţin oferim!
Cât ne pierdem în Noi!
Cât de mult vrem!
Cât de mult nu ştim ce vrem!
Cât de nehotărâţi suntem!
Cât de neîncrezători!
Cât nu ştim să iubim!
Cât şi de câte ori nu vedem iubirea celuilalt!
Cât de imperfecţi suntem pe drumul ce îl vrem perfect!
Chiar şi cât ne pasă de Noi,
Suntem de multe ori,, orbi" şi chiar,, goi"!
Cât şi mai cât poate spune tăcerea!
Cât, cât, şi mai cât ne vom pierde!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtări

Vei pleca în ţară-ndepărtată,
iar cu tine n-ai să iei merinde,
foamea, setea, acolo nu te prinde
în feeria aceea fără pată.
Dacă-ntristarea te va cuprinde
c-ai plecat departe dintrodată,
să nu rămâi prea mult îngândurată;
scânteia revenirii se aprinde.
Amândoi ne-am strecurat cu bine
prin viaţa noastră-ngemănată,
în urmă fără lacrimi şi suspine.
Printre ale trecutului ruine
vom începe viaţa înc- odată,
când tu vei reveni din ţări străine!

poezie de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtări

Vei pleca în ţară-ndepărtată,
iar cu tine n-ai să iei merinde,
foamea, setea, acolo nu te prinde
în feeria aceea fără pată.

Dacă-ntristarea te va cuprinde
c-ai plecat departe dintrodată,
să nu rămâi prea mult îngândurată;
scânteia revenirii se aprinde.

Amândoi ne-am strecurat cu bine
prin viaţa noastră-ngemănată,
în urmă fără lacrimi şi suspine.

Printre ale trecutului ruine
vom începe viaţa înc- odată,
când tu vei reveni din ţări străine!

poezie de Ioan Friciu din Inedită (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac şi fac

E prea mult rai în grai să cânt la nai
Şi prea mult cer în cerc să mai încerc
E prea mult cânt în vânt să mai descânt
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

Mă trag de drag pe-al sufletului prag
Şi strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting
Decât să mor de dor şi să te-ador
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

Pisez la cap, visez dar nu mizez
Pe cei ce vin de vineri şi revin
La uşă stând, bătând şi străbătând...
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (6 ianuarie 2007)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac şi fac

E prea mult rai în grai să cânt la nai
Şi prea mult cer în cerc să mai încerc
E prea mult cânt în vânt să mai descânt
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

Mă trag de drag pe-al sufletului prag
Şi strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting
Decât să mor de dor şi să te-ador
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

Pisez la cap, visez dar nu mizez
Pe cei ce vin de vineri şi revin
La uşă stând, bătând şi străbătând...
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află Ceea Ce Eşti pentru că restul sunt doar efemere poveşti. Şi ducem prea multe poveşti cu noi. Ştim prea multe, credem prea multe, vrem prea mult, sperăm prea mult. Şi toate aceste dorinţe ne leagă cu lanţuri invizibile de identitatea corp-minte, de ceea ce nu suntem. Pentru că dorinţa pentru ceea ce nu eşti aparţine a ceea nu eşti.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!