În aerul gol
în aerul gol
pot semăna cuvinte pe brațul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ți-o așez pe buze
pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
și strigătul din frunzele de aramă
pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape
de dansul surd al ochilor de lună
te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom
în aerul gol miroase a veșnicie
a rai și a uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E o altă dimineață
e o altă dimineață și o altă seară
într-un alt albastru uneori prea timid,
aproape de mov, de verde, de alb,
dar mereu cu același gust de zbor.
alteori e același albastru exotic
ce cântă-n grădini peste umbre cu frunze.
mă-ntreb de ești același tu,
a unui soft rătăcit în venele mele,
prea repede să-mi dau seama de culoarea durerii
cu modelele ei de broderie scăldate-n ape.
lăsat la ușa mea, aerul acesta complicat,
ce nu-l pot ține în brațe devine un gol
cu parfumul tău ce mă-neacă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua coboară
Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi
ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceață mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esența din trestii și sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeți din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieții mele
cuvintele ei sunt rotunde
mișcătoare de cer și de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spații goale de vânt
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul de aramă
Am crezut că nu mai pleacă
toamna cea cu ochi de aramă
E cerul arămiu afară
și habar n-am de unde
mi-e gândul plin de ploi mărunte
de parcă nu-mi este toamnă
cu mușcături de gutuie
pândite de ochiul de aramă
ca în alte dăți...
Ciudat, azi îmi pare
că plouă cu gândul tău în mine
iar mici tristeți se pierd în ape limpezi
când îmi culegi iubirea de pe sacre lespezi
Iar din uitare
toamnă-ploaie
tu mă lepezi
Acum cred că nu mai pleacă
toamna cea cu ochi de aramă
doar un pic mă lasă hoața
iar apoi întinde brațul
și mă cheamă...
Jalea despărțirii vara o străpunge
ochiul de aramă stă ascuns și... plânge.
poezie de Marieta Căprăruși
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tranziție
E doar o tranziție,
ascunzând zarea în ochi,
cu nesfârșite spații de relaxare,
o pace profundă și-o inimă aproape înspăimântată
de atâta liniște nepământeană
și un zbor spre flăcări ce ard și nu dor.
Până se îneacă secundele în moloz,
căzut din ploi venite pe neașteptate,
zguduind cu tunete și fulgere
gândul rotund fixat în jurul albastrului senin și-al visului roz.
Drumul se stinge înainte ca ultima silabă
să termine poemul agățat în arbori.
Vin alți timpi fisurând spațiul,
consumând tot aerul,
ucigând lucrurile mute pentru totdeauna,
icoana din tine piere arzând,
cădelnițând miresme dintr-un trist altar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima fereastră
ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spațiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculță calcă pe-un cuvânt ce moare
liniștea se acoperă cu luciul oglinzii
absența ta clonează ecoul unui timp gol
în spațiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul și fracul
Privit-am peste cer
Cum Soarele se răsfață,
În oglinda sufletului său,
Alintând apele și aerul...
Se lasă invitat
De păsările cu frac,
Ce au pornit dansul
În ritualul rândunicilor albastre...
Valsând aerul,
Aerul valsând vântul.
Cerul lovea cu binecuvântari
Și Soarele alerga Lumina sa,
În valsul privirilor
Și în dansul stelelor,
Ce în fiecare noapte
Invită Luna și milioane de suflete
Să danseze dansul fericirii,
Ce curge în ritm de muzică,
Peste păsările cu frac
Ce valsează aerul...
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În detalii
Am grijă să respir ca un accesoriu
printre cuvintele ridicate-n tavan,
o scenă de elită a lor
unde sunt doar o fantomă de fum.
Arborii se distanțează în diferite ipostaze,
frunzele părăsesc crengile.
În detalii, prin fisuri, se văd săgețile scoase
de doamnele preaînalte suite pe cuvinte cu vârfuri
încercând o prăbușire de ziduri la care nu au acces.
Unele litere par surde,
iar pianul a început să cânte singur un recviem de Mozart.
Aerul își dezbracă mândria țanțoșă
de pe tocurile cu picioare încordate,
iar mâinile se vor spălate ca Pilat din Pont.
Ieșim la timp lăsând lumina aprinsă
și formele se lipesc de pereți.
Prefăcuta stare de înțelegere e mușcată de himerele serii.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru și alb
Albastru așezat
Pe un fular alb,
Sus albastru,
Jos doar alb,
Soarele, lumină rece,
Căldura a zburat
Cu păsările călătoare,
Sufletele umbrelor
A fugit de sub copaci
Caută prin aerul iernii
Frunzele ce au căzut,
Se vor întrupa in primăvară
Din frunzele ce o să răsară,
Adieri reci,
Suflete de umbre,
Bântuie albastrul așezat
Pe fularul alb al iernii!
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lumină
o lumină mușcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceața dimineții,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.
într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoții.
și-un răspuns nechemat
se așază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
și forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taie-mi fuga
taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
șterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănțuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.
lasă timpul să fugă într-o existență uitată.
mută pereții albi și verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
și lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!
toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spațiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunete cunoscute
astăzi se reia de la capăt singurătatea adormită
care fugise
după ce-mi smulsese pielea
am rămas acoperită
în cuvinte cu margini rotunde sclipind către lună
cu o melancolie vopsită în roșu
într-o toamnă cu frunze neplecate
la o margine de cer
o răceală s-a lăsat împrejur
în timp ce cântecul de lebădă atârnă de suflet
existența se repetă pornind de la sfertul iluziei de întreg neatins
văzduhul între pauze e absent
sunete cunoscute încep dansul pe portativul singurătății.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar un imbold
doar un imbold, prin aerul cald, coboară în cerc
și a început să plângă.
tainele desculțe se răzvrătesc;
mă caută în brațele tale și nu-s.
nu-s nici în frunzele purtate de vânt.
în dorințele și păcatele tale sunt o visare neadormită,
o dezlegare la poeme,
o fantezie în mâinile goale.
mă pot descompune pentru tine
în liniști fără coșmar,
singurătăți cu lumină,
necuprins micșorat cât o palmă.
într-un deșert absolut traversez ca o pată de umbră
dezmorțirea ta chiar și pentru o secundă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești
o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.
un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.
frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfa
o acceptare de alfa
cruciadele vor recompensă asupra albului
peretele își recompune liniștea din cioburi
literele vin în culori amestecate
asaltând pânza dimineții
formând cuvinte neîntrebate
cerul răsturnat pe asfalt caută alt adânc
în care să rămân
Dumnezeu
în vagi nuanțe compune un peisaj obosit
aerul devine alergat de păsări
nu mai am ochi pentru vedere
nici nu mai suntem
au rămas visări aiurite rotite-n neștire
trecute prin mizerii din scamele lumii
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă doare albastru
Mă doare albastru,
depărtarea difuză
și frunzele oarbe alungate de vânt.
Gândurile de reptile cenușii,
ieșind din palme transpirate,
cicatrici glaciale pe încheietura mâinii
și cuiele bătute-n roata de noroc.
Memoria e-un ochi devorator,
tăiat în felii, rănit în adâncime,
cuvinte reîncarnate se plimbă prin gând.
Sub lupă minutele albesc,
fulgerul rupe lumina sporadic.
Pupila arsă de real
se ascunde într-un vers.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un semn
pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colț prăvălit susținut de cârjele nopții
învelișul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne
imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie și haos
selecția de priviri și gesturi
inventează o direcție comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereții nopții
dizolvând piatra solubilă
sfâșiind cuvintele pîn' la sfert
rotund și calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început și fără sfârșit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinți
trece prin mine și-mi lasă un semn că exist
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâinile tale
mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeția unui veșnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălțare
și o gheață subțire topită fără întrebări
ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulțime de lucruri
ce-și strigă nemișcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ
din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te-a atins
nu te-a atins nicio ispită,
pe trepte ai coborât singur,
respirația a rămas întreagă,
supraviețuind impulsului ce se plimba ondulat
pe-un portativ de frunze.
dacă aș reuși să nuanțez curba aceea netedă
s-ar clătina poate cuvântul inventat pe loc
și luna n-ar privi pe același geam
în aceeași cameră intimitatea colii albe crucificată-n cuvinte.
după încăierări cu lucrurile și umbrele lor
până și banalitatea nimicului
prin aerul făcut bucăți
are ceva acolo ce-mi arată
că ochii nu pot să moară iubind.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!