Nu te-a atins
nu te-a atins nicio ispită,
pe trepte ai coborât singur,
respirația a rămas întreagă,
supraviețuind impulsului ce se plimba ondulat
pe-un portativ de frunze.
dacă aș reuși să nuanțez curba aceea netedă
s-ar clătina poate cuvântul inventat pe loc
și luna n-ar privi pe același geam
în aceeași cameră intimitatea colii albe crucificată-n cuvinte.
după încăierări cu lucrurile și umbrele lor
până și banalitatea nimicului
prin aerul făcut bucăți
are ceva acolo ce-mi arată
că ochii nu pot să moară iubind.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cuvinte nerostite
percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.
o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.
ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.
spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.
cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva a rămas
ceva a rămas acolo
un capăt încâlcit
o neterminare de urme
o înșirare de gol după gol
calc pe o căldură moale
într-un galben alarmist
peste răutățile balast
tandrețea aceea e încă acolo
cu aripi ce m-ating
ninge răvășit
cu tăceri
lumini și umbre recompun năvala
ce se vrea înghețată
se pare că de infarcturi se ocupă îngerii
sau nu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fuga
cât de subțire e aerul ce-l respir
și ce întreagă a fost luna agățată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereți întârzierea încăpățânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
și singura frumusețe își așteaptă tristă sfârșitul,
muzica nu mai mută pașii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăștiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă tu n-ai exista
dacă tu n-ai exista
albastru ar dormi în neființă
toate felurile de strâns în brațe n-ar spune nimic
respirația n-ar fi o greutate
când ochiul tău prinde pulsul tăcerii
focul din stele n-ar fi smuls pentru vene
și Dumnezeu n-ar fi pe-un arc de curcubeu
ziua mohorâtă deșirată și palidă
n-ar face saltul brusc în neant
când mâinile luptă să fie împreună
frigul n-ar mai smulge frunzele
necăjind liniștea adorată
piatra n-ar pune la îndoială mirosul vechi
al dragostei eterne
un timp n-ar exista să ne împace
poeme din răni nicicând nu s-ar naște
speranțele n-or legăna luciul oglinzii
inventându-te din ispita lunii smulsă din vânt
torsul crivățului aruncat pe țărm
netrebuința mâinilor să tacă
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva s-a rostogolit
ceva s-a rostogolit cu zgomot umblând amar
prin cuvinte
timpul s-a rupt în bucăți
ochii fără somn au rămas pironiți de stele
zâmbetul crispat se oglindește și în cafea
s-au întețit gândurile făcând muchii în pereți
insomniile se culeg din măruntaiele cerului
e un început de dezlipire de efemerul mister
ascuns printre frunze
coborâtor din stele
de puntea pe care niciodată n-am mers
de golul rece mărșăluind cu picioare de plumb
de asfințitul singuratic pe pământ
de uimirea unui fir de trifoi
genunchii și palmele au sens tămăduitor
ca și vântul ce adie-n plete
totul îngână pieirea timpului
când visam cu o mie de ochi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
întunericul
întunericul a construit un zid,
pare mai lung decât orice mângâiere.
atunci mi-e dor de tine,
când pereții capturează esența inimii.
am vrut să rămâi, la fel ca aerul,
dar luna pierise.
o amestecare de ființe și lucruri
au făcut o altă așezare între ziduri.
pe mozaic dansează umbrele tragerii mele pe roata eternă.
cele două mâini sunt o movilă de mâini
captive în ploaia de lucruri mărunte.
exist închipuit în ochiul frunzei,
în strigătul inert din cele patru vânturi.
în curba răsturnată de vânt orizontul e șters, nu există.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De cealaltă parte
de cealaltă parte a stelei căzătoare
ești suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.
prin fanta îngustă țâșnește amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniță,
acolo unde se termină albul.
prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.
cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.
pe nedrept luna se rostogolește în deșert.
prin târziu aleargă iluzii și-o amețire de cătușe
pe sinuosul drum către abis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În aerul gol
în aerul gol
pot semăna cuvinte pe brațul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ți-o așez pe buze
pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
și strigătul din frunzele de aramă
pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape
de dansul surd al ochilor de lună
te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom
în aerul gol miroase a veșnicie
a rai și a uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-ar fi dacă?
Ce-ar fi dacă
Ți-aș descânta o ploaie?
Ți-ai răsturna și tu noroiul
În lutul ud
Până s-ar confunda:
Același pământ,
Aceeași formă.
S-ar lustrui păcatele
De vină...
Ce-ar fi dacă
Ți-aș doini o ploaie?
Ți-ai vinde și tu sufletul
În notele calde
Până s-ar cuprinde:
Aceeași nuanță
Același sunet.
S-ar curăța simțirile
De umbră...
Ce-ar fi dacă
Ți-aș turna o ploaie?
Ți-ai umple și tu goluri
Din râurile-n vuiet:
Același ritm
Aceeași cale.
S-ar vindeca privirile
De sensuri...
Ce-ar fi dacă
Ți-aș croi o ploaie?
Ți-ai strâmta și tu vorbele
În hainele ude:
Același vis,
Aceleași ecouri.
S-ar strâmtora cuvintele
De temeri...
Ce-ar fi dacă
Ți-aș iubi o ploaie?...
poezie de Gabriela Chișcari (12 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Ai rămas
ai rămas în căutarea aceea absurdă
din o mie și una de nopți,
chemată acolo de imposibilul efemer
construit de frunzele cu mesaj codificat.
inocența mă privea agățată de tălpi,
celulele verzi se învârteau degeaba.
dezvelitul geam dădea peste noapte
și-n alte orizonturi plecau cuvintele
când fata morgana sărea din metafore
zburdând în lumină.
în cealaltă jumătate a lumii
se prelinge un singur sens
cu o întoarcere refuzată de timp
spre urma pierdută
mascată de umbra fierbinte a frunzelor.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frigul dens
frigul dens atacă real
norii din inimă îngheață respirația
apatia alunecă pe-o pantă făcându-și cuib sub pernă
un chip din cuvinte ia forma unei litere mărite
levitând în aer
fixez în vid niște repere de care mă agăț
îmi uit brațele și plec fără ele
vizibil sunt toată
aceeași formă
într-un timp încercuit doar în gând
o liniște albastră îmi poartă mișcările
și toate lucrurile mi se supun
numai litera aceea zguduie spațiul
ca eu să aud.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ruperea aceea
ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spațiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorțită în interior
neuitarea zăvorește cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
și nici cercul ce-mi cade peste genunchi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te înghesui
Te înghesui în fiecare seară
prin colțuri diferite de minte,
mi-am zis că dacă te rătăcesc dispari
ca și cum nu ai fi fost vreodată.
O avertizare mi-a scrijelit inima
ridicându-i pulsul,
bucățele de gând îndrăgostit le-am risipit atunci
în sensuri diferite,
unele cioburi s-au înfipt aproape de prag.
A doua oară și a treia oară am schimbat
fața de pernă inundată de urme verzi
ce-mi micșora somnul
mișcând respirația aerului și urmărind fuga orelor
fără odihnă.
Zbaterea de cuvinte
se întindea de la ușă pân' la pat.
Au rămas litere disponibile
care încă pot scrie cuvinte trimise-n albastru
făcându-și sălaș pe drumul din zare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
Eu știu că trebuie să fii mereu acolo,
sub luna ucigașă amețind secundele,
fără de da și fără de nu,
în toate clipele când sfera, rombul și cubul
au devenit o linie pe care am mers,
cu o depunere pe talpă a despovărării de seva amară,
trăind aceeași stare de lumină, de umbră, de gol,
de alb fără alb, de negru fără negru,
de cuvânt fără gură,
în lanțul primitiv venit din adânc.
Acolo, unde se deschid adâncuri și iese lumina
în lanțul înfipt în aerul tare,
într-o nestăpânită desime de gând.
Metalicul șuier de frunze sfărmând orizontu-n inele
trosnește și arde pe albul hârtiei
scriind poemul ce nu se va pierde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O înserare
o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat și neauzit
imaginea ta trece ca o migrație de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparență de poezie
ceva arhaic trece prin piele
vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spațiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o ființă gata
pentru lacrimi și frig
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem absenți
Suntem absenți din lucrurile noastre comune,
absenți din același geam prin care intră lumea.
Ne bântuie însă aceleași tristețe
ce umblă desculță prin odăile noastre,
întunecând culorile zilei
și devastând orele nopții făcându-le albe.
Aceleași cuvinte mângâie lumina
și așază un freamăt pe aripi de fluturi.
Cioburi de stele se găsesc în cercul nostru,
ca niște iscoade venite din veșnicie.
Adâncul cuminte e răscolit
de rezonanța dintre viu și neviu,
de orga vântului,
sau de telurica stea polară.
Călătorim invers ieșind din culori,
sfâșiați pe cărarea de cer
de melancolia plopului venit din alte ierni.
Prezentul curge într-un deșert,
gata gătit cu amprente de gol.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
deodată greierii nu mai cântă,
frunzele își pierd copacii,
într-o altă rotire praful se așază pe geam.
alte culori despică lumina,
liliecii învață un nou echilibru
ascunși printre stânci.
melcii tulburați nu mai ies la soare,
luna se deșiră murind în ochii mei.
cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu ești încă acolo, cu pașii tăi grăbiți,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pașii mei
pașii mei se amăgesc într-un univers desenat
cu răni închise
fără ore care zac în umbra tăcerii
călătoresc cu himerele căutând continentul pierdut
nerăbdarea e potolită de monotonia timpului
curgând nepăsător
mâine se arată spânzurat de același păcat
ca cel de azi
ca cel de ieri
același de la trezirea lumii
tulburat de luminile și umbrele din ochii tăi
ce pot înfrunzi sau desfrunzi golul cu o nouă dimineață
aparținând albastrului
cuvintele țes continuu o realitate nestatornică
aflată pe un nisip mișcător
pe care nici ploaia nu-l știe
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stejarul
Cândva va fi fost pădure,
beție de cuvinte!
Acum a rămas solidar
doar el, stejarul aprig,
călit, netemător...
Acolo la margine de vers,
stejarul poartă ritmul
ca teorema lui Pitagora,
ca legea lui Ohm!
El arată locul,
punctul în jurul căruia,
gravitează încercările lumești,
De n-ar fi stejarul,
furnicile n-ar avea adăposturi
și păsările n-ar gădi
loc de odihnă,
Dar există el, stejarul și cuvântul...
,
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunete cunoscute
astăzi se reia de la capăt singurătatea adormită
care fugise
după ce-mi smulsese pielea
am rămas acoperită
în cuvinte cu margini rotunde sclipind către lună
cu o melancolie vopsită în roșu
într-o toamnă cu frunze neplecate
la o margine de cer
o răceală s-a lăsat împrejur
în timp ce cântecul de lebădă atârnă de suflet
existența se repetă pornind de la sfertul iluziei de întreg neatins
văzduhul între pauze e absent
sunete cunoscute încep dansul pe portativul singurătății.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!