O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră şi frunze,
un spaţiu de visare
unde piatra se evaporă
şi-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.

sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naştere şi de agonie.
cuvintele mă opresc şi-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.

sunt tot mai departe de emoţia aerului
trezit dintre două vocale
şi tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tropot

un tropot de cal ritmic şi asurzit
plimbă tunetul tăcerii gata de explozie.
rugăciunea de noapte a închinat
lumina ameţită unei candele aprinse.

durerea s-a amăgit în secundele nocturne
cu un xanas atotştiutor.
e un sus şi un jos pe aceeaşi linie
cu o privire ţintă spre albul coborât din tavan.

în mâinile amândouă movila de gânduri
e un amestec de culori.
şi tu mă dori cu săgeţi ciudate din eter,
aruncând cuvintele ca pe nişte petale însângerate,
fără goluri pentru respiraţie,
cale poticnită în patima albastră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul final

pe drumul final lumina ne scurtează distanţa
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.

oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simţurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenuşă.
luna devine joasă şi foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.

studiez pe sărite ploaia descompusă
şi şuieratul de frunze rămâne
ca o sete şi o foame de scris despre tine.

fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
şi când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

depărtarea coboară pe cuvinte
geamurile risipesc tăcerea
împrumutând zgomotul zilei de Crăciun

oferta de azi e un amestec al realului cu lumea virtuală
prezentă în secunde neîntrerupte

decupez inspiraţia din tolba ui Moş Crăciun
descifrând ecuaţia unui sărut prin selfie
sfidând absenţa desenată pe frunze

scriu rescriu şi şterg sărutul tău
de pe traseul neauzului volatilizat în abis.

pe orbită Moşul imaginar împarte emoţii
în bucăţele de fericire sub formă de fluturi de zăpadă
curgând într-o lumină verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieşind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
şi rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deşartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
şi ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez

visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deşertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
şi-un strigăt suspendat printre culori închise.

cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheaţă.
în propriul vis nemişcarea destinului e dusă la capăt.

rostogoliri rezistente de supravieţuire
împart luna-n amurg
şi miresme de nuferi dimineaţa.

locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
şi-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu suntem

În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.

Alchimia ţiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n braţe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.

Totul devine o scriere aşezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
desluşind straniu alfabet.

Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărţim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmiţat de nelinişti,
murind îndelung şi profund
într-o alegere a sorţii,
umplând respirarea cu fluturi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Mor culorile frunzelor,
vântul scutură copacii.
-Nu-l face să tacă!
El soarbe albastru,
e viu, e-n transă şi aleargă.

Zarea şi-a pus o mantie, în valuri albe,
iar ochiul mi-e înecat în vânt.

Ziua priveşte stângace
în luciul oglinzii mincinoase.
Timpul îmi expiră încet şi sigur,
în concentrice sculptate în nisipuri.

Au rămas cuvinte nerostite,
pe masa palidă şi goală,
sugrumate de dezordinea gândirii.
Marginea literelor îşi păstrează întunericul,
tăcerile se sfâşie în riduri,
în oraş e lumină şi vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Frunze îngălbenite zac,
atârnate-n într-un copac.
Au îngălbenit de tot,
Sperând la un antidot.

Frunze îngălbenite zac,
resemnate sub copac,
tremurând de frig şi vânt...
nu mai spun nici un cuvânt.

Frunze vechi abandonate,
uneori sunt simple şoapte,
zac sub pas de trecător,
şi foşnesc, se frâng şi dor.

Frunze ce-au văzut prea multe,
zac acum grămezi pierdute,
Sub copacii veştejiƫi,
se sărută... doi iubiƫi.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerefuzat

din preistoria paşilor
obsedaţi de a merge printre stele,
rămâne amurgul concentrat pe frunze,
o comemorare a absenţei din secundele verzi,
şiruri de gând albastru prezent
în cuvintele ce vin spre altoire,
înainte de acoperirea golului pustiu.

închisoarea prismei clonează miraje fără identitate
reînviind o stare de fluturi,
din bucăţi de iubiri dezintegrate,
din distanţe înjunghiate de lumina
ce-şi sparg alcătuirea,
curgând palpabil pe buze.
prelungeşte un aer primăvăratec
ce o luase anapoda pe altă cărare,
aşezând literele aprinse în cuvântul stins,
creând poemul nerefuzat de lună.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt

Un vânt de cretă palid se înteţeşte-n vale,
Oraşul îşi întoarse faţa de la noi,
Un frig la intersecţii ne aşteaptă-n cale,
Se desfrunzesc copacii, devin trişti şi goi.

Tu eşti într-o deplină nemişcare,
Eu merg tot merg, dar parcă stau pe loc,
Nici nu mai ştiu ce loc doare mai tare
Copacii goi, sau pasul de pe loc.

Nici obosită nu-s, doar timpul ar febră
Şi stropii lui atârnă-n aer şi mă ard
Şi paşii se grăbesc pe trecerea de zebră,
În ochii tăi e toamnă şi frunzele tot cad.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine muşcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiţi de zbor în albastru.

din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
şi îngerii absenţi, fără chip.
dialogul cu lumina se opreşte
într-un cimitir viu de frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zig-zag

Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculţă şi apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăţi muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.

Din paşi pornirile îngheaţă,
se răzvrăteşte inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.

Uitarea neculeasă
din colţuri neumblate şi ascunse,
îşi lasă umbra rece pe faţă şi pe frunte.

Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învaţă să tacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!