În detalii

Am grijă să respir ca un accesoriu
printre cuvintele ridicate-n tavan,
o scenă de elită a lor
unde sunt doar o fantomă de fum.

Arborii se distanţează în diferite ipostaze,
frunzele părăsesc crengile.
În detalii, prin fisuri, se văd săgeţile scoase
de doamnele preaînalte suite pe cuvinte cu vârfuri
încercând o prăbuşire de ziduri la care nu au acces.

Unele litere par surde,
iar pianul a început să cânte singur un recviem de Mozart.
Aerul îşi dezbracă mândria ţanţoşă
de pe tocurile cu picioare încordate,
iar mâinile se vor spălate ca Pilat din Pont.

Ieşim la timp lăsând lumina aprinsă
şi formele se lipesc de pereţi.
Prefăcuta stare de înţelegere e muşcată de himerele serii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergi cu mine

mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
şi clipe îmbrăcate în alt anotimp.

Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuţit în tăiere
ce ne târăşte deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existenţa,
în spaţiul unde nu sunt pereţi
şi nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremeneşte tălpile muritoare
şi Dumnezeu şterge temerile zării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aerul a plecat

aerul a plecat nerăbdător să te întâlnească.
tu eşti dincolo de pereţi
unde soarele bate într-o altfel de iarbă,
luna a scăpat secretul printre neguri şi umbre.

răsfoiesc ziua de azi cu imagini refuzate ieri,
din luciri fugare orizontul descreşte neauzit.
nu va fi nicio topire pe orbita mie hărăzită.

aripi de linişti vor stiliza aerul roşiatic
plecat printre fisuri de visare.
ochiul frunzei va încerca liniştea desfrunzirii.
mă aud în secunda furată timpului
pe drumul paralel, într-un dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

cât de subţire e aerul ce-l respir
şi ce întreagă a fost luna agăţată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereţi întârzierea încăpăţânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
şi singura frumuseţe îşi aşteaptă tristă sfârşitul,
muzica nu mai mută paşii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăştiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbovesc

zăbovesc atemporal printre rosturile zilei
delimitată de toate miresmele.
cu mine e arderea fără flacără
în urma căreia nu mai creşte nimic.

dorm între două emisfere
foarte departe şi tot mai subţire de lume, de tine,
într-un exil aglomerat de oameni.

vertijuri de roz dispar,
viziuni tocite din detalii închipuiesc ploi calde pe umeri,
fisuri în ziduri şi-n aşternut stupoare,
petale de mâini şi picioare sfidând incertitudinea mea că exist.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe braţul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ţi-o aşez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
şi strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veşnicie
a rai şi a uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

(colegilor mei de liceu)

îmi cade umbra prin vreme,
printre aceiaşi pereţi,
în aceeaşi şcoală
stând în acelaşi loc, doar bănci diferite
cu noi diferiţi.

emoţia umbla desculţă de la unul la altul,
aerul era zgâriat cu amprente noi.
nimic nu avea linişte.
la catedră profesorul alb învia timpul.
catalogul ne striga pe rând,
unii erau doar amintiri dragi.
noi ne căutam cuvintele ce nu le găseam.
pământul părea pieziş.
am înghesuit în secunde
o viaţă din fraze cu greu adunate.
totdeauna surd, timpul a simplificat totul
lăsându-ne cu amintiri ce le-am luat cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria mea

patria mea între plâns de viori şi balade
biserici cu ziduri înalte între
case despuiate cu frigul înfipt în grinzi
şi-n ferestre
copii desculţi şi curţi mărunte
icoane roase devreme plângând la comandă
cutia milei la poartă
în curţi de mănăstiri vuiesc meghanuri

spitale neutre cu umbre de ceaţă
obosite de timp şi de boală
au fâlfâit de mort şi de pământ

trenuri cu mersul de melc aflat în prăbuşire
pe calea ce mâine posibil nu este
păduri cu verdict de plecare
fantome ghemuite în unghere pe străzi
cuvinte desfrânate în orele serii
premiate în poeme de juraţi fandosiţi

şi-o lună tăiată şi-o mare oarbă
tu într-o nevedere verticală
pereţi acoperiţi cu stele răsturnate
o rotire a orizontului crescând cât mai departe

mă smulg din prezenţa ce-o decapitez
mutând-o într-o altă culoare
sub umbra unui copac rămas în picioare

patria mea din care iau forma merelor
a frunzelor a păsărilor a vântului
patria mea din care iau cuvinte
te vreau schimbată
te vreau acasă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu vă temeţi de îmbrăţişări

cuvintele arestate aşteaptă iertarea între gratii de uitare
sunt cuvinte ce trebuiau să dispară din lume
şi dicţionarele sunt pline de carii
printre care se plimbă torţionarii de cuvinte

să nu vă temeţi de îmbrăţişări
chiar dacă sunt urmărite, puteţi să le îmbrăţişaţi
să le ascundeţi sub limbă ca pe sfânta împărtăşanie
sau să le strângeţi la piept încălzindu-le tremurul

lumea s-a umplut de cuvinte violate ce se strecoară pe lângă pereţi
prostia umblă ţanţoşă învârtoşându-şi neghiobia
şi scuipându-şi odraslele aurite de deochi
şi e greu de crezut, dar rostirea e pusă la stâlpul infamiei

îmbrăţişaţi cuvintele, iubiţi-le şi ocrotiţi-le pentru că...
la început a fost cuvântul
şi abia apoi... omul

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn

pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colţ prăvălit susţinut de cârjele nopţii

învelişul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne

imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie şi haos
selecţia de priviri şi gesturi
inventează o direcţie comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereţii nopţii
dizolvând piatra solubilă
sfâşiind cuvintele pîn' la sfert

rotund şi calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început şi fără sfârşit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinţi
trece prin mine şi-mi lasă un semn că exist

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un imbold

doar un imbold, prin aerul cald, coboară în cerc
şi a început să plângă.

tainele desculţe se răzvrătesc;
mă caută în braţele tale şi nu-s.
nu-s nici în frunzele purtate de vânt.
în dorinţele şi păcatele tale sunt o visare neadormită,
o dezlegare la poeme,
o fantezie în mâinile goale.

mă pot descompune pentru tine
în linişti fără coşmar,
singurătăţi cu lumină,
necuprins micşorat cât o palmă.

într-un deşert absolut traversez ca o pată de umbră
dezmorţirea ta chiar şi pentru o secundă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te înghesui

Te înghesui în fiecare seară
prin colţuri diferite de minte,
mi-am zis că dacă te rătăcesc dispari
ca şi cum nu ai fi fost vreodată.
O avertizare mi-a scrijelit inima
ridicându-i pulsul,
bucăţele de gând îndrăgostit le-am risipit atunci
în sensuri diferite,
unele cioburi s-au înfipt aproape de prag.
A doua oară şi a treia oară am schimbat
faţa de pernă inundată de urme verzi
ce-mi micşora somnul
mişcând respiraţia aerului şi urmărind fuga orelor
fără odihnă.
Zbaterea de cuvinte
se întindea de la uşă pân' la pat.
Au rămas litere disponibile
care încă pot scrie cuvinte trimise-n albastru
făcându-şi sălaş pe drumul din zare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt compozitor şi născut să devin dirijor. Nu pot şi nu vreau să-mi îngrop astfel talentul meu de a compune (dând lecţii de pian) şi pe care Dumnezeu mi l-a dăruit cu atâta bogăţie (pot să spun aceasta fără trufie, căci o simt acum mai mult ca oricând)... Aş prefera, ca să spun aşa, să neglijez mai degrabă pianul decât compoziţia, căci pianul este pentru mine numai un accesoriu, deşi, slavă Domnului, un accesoriu important!

Wolfgang Amadeus Mozart în Scrisori (7 februarie 1778)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul şchiop nu comunică
drumul pluteşte deasupra morţii
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătăţii în verdele zilei
toate cuvintele ţin lupa sub lună
aici e o existenţă de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cer cad îngeri

lumea e aşezată strat peste strat
învelişul e zgâlţâit
aerul ninge cu virusuri
dezinfectantele sar de pe raft
străzile lungi n-au capăt
mă aud trecând prin nelinişte
sentimentul fricii strigă după mine

iubirea se descompune în particule
unele mai lente
altele mai iuţi
formând un conglomerat uneori confuz
pereţii sunt mâzgâliţi cu iluzii
unde lumina joacă printre umbre
ducem cu noi dragostea dincolo de suprafaţă
lipind-o ca un magnet de tâmple

stăm aţipiţi mutând mereu secundele
din aerul plecat către moarte
ne facem că avem răbdare
că ne adaptăm unei stări de nisip
într-un timp aberant
convulsiv
din cer cad îngeri veniţi să ne salveze de eşec

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dezbrac cuvintele

îmi dezbrac cuvintele de pietre şi ape
ajung la tine cu litere curate
pot aprinde cu ele o utopie
în care tainele se strâng în braţe
într-o pată de lumină respirând în voie
fără apăsare

îmi visez aripile rămase la tine acasă
ştiu că exişti acolo dar eşti în altă parte
şi sunete domoale plutesc în depărtare
printre fisuri de argint neinventate
plutind în timpul de nisip

şi pentru că există jos
există genunchi
loviţi de alte aripi trecând în zbor
şi o pană de vultur mă taie în două
o parte-s în aer
o parte-s de plumb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele şi trec dincolo de uşă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.

Prin gândul treaz măsor viscolul unor feţe apropiate,
ce-mi îngheaţă gleznele, suflând săgeţi de gheaţă.
Paralel cu mine măşti aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.

Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.

Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt blocată

sunt blocată pe urmele tale
pe distanţa ta pasageră nelămurită
adun haotic cuvintele galbene
din care luna lipseşte

mirosul dulceag de noapte ameţeşte aerul
oraşul s-a închis devreme
se pluteşte încins
deşirat
printre frunzele foşnitoare şi vânt

frigul suspendat se trezeşte pe umărul meu
mă risipesc în forme infernale
într-un loc fără lume
sunt aidoma unui amestec de viu
recunoscut de arbori şi de pietre

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerostit

încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălţime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă şi cu mâinile la spate.

lumina din cuvânt rătăceşte
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.

astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogoleşte tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!