Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Albastru tulburat
într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt
umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp
și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos
ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi nu suntem
În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.
Alchimia țiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n brațe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.
Totul devine o scriere așezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
deslușind straniu alfabet.
Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărțim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmițat de neliniști,
murind îndelung și profund
într-o alegere a sorții,
umplând respirarea cu fluturi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe drumul final
pe drumul final lumina ne scurtează distanța
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.
oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simțurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenușă.
luna devine joasă și foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.
studiez pe sărite ploaia descompusă
și șuieratul de frunze rămâne
ca o sete și o foame de scris despre tine.
fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
și când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt
sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morții,
amestecată c-un amalgam de destine
așteptând ieșiri la lumină.
tu ești în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
amețind locul și gonind spaima morții.
explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
și doar biserici din frunze mai fac slujbe.
tot cad și cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleași cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În aerul gol
în aerul gol
pot semăna cuvinte pe brațul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ți-o așez pe buze
pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
și strigătul din frunzele de aramă
pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape
de dansul surd al ochilor de lună
te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom
în aerul gol miroase a veșnicie
a rai și a uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua
ziua a rămas nemișcată
lumina a murit pe pervazul ferestrei
negăsindu-și punctul de plecare
secundele vărsate în timpul tău au halucinații
edenice pe clipele deșertice
trandafirii privesc orizontal din vaza răsturnată
cuvintele sunt nesigure în terminarea poemului început
și totul pare simplu ca o esență de pus în cozonac
pe nebăgare de seamă inima crește
stârnind o bănuială
în timp ce merg spre tine tulburând aerul apatic
mi-e teamă să ne atingem
să nu ne surpăm înainte de a ști că suntem
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunete cunoscute
astăzi se reia de la capăt singurătatea adormită
care fugise
după ce-mi smulsese pielea
am rămas acoperită
în cuvinte cu margini rotunde sclipind către lună
cu o melancolie vopsită în roșu
într-o toamnă cu frunze neplecate
la o margine de cer
o răceală s-a lăsat împrejur
în timp ce cântecul de lebădă atârnă de suflet
existența se repetă pornind de la sfertul iluziei de întreg neatins
văzduhul între pauze e absent
sunete cunoscute încep dansul pe portativul singurătății.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul a plecat
aerul a plecat nerăbdător să te întâlnească.
tu ești dincolo de pereți
unde soarele bate într-o altfel de iarbă,
luna a scăpat secretul printre neguri și umbre.
răsfoiesc ziua de azi cu imagini refuzate ieri,
din luciri fugare orizontul descrește neauzit.
nu va fi nicio topire pe orbita mie hărăzită.
aripi de liniști vor stiliza aerul roșiatic
plecat printre fisuri de visare.
ochiul frunzei va încerca liniștea desfrunzirii.
mă aud în secunda furată timpului
pe drumul paralel, într-un dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ecoul frunzei mă cheamă
din mine voi pleca un timp
absența mea o las aici
va fi o mobilă înghițită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere
voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp
cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roșu
și pașii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uzură
uzură-n complexul ființei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neștiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
și brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.
pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrănește porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin știe un cântec,
frunzele foșnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp întârziat
timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat
un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci
în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală
o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece
pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua coboară
Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinși pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafață
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agățate de mâini și picioare
ridică spațiul dincolo de uitare.
Ieri și alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă și aproape.
Pentru o clipă prelungiți într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi și crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foșnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mișcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între minus și plus
între minus și plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniștea,
dinaintea incendierii în roșu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.
adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniștite,
pe literele galbene întârziate în colțul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.
secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imagine
sunt travestită într-o imagine
de liniște, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâșia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
și o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăți
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În norma mea de timp
în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mișcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemișcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
și uneori un sens o părere
cuvinte ascuțite
cuvinte înghețate
ating o durere și-mi acoperă gura
cuvintele se-nfig în umeri și-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine și doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
și-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine și taci.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfa
o acceptare de alfa
cruciadele vor recompensă asupra albului
peretele își recompune liniștea din cioburi
literele vin în culori amestecate
asaltând pânza dimineții
formând cuvinte neîntrebate
cerul răsturnat pe asfalt caută alt adânc
în care să rămân
Dumnezeu
în vagi nuanțe compune un peisaj obosit
aerul devine alergat de păsări
nu mai am ochi pentru vedere
nici nu mai suntem
au rămas visări aiurite rotite-n neștire
trecute prin mizerii din scamele lumii
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi
ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceață mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esența din trestii și sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeți din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieții mele
cuvintele ei sunt rotunde
mișcătoare de cer și de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spații goale de vânt
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E tot mai toamnă
E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vișini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămașă uitată în cuier.
Liniștea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.
Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirare
s-a născut o mirare
în cutele cămășii cu mâneci suflecate
lăsându-se asurzită de tropotul miresmelor uitate.
cu aer în buzunare,
inima peticită prin colțuri,
plete-n vânt,
o modelare rotundă a destrămării
apleacă pereții într-o gravitație sigură.
din cuburi de gheață sar cuvintele colorând aerul roz,
cea mai dulce literă îndulcește cafeaua.
iadul și raiul au aceeași tărie de împietrire și despietrire
a sentimentului pârguit între buzele mirate.
pământul exersează din nou mersul în cosmos
deschizând o altă poartă.
îmi umblă prin cenușă o trezire adormită din existență,
niciun gol de cuvinte,
lumina nespartă picură domol
deșteptând elegii eterne.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din aer
din aer se adună vibrații rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele înghețate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă
cuvintele deliberat uitate
vor aștepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuți peste umbrele lor
și tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiți de haos
locuind altfel în brațele tale
nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roșu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!