Ultima fereastră

ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa

sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni

cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-şi lase umbra
pe pagina albă ca iarna

se restituie liniştea de dinaintea
spaţiului incendiat de mov şi violet

coboară fraza cu umbre de stele
în liniştea peretelui alb

îţi desenez absenţa
pe locul care dansează începutul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contur reinventat

un contur reinventat în oglindă
striveşte umbra furată din trecut,
locul evadat al sărutului e gol.

clipele sunt împărţite în cioburi,
unele au trecere fugară în ecou spart,
altele îşi certifică prezenţa muşcând din inimă.

respiraţia e îngreunată de gândurile mutate la suprafaţă.
trebuie să rememorez gesturile senine mirosind a petunie,
mersul grăbit şi camera goală.

din televizor sunt azvârlite cuvinte fără gravitaţie
astupând fereastra cu zborul spre neant.
lung pe masă se-nşiră lumina.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărşăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniştea trestiei
şi mişcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
şi de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieţii

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în ţesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind şi dezverzind albastru

în colţul meu zdrenţuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mişcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe şi surde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima secundă

Totul se grăbeşte.
Melcii ocolesc o curbă lâncedă
cu semne apocaliptice
inundând o linie dreaptă,
meduzele se ascund în mare,
luna fuge mai repede pe cer.
Inima sare peste minute,
grăbindu-se.
Iubirea se agaţă în cui sub o haină tăcută
şi o rochie ce-şi stinge culoarea.
Mâinile răstoarnă mângâierile în poală,
din degete curg stele peste balcon.
Gândul se retrage în neant
coborând de pe culmile bucuriei.
Cuvintele îşi dizolvă înţelesul
în ultima secundă.
Un gol acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă regăsesc

Nu mă regăsesc în fotoliul acesta pliant şi comod,
între pereţii fără zgomote,
lucrurile neconfuze şi uneori prăfuite de vreme.
Nici surâsul de pe buze din oglindă nu-i al meu.

O parte din mine-i plecată
devenind adaosul unui alt timp.
Mă uit aiurea la secundele efemere
ce pleacă şi vin neîntrebate.
Zeii par nesfârşit de lungi printre stele,
sufocaţi de grijile cereşti.

Pe jumătate am contur de cenuşă,
în timp ce caii violeţi trec în galop
peste cealaltă jumătate din mine.
O armonie se frânge-n liane
ce chinuiesc o întoarcere din larg.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzia

confuzia se absoarbe în priviri
ninge-n albastru a împăcare
trifoiul râde înalt într-o vază
dantele de umbre creează decorul
disputa-i plecată
învinsă

zbor de praf spre lumină
în raiul rotund venit în grabă
şi perna tânjeşte s-adaste amalgame înalte spre cer
veşnicia rămâne o ispită

păşesc pe lira târzie desculţă
înainte de a fi captivă într-o eternitate incertă
liniştea tăcerii stă ghemuită în palme
şi plouă cu aer pe clanţa uşii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea binecuvântată a nopţii, gândurile se izbeau zgomotos de porţile unui suflet hoinar. Însă, fără umbra izbândei reveneau agale, în ecoul surd al tăcerilor. Erau lacăte mari, ruginite de amintiri, răpuse de amurgul vremurilor apuse. Aerul sărat al mărilor învolburate inunda chipul unui tainic vis. Desculţă, alergam pe ţărmurile dorului, căutând să te regăsesc. Fără-ndoială tu cunoşti drumul spre fericire.

Andreea Palasescu (20 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără ţintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădeşte răscolit alt albastru
până la ultimul etaj

timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiş de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
şi o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauza

Apăsarea sculptează o pauză de alb
acoperind solemn mâinile goale,
cuvintele libere încetează să critice,
doar ochii rămân şi întreabă.

Liniştea îşi aşază culorile în golul creat,
uimit întunericul pleacă.
Ideile topite din zona de ieri
au plămădit o pulbere în gând
şi care nu se spală nici cu lacrimi.

În spaţiul micşorat,
un timp redesenat măsoară
în neştire miezul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În norma mea de timp

în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mişcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemişcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
şi uneori un sens o părere
cuvinte ascuţite
cuvinte îngheţate
ating o durere şi-mi acoperă gura

cuvintele se-nfig în umeri şi-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine şi doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
şi-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine şi taci.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă grăbesc

Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spaţiul statornic pentru un timp.

Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
şi timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.

O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine şi timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.

Lumea simultană muşcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Şi praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
şi mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul

se desenează Crăciunul
pe fereastra închisă.
ninge-n cuvinte despre Isus.
tobele răsună şi învelesc spaţiul,
ecoul jertfei pluteşte printre zurgălăi,
urşii saltă pasul în şir indian
către zarea şerpuind cărunt.

cerul gol e albit ca o cataractă,
uimit drumul suie către cer.
pe mine mă caut ieri,
nejefuită de vreme,
în gândul vechi, nedurut,
în pacea nopţii curbată de stele,
erai într-o idee cu lacăt,
pe-un vârf de albastru pribeag.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

primăvara creşte în urma mea,
sfâşierea ei lasă urme pe tâmple.

în fiecare zi decorul răscolit
mi te fură câte puţin.
mirosul dimineţii,
strigătul frunzelor ucise de paşi,
tăcerea golului ostil,
amprenta ta din lacrima uscată,
toate-s lumea mea, de timp limitată.

lumina mă pierde şi mă uită,
cuvintele nevătămate rămân cu mine
ca o umbră lungă în care te aduc
în clepsidra golită de timp.

un cearcăn din stele arse
îmi construieşte cerul ca un cort durut.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pentru că...

şi pentru că doare,
m-am ascuns în tăcere polară.
odaia saltă pe vârfuri, privind către nori.
pe scheletul bradului se aprind lumini colorate.

linia dreaptă a gândului, nu e dreaptă.
alege absurd să recupereze imagini triunghiulare
refăcute din gesturi mărunte golite de timp,
trecând peste păcatele din post.

energia pozitivă eliberată din lucruri
aduce mişcarea în unde crescătoare,
odată cu migraţia culorilor, pe crengile de brad
şi venirea lui Moş Crăciun mereu grăbit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa târzie

Clipa târzie, răsturnată orizontal
devine o halucinaţie,
în spaţiul tot mai strâmt.

Nimic nu-i lipseşte cu farmecul ei de Venus,
năvalnică, pătimaşă, provocatoare,
coborând direct din Nirvana.

Aproape diabolic domină lumina,
călcând peste toată ordinea actuală.

Inspiraţia oarbă o acceptă fără raţiune
creând poeme spânzurate-n aer,
tulburând albastru.
Cei simplu ar deveni totul
dacă amurgul lunecos pe marginea unei stele,
n-ar fi evadat în pădurea cerului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu n-ai exista

dacă tu n-ai exista
albastru ar dormi în nefiinţă
toate felurile de strâns în braţe n-ar spune nimic
respiraţia n-ar fi o greutate
când ochiul tău prinde pulsul tăcerii
focul din stele n-ar fi smuls pentru vene
şi Dumnezeu n-ar fi pe-un arc de curcubeu

ziua mohorâtă deşirată şi palidă
n-ar face saltul brusc în neant
când mâinile luptă să fie împreună
frigul n-ar mai smulge frunzele
necăjind liniştea adorată
piatra n-ar pune la îndoială mirosul vechi
al dragostei eterne

un timp n-ar exista să ne împace
poeme din răni nicicând nu s-ar naşte
speranţele n-or legăna luciul oglinzii
inventându-te din ispita lunii smulsă din vânt
torsul crivăţului aruncat pe ţărm
netrebuinţa mâinilor să tacă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!