Ziua coboară

Ziua coboară-n zigzag tivită cu ploaie.
Norii se sparg cu nervii de lumină întinşi pe pământ.
Cerul plouat pe dinăuntru stoarce fluturii
din apă urcându-i la suprafaţă
abia respirând.
În aer se punctează cărări umblate
cu tăceri de început,
unde cuvintele agăţate de mâini şi picioare
ridică spaţiul dincolo de uitare.
Ieri şi alaltăieri, fuga cuvintelor
în criză de timp au inventat o depărtare
simplă şi aproape.
Pentru o clipă prelungiţi într-o singură umbră,
fără frunze, eul meu s-a trezit cu luna-n ochi şi crengile din urmă.
În jurul meu cuvintele au devenit nimic,
pustiul urcă pe un scripete
foşnind aerul ca un frig selenar.
În diverse forme de mişcare
spânzurată ploaia se uită pe geam.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!