Taie-mi fuga

taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
şterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănţuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.

lasă timpul să fugă într-o existenţă uitată.
mută pereţii albi şi verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
şi lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!

toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spaţiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia spartă

în iluzia spartă
se descompun castelele toate,
coşmaruri semeţe urcă în spaţiu,
trec strada camioane grele cu saci plini de visuri
legaţi la gură, scăldaţi în abisuri.

o cârpă udă şterge ecouri rămase-n oglindă,
spală pânza goală în febră uitată
şi spală şi luna desculţă, sărată.

albastrul coboară agale
pe secundele lungi fără capăt
şi pe tăcerea întinsă ce doare.

lumina se-ntoarce din iarbă,
pe tălpi se depune cocleală de biserică laică.

în iluzia spartă e o pată negrie,
subţire, zvârlită pe albul hârtiei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva

cineva e în balansul de plumb
somn în sidefuri de vară
cel ce fuge iubind
luând cu el lumina

cineva evadează răzvrătit
în spaţiu cu nelinişti
cineva rătăceşte prin vise
şi eu caut absurd într-o singură căutare
chiar şi în tabloul dilatat
sau în paşii grăbiţi spre uitare

cineva priveşte în gol
verdele frunzei se culcă
sub geana căruntă a lunii

şi taina se-ngroapă
şi locul se şterge ca o năucă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele

au rămas mai mulţi de cineva
plutind deasupra mulţimii într-o nebuloasă
extrăgându-şi seva din trecut

limpedele lor se adună ca o iarbă arsă
au noaptea uscată şi-un zâmbet tremurat

culegem din vid o albă scăpare
ce-a fost dintotdeauna acolo
doar că geamul era închis şi-o pleoapă ne privea
prin rama sticlei insistent

visul s-a descifrat pe-o tragedie într-o noapte
când bufniţa cânta o melodie sărind peste final

imaginile au înaintat lent mutându-şi locurile tot mai în faţă
nebotezaţi încă n-am lipsit la plecările pădurilor
iar umbrele încă se oglindesc în pereţii noştri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

s-a născut o mirare
în cutele cămăşii cu mâneci suflecate
lăsându-se asurzită de tropotul miresmelor uitate.
cu aer în buzunare,
inima peticită prin colţuri,
plete-n vânt,
o modelare rotundă a destrămării
apleacă pereţii într-o gravitaţie sigură.
din cuburi de gheaţă sar cuvintele colorând aerul roz,
cea mai dulce literă îndulceşte cafeaua.
iadul şi raiul au aceeaşi tărie de împietrire şi despietrire
a sentimentului pârguit între buzele mirate.
pământul exersează din nou mersul în cosmos
deschizând o altă poartă.
îmi umblă prin cenuşă o trezire adormită din existenţă,
niciun gol de cuvinte,
lumina nespartă picură domol
deşteptând elegii eterne.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul frunzei mă cheamă

din mine voi pleca un timp
absenţa mea o las aici
va fi o mobilă înghiţită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere

voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp

cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roşu
şi paşii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriind poemul

pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspiraţia coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieşind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.

pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniştea ţiuie-n urechi
tu eşti distant, teleportat pe venus.

culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o linişte colorată cu frunze nemişcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele serii

drumuri paralele mergând spre infinit,
orizont expulzat în descreştere,
cu imagini inocente, redă liniştea stelelor.

o haină din cuier, trezită din adormire,
a dominat câteva clipe ochiul frunzei
şi-a închis fereastra ca timpul să nu fugă.

cântecul de ieri, nehotarât să intre în auz,
a rămas pe marginea singurătăţii.

oraşul abandonat îşi extinde pustiul
pe-o spirală de gând, cu rătăciri absurde.

clipele serii încep să plonjeze între uşile închise,
ca nişte cicatrici nevindecate, venind din veşnicii ascunse.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minute albe

la marginea cuvintelor armonia se topeşte ca o ceară,
săbii de ceaţă discreditează minutele căzute-n visare,
literele îşi storc ideile pân' la epuizare.

stă ca pe jeratic golul ce murise
gata să-şi ocupe locul
pierdut, într-un cromatic adormit.

căi şi ceruri divine s-au retras cu foşnetul sacrificat
pe orizontul rămas ca o umbră jilavă.

minutele albe, ca o răsplată a luminii
sugrumate de o altă lucire a unei luni desculţe,
înaintează nevăzut în timpul pus pe fugă.

albastrul îşi marchează întinderea peste obositul verde
pe drumul uimit fără capăt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de reper

Cuvintele îmi răstignesc timpul
bătând câte un cui în fiecare gând.
Lumina se clatină,
frunzele încărunţesc,
albastrul e tăiat din fereastră,
aromele amare sunt sterilizate în cerneluri pe hârtie,
culorile sunt trimise departe,
nimic nu-mi surâde.

Formele primare mă ghidează
după un sunet uitat în memorie,
încremenit într-o splendoare de aripi.
Potopul trecut prin inimă
mutilează slăbiciunea aflată în visare
într-un cerc al ei, fără sinapse cu lumea.

Somnul e rostogolit într-o parte,
palma timidă ocroteşte taine de ea ştiute,
rămân o rotire la nesfârşit,
căutând un punct de reper.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumuseţe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipeşte la suprafaţă
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieţii
topeşte cuvintele despletind literele
şi-n palme strâng doar o lumină goală

o mişcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereţii porniţi spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieşite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe braţul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ţi-o aşez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
şi strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veşnicie
a rai şi a uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire captivă

mă simt captiv al trupului trecător
cu fiecare pas cuvintele mă dor
mă reazăm de necuvintele ce urlă a durere
timpul mă vrea- pământul mă cere
materia ce mă compune îmi zice azi prohodul
un ultim refren de iubire îmi cântă azi norodul

nici timpul nu-l mai poţi opri în halta mică de suflete boeme
nici fila din a vieţii carte n-o răsfoieşte bacovienele poeme
cu paşi împleticiţi mă caţăr pe scara letargicelor parapete
şi umplu spaţiul rămas gol în tăcerea mută a vocalelor raclete
prezenţa mi-e tot mai guturală mai zăludă
auditoriul dă semne de oboseală fonică-ludă
măreţia momentului se oglindeşte-n reflecţii frânte
pământul mă vrea- timpul mă minte
cenuşa-mi nu-şi mai găseşte locul
cu-un amărât de şfanţ îmi cumpăr azi norocul
sădesc ca ultimă speranţă o urnă ce-mi vinde nemurirea
pe-un zâmbet
un sărut
o floare
o iubire
portretizate toate în pânza fericire

încă mai vreau să zbor descătuşat de lucruri care dor
frate cu timpul trecător
răsădind în pământul ce mă cere
lucrurile simple scăldate în marea de plăcere
un zâmbet
un sărut
o floare
o iubire
toate portretizate pe pânza numită fericire.

poezie de Stelu Pop
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga

cât de subţire e aerul ce-l respir
şi ce întreagă a fost luna agăţată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereţi întârzierea încăpăţânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
şi singura frumuseţe îşi aşteaptă tristă sfârşitul,
muzica nu mai mută paşii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăştiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uzură

uzură-n complexul fiinţei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neştiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
şi brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.

pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrăneşte porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin ştie un cântec,
frunzele foşnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în pereţii albi
rămân indicatoare
spălate de vis

haiku de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a terminat

timpul s-a terminat
şi dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni

noaptea de toamnă umedă
îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esenţa din verdele viu
chemarea de pe cărare
aşteptarea lunii pe o casă pictată

contează înserarea fără contur
mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereţii albiţi amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment de admiraţie în faţa frumuseţii

chiar dacă timpul se strecoară
ca un hoţ viclean
printre oameni
furând zâmbete şi fericire
tu vei rămâne mereu în sufletul meu
ca o adiere de mare
într-o livadă de portocali înfloriţi

chiar dacă timpul şterge cu nori
toate drumurile cerului
tu vei rămâne mereu firul invizibil
pe care sufletul meu urcă
precum un paing
să-şi coasă pânza
la colţul lunii

chiar dacă timpul mă priveşte
cu ochi de piatră
şi îmi cere cu dobândă
uitarea
pentru fiecare moment de admiraţie
în faţa frumuseţii tale
tu vei rămâne mereu
odiseea mea interioară
şi rugăciunea eternă
de mulţumire

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cade

ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respiraţia se colorează-n verde
independentă de ochi şi de frig
când înfrunzite, visele se aprind.

o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbeşte,
depărtarea se-ndoaie spre tine
şi golul nu pleacă, cu tine rămâne.

albastrul cade peste frunte şi umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt şi furtună.

ziua te înghite şi muza nezidită
îţi arde cuvântul şi gura.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara coboară

seara coboară vărgată-n lumini,
un sentiment enorm a umplut o pagină albă
trecând pe partea cealaltă.
gânduri tivite mov iau forme geometrice
părând perfecte în faţa unui orb.

eu stau cu o talpă afară la capăt de linie roşie,
speriată de strania curgere a cuvintelor.
umbre verticale coboară timpul culcat,
întunecă ultimele silabe, creând un mare gol
trecând prin mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!