Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea vieţii mele, dacă ne este scris în stele...

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Pe alei cu roze ne vom plimba
Şi cu patos îmi vei cânta
Serenade la balcon, în inima mea.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Destinele ni se vor intersecta,
Sub privirea blândă a lunii vom dansa
Şi cu razele aurii ne vom îmbrăţişa
Intensificând magia sa.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Cu răbdare şi speranţă ne vom îmbrăca
Şi un cuib fericit ne vom fabrica
Indiferent ce încercări vor apărea
Şi ce vânt va adia.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
În faţa lumii, noi vom spune DA!
Natura se va bucura, ne va aplauda,
Împreună vom celebra victoria
Şi prin inele va fi pecetluită familia.

poezie de Michelle Rosenberg (15 aprilie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti

sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exişti,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
eşti goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
eşti dor amestecat din albastru cu verde.

o lungă aşteptare pentru ziua aceasta
când raţiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară şi vânt.

apari în lumină şi tulburi eternul,
eşti sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi eşti dorul ce doare,
îmi eşti neexistând.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochete
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat
Au vrut să alerge şi să joace,
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de rîs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fîstîcite şi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale,
Să nu le mai cînte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte stricate

Toate
Cuvintele mele sunt întortochiate
Şi s-au îmbătat.
Le vezi? Au căzut, s-au sculat.
Au vrut să alerge şi să joace
Dar beţia le-a prăvălit încoace.
Nu mai ştiu ce spun şi îs
Bolnave de râs.

S-au stricat cuvintele mele!
Umblă prin mocirle cu stele
De cositor
După un mărţişor,
Şi-ar voi să culeagă roade
Fâstâcite ăi neroade
Din sălcii nici verzi.

Cuvintele să nu mi le mai dezmierzi,
Să nu le mai spuie agale
Buzele tale.
Să nu le mai cânte cumva
Vocea ta
Şi pe cobză deştele.

Huleşte-le!

poezie celebră de Tudor Arghezi din Mărţişoare (1936)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aerul gol

în aerul gol
pot semăna cuvinte pe braţul tău
făcând din el o ramură cu frunze
ultima silabă ţi-o aşez pe buze

pot aduna amiaza din albastru
eliminând aroma ei de posacă toamnă
şi strigătul din frunzele de aramă

pot lega plecările din ochi
de echilibru formelor precare
ale lucrurilor născute în lumină
de mâinile ce se căznesc
s-aducă cerul mai aproape

de dansul surd al ochilor de lună

te voi alege prada gândurilor mele
împodobindu-te ca pe un singur pom

în aerul gol miroase a veşnicie
a rai şi a uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele şi trec dincolo de uşă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.

Prin gândul treaz măsor viscolul unor feţe apropiate,
ce-mi îngheaţă gleznele, suflând săgeţi de gheaţă.
Paralel cu mine măşti aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.

Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.

Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărşăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniştea trestiei
şi mişcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
şi de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieţii

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în ţesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind şi dezverzind albastru

în colţul meu zdrenţuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mişcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe şi surde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eroul vieţii mele

De-a-lungul vieţii mele
am trecut prin vremuri grele.
Necazuri multe am primit
dar am luptat şi-am reuşit.
N-a fost nevoie să mă plâng
nici la lună, nici la stele.
M-am zbătut ca să înving.
Sunt eroul vieţii mele.
Aşadar,
Când în viaţă dai de greu
şi ce-înduri te oboseşte,
Tu ascultă sfatul meu:
în loc să te plângi, ZÂMBEŞTE!

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi

cum pot iubire să te scriu ieşind din vidul lucrurilor?
cum pot salva exacerbarea aerului când respiri?
noaptea învinsă cum o pot desena în alb?

plictiseala fuge-n zigzag pe fereastră,
culorile toamnei ning pe culoarul spre marginea patului
ca pe-o margine de lume.
nimicul se umple cu noi
amestecându-ne nevăzutul, alungindu-l până la stele,
înfometându-ne unul de altul,
acoperind cu palma norii din lună
în timp ce oglinzile se divid prin noi.

în zborul de frunze uităm
de coroana de spini cu săgeţi de gheaţă,
ridul savant plecat către tâmplă,
tăcerile rebele încremenite-n drum.
va fi o surpare de smulgere în sus,
vom îngheţa şi iar ne vom aprinde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vale cu lespezi

te-aş fi dus într-o vale cu lună
să împărtăşim acelaşi spectru
dar erai plecată în picioarele goale
prin tainele ierbii

te-aş fi lăsat acoperită de frumuseţe
dar te duceai să aluneci pe ape
să nu te mai vezi

te-aş fi părăsit într-un meandru
dar tu voiai să fugim împreună
într-o vale cu lespezi
să ne devoreze
sfârşitul

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai

erai atât de sus pe o scară a uitării
până ce cuvintele au nins
aducându-mi ochii să te vadă.

lumina se juca în părul tău tulburând minutele goale.
ziua a devenit răsfoită în falii albastre şi verzi,
un fel de început franjurat de rutina coborâtă pe lucruri.

gândul alb îmblânzeşte cugetările mele reci,
atunci când nimicul pluteşte la suprafaţa zilei
şi zarea se scufundă oblic în ochii mei.

s-a născut o migraţie de căutări
interesată de viteza verdelui întors din drum
în agonia unei păduri suspendate în aer.

şi uneori ora pleacă în salturi
peste un timp scrijelat să te vadă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eu cred
că între somnul tău şi al meu
se petrece dragoste.
am gustul tău pe limbă,
sărut
pe-un gând aproape ruşinat...

pielea surâde,
pe ea încă ninge
albastru cuminte.
mă ai poveste în palmă.

sunt mira de dragoste,
buzele mele, mirese,
aer peste aer,
linişte întinsă în sus.

desfă noaptea la nasturi,
e zi,
strecoară-ţi mâna în sânul cu vise,
apoi vino tu
să nemurim împreună...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru glas de înger

În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor şi-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer şi-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt şi secetă-n simţire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Şi peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viaţa-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer şi pământ, lumină şi mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nescris

eu nu ştiu să mă petrec în ochii tăi,
m-am rătăcit de mult sub ninsoarea de vişini.
sub lumina împrăştiată
am trecut prin veşmântul de frunze,
încălţând sandale cu amprente.

silaba din verighetă pâlpâia într-o ameţire
ca o scânteiere palidă încremenind zuruirea în spaţiu,
marginile mele din ce în ce mai mici au încăput
într-un gol ce tot creşte în tăcere.

petalele pălesc în fineţea mâinii,
destinul e urcat pe oase,
tu-mi îngustezi gândul tocmindu-mă cu izul frunzelor verzi,
peretele meştereşte mereu câte o uşă,
iar bucăţi din albastru caută verticala frântă,
printre cuvintele ce vin ca o depunere pe foaia goală,
pentru poemul nescris încă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o altă dimineaţă

e o altă dimineaţă şi o altă seară
într-un alt albastru uneori prea timid,
aproape de mov, de verde, de alb,
dar mereu cu acelaşi gust de zbor.
alteori e acelaşi albastru exotic
ce cântă-n grădini peste umbre cu frunze.

mă-ntreb de eşti acelaşi tu,
a unui soft rătăcit în venele mele,
prea repede să-mi dau seama de culoarea durerii
cu modelele ei de broderie scăldate-n ape.

lăsat la uşa mea, aerul acesta complicat,
ce nu-l pot ţine în braţe devine un gol
cu parfumul tău ce mă-neacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un refugiu

un refugiu năvăleşte din uitarea pierdută
topind treptele îngheţate
pe nisipuri mişcătoare
galopul derutant al gândului
aduce ultima imagine
a prăvălirii aerului peste noi
şi a spaţiului ameninţat de cădere în gol
cuvintele au naufragiat în albastru
căzând lângă izvoare stinse

amintirile şi-au pus mănuşi
modificând timpul
pentru a nu simţi topirea pe dinăuntru
şi deruta secundei zbătându-se între maluri

o nesfârşire urcă şi coboară
penumbre dezbrăcate la întâmplare
dezgolesc o primăvară căzută sub voal
o aliniere severă tulbură incertul
adunând secundele ameţitoare
în colţul inimii
devenind deodată mai cald.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mers împreună

am mers împreună prin nori
ne-am reciclat paşii din singurătate
am trecut peste eroziunea reală
scanată vizibil în accesorii
am ars epuizaţi pân" la detalii
devenind fantome de fum
scrumul rămas a sărutat
copacul cu frunze vorbitoare
amiaza e tot albă
dar fără umbra verde plecată cu noi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, iubirea vieţii mele

O, iubirea vieţii mele,
Tu eşti ca luceafărul între stele!
Eşti ca un trandafir în floare,
Dragostea mea nemritoare.

De-ai şti cât de mult aş vrea
Să-ţi sărut buzele tale de catifea,
Şi trupul să ţi-l mângîi uşor
De tine veşnic o să-mi fie dor.

poezie de Vladimir Potlog (17 iulie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeţi din milenii eterne de iubire

Eu am o teorie
Că toţi avem la bază un cuvânt
Dintr-un cod divin, ceva de pe pământ,
Iar eu cred că al meu cuvânt eşti tu.
Mai cred şi că destinele sunt scrise-n stele
Cu ani-lumină înainte de sentimentele mele
Şi-mi place, măcar, să gândesc
Că stelele mele le-au iubit profund pe ale tale
De la a Lumii Facere
încoace.

Astfel voi pretinde
Că toate aceste săgeţi şi cuţite
ce-mi străpung inima câteodată, de iubire,
Sunt doar din vina unui arc peste timp,
sunt săgeţi eterne.

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!